50,557 matches
-
comediană și una dintre cele mai râvnite femei. Fiind și în compania filosofilor, a citit cărți de filosofie pe care însă nu le înțelegea. După ce și-a pierdut părinții, a regretat că nu i-a iubit. În schimb, de câte ori se apropia de o biserică, își amintea de Ahmes și săruta lespedea mormântului lui. Pafnutie, starețul din Antinoia, a plecat în căutarea lui Thaïs, justificându-se în sinea sa: Pentru tine sufletul meu s-a tulburat, inima mea s-a deschis și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Cu ultimele puteri, înainte de a muri, sfânta pocăită a șoptit: Cerul se deschide. Văd îngerii, profeții și sfinții. Bunul Theodor se află printre ei cu brațele încărcate de flori; îmi zâmbește și mă cheamă. Doi serafimi pogoară spre mine. Se apropie... Ce frumoși sunt! Îl văd pe Dumnezeu... Thaïs a murit ca o sfântă cu viziunea Paradisului. Schimnicul era desfigurat de suferință, devenise hidos iar măicuțele l-au alungat. Sonia / Sofia F. M. Dostoievski, Crimă și pedeapsă Feodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881) este
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
despre drepturile ei, despre morala muncii. A plănuit ca și alți colegi să fie antrenați în munca de reeducare, toți s-au oferit s-o învețe să scrie, să citească, să cânte la mandolină, s-o învețe literatură, s-o apropie de știință fizică, chimie. Îi aduceau și exemple de personaje din literatură, condamnau curtezanele de genul lui Manon Lescaut, o puneau să interpreteze faptele ei și ale lui des Grieux. Nu înțelegea mare lucru Liubka din tiradele lor, măcar că se
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
o viață scandaloasă de petreceri și amoruri interzise. Martorul petrecerilor era fratele Chirei, Dragomir care o privea cu încântare pe sora lui frumoasă, prin ea descoperea frumusețea feminină, senzualitatea, iubirea. El veghea petrecerile și semnaliza când tatăl și fiul se apropiau pentru a le snopi în bătaie. Cele două femei, Chira și mama ei, sunt frumoase, cu părul până la călcâie, cu ochii ca abanosul, scutite de grijile gospodăriei iar timpul îl foloseau pentru a se odihni, a-și valorifica frumusețea pentru
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Didina mireasa, Paraschiv a dat-o pungașilor s-o facă "poștă", din răzbunare. De-acum Didina devine roaba lui Paraschiv. Acesta i-a luat locul starostelui, el conducea banda de hoți iar Didina "ținea de șase", îi anunța când se apropiau polițiștii. Paraschiv trăia cu Didina care începea să îmbătrânească. Având bani și fiind în plină putere, Paraschiv umbla și după alte femei. Sandu-Mână Mică, "peștele" Didinei de pe vremuri, ce continua s-o râvnească, i-a plătit "polița" lui Paraschiv, "vânzându
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
a literatului. Deși în stațiune erau 12-13 gheișe, Komako îi ținea constant companie oaspetelui venit să se relaxeze. Îl vizita în cameră, îi cânta, rămânea uneori peste noapte, îl însoțea la baie, îi făcea confidențe, consemnate în jurnalul ei, îl apropia de trăirea sărbătorilor tradiționale din partea locului. Discretă și delicată, nu se plângea de viața ei. I-a mărturisit oaspetelui și clientului său că s-a născut în Țara zăpezilor, a ajuns la Tokio, într-o ceainărie, a găsit un protector
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
mister. Lucia era mult mai relaxată în relațiile cu clienții, avea libertatea să-i aleagă, se antrena în conversații elevate cu cei inteligenți și culți. Pe de o parte, voalul a separat-o de lume, pe de altă parte, a apropiat-o de oameni, le-a stârnit curiozitatea, a creat în juru-i mister. Lucia se simțea răsplătită și stăpână pe viața ei, ducea un trai îmbelșugat. De multe ori își derula amintirile și a realizat că s-a înjosit. Credea că
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și pe aceea de a recunoaște. Într-adevăr, dacă ne place să vedem imagini, asta se întâmplă pentru că privindu-le învățăm să cunoaștem și înțelegem ce înseamnă fiecare lucru ca atunci când spunem: ăsta este el" (Poetica, cap. 4). Jocul dramatic, apropiat de jocurile copiilor, este forma cea mai naturală a activității mimetice, după cum sugerează Dostoievski în Frații Karamazov. Unuia dintre tovarășii săi, care n-ar fi vrut să se creadă despre el că s-a "jucat de-a hoții" în timpul recreației
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
anumite ceremonii, ritualurile inițiatice mai exact, cu ocazia Misterelor din Eleusis sau a Misterelor Orfice. Platon înțelege termenul în a doua accepțiune, definind catharsisul drept starea de liniștire a sufletului care, eliberat de tirania corpului și de dorințele sale, se apropie de Bine. "Dar catarsisul nu este chiar ceea ce spune un text de odinioară, separarea pe cât posibil a sufletului de corp, obișnuindu-l să se ghemuiască în el însuși, separat complet de toate părțile corpului, adunându-se, și locuind, pe cât posibil
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
primele două acte în jurul muntelui Ghelboa, în tabăra israelită (ea însăși situată în apropierea taberei filistine), în fața cortului regelui. Actul al treilea se petrece lângă tabăra israelită, în fața casei vrăjitoarei, cel de-al patrulea și al cincilea în locuri nedefinite, apropiate de tabăra israelită sau de câmpul de bătaie. Cu adevărat, piesa este concepută pentru decorul multiplu, folosit în acea vreme. Dacă Jean de la Taille interzice, ca și Horațiu, reprezentarea scenelor sângeroase, o face în numele verosimilului. El își dă seama că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a întâmplat fără rezerve din partea teoreticienilor clasicismului pentru care un asemenea limbaj nu poate decât să sublinieze convențiile. Numai câțiva rari autori de comedie, Molière în special într-o parte a operei sale, recurg la proză, adoptând atunci un ton apropiat de acela al farsei. Chapelain, în Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore, Scudéry, în Aviz Cititorului care precede Axiane, în 1643, consideră că versul, în teatru, este o formă artificială care nu ar putea satisface idealul de verosomil. Cum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fi în proză: noi nu vorbim în versuri în mod obișnuit, și fără această ficțiune, măsura și ritmul lor ar ieși din verosimil."33 Pe de altă parte este convins, contrar lui d'Aubignac, că niște versuri inegale sunt mai apropiate de limbajul conversației decât alexandrinul prea regulat. Dacă l-am crede pe Aristotel, scrie el în Examen la Andromeda, trebuie să ne servim în teatru de versuri care sunt cel mai puțin versuri, și care se amestecă cu limbajul comun
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îndepărta mai puțin de acest lucru ar fi bine să nu regularizăm deloc toate strofele după aceeași măsură, nici după același mod de a încrucișa rimele, nici după același număr de versuri. Inegalitatea lor în aceste trei cazuri le-ar apropia mai mult de vorbirea obișnuită, și ar simți ardoarea și elanul unui spirit ce nu are decât pasiunea drept ghid, iar nu regularitatea unui autor care le rotunjește în același fel." Unii teoreticieni ai clasicismului, d'Aubignac în special, au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de Scapin), că și-a discreditat arta ocupându-se de farsă. El ar fi vrut ca Molière, căruia îi este prieten, să fie un Terente al francezilor, singurul model comic pe care îl agreează. Or, Molière se simte mult mai apropiat de Plaut, uneori își împrumută subiectele și pe care Boileau, neprețuindu-l, nu îl cunoaște. "C'est par là que Molière, illustrant ses écrits, Peut-être de son art eût remporté le prix, Si, moins ami du peuple en ses doctes
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
verosimil sau necesar, Racine în Prefețele sale, îi acordă tragediei același scop ca Aristotel, crearea catharsisului. Fundamentând regulile tragediei după modelul lui, pe o estetică a receptării, ei o definesc prin efectele sale asupra publicului. Toate considerațiile lui Racine, mai apropiat de Aristotel decât Corneille în acest punct ce-l interesează în cel mai înalt grad, se referă la arta de a crea pateticul. El nu abordează niciodată problemele referitoare la regulile de compoziție a tragediei, căci consideră, fără îndoială, că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
încât toți ascultătorii au încercat sentimentele de teroare și de milă de care este plină această piesă. "Am văzut, mai adaugă el, cele mai bune piese ale noastre reprezentate de cei mai buni actori ai noștri: nimic nu s-a apropiat vreodată de tulburarea în care m-a scufundat această povestire; iar în momentul în care scriu, îmi mai imaginez că-l văd pe Racine cu cartea în mână, iar noi toți consternați în jurul lui." Iată fără îndoială ce a făcut
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și cel mai impresionant, astfel încât cele cărora le lipsește una din aceste două condiții sau amândouă, numai să respecte în rest regulile, sunt și ele perfecte în genul lor, deși rămân de un rang mai puțin elevat și nu se apropie de frumusețea și strălucirea celorlalte, dacă nu împrumută din pompa versurilor sau din măreția spectacolului sau din orice alt agrement care vine din altă parte decât de la subiect." (Discurs despre Tragedie) Rareori situează Corneille drama numai la nivelul transgresiunii alianței
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragice, îi dăunează, dimpotrivă, declară Beaumarchais (1732-1799) în Eseu despre genul dramatic serios (Essai sur le genre dramatique sérieux) pe care-l publică împreună cu Eugénie în 1767. Cu cât omul care trece prin suferințe este de o stare care se apropie de a mea, cu atât mai mare impresie asupra sufletului meu are nenorocirea lui." Împrumutate din Antichitate, subiectele tragediei nu ar putea nici ele satisface aspirațiile prerevoluționare. În nenumărate rânduri, atât în Noul Examen despre tragedia franceză (Nouvel Examen de la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de moarte, înconjurată de toată familia sa, exclama izbucnind în lacrimi: "Doamne, dă-mi-o înapoi, și ia-i pe toți ceilalți copii ai mei!" Un bărbat care o luase în căsătorie pe una din celelalte fiice ale sale se apropie de ea, și, trăgând-o de mânecă: "Doamnă, zise el, și ginerii?" Sângele rece și comicul cu care a pronunțat aceste cuvinte au făcut un asemenea efect asupra acestei doamne întristate, încât ieși izbucnind în râs; toată lumea o urmă râzând
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
genului serios, decât pe cele ale contemporanilor săi, Lillo sau Goldoni, pe care nu-i citează decât episodic. Apreciază zugrăvirea realistă a umanității propusă de Terențiu, blânda emoție care emană din piesele sale, în care evoluează oameni de condiție medie, apropiați de noi. Lipsite de personaje amuzante, comediile sale nu dezlănțuie niciodată râsul, căci Terențiu nu caricaturizează trăsăturile, spre deosebire de Aristofan și Seneca. Măreția sa, în ochii lui Diderot, care găsește nelalocul lui râsul stârnit de farsă în sânul unei zugrăviri realiste
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un adevărat interes sau la veselie curată în privința ei. Va trebui să începem să ne folosim serios de ea în teatru când ne vom da seama că nu trebuie cântat acolo decât pentru a vorbi; când muzicienii noștri se vor apropia de modul firesc, și mai ales când vor înceta să-și impună legea absurdă de a reveni mereu la prima parte a unei arii după ce au spus-o pe a doua. Există oare reluări și rondouri într-o dramă?" Cât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
l-a creat imaginația ca pe o fantomă de seamă, nu este ea; dacă acest model nu ar fi fost decât la înălțimea ei, cât de slabă și de neînsemnată i-ar fi fost acțiunea! Când, prin muncă, s-a apropiat ea de această idee pe cât a fost în stare, totul s-a terminat; să se mențină acolo cu fermitate, înseamnă o pură chestiune de exercițiu și de memorie. Dacă ați fi asistat la repetițiile ei, de câte ori nu i-ați fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unei piese de teatru o anumită emfază și o oarecare majestate; dar nu ajută cu nimic la realizarea emoției. Ceea ce face în mod obișnuit impresia cea mai puternică în sufletul nostru este reprezentat de nefericirea celor a căror condiție se apropie cel mai mult de a noastră; iar regii ne inspiră simpatie în calitatea lor de oameni, și nu în cea de regi. Dacă rangul mărește importanța neșansei lor, nu mărește și interesul nostru. Este posibil ca soarta a popoare întregi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de succesul Bancrutei în care a putut integra numeroase pasaje dialogate. "Bancruta a fost jucată fără oprire în tot restul carnavalului, constituind încheierea anului comic 1740. Existau în această piesă mult mai multe scene scrise decât în cele precedente. Mă apropiam ușurel de libertatea de a-mi scrie piesele în întregime, și în ciuda măștilor care mă jenau, nu am întârziat să-mi ating țelul", scrie el în Partea Întâi a Memoriilor. În sfârșit, cu La Donna di garbo (O femeie cumsecade
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din sud. Neascunzându-și preferința pentru cea dintâi, sumbră și melancolică, care "este mult mai potrivită decât cea a sudului pentru spiritul unui popor liber", ea se arată convinsă că introducerea literaturilor popoarelor din nord va regenera spiritul latin. Foarte apropiată de Benjamin Constant (1767-1830), care a însoțit-o în călătoria sa în Germania, îl incită să scrie, în prefața traducerii sale din trilogia lui Schiller, Wallenstein, Reflecții asupra teatrului german (Réflexions sur le théâtre allemand), în 1809, text direct influențat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]