65,481 matches
-
și își reluă capul în mâini. Și cu avocatul, doamnă, ce putem inventa?" zisei accentuând ultimul cuvânt, ca să-i sugerez prietenului meu că și ceea ce se spusese înainte fusese tot invenție. "Avocatul, zise doamna Culala, a fost chemat de mine acasă să-mi facă actul de divorț, în timp ce stăteam în pat cu ochiul umflat și cu obrazul sfâșiat de o rană adâncă. Poate să depună mărturie că a fost el însuși bătut măr și aruncat pe fereastră, la propriu, nu la
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
meu... pe vremuri... adică avocatul... Judecați singur dacă această stupiditate va fi considerată ca atare, adică pură stupiditate a unui dipsoman care nu mai știa ce face..." "Extrem de verosimil, stimată doamnă, îi răspunsei, totul concură să justifice fuga dumneavoastră de acasă, totul arată că scena din teleferic v-a pus pe amândoi în legitimă apărare. De urgență veți lua mâine dis-de-dimineață contact cu acești doi martori ai dumneavoastră. De urgență, apoi așteptați liniștită, și când or să vă cheme la miliție
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu el. O întîlnire în locuri neutre e mai mult ca sigur că nu l-ar fi incitat decât cel mult la o încăierare cu mine, pe stradă sau la un restaurant oarecare. Dovadă era faptul că de când fugise de-acasă el n-o căutase, oricum nu se interesase de existența ei și nici n-o urmărise; dacă ar fi făcut-o i-ar fi fost ușor să afle că un alt bărbat intrase în viața ei. Era suficient s-o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu Matilda? Trebuia s-o repet?! XX ...E foarte plăcut acum în biroul meu, fostul dormitor al părinților... Tata, cu care m-am împăcat, s-a aranjat în așa-zisul salon. Când am ieșit și s-a trezit cu mine acasă, a făcut ochii sferici. "Te-au amnistiat? m-a întrebat. Parcă luaseși șase ani!" I-am povestit cum am reușit să-i reduc la doi, nu s-a mirat, dar continua să fie totuși mirat. "Și ai muncit tu în
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu o plată bucurie că experiența ei de șantier îi prinsese bine. Da, zise, și toată lumea mă simpatiza acolo, vreau să spun cei liberi. Datorită mie au câștigat și ei de trei ori mai mult!" "Și tu te-ai întors acasă!" "Nu-ți pare bine!?" încercă ea, ca altădată, să mă culpabilizeze. "Cum să nu!" "Vai de mine, exclamă, am uitat totuși să aduc un tirbușon." "Lasă, zisei, că o desfac eu!" "Cu ce? Și atunci îi spusei cu ce, pronunțând
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
gura criblorului. Colegii ei o urmară, iar vocea lui Gorman cârâi în receptoare. ― A doua echipă, înainte! Luați poziție pe flancuri, aproape. Ce zici sergent? Apone parcurse cu privirea interiorul clădirii tăcute. ― Totul e degajat deocamdată, locotenente. Nu-i nimeni acasă, ― Bine. A doua echipă, continuați supravegherea spatelui. (Locotenentul își făcu timp să se uite în urmă.) Merge, Ripley? Ea realiză dintr-o dată că respira foarte repede ca și cum ar fi alergat la maraton Răspunse dând din cap, iritată de propria reacție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
stare să execute o asemenea manevră, ar fi întors blindatul și l-ar fi pilotat, călcându-l tare, până în zona de asolizare și în buncărul navetei, înainte de a urca până la Sulaco să se arunce în hipersomn și să se întoarcă acasă. De această dată responsabilul Administrației Coloniale nu va mai putea pune la îndoială buna credință a lui Ripley. Un Gorman traumatizat și un Burke pe jumătate comatos le vor confirma spusele ei. Plus imaginile transmise de camerele individuale ale infanteriștilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
confirma spusele ei. Plus imaginile transmise de camerele individuale ale infanteriștilor înregistrate automat de ordinatorul de bord al VTT-ului. Aceste dovezi pe care le-ar putea arunca în fața reprezentanților Companiei, siguri pe ei și îngâmfați, existau. Pleacă, du-te acasă, cară-te, fetițo. Îi urla o voce interioară. Ai dovezile pe care le căutai. Colonia este terminată: un singur supraviețuitor, Newt. Ceilalți au murit sau îi așteaptă o soartă mai grea decât moartea. Înapoiază-te pe Pământ și strânge o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
păcat să pierdem ocazia. ― Nimeni au va ucide pe nimeni, răspunse Hicks cu fermitate. Plecăm. Ripley îi întâlni privirea, dădu din cap și se așeză. O luă pe Newt de umeri și fetița i se cuibări la piept. ― Ne-ntoarcem acasă, draga mea. Decizia fu luată. Hicks își oferi răgazul de a cerceta interiorul blindatului. Cu stricăciunile provocate de începutul de incendiu și perforațiile datorate acidului, mașina era o epavă. ― Să adunăm ce mai putem lua. Hudson, ajută-mă să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
întrebare tâmpită. ― Și știi cum să ajungem în zona de aterizare? ― Da, avansează. Puțin mai încolo, tunelul ăsta se lărgește, după aia, o luăm la stânga. ― Se lărgește? repetă Hicks, a cărui voce se repercută în conducta metalică. Când om fi acasă, fetițo. o să-ți cumpăr cea mai mare păpușă, sau ce-oi vrea tu. ― Un pat bun ajunge, domnule Hicks. După câteva minute de târâre, ajunseră la conducta de aerisire principală a coloniei. Newt nu mințise; pasajul era destul de spațios pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
picioare, simți o căldură exterioară - aerul era cald, văratic - dar și-o căldură interioară. Senzația plăcută din interior părea instalată acolo atât de natural încât îi trebuiră multe momente până să o poată identifica: "...E ca și cum m-aș fi întors acasă." Îi mai trebuiră câteva momente ca să argumenteze cu sine că, de fapt, un corp care fusese găsit plutind în spațiu într-o capsulă, nu putea decât printr-o logică extrem de lărgită, să stabilească un statut legal de apartenență la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
apoi: - Eu sunt Împăratul, Toată lumea face ce spun eu. - De unde zici că vii? - Dzan. Universul Dzan. Era vocea lui Enin. - Deci, continuă Dan Lyttle, una dintre presupunerile tale este că, aici pe Pământ, trebuie să fii tratat așa cum ești tratat acasă? - Eu sunt împărat oriunde aș merge. Vorbele erau pline de insolență. Gosseyn zâmbi. Acru. - Și - continuă vocea bărbatului din salon - bănuiesc că mai ai și alte numeroase presupuneri care te fac să crezi că ești mai bun decât alții? - Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
coloniștii arareori simțeau nevoia să se întoarcă în locuințele natale. Oamenii care se stabiliseră în America de Nord, la începuturi, în majoritatea lor, erau uneori interesați să viziteze ținuturi de turist, fără emoție și cu siguranță, fără senzația că s-au întors acasă. Dacă ei ar rămâne, ar trebui să facă în așa fel încât să nu mai fie ținta aruncătoarelor de bombe... Poate, ce-ar fi să se mute undeva în vestul mijlociu al Pământului, să cumpere o mică fermă și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
mai târziu, un corp uriaș și făcu apariția în locul acela. Enro cel Roșu se ridică, privi împrejur, nu spuse nimic: dar își făcu repede socoteala asupra a ceea ce urma să se întâmple. - Ai de gând să-i trimiți pe Troog acasă? În pofida luptei pe care o dăduse cu sine însuși puțin mai devreme Gosseyn Trei spuse: - Sunt sigur că vei fi de acord că este soluția cea mai bună: să-i scoatem din galaxia Căii Lactee cât mai curând posibil. - Așa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
se bage în față. Știau să împingă și să-și facă loc, la o adică te-ar fi călcat în picioare fără să clipească. Își luau rația de orez sau ulei și ieșeau prin mulțimea de brațe. După care plecau acasă zdrobiți, cu ochii în lacrimi și nepoții ținându-se de pungi. La școală, aflam fel de fel de lucruri interesante despre patrie, strămoși și preferințele lor etnice și estetice. Mă trăgeam dintr-un popor de trubaduri pașnici, înzestrat cu vocația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
face o carte de vizită unui urangutan într-un tufiș. Consultam cu voluptate lista nesfârșită a ratării congenitale și alegeam exemplarele rare, crema defecțiunii umane. Apoi sunam: „Doamna Muscă?“ „Da.“ „Aici domnul Plici!“ Sau: „Domnul Bucă?“ „Da.“ „Doamna Bucă este acasă?“ „Da.“ „Înseamnă că tot curul e-acasă!“ De fiecare dată când mă închideam în cabină și ridicam receptorul, aveam sentimentul că intru într-un univers populat cu organisme stranii, în forme microbiene și stadiu larvar, pe care le zgândăream cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
într-un tufiș. Consultam cu voluptate lista nesfârșită a ratării congenitale și alegeam exemplarele rare, crema defecțiunii umane. Apoi sunam: „Doamna Muscă?“ „Da.“ „Aici domnul Plici!“ Sau: „Domnul Bucă?“ „Da.“ „Doamna Bucă este acasă?“ „Da.“ „Înseamnă că tot curul e-acasă!“ De fiecare dată când mă închideam în cabină și ridicam receptorul, aveam sentimentul că intru într-un univers populat cu organisme stranii, în forme microbiene și stadiu larvar, pe care le zgândăream cu vocea mea hotărâtă. Intram decis să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la fotbalul pe zăpadă de la „Antipa“, înainte de examenul la algebră; beam cot la cot verile pe bordură cu Cezar și Andrei, până când începeam să plângem de nervi, praf și plictiseală; dar o făceam cu detașarea și cinismul marilor derbedei culturali. Acasă, mă așteptau poveștile reconfortante ale literaturii. Deschideam cărțile proaspăt împrumutate de prin biblioteci, dosare fictive ale inteligenței izolate și prostiei universale, pe care le parcurgeam atent și devotat. Găinării ieftine sau ticăloșii de anvergură; realizări mărunte și anonime sau fapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
noi, apropiau picioarele și-și frecau pulpele din mers, să auzim foșnetul stins și îmbietor al mătăsii. Pe Cezar îl luau transpirațiile, iar lui Mihnea începeau să-i joace ochii în cap, albastru-verde-căprui. Altele, cu lecția la fel de bine învățată de-acasă, făceau pe nevinovatele pe holuri. Se strângeau în grupuri de două-trei, puneau privirea în pământ și doar se-atingeau ușor cu vârful pantofilor, așa, ca din întâmplare. O întâmplare de-asta (cu codițe, bentiță și matricola tremurând de jenă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Țării“ (față de care, ca nouă români din zece, dezvoltasem un complex de inferioritate) obișnuia să-și termine Plenarele la ore sucite și imprevizibile. În consecință, însoțit de nelipsiții săi labradori negri și de-un revolver (TT, model 1982, îmbunătățit), ajungea acasă mai devreme sau mai târziu decât ora pe care o anunțase. Trebuia să fii prost ca să nu înțelegi; el nu era. Doar Maurer crezuse contrariul; imprudența asta îl costase șoldul, o jumătate de bazin și scaunul plușat de la prezidiul CC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tare că poa’ să te-omoare! Io trag doar cu stângu’!“. Când vroiam să văd ștampila, mă alegeam cu un șut în fund și-o palmă după ceafă: „Băi, cârnat, tu vrei să-mi umbli la șort?! Te sparg!“. Veneam acasă murdar și vânăt (fusesem băgat în poartă în ultimul meci), cu coatele julite și sângele închegat pe genunchi, pregătit să încasez binemeritata papară. Pândeam diminețile când bunica Aneta pleca la piață și cotrobăiam prin dulapul din bucătărie, în căutarea borcanelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rochii, farduri, zâmbete se comprimau în nările mele, aspirate în câteva molecule de aer, recompuse apoi în faldurile creierului și împrăștiate sub reflectoarele simțurilor, departe de ochii mulțimii. Eram fericit, le înghițeam frumusețea oricând îmi doream, nimeni nu bănuia nimic. Acasă, lucrurile curgeau mai complicat. Locuiam cu iubita mea într-un bloc interbelic, de patru etaje. Corabia noastră de marmură și granit trecuse prin două cutremure (în ’40 și-n ’77), fusese ciuruită de gloanțele legionarilor baricadați pe Aleea Vulpache în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
inocentă pe care doar eu o înțelegeam, dându-i valoarea pe care o merita. Se plictiseau îngrozitor, nu exista nici un bărbat care să le privească, soții sau amanții lor lipseau, ocupați cu cine știe ce alte amante ori soții sau doar uitați acasă ori la serviciu, iar carnea ardea, obosită și nerăbdătoare să fie dorită după o zi de muncă. Seara, asistentele se-aliniau spre stația de metrou sau deschideau Matiz-uri împodobite cu sacoșe de la „Cora“ și pomișori parfumați. Arbuștii din carton presat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
imagini necesară supraviețuirii: fără atingeri, fără implicații, fără obligații. Nimeni nu trebuia să știe că posedam totul, fără să mișc un deget. Bineînțeles că, pe-ascuns, trăiam cu totul altfel. Dincolo de narcisismele mele de intelectual subțire, rânjeau bucuriile desfrânării. Aveam acasă exact ce-mi trebuia ca să pun în practică tot ceea ce nu trebuia să se afle despre mine. La Facultate vorbeam frumos, roșeam când mi se făceau complimente, zâmbeam stângaci în timpul conversațiilor savante, ca un mic imbecil potolit. Iubeam rolul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sovietice. O divizie întreagă de mercenari roșii, botezată după numele unui haiduc autohton, a luat cu-asalt capitala, invadând Podul Mogoșoaiei și Piața Palatului, Filaretul și dealul Arsenalului, bulevardele Carol și Elisabeta: „Tudor Vladimirescu“. Din fericire, scăpasem de curgerea pocitaniilor. Acasă, răsfățat în așternuturi de mătase, Bismarck îmi delecta diminețile. Îl priveam cu încredere și entuziasm, convins că formele lui robuste, dar delicate, merită toată atenția. Mă întâmpina ca un domn îngrijit, mereu pomădat, un gentleman al lumii sale miniaturale, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]