KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2008 2009 2010 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

Literatura, adică succesiunea mare și frumoasă de autori și perioade, strânsă-n coperțile unei istorii și bună de povestit nepoților, nu însemna nimic pentru mine. Uitam imediat tot ce debitam la curs și nu știam cum să ajung mai repede acasă, să mă bucur de colecția mea de Pif-uri. Îmi lipseau doar câteva numere, pe care le căutam cu pasiunea și nebunia colecționarului. Umblasem prin toate anticariatele, vânzătorii deja mă cunoșteau, îmi deschideau ușa prin spate, să intru direct la teancuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cuminți, cărțile veneau încet, dar sigur, aduse de șefa de sală; dicționarele și enciclopediile, prea grele, erau cărate cu un fel de trotinetă și descărcate pe masă de două asistente mai tinere. Uneori, apetitul filologic depășea orice așteptări. Studenții fugeau acasă cu pagini întregi, tăiate fin, cu lama, ca Biblia lui Mitică Popescu în Lumini și umbre. Definiții, capitole de teorie, pasaje întregi de istorie literară erau decupate dintre coperți, cu râvnă, abnegație și spirit de disciplină. Unele cărți deja nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
MINISTERUL ÎNVĂȚĂMÎNTULUI. UNIVERSITATEA BUCUREȘTI. 2005“. Studenții fumau liniștit pe coridoare. Câțiva îmi împrumutau cărți sau căutau să stea de vorbă cu mine în pauze, în speranța unui 10 la examen. Îi ascultam pe toți, cu-atenție, zâmbind absent. Mă întorceam acasă cu rucsacul burdușit de cărți; le returnam după o săptămână, necitite. Cum bine zice Dinu Păturică: studiul literaturii îngustează mintea. Oricum, nimeni nu pica la examene. Dacă din întâmplare dădeai o notă mică, te trezeai sunat seara pe mobil: studenții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și relațiile dintre oameni, doar-doar o pricepe cineva ce vroiam să fac. În sprijinul poveștilor mele virtuale, produceam dosare și fișe, xeroxuri după originale splendide, dar inaccesibile (și, din motivul ăsta, neverificabile), poze inexistente, citate cu pagină și paragraf făcute acasă, pe calculator și voalate în sepia, cu pete de grăsime uscată, ca să imite patina timpului. Întreaga literatură se transforma într-o întindere viermuitoare, irigată de milioane de cuvinte, fascinant de exactă și imprecisă, fără început și fără sfârșit, mișcându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
făcea semn să tac: era preferata ei). Ne-opream cu respect pe strada Străzilor, de unde, credeam noi, a început pe vremuri tot orașul. Căutam haiduci și trosnituri de flinte pe Drumul Sării și smulgeam boboci de flori, să-i ducem acasă, din Rodul Pământului. Ne uitam prin dicționare după Abuș, Ritoride și Oriav (păreau niște eroi antici, grozavi și uitați). Verificam Aleea Potaisa (cu rezonanță canină; nimeni nu se gândea la Antichitate) și căutam corespondentul Intrării Mămulari (Maria era convinsă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Rolls-Royce; se-opreau motoarele și te trezeai în interiorul unui bolovan care pică din ceruri. Cilindrul de metal care zbura la 10 000 de metri se transforma instantaneu într-o folie de-aluminiu creponată. Între viața fericită a oricărui plăvan rămas acasă și viața mea s-ar fi interpus un fitting, doi centimetri de fir, un capăt de tijă și o fâșie de cauciuc. Piesele astea defecte, neunse, prea apropiate sau prea depărtate una de alta, făceau toată diferența, apropiind sau depărtând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Într-un fel, îl admiram: se ascundea instinctiv, cu sfințenie, ca un păcătos. Fiecare dintre noi își păstrează niște locuri în care se plimbă în timpul vieții, douăzeci, treizeci, șaizeci de ani; alții ar putea spune chiar că-i plimbat: de-acasă la colț, de la colț la serviciu, de la serviciu acasă. Un perimetru cunoscut, trasat definitiv, ușor de observat de undeva de sus. Dacă te-ai fi mișcat dintr-un loc într-altul prin creierul lui Paul, ai fi găsit numai vechituri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
sfințenie, ca un păcătos. Fiecare dintre noi își păstrează niște locuri în care se plimbă în timpul vieții, douăzeci, treizeci, șaizeci de ani; alții ar putea spune chiar că-i plimbat: de-acasă la colț, de la colț la serviciu, de la serviciu acasă. Un perimetru cunoscut, trasat definitiv, ușor de observat de undeva de sus. Dacă te-ai fi mișcat dintr-un loc într-altul prin creierul lui Paul, ai fi găsit numai vechituri, o schiță topografică a unui depozit rusesc în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ușor!“ „Somn ușor, vise plăcute/Puricii să te sărute!“, a adăugat Maria. „În cazul meu, chiar se-aplică chestia asta. Înțelegeți de ce...“ Înțelegeam. Am coborât în curte, direct într-un cub de frig. Nici n-am simțit când am ajuns acasă. Se zice că memoria nu minte, acționează ca o peliculă fotografică: tot ce imprimi pe ea acolo rămâne. Găsești ce îți trebuie și după douăzeci de ani. Începeam să am dubii cu privire la chestia asta. Dimineața, când a sunat telefonul, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a ziarelor, cu ocazia unei tentative de-omor (sau poate de-amor, nimeni nu știa prea bine): fata avea 17 ani, bărbatul 32, ea învăța în Școala Centrală, el era recidivist, ea fugise din Ferentari, el venise s-o ia acasă. Urmase o ceartă pe culoarele liceului, directoarea îi invitase la ea în birou să se împace (sau poate doar să nu se mai audă scandalul pe holuri) și îi lăsase singuri, închizând ușa în urma lor. De-aici, variantele presei difereau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Apoi am pregătit poza lui Brutus. Lepidopteros aștepta. Dacă aș fi putut să retrag informația de-acolo, să trec dincolo de retina proaspăt fotografiată și să găsesc detaliile stocate în memoria ei celulară, aș fi aflat cu siguranță ce se întâmplase acasă la Mihnea. Sigur, pe Brutus nu-l lichidase nimeni și nici nu picase cu „Transilvania“ la Balotești, dar procesul rămânea neschimbat. Am scanat polaroidul și-am introdus datele-n calculator. Mă pricepeam și eu puțin la chestii de-astea. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-o, în punctul ăla strategic, care fusese cucerit. Simțeam vopseaua între dinți, intrusul fusese îndepărtat. „Pe unde-ai umblat?“, s-a eliberat ea, încercând să-mi surprindă privirea. N-aveam nimic de-ascuns. „La Mihnea, la secția unu de poliție, acasă, aici.“, am zis, dintr-o suflare. „Unde-i Mihnea? Și ce-ai căutat la secție, ți-ai schimbat buletinul, sau ce?“ Încerca să-și păstreze veselia, dar vocea suna altfel. Știam că-i pasă, că sufletul nu era încă mort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-și prindă un ornament în buric, discret, cu-o mică piatră prețioasă în vârf; s-ar fi potrivit cu obrăznicia ei demnă. Îmi dorisem și nu-mi dorisem: mi se părea o chestie populară, de prost-gust. Încă de când venise la mine acasă prima oară, îi desfăcusem cămașa și-mi așezasem palmele pe pântecul ei, cu o curiozitate grăbită, confuză, aproape nepoliticoasă. N-aveam curajul să-i cer asta, nu de teamă că m-ar fi refuzat (n-ar fi făcut-o, fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
desfăcut pudriera; nici vorbă de pudră înăuntru. Pe oglindă se deschisese un ecran cât o piesă de domino, străluceau petele de lumină și umbră pe el. Chipul femeii lui Luchian se zărea limpede, parcă ne dădea cu tifla dintre pixeli. „Acasă vom ști exact despre cine-i vorba. Trebuie doar să printăm imaginea și să mă lași singură două minute cu ea.“ „Hmm, singură cu ea... Ce vreți să faceți împreună?“, m-am interesat. „O să vezi tu imediat. Hai să mergem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
suflam în ele, cu gândul să explodeze; prin cauciucul gros ca o șosetuță nu trecea nici vârful unui ac); almanahurile vedetelor „Cinema“, cu pozele cărora jumătate din generația mea s-a delectat în baie (cealaltă jumătate folosea Paris-Match-urile furate de-acasă de copiii activiștilor); casele de la Șosea, păzite de buzdugane, grifoni de piatră și geamuri ascuțite, cu gratii groase de fier, și purtând un nume cu rezonanță veche, aproape secretă: Simotta; Herăstrăul pustiu, îngropat în ceață, pe care l-am străbătut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
avut curiozitatea să văd ce serenade a mai compus Bidileanu sau ce își notase Paul în jurnalul lui. Sunt sigur că informațiile se-aflau deja stocate într-un fișier, Lepidopteros lucra pe-ascuns, ca un gangster, când familia lipsea de-acasă. Mi-a venit ideea trăznită că noțiunea de zi sau noapte nu conta pentru el, așa cum nu conta nici dacă îl scoteai din priză. Supravegherea continua, datele rulau în întuneric, închise în craniul de sticlă al monitorului, departe de viețile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
el de pământ și tot se ridică și-aleargă mai departe, la ordin. Degetele astea, de exemplu. Le-am mai privit o dată, m-am chinuit să le mișc pe rând; degeaba. Nu mă ascultau. Drepți! Culcat! Drepți! Încercați și dumneavoastră, acasă; nu merge. Atunci mi-a trecut prin minte că detaliile, amănuntele mărunte și nesemnificative nu se branșau așa cum îmi închipuiam eu. Tot ce-mi dorisem era o viață tihnită, pe linia de plutire, fără nimic pe umeri. Să zac ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fuseseră montate prin 1928, pe unele mai strălucea anul și câte-o inscripție cu „BUCURESTI-CANALISARE“ sau „Kaiserslautern Gmbh“; atât de rar, că-ți venea să le pupi sau să le faci o fotografie, poate chiar să le iei și tu acasă. Ieșiseră din interbelică, trecuseră prin război și recesiune, rămăseseră nemișcate după cincizeci de ani de comunism. Acum lipseau din doi în doi metri, parcă strada fusese decupată de-un dobitoc. Aveai impresia că te plimbi pe-o cartelă Jaquard; dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Dacă strănuți, nu mai vorbesc: prăpăd, se rupe-n două sau zboară fulgi din el. Iarna, se-adună în cocoloașe prin haine, de nu mai știi pe unde să le-ascunzi și cum să scapi de fleșcăială. Când vii seara acasă și vrei să descarci buzunarele, parcă ai băgat mâna într-o cană cu ulei. La fel cu dopurile. Două mii de ani se făcuseră din lemn și plută, și nimeni n-avusese vreun motiv să se plângă. Greci, romani, huni, tătari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
căptușit cu catifea. Îți lua comanda mârâind și te dădea afară; a doua zi, ceasul era gata, îți schimbase și curelușa. Dacă aveai nevoie de-o curea, mergeai la magazin, ți-o cumpărai și plecai fericit cu ea în pungă. Acasă, descopereai că îi mai trebuie vreo patru găuri ca să-ți țină nădragii. Trăgeai la curelar: ia-l de unde nu-i. Pe locul atelierului bâzâia acum un salon de coafură, cu masaje artistice și căști de-alea cât pepenii. Ieșeai cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fi ticluit-o mai bine. Ni se cerea acum să facem copii, să întemeiem familii (ca Ștefan cel Mare, odinioară, biserici), să ne bucurăm de viață, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Să ne pregătim pentru ziua de mâine, acasă, la serviciu, în concediu, pe closet, mereu o altă zi, niciodată la fel cu cea de dinainte, obositor de diversă și de schimbătoare; nici nu știai la ce surprize să te mai aștepți. Mergeai să-ți ridici salariul, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ciudățenie rămasă de pe vremea lui nea’ Nicu. Suna glorios, ca o recompensă nemeritată, doar pentru profesori. Munceai douășpe luni pe an, dar încasai banii ca și cum ar mai fi fost una acolo, invizibilă pentru majoritatea oamenilor; pe-asta o așteptai cuminte acasă, nu trebuia să miști un deget și venea purcoiul de lei. Așa începeau vinovățiile, te simțeai ca un borfaș prins noaptea cu sacul pe stradă. Lumea se uita cu invidie la tine, când venea vorba de sărbători: „Cum, ați luat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în piept; nu mai e ca prima oară. Transpiri și noaptea, în somn. Iar singura tranziție pe care-o cunoșteam era cea din Leordina în Rodna Veche sau din 2 Mai în Mangalia, în așteptarea personalului care să ne ducă acasă. Mi-am întins săpunul cu blândețe, privindu-l cum urcă pe mușchi și ligamente. Poate și pe amintiri. În clipa aia, a sărit brusc ușa de la baie și, odată cu ea, și trenuri, și gânduri, și degete de la picioare. Le-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
un computer performant.“ „Cum ai făcut rost de el?“ „Era deja aici. Cât te-ai bălăcit tu prin cadă, eu am lucrat pe laptop. La noi, la «Hanul cu Tei», dacă ești cuminte și-ai rezultate bune, pleci cu calculatorul acasă.“ „Întotdeauna m-am gândit că «Hanul cu Tei» e-o cârciumă, nu o galerie de artă...“ „Nu fi mitocan!“ „La noi la facultate, n-ai cu ce să pleci: sunt vreo patru calculatoare cu totul, unul la decanat, două la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
bani îți dădeau. Țara oricum întrecuse măsura, își bătuse prea multă vreme joc de noi, păcălindu-ne cu vorbe mari: „demnitate“, „patriotism“, „deontologie profesională“ (asta din urmă suna ca la dentist). Te durea-n cot de toate astea, când puneai acasă bancnotele în plicuri, și nu mai rămânea nimic: „ÎNTREȚINERE“, „MÎNCARE“, „CURENT“, „DIVERSE“. La „DIVERSE“, puteai fi sigur că răsare o belea când ți-e lumea mai dragă: coloana de apă rece spartă, burlanele crăpate, haznaua înfundată cu ziare, cârpe și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]