6,663 matches
-
ci la fund, o imitai. Puțin a lipsit!" "Ci de ce nu mi-ai dat?" "Mai fă tu o dată și ai să vezi! Dacă vrei să știi m-am supărat foarte tare." "Ci nu s-a văzut!" "Da?! Ia vino tu încoace, vino-vino..." Nu prea veni, se uita la mine cu un mic surâs viclean și în privire cu un fel de zeflemea, vrând parcă să-mi sugereze că știe că n-o să-i fac nimic, deși... Cine, îi spusei lăsînd-o să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
tăcut așa brusc?" N-am tăcut așa brusc! Am tăcut treptat, adăugai și izbucnii într-un râs scurt și eliberator. Am tăcut în mod "firesc", continuai, cuvântul ăsta are la mine o semnificație aparte..." Lasă tu semnificațiile aparte și vino încoace, dacă zici că ești gata", mai spuse cu felul ei inimitabil și irezistibil de a-mi da ordine. Aici avea sensul că nu semnificațiile mele, fie ele și aparte, aveau vreo importanță, ci, mai încape vorbă?, ale ei! O găsii
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
imediat, să nu pierdem impresiile: dați-mi voie să spun că în acest moment am senzația că sunt Gilbert Gosseyn." Tăcere. Are cineva ceva care să se potrivească cu asta?" Un alt gând de la (impresia) Eldred Crang: "Oh, Leej vino încoace. Leej, Leej, ceva impresii? Ceva preziceri?" Răspunse o voce îndepărtată: "S-a întâmplat ceva. Ceva de-a dreptul grozav. Nu am dat greș complet... Am o ciudată siguranță în privința asta. Dar - nu este vorba de citit viitorul. S-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
organele sale interne, sau la vase de sânge, sau la nervi; și n-ar fi trebuit să fie smulse. Oricum, nu spuse nimic atunci când mâinile și degetele Vocii Unu îi atinseră pielea. Și traseră. Și smulseră. Și mișcară încolo și încoace tuburile ca să le poată scoate. De fiecare data obiectul acțiunii era unul dintre tuburi, care fură smulse unul câte unul. Nu-l durea nimic, ceea ce-i păru interesant și-l umplu de ușurare: dar nu se putu opri să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
am trimis acolo, aș putea să-i și aduc înapoi aici. Vocea din mintea sa, de la acea distanță uriașă, schimbă brusc subiectul. Dar aș face mai bine să te previn. După cum ai înregistrat, fără-ndoială pe când mă transportam încolo și încoace, prin metoda dodecimală în eforturile mele de a-i pune la punct pe Scoh-Oescendentaul și Enro cel Roșu super-creierul și-a extins capacitatea de a urmări pe perioade din ce în ce mai lungi modificările din diferite zone "fotografiate" în care mă transportam. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
se aflau acolo în clădirea care ardea? Ce nivel de tehnologie? ...Evident, nu putea afla imediat. Gosseyn avu acest gând conștient, care cerea amânare. Și văzu că băiatul se vârâse aplecat pe sub copacul care ardea mocnit și umbla încolo și încoace de-a lungul marginii aflată sub el, și-și arunca când și când ochii peste margine. Brusc Enin îl strigă e - Cred că am putea coborî mai bine pe-aici. Arătă spre panta înzăpezită care părea mai puțin dreaptă. - Vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
ochii încă pe monitor. „Lejer, ca la bombardament. Încă puțin și săream cu balconul. Mari și-acum tremură. Tu?“ „Nimic deosebit, m-am trezit doar cu motanul în cap. A fugit când a simțit că-ncepe să pice tencuiala. Veniți încoace?“ Era o întrebare nepotrivită, îți trecea prin minte, dar parcă nu-ți venea s-o pui. Mi-am privit ceasul. 23.40. Bidileanu se pregătea să-și termine poezia, ca în fiecare zi, netulburat. De Paul nu știam nimic, sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cotroceni, tocmai s-a deschis o expoziție de pictură acolo, acum două zile.“ „Ce fel de expoziție?“, am insistat. „De flori. Cea mai mare expoziție de tablouri cu flori din colecțiile particulare românești. Vreo șase sute de tablouri, de la începutul secolului încoace. Toate numele mari: Tonitza, Grigorescu, Mützner, Țuculescu...“ „Și Luchian...“ „Exact. Și n-o să ghicești ce mi-a ieșit la microscop din foaia ta cu harta...“ „Ce?“ Eram surescitat, Maria zâmbea subțire, ca atunci când descoperi ceva rar și nu vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
era doar un exercițiu democratic: aveau dreptul să se plângă, îl foloseau. Curgea cu reclamații, în fiecare semestru; găseai un teanc la secretariat, sub corespondența profesorilor. Unde ajungeau hârtiile, nu se știa, pentru că nimeni nu văzuse, de la Alexandru Ioan Cuza încoace, să li se dea vreun răspuns. Și tot așa, în fiecare an. O mână spăla pe alta, ca-n filmele cu mafioți. Nu puteau să aibă pretenții să-ți faci treaba bine, la ce bani îți dădeau. Țara oricum întrecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de garanție, cu număr, serie, tot. Au și seria curelei, inscripționată-n piele, sub cataramă. Pe exemplarele mai vechi, se imită și defectele, ca să apară uzura. Astea-s mai scumpe, sunt 30 de euro.“ Lovisem puternic, optim, eficient. De la Mihnea încoace, nu mă mai simțisem atât de bine; e-o plăcere să-ți demolezi vorbitorul, mai ales când ți-a fost elev. Tânărul Lupu a devenit brusc ceva mai bătrân. Și-a înfundat nasul în pahar, să nu se dea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scria pe el: „Nou“, „Îmbunătățit“, „Ultima Ediție“, ca-n reclamele la detergenți. Când se epuizau reclamele, apărea formula magică, de pe vremea lui Ceaușescu: „Revăzut și Adăugit“. Lumea alerga derutată, oamenii cumpărau volumele în demență, doar-doar or vorbi corect. „Robane, hai încoace, să-i studiem pe-ăștia!“ L-am apucat pe Mihnea de mânecă. „Ușor, că nu suntem la teatru. Lasă-mă pe mine-n față.“ Am luat-o înainte pe pasarelă, lipit de rafturile cu geam. Lumina ne ocolea, treceam ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lui în aplicare cerea resurse zdravene. „De unde își iau Blocatarii banii?“, s-a interesat Maria, parcă ghicindu-mi gândul. „De la Bloteria Națională.“, i-a explicat Mihnea. „Sunt mână-n mână cu cea mai tare instituție financiară a Statului, din ’90 încoace. De-acolo își trag finanțele.“ „Despre ce sume vorbim?“, a insistat Maria. „Nu-ți poți imagina. Mii de milioane de dolari.“ „Scoși de la populație.“, am zis. „Un fel de taxă pe viciu, nedeclarată. Încurajată de Stat, donată Bloteriei și-administrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Biografia de la Litere corespunde cu biografia ta: cărțile, articolele, cursurile, funcțiile deținute, concursurile pe care le-ați dat, până și nemulțumirile voastre - toate sunt aceleași.“ „Asta-i cea mai tare chestie pe care am auzit-o, de la romanele lui Eco încoace!“, a râs și Maria. Mihnea ne privea condescendent. „Altceva?“, l-am expediat. „Doi. Paul nu există. Neexistând, nu poate fi găsit. Ca Omul Negru de la Torino.“ „Care Om Negru?“, s-a interesat Maria. „Doctorul ascuns al echipei Austriei de la Jocurile Olimpice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
milioane de oameni infestați, miliarde de creiere scotocite, întrebuințate, alterate. Tastele computerelor serveau ca trambulină pentru grupurile de nanobacterii: ele transportau fotocaina, care apoi se impregna în pielea utilizatorilor. Victimele își vedeau liniștite de treabă, nu bănuiau nimic. Din ’80 încoace, nu s-a schimbat mare lucru. Suntem la fel de ignoranți, nu ne închipuim ce se întâmplă când intrăm într-un Internet sau ne-așezăm la masa de lucru. Și dacă am știi, n-am avea reacție: fotocaina acționează gradual. Efectele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
împlinește construcția statalității românești. Prin regalitate, statalitatea românească, "ce până aci sta clădită pe nisip", a fost cimentată durabil (Tocilescu, 1889, p. 277). Sintetizând evoluțiile istorice recente, Xenopol arată cum, în special prin travaliul lui Carol, "ajunse România de la unire încoace în maĭ puțin de un patrar de veac (1859-1881) din două țerișoare micĭ și slabe supuse Turcilor și Rușilor, ascultând și temĕndu-se de toată lumea, un stat puternic și respectat care joacă astăzi un rol insemnat în cumpăna politiceĭ europene" (Xenopol
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
reziduale înrădăcinate în PCR, care prin politicile lor conservatoare au păstrat cvasi-intactă moștenirea comunistă. România rămânea sub zodia trecutului, umbra comunismului întinzându-se asupra prezentului. Cartea analistului politic T. Gallagher (2004), intitulată fără mănuși Furtul unei națiuni. România de la comunism încoace, pe care o folosim cu predilecție ca ghid al relatării de față, prezintă perioada 1992-1996 sub titlul "România în derivă" (p. 133). Al doilea mandat prezidențial al lui Ion Iliescu poate fi caracterizat ca o perioadă a antireformelor, în care
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Knowledge: Selected Interviews and Other Writing 1972-1977 (pp. 109-133), New York: Pantheon Books. Foucault, M. (1998). Ordinea discursului: un discurs despre discurs. București: Eurosong & Book. Foucault, M. (1999). Arheologia cunoașterii. București: Univers. Gallagher, T. (2004). Furtul unei națiuni. România de la comunism încoace. București: Humanitas. Geertz, C. (1994). Primordial and Civic Ties. În J. Hutchinson și A. Smith (coord.), Nationalism (pp. 29-24). Oxford: Oxford University Press. Gellner, E. (1983). Nations and Nationalism. Oxford: Basil Blackwell. Gellner, E. (1988). Plough, Sword and Book: The
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
frumoase ("Chiffreschrift... wodurch die Natur în ihren schönen Formen figürlich zu uns spricht." 197), si ne spune lucruri pe care pe altă cale nu le-am putea afla. Poezie și cunoaștere Se vorbește despre arta, mai cu seamă de la Romantism încoace (William Wordsworth, Samuel Ț. Coleridge, Thomas Carlyle), ca despre o formă extensiva de cunoaștere, ce permite accesul la zone și fenomene necunoscute, invizibile ale vieții și ale lumii. În scrierile sale, Kant nu se referă niciodată la poezie în acești
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
a dorit dumnealui... În acest timp, ușa cabinetului se deschise brusc și ieși un militar cu o servietă în mână, care vorbea tare și făcea plecăciuni de rămas-bun. — Ești aici, Ganea? se auzi o voce strigând din cabinet. Ia vino încoace! Gavrila Ardalionovici îi făcu prințului un semn cu capul și intră grăbit în birou. Peste vreo două minute ușa se deschise din nou și se auzi vocea sonoră și afabilă a lui Gavrila Ardalionovici: — Poftiți, prințe! IIItc "III" Generalul Ivan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu isterie, cu leșin. Platon era distrus. Se înțelege că dacă Petea, în acest moment interesant, ar fi izbutit să procure un buchet, situația lui s-ar fi îmbunătățit considerabil; în asemenea cazuri, recunoștința femeilor nu cunoaște limite. Se zbătea încoace și încolo ca un smintit; dar chestiunea era imposibilă, nici n-are rost să mai spunem. Când deodată, dau peste el la ora unsprezece seara, în ajunul zilei de naștere și al balului, la Maria Petrovna Zubkova, vecina lui Ordânțev
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
stați în picioare? Fiți buni și luați loc, felicitați-ne pe mine și pe prinț! Cineva, mi se pare, a cerut șampanie; Ferdâșcenko, du-te și poruncește să se aducă. Katia, Pașa, spuse ea zărindu-și cameristele în dreptul ușii, veniți încoace, mă mărit, ați auzit? Cu prințul, are un milion și jumătate, e prințul Mâșkin și mă ia de soție! — Era și timpul, draga mea, să fie într-un ceas bun! Nu lăsa să-ți scape norocul! strigă Daria Alexeevna, adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aș putea să-l nenorocesc pe pruncul ăsta? Asta i-ar pica tocmai la țanc lui Afanasi Ivanovici: lui îi plac copiii! Hai, Rogojin! Pregătește-ți pachetul! N-are a face că vrei să te însori, banii dă-i totuși încoace. Nu-i mare lucru nici să nu mă mărit cu tine. Ai crezut că rămâi cu banii dacă te-ai hotărât să mă iei de nevastă? Nu ține! Și eu sunt nerușinată! I-am fost țiitoare lui Toțki... Prințe! Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lui. — Nu te apropia! striga Rogojin. Lasă zbieretele! îi spuse râzând Nastasia Filippovna. Încă mai sunt stăpână în casa mea; dacă vreau, pun să ți se dea brânci afară. Încă nu ți-am luat banii, uite-i acolo; adu-i încoace, tot pachetul! În pachetul ăsta sunt o sută de mii? Ptiu, ce mârșăvie! Ce vrei, Daria Alexeevna? Era mai bine să-l nenorocesc? (Arătă spre prinț.) Care însurătoare, când i-ar trebui mai degrabă o dădacă? O să-i țină generalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu tuleie de perciuni și barbă. Acest ascultător, s-ar părea, îl întrerupea adeseori și îl contrazicea pe Lebedev, care perora; probabil că din acest motiv râdea restul publicului. — Lukian Timofeici, hei, Lukian Timofeici! Ia te uită! Ia uită-te-ncoace!... Ah, duce-te-ai de tot pe pustii! Și bucătăreasa ieși, dând din mâini și supărându-se atât de tare, încât se înroși toată. Lebedev întoarse capul și, văzându-l pe prinț, rămase un timp ca trăsnit, apoi se repezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
stă în atenansă. — Are familie? — E văduv. Da’ de ce mă întrebi? Prințul îl privi și nu-i răspunse: brusc, căzuse pe gânduri și nu părea să fi auzit întrebarea. Rogojin nu insistă și rămase în așteptare. Tăcură câtva timp. — Venind încoace, am ghicit care-i casa ta de la o sută de pași, spuse prințul. — Cum așa? — Habar n-am. Casa ta are fizionomia întregii voastre familii și a modului vostru de viață; dar întreabă-mă de ce am ajuns la concluzia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]