KorAP: Find »[drukola/base=activist & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...200 201 202 203 >

5,057 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

opui autorităților, să militezi pentru schimbare socială sau pentru simpla reformă politică Însemna să te plasezi În afara legii. Pentru această nouă generație, politica era așadar legată de rezistență - Împotriva autorității, Împotriva cadrului social și economic acceptat, Împotriva trecutului. Claude Bourdet, activist În Rezistența franceză și publicist de frunte În presa postbelică de stânga, rezuma această stare de spirit În memoriile sale, L’Aventure incertaine: „Rezistența - scria el - ne-a transformat pe toți În contestatari În toate sensurile cuvântului, opuși În egală

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Îi numea Janet Flanner În decembrie 1944. Nu e de mirare că programele de reformă ale guvernelor europene postbelice reprezentau ecoul și continuarea afacerilor lăsate neterminate În anii ’30. Dacă politicienii experimentați i-au Înlocuit cu ușurință după 1945 pe activiștii partizani e pentru că, deși toți Împărtășeau etosul antifascist și dorința de schimbare, Rezistența și urmașii ei nu aveau propuneri concrete. Partidul Acțiunii din Italia urmărea abolirea monarhiei, naționalizarea industriei și marelui capital și reforma În agricultură. Consiliul Național Francez al

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
invalizi ai primului război mondial; cei din a doua - seduși de tentația fascismului sau asasinați de naziști și simpatizanții lor. De unde calitatea În general mediocră a tinerilor politicieni din acești ani (Palmiro Togliatti, care petrecuse ultimii douăzeci de ani ca activist la Moscova, era o excepție). Popularitatea lui Léon Blum, reintrat În viața politică franceză după ce fusese Închis de regimul de la Vichy și prizonier la Dachau și Buchenwald, se datora nu numai eroismului său, ci și vârstei (se născuse În 1872

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dispuși la compromisuri. Erau tineri. În primul război mondial a pierit o Întreagă generație de tineri. După al doilea război mondial, din scenă a dispărut o cohortă de oameni În vârstă, discreditați. În locul lor au apărut scriitori, artiști, jurnaliști și activiști politici prea tineri ca să fi apucat războiul din 1914-1918, Însă dornici să recupereze anii pierduți În următorul. Educația lor politică se făcuse În era fronturilor populare și a mișcărilor antifasciste, iar când au căpătat recunoaștere publică și influență, adesea ca

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
liberal, anticomunist, Într-un peisaj cultural dominat de periodice neutraliste, pacifiste, ale tovarășilor de drum sau mărturisit comuniste. Congresul și numeroasele sale activități erau sprijinite oficial de Fundația Ford și finanțate În secret de CIA - lucru ignorat de mai toți activiștii și scriitorii până când a fost făcut public ani mai târziu. Implicațiile - și anume faptul că guvernul american sponsoriza ilicit activități culturale anticomuniste În Europa - nu erau, poate, atât de grave cum par retrospectiv. Într-o vreme În care Moscova subvenționa

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Creștin-socialii bavarezi, precum omologii lor din țările de Jos, aveau o bază electorală restrânsă, obținând voturile unei comunități religioase conservatoare dintr-o singură regiune. Însă UCD, deși În chestiuni culturale era conservatoare prin tradiție (de exemplu, În multe orășele și comunități rurale activiștii UCD se asociaseră cu Biserica Catolică și cu alte grupări creștine În Încercarea de a controla și cenzura programele de cinema), avea o poziție destul de ecumenică În alte privințe, În special În politica socială. În acest mod, creștin-democrații și-au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
rândul intelectualilor educați În Europa, fie prin conducători indigeni aflați În alianță servilă cu stăpânii europeni. Din acest motiv, politicienii Europei postbelice, care cunoșteau numai astfel de oameni, nu erau la curent cu Întețirea rapidă a sentimentului național la tinerii activiști de pe Întreg cuprinsul imperiilor (poate cu excepția Indiei, Însă și acolo ei au subestimat multă vreme amploarea și seriozitatea acestuia). Astfel, nici britanicii și nici celelalte puteri coloniale europene nu au anticipat colapsul iminent al posesiunilor și influenței lor maritime. După cum

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
interesant faptul că respondenții priveau deja aceste bunuri și servicii ca pe niște drepturi de care erau privați, și nu ca pe niște fantezii la care n-ar fi putut aspira niciodată. Peste Canalul Mânecii, În același an, un grup de activiști din clasa de mijloc, deranjați de impactul direct al reclamelor comerciale și de proliferarea mărfurilor pe care acestea le vindeau, au publicat primul ghid al consumatorului apărut vreodată În Europa. Titlul ales este grăitor: nu What? (Ce?), ci Which? (Care

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pe care guvernul laburist Îl acorda Statelor Unite). Faptul că mai toate disputele și solicitările timpului proveneau dintr-o agendă politică, și nu din una economică e legat de circumstanțele aparte ale deceniului și de originea socială a celor mai proeminenți activiști. Ca și 1848, anii ’60 au oglindit o Revoluție a Intelectualilor. Dar nemulțumirile zilei aveau o dimensiune economică, chiar dacă mulți participanți o ignorau. Deși prosperitatea deceniilor postbelice nu se epuizase Încă, iar șomajul În Europa de Vest era cel mai scăzut din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și șefi. Cu excepția unor cazuri speciale precum Austria, Germania și Scandinavia, relațiile dintre management și lucrători În fabricile și birourile din Europa nu erau bune: Într-o uzină tipică din Milano - sau Birmingham, sau de pe centura industrială a Parisului -, muncitorii activiști, revoltați, erau supravegheați de patroni despotici, cu care nu comunicau aproape deloc. În anumite părți ale Occidentului, „relațiile industriale” reprezentau un oximoron. Același lucru era valabil În serviciile și profesiile liberale. La ORTF (Radioteleviziunea franceză) și Commissariat à l’Énergie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-l detrona și decisese să le-o ia Înainte opozanților staliniști. Dar hotărârea lui a avut consecințe dramatice. Autoritățile poloneze au dezlănțuit un val de atacuri la adresa evreilor: În toată Polonia, dar mai ales În partid și În instituțiile universitare. Activiștii diseminau zvonul că penuria economică și celelalte probleme erau lucrătura comuniștilor evrei. Se făceau distincții fățișe Între comuniștii „buni”, care slujeau cauza poloneză, și ceilalți (evrei), care serveau alte interese. În 1968, părinții și rudele studenților evrei arestați sau dați

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
predilecte au fost cei care, În partid sau În afara lui, fuseseră vizibili În ultimii ani: jurnaliști, crainici, eseiști, romancieri, dramaturgi, regizori de film sau lideri ai studenților 15. De urmărirea și epurarea acestor intelectuali se ocupau funcționari mărunți, polițiști și activiști de partid - adesea chiar colegii victimelor. Scopul lor era să extragă confesiuni meschine, nu atât pentru a-și incrimina victimele, cât pentru a le umili, făcându-le să participe astfel la autosubjugarea unei societăți răzvrătite. Mesajul propagat era că țara

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
bascilor la Spania urma să devină inacceptabil politic. Dar, ca și IRA și alte organizații asemănătoare, ETA avea În același timp ambiția să funcționeze ca o societate În interiorul statului. Catolici, stricți și moraliști - stil ce amintea, paradoxal, de Însuși Franco -, activiștii ETA atacau nu numai polițiști spanioli (prima victimă a fost ucisă În iunie 1968) și notabili basci moderați, ci și simbolurile decadenței „spaniole” din regiune: cinematografe, baruri, discoteci, vânzători de droguri etc. La apusul erei Franco, activitățile ETA erau limitate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
prost-gust. Prețul modernității, cel puțin pentru cei care profitaseră din plin de ea, Începea să pară puțin prea mare, iar „lumea dispărută” a părinților și bunicilor lor, din ce În ce mai atrăgătoare. Politizarea acestor nemulțumiri culturale a fost, În cele mai multe situații, opera unor activiști deprinși cu tacticile unor partide mai tradiționale În care ei sau părinții lor activaseră odinioară. Logica politicii s-a schimbat așadar destul de puțin: ideea era În continuare mobilizarea persoanelor cu vederi similare În jurul unui program legislativ ce urma să fie

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Îi manipulau pe consumatorii de bere pentru profitul corporatist și, printr-o escrocherie, alienau consumatorii prin intermediul propriilor papile gustative. Prin amestecul eficient de analiză economică, preocupare pentru mediu, discernământ estetic și pură nostalgie, CAMRA anunța multe dintre viitoarele rețele de activiști consacrate unei cauze unice, precum și slăbiciunea viitoare a boemilor-burghezi Înstăriți pentru „autenticul” costisitor 1. Dar această mișcare era inevitabil o curiozitate prin farmecul ei oarecum arhaic, ca să nu mai vorbim de disproporția dintre entuziasmul Înflăcărat al activiștilor și obiectul călduț

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
viitoarele rețele de activiști consacrate unei cauze unice, precum și slăbiciunea viitoare a boemilor-burghezi Înstăriți pentru „autenticul” costisitor 1. Dar această mișcare era inevitabil o curiozitate prin farmecul ei oarecum arhaic, ca să nu mai vorbim de disproporția dintre entuziasmul Înflăcărat al activiștilor și obiectul călduț al pasiunii lor. Alte rețele politice dedicate unei cauze unice nu aveau Însă nimic bizar sau capricios; cele mai multe erau - ca și CAMRA - organizate de și pentru clasa de mijloc. În Scandinavia, la mijlocul anilor ’70 au apărut o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mirare că „verzii” finlandezi au avut mai mult succes În sudul prosper, urban, „modern” al țării decât În zonele sărace și rurale din centru și nord). Dar Finlanda și Suedia nu erau cazuri tipice: pacifiștii, feministele, ecologiștii, handicapații și alți activiști cu cauză unică erau atât de siguri de un climat cultural favorabil agendei lor, Încât Își puteau permite să se detașeze de marile partide, riscând diviziuni Între simpatizanți, fără ca acest lucru să pericliteze nici majoritatea guvernamentală, nici șansele proprii. Partidele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a unui scandal sau a unei propuneri controversate: ecologiștii austrieci s-au afirmat În urma unei confruntări neplăcute cu autoritățile În 1984 pe tema proiectului hidrocentralei de la Hainburg, În estul Austriei. Cauza mediului Înconjurător a fost Întărită de conflictul aferent Între activiștii ecologiști și coaliția condusă de socialiști: deși guvernul a dat ulterior Înapoi, incidentul a dus la o creștere subită a sprijinului pentru „verzi” - din partea socialiștilor deziluzionați, mai ales intelectualii și cei cu profesii liberale. Proliferarea partidelor și programelor axate pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
statele membre. Strategie extrem de reușită. Sentimentul regionalist crescuse pretutindeni (pe alocuri renăscuse) de la sfârșitul anilor ’60. Înlocuind dogma politică cu afinitatea regională, „șaișoptiștii” de altădată Încercau acum să reînvie și să folosească vechea limbă occitană În sud-vestul Franței. Ca și activiștii din Bretania, ei aveau puncte comune cu separatiștii catalani și basci, naționaliștii scoțieni și flamanzi, separatiștii din nordul Italiei și mulți alții: toți aveau resentimente față de „proasta guvernare” de la Madrid, Paris, Londra sau Roma. Noua politică regionalistă avea mai multe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
clar că nu-i voiau pe ceilalți. Partidului Laburist i-au trebuit 14 ani și trei lideri diferiți ca să-și revină după catastrofa din iunie 1983. Politic, partidul a trebuit să limiteze și să anihileze influența troțkiștilor și a altor activiști „duri” de stânga În fiefurile sale electorale (mai ales Liverpool). Sociologic, trebuia să se Împace cu gândul că nu a reușit să țină pasul cu preocupările și aspirațiile unei noi clase de mijloc, fără sprijinul căreia nu mai putea ajunge

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
numeau Încă „disidenți” (termen În general neagreat de cei În cauză), se Îndepărtaseră de regim și de limbajul său „socialist”. După 1968, acest limbaj, cu volutele lui lemnoase despre „pace”, „egalitate” și „bunăvoință frățească”, suna strident de fals - Îndeosebi pentru activiștii anilor ’60 care Îl luaseră cândva În serios. Aceștia, În majoritate studenți, savanți, jurnaliști, dramaturgi și scriitori, au fost principalele victime ale represiunii, Îndeosebi În Cehoslovacia, unde conducerea partidului, În frunte cu Gustáv Husák („președintele uitării”) a apreciat În mod

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cel al credinței creștine și (din nou, ca și În Polonia) era Întărit prin asociere cu singura instituție presocialistă care supraviețuise. Influența Bisericii explică și importanța acordată problemei „păcii” În cercurile disidente est-germane. În restul Europei de Est, pacifiștii și activiștii occidentali pentru dezarmarea nucleară erau priviți cu o suspiciune considerabilă. În cel mai bun caz, erau considerați niște inocenți naivi, instrumente oarbe ale manipulării sovietice 9. Václav Havel, de exemplu, considera mișcarea pacifistă În expansiune de la Începutul anilor ’80 drept

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
se putea dovedi un handicap În viața civilă de mai târziu, simpla sa existență Însemna că RDG admitea prezența și legitimitatea obiecției de conștiință. Miile de est-germani care trecuseră prin Bausoldaten până În anul 1980 reprezentau o substanțială rețea potențială pentru activiștii pacifiști. Așa se face că, atunci când pastorii luterani au Început să le ofere sprijin și protecție primilor activiști pentru pace În 1980, ei nu riscau dezaprobarea statului. Mișcarea pacifistă În formare s-a extins apoi de la biserici la universități, ducând

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
prezența și legitimitatea obiecției de conștiință. Miile de est-germani care trecuseră prin Bausoldaten până În anul 1980 reprezentau o substanțială rețea potențială pentru activiștii pacifiști. Așa se face că, atunci când pastorii luterani au Început să le ofere sprijin și protecție primilor activiști pentru pace În 1980, ei nu riscau dezaprobarea statului. Mișcarea pacifistă În formare s-a extins apoi de la biserici la universități, ducând În mod inevitabil nu numai la apeluri pentru dezarmare, ci și la revendicarea dreptului de a le exprima

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Începând cu Katowice și Gdañsk, liderii KOR au elaborat În decembrie 1979 o Cartă a Drepturilor Muncitorilor care cerea, printre altele, dreptul la organizarea sindicală autonomă, În afara partidului, și dreptul la grevă. Reacția previzibilă a autorităților a fost să aresteze activiștii intelectuali și să-i dea afară pe muncitorii care făceau probleme - printre care un oarecare Lech Wa³êsa, electrician, și alți 14 angajați de la Elektromonta Gdañsk. Nu se știe dacă mișcarea semiclandestină pentru drepturile muncitorilor ar fi continuat să ia amploare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]