10,371 matches
-
Înaltele coloane unui templu maiestos, Și pe ele se așază bolta cerului senină, Unde luna Își aprinde farul tainic de lumină. O! Tablou măreț, fantastic!... Mii de stele argintii În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. Munții sînt a lui altare, codrii - organe sonoare Unde crivățul pătrunde, scoțînd note-ngrozitoare. Totul e În neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor În atmosferă, pe zăpadă - nici un pas; Dar ce văd?... În raza lunei o fantasmă se arată... E un lup ce se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce văd?... În raza lunei o fantasmă se arată... E un lup ce se alungă după prada-i spăimîntată!” Alecsandri dă strălucitorului din natură și un sens monumental. Un templu nemărginit În care ard mii de făclii, munții ca niște altare colosale, codrii transformați Într-o orgă uriașă („organe sonore”), luna ca un far tainic - iată reprezentările acestei sete de monumental pe care G. Călinescu o considera (În Domina bona) ca fiind caracteristică pentru scriitorul român. La Alecsandri latura decorativă a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
identice cu cele de acum aproape patru sute de ani la Stilo. Vrednicia febrilă al lui Tommaso se manifestă deja în acel context. Într-o singură zi, copilul acela ducea caprele la păscut, aducea apă de la izvor, asista pe preot la altar, livra la domiciliu pantofii pingeliți, culegea muguri de capere împreună cu surorile, mure sălbatice, smochine sau cicoare. Și cât era el de mic, învățase și o mie de povești din Biblie. Era asta, cumva, lucrarea Diavolului? Ceilalți mici păstori se uitau
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
-i citesc din cărți. Voi pierde un prieten, dar și ajutorul pe care mi-l dă Giandomenico. Cine-o să-mi mai ducă la pășune caprele, păzindu-le ca pe ochii din cap? Cine-o să se mai ocupe de altar pentru slujbă? Cine o să-mi culeagă trufandalele? Cu toate astea sunt împăcat. Dumnezeu i-a dat o inimă și o inteligență în care a binevoit să se răsfrângă. Dar am depășit măsura cu vorba. Să-i dăm drumul în lume
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să atace la un semnal, dar asta numai după ce au căpătat ce-au cerut. Și de unde o să facem rost de aur? Tommaso le-a dat idei, la început, destul de jenat. Îl vom lua din biserici, vom sustrage sarcofagele, vom spolia altarele, vom jefui casele nobililor. Nu avem altă soluție, iar miza e mare. Atunci când apele se vor fi liniștit și spaniolii își vor fi luat tălpășița, vom pune la loc tot ce vom fi luat. Adunarea dură ceva timp, cei mai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de niște întâmplări stranii de la Avellino, omoruri, violuri, magii, după care relată motivul pentru care se afla în temniță: Era în seara de Crăciun și Biserica Mamă era plină de lume rugându-se. Eu mă aflam nu foarte departe de altar și urmăream slujba evlavios, mă rugam, mă închinam, mă concentram gândindu-mă la Isus înfrigurat într-o biată peșteră, deasupra unei grămăjoare de paie. La un moment dat, pe altar am văzut zburând un șarpe, în clipa următoare dispăruse în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
lume rugându-se. Eu mă aflam nu foarte departe de altar și urmăream slujba evlavios, mă rugam, mă închinam, mă concentram gândindu-mă la Isus înfrigurat într-o biată peșteră, deasupra unei grămăjoare de paie. La un moment dat, pe altar am văzut zburând un șarpe, în clipa următoare dispăruse în absidă. Am început să strig, m-am îndreptat imediat spre preot și, cu glas tare, am povestit viziunea. Oamenii au încetat să se mai roage și se uitau la mine
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
mine. Carlo, mintea noastră poate pricepe multe taine, mai ales când inima noastră e curată. Știi de ce ți s-a arătat șarpele? Fiindcă ai inima curată, ești un înger. Oh, Tommaso, Tommaso! Și numai fiindcă ai văzut un șarpe pe altar te-a adus aici să-ți mistui zilele? Mă cred nebun. La început voiau să mă ardă de viu, pe rug, eram pentru ei un necromant, un vrăjitor, adică unul dintre cei ce-l neagă pe Dumnezeu și trec în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
doar viermii rod carnea celor ce-i găzduiesc. Galilei, în cartea lui, demonstrează lucruri exacte și adevărate și deci nu mi se poate cere, tocmai mie, să-l țintuiesc pe cruce, când eu, dimpotrivă, aș vrea să-l așez pe altar, fiindcă mai bine decât alții a interpretat măreția lui Dumnezeu. Vreți să mă trimiteți înapoi să putrezesc în pușcărie. Sunt aici, gata să mă întorc în beznă, să îndur din nou toată cruzimea animalică, dar nu voi semna nimic împotriva
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ar fi putut fi. Viața i-a cam înjumătățit visurile. Știi, a făcut multă închisoare, când era student... E o poezie de Tudor Arghezi, „Poate că este ceasul“. Vrei să-ți spun ultima strofă ? „Să luăm cenușa stinsă pe vechile altare,/ Să-i dăm din nou văpaia și-un fum mai roditor,/ S-o-mprăștiem, sămânță, pe șesul viitor,/ Nădăjduind culesul târziu, cu întristare.“ Adică m- am făcut mare, voia să spună tataia, dar asta îl și întrista un pic, pentru că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
arătă Papi spre stradă, acolo unde parcase o mașină sidefie, cu o linie spectaculoasă. — E a ta ? ! — Nu chiar... Cel dinăuntru e al meu... Sau, mă rog, până se dezmeticește. Dacă-l mai ține o lună, două, îl duc la altar. A cam venit vremea să mă văd mireasă, fată. Adică, ce zic eu, e valabil și pentru tine, doar suntem de-o seamă. Dar tu parcă ai tot douăj’ de ani, te ține cloroformu’. Nu mai folosim cloroform, zâmbi Cosmina
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de păcate ? Pavel Avădanei ridică din umeri, răspunsurile i se păreau cât se poate de firești, așa că nu înțelegea rostul întrebărilor ei. — Mă duc, spuse, mă duc. Și spunem și Tatăl nostru, și Crezul. Mai săpăm și în galerii câte un altar, coboară popa și îl sfințește. Știi ce, Pavel Avădanei ? spuse Rada, încrucișându- și brațele peste piept. Eu cred că ai venit să-mi spui adevărul. Altfel n-avea niciun rost să bați atâta drum până aici. Spui adevărul și când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
noi săptămâna are șapte mii de zile și în fiecare zi e duminică. Important e să nu plouă și să nu fie prea frig. Isaia trase o dușcă și oftă. — În fiecare zi de duminică Iisus moare pentru noi pe altar. Se făcu tăcere și toți îl priviră nedumeriți. Atâta tăcere, încât se auzeau măruntaiele gunoaielor, desfăcându-se, și buzele celor doi puști sugând din punga de aurolac. Ceea ce îi aminti lui Calu că el e șeful. — Puțică ! strigă. Ia fă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-și regăsise echilibrul. — De unde știi ? întrebă Bunelu, care urmărise nedumerit toată cusătura privirilor lui fără nod la ață. — Da’ voi de unde știți că nu ? replică Isaia. — Păi, nu știm... mărturisi Bunelu. — Atuncea aici e ! hotărî Isaia. De aicea plecăm, de la altar. Ne trebuie prapuri. Puțică se înființară, obișnuiți cu corvoadele de orice fel. Aduseră prăjini și cârpe, care putrede, care peticite, dar de o culoare potrivită, de frunză veștedă și de mortăciune. Isaia încuviință cu un semn ; legară cârpele cu noduri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
orice prilej, acordeonul la piept. Isaia gâlgâi ultima dușcă, aruncă sticla cu dispreț, laolaltă cu celelalte lumești, și făcu semn spre înainte. Orașul continua să pâlpâie, purtătorii de torțe le ridicară pe-ale lor și preotul răspunse măsurând drumul de la altar la ieșirea din biserică, precum calea de la răsărit la apus. — Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru, acum și pururea și-n vecii vecilor ! Amin ! Isaia avea, dintr-odată, un glas nou, lipsit de urmele seci ale tutunului și de alunecările cleioase
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
peste cea încolțită dintre gunoaie. — E de bărbat, socoti. Mâna dreaptă. — Cine-o fi ? întrebă Chisăliță. — N-auzi... veni și Iadeș. O fi tocmai mortu’ nostru... Isaia își făcu trei cruci largi : — El moare pentru noi în fiecare duminică, pe altar... repetă. — Nu mai e mult până duminică, socoti Chisăliță, numa’ azi nu e. — O fi având și el familie, socoti Marchiza, obișnuită să audă de la bărbați tot felul de povești. L-o fi căutând și pe el cineva. Nu vedeți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de mici picturi în ulei, reprezentând peisaje orientale, încadrate în rame combinate din bucăți de fildeș și linii de abanos, tronau două mari portrete de femei, în rame de stuc poleit, prea de tot late și brodate ca ușile de la altare. Femeile pictate în maniera lui Mirea sau a lui Stoenescu, adică cu o mare ușurință a pensulei, dar totdeodată cu o anume veleitate rembrandtiană, semănau una cu alta, cu deosebirea că una era mai vârstnică, obosită în contururile feței, în vreme ce
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Segesta, dominând pașnic platoul cu fâneață în perspectiva crestelor sclipitoare ale munților. Cu picioarele goale pe treptele lui, sprijinite cu mâinile de coloane, fetele ar fi fost statuare. Un sculptor cioplind simulacrul nud al uneia putea să-l așeze în altar Și, precum în pajiște, unde albinele-n vara senină Pe flori felurite se-așează și-n jurul albinelor Crini se-mprăștie, răsună tot câmpul de murmur (lat.). ca pe o divinitate juvenilă. Astfel de idei nu treceau prin gândul nimănui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
e tehnica de altădată a marilor domuri, care înghițeau un material imens. Lumea e azi zgârcită cu astfel de opere. Am ciment, o fac din ciment; iese foarte frumos. - Seamănă cu o biserică de-a catolicilor. . - Ba deloc. Va avea altarul și interiorul după tipicul nostru. N-are pe afară etaj, ca bisericile din Occident. Mitropolia din lași nu-i și ea în stil clasic? . - Unde au să stea clopotele? . - N-a fost niciodată canon ca clopotul să fie în biserică
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nevinovatul "Rege Lear" și Gavrilcea era o distanță seculară, și orientalistul vorbea de riturile nocturne ale morții cabirice, citând o disertație de Guthberleth. ("Pe dumnezeul meu, domnule Pomponescu!") În biserica lui Ioanide, care era acum mereu deschisă, se improvizase un altar, pe care era expusă numai fotografia lui Cioarec, înconjurată de sute de lumânări. Tineri de ambe sexe, studenți în toată firea, îngenuncheau în fața lui Cioarec și ședeau așa prosternați zeci de minute. Ioanide ar fi zis că a greșit construind
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de posesiune. La începutul anului 2 000, mediumurile vârstnice și renumite, care își începuseră cariera în perioada precomunistă și își continuau activitățile, anunță sfârșitul spiritelor și intrarea într-o eră pur budistă, predicție dedusă din caracterul tot mai budist al altarelor lor. Economicul, adică lipsa de bani, și nu politicul, este fundalul celei de-a doua dispariții a geniilor, de această dată voluntară. În fapt, nu prea mai sunt spirite pentru căsătorii, astfel încât se răspândesc zvonuri despre spirite false create pur
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
și ostași credincioși ai Lui. Prin suferințele îndurate cu bărbăție, mărturisind dreapta credință în Hristos, au dobândit faima de întâistătători printre vitejii și eroii jertfelnici ai credinței. Printre martiri „se numărau și creștini daco-romani aparținând tuturor categoriilor sociale: slujitori ai altarului: episcopi, preoți, diaconi, citeți; funcționari de stat, negustori, țărani, bărbați și femei. Ei au pătimit mai ales în cetățile (orașele) de pe malul drept al Dunării, în provinciile Pannonia Inferior, Moesia Superior, Dacia Ripensis, Moesia Inferior, în care locuiau daco-romani, strămoșii
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
dacă întrebi de numele pe care-l port în lume, acesta este Carp». Proconsulul a spus: «Îți sunt cunoscute poruncile împăraților despre datoria de a cinsti pe zei, cei ce conduc toate. De aceea vă sfătuiesc să vă apropiați de altar și să jertfiți. Eu sunt creștin și ador pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în timpurile de pe urmă pentru mântuirea noastră și spre a ne scăpa de rătăcirea diavolului; iar acestor idoli nu jertfesc. Fă ceea ce voiești; căci
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
cu Hristos. Păgânii identifică nădejdea creștinilor în înviere cu inima mesajului creștin, și de aceea se înverșunează atât de mult împotriva trupurilor martirilor<footnote Élise-Marie Pinchon, „Bucuria la martirii din secolul al II-lea”, traducere de Simona Goicu, în rev. Altarul Banatului, Anul XI (L), Nr. 4-6, 2000, p. 6, 8 sq. footnote>. Dar ce este un martir? Ce schimbă suferința dintr-o forță distructivă într-una creativă, care transformă o moarte violentă într-un act de martiriu, o greșeală a
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
creștine, iar altele au rămas până astăzi ascunse în pământ, ca niște mărgăritare de mult preț. Zidirea de biserici pe mormintele martirilor generalizându-se, „moaștele unor martiri au fost împărțite la mai multe comunități creștine, care le-au așezat sub altarul bisericii lor. Acest lucru a făcut ca mai târziu această practică să se permanentizeze, încât Sinodul al VII-lea Ecumenic, prin canonul 7<footnote Canoanele Sinodului al VII-lea Ecumenic (787), Mansi, XIII, 417-439, și Conciliorum Oecumenicorum Decreta,Freiburg-Roma, 1961
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]