9,188 matches
-
mai departe. Vară era extrem de călduroasă, iar zilele semănau una cu alta. Toate începeau cu un soare strălucitor, continuau cu o căldură de iad și se terminau cu un cer plin de praf roșu. Vântul de noapte nu reușea să alunge zăpușeala, dar o făcea mai suportabilă. Ziua parcă eram bătuți cu bice fierbinți. Până și umbra zidurilor ardea, n-aveam unde să ne refugiem. Tufele de oțetari căpătaseră un sunet uscat și flăcări mari țâșneau parcă din bălării. Toată partea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o pisică. Era primul eveniment mai important. Leșinată de căldură, s-a oprit și ne-a privit cu ochi indiferenți. Pe urmă s-a culcat pe una din șine. Dacă ar fi venit vreun tren ar fi călcat-o. Am alungat-o, dar abia după aceea mi-am dat seama de absurditatea gestului. Brusc, m-am hotărât s-o urmăresc, să aflu de unde apăruse și, urmărind-o, am văzut că pisica a dispărut în mlaștină. Era prima oară că vedeam mlaștina
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
lasă să ne instalăm în starea de tranzit și s-o trăim cât mai liniștiți, știind că ea e totul... Dar vine o zi când privești peronul gol, trâmbele de praf pe care le ridică vântul și nu mai poți alunga gândul că te joci cu vorbele, că nu se poate trăi astfel, că pustiul este chiar mai rău decât frica sau, dacă vreți, o altfel de frică... Descoperi ceea ce știai de la început, că așteptarea are valoare câtă vreme aștepți să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ci pentru că mai aveam destul până la patruzeci și unu de ani. Și iată că eram chiar în anul cu pricina, anul de cumpănă. Pierdusem însă șirul zilelor și nu mai știam dacă fusese ziua mea sau nu... Am încercat să alung acest gând urmărind în traiectoria ei pata neagră a unei păsări. Era o cioară, poate. Iar de la cioara asta sau ce va fi fost am ajuns la alte lucruri. Cum mi se întîmplă de obicei. Mi-am zis atunci că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
veneau în număr din ce în ce mai mare și care, noaptea, ne trezeau din somn înțepîndu-ne. Mai ales pe mine, căci de bine de rău ea se mai apăra învelindu-se cu trenciul. De asemenea, mă agasa cârâitul ciorilor care se înmulțiseră, probabil alungate de secetă din altă parte, și formau adevărate cicatrice negre pe câmp. Stăteau ațipite în țărână și, când ieșeau din somnolență, dădeau ocoluri cârâind întruna. Nu mai reușeam acum să adormim decât cu greu și doar pentru două, trei ceasuri
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
căderea lui ― cu atât mai sigur e că înfrîngerea nu înseamnă automat că dreptatea e de partea învingătorilor. Ce s-ar fi întîmplat, oare, dacă de la fereastră, la Hotel de Ville, nu s-ar fi spus fraza aceea care a alungat mulțimea? Când jandarmii au pătruns cu sabia scoasă, Robespierre tocmai semna un apel către secțiunea Sulițelor. El a apucat să scrie numai primele două litere ale numelui său. Lovit de un glonte care i-a zdrobit maxilarul fără să-l
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Singura care m-ar fi putut întreba ceva era Eleonora. Dar Eleonora nu se mai întoarce, văd. Au prins-o oare îmblînzitorii? Sau a alunecat într-o baltă și s-a înecat? De câte ori îmi trec prin minte aceste presupuneri, le alung imediat. Nu mai vreau să mă gândesc la ele. Prefer să nu bănuiesc nimic. Îmi închipui uneori cum va arăta gara la iarnă. O zăpadă ticăloasă. Și haite de lupi care cântă colinde. Singurele colinde pe care le înțelege pustiul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o aștept. O aștept până ce voi termina de spus totul. 31. Provizii sânt încă destule. Cu țânțarii m-am învățat. Un motiv de îngrijorare ar fi, ce se va întîmpla la iarnă. Poate că asta și așteaptă îmblînzitorii, să mă alunge frigul lângă focurile lor. Dar a venit timpul să fac și altceva decât să sper și să amân moartea. De săptămâni de zile amân aici moartea, dar nu pot s-o amân la nesfârșit. Ieri am rătăcit încă o dată prin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
stinse repede. Mihaela răsuflă ușurată și, desfăcîndu-se brusc din brațele mele, mă apostrofă cu reținută mînie: ― E așa de urât ceea ce faci. Te rog pleacă imediat. Am privit-o la rîndu-mi încruntat și mai ales pus pe ceartă: ― De ce mă alungi? ― Pentru că te disprețuiesc! ― Bine, plec. Dacă mă vede cineva ieșind de aici? ― Nu-mi pasă de nimic. Numai pleacă odată! Nu-i păsa acum nici de asta! Grav, cât se poate de grav... ― Peste două minute voi pleca. Numai, te
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
neamul lui nu fusese bucureștean, se trăgea tot din opincă. Nuntașii petreceau în lege, băutura îi antrenase la joc și veselie. Numai eu sufeream de o grijă apăsătoare, absurdă, care în răstimpuri lua forme de spaimă neînțeleasă. Încercam s-o alung cu rațiunea (dealtfel n-avea nici un sens) și izbuteam pentru o bucată de timp; dar după aceea revenea tot mai obsedantă și neliniștitoare. Aveam simțământul că se petrece ceva anormal cu această căsătorie, că-i lipsește ceva, că nu-i
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nu venea. Mă cotropi neliniștea... ― Niciodată n-a întîrziat atâta. Să se fi întîmplat ceva? Nu mai eram în stare să citesc un rând. Grija mă rodea, neliniștea cucerea cu repeziciune teritoriu. O vedeam în nesimțiri prinsă sub roțile tramvaiului. Alungam groaznica imagine ca să-mi apară în locul ei un pat alb de spital. Oricum, trebuia să se fi întîmplat ceva. Mai ales că umbla pe stradă cu capul în nori. (Be câte ori nu i-am spus: fii atentă, draga mea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ea, conștiința îngrozitoarei realități. Atunci am suferit o sfâșiere îngrozitoare: parcă o mână de fier s-a introdus în coșul pieptului nimicind tot ce se afla acolo. Nu era însă o durere fizică, ci una sufletească. Degeaba încercam s-o alung invocând justificări neroade sau gîndindu-mă la falanga inepuizabilă a cârnățăreselor. Cumplita sfâșiere interioară stăruia, e drept, cu intermitențe, dar tocmai din cauza asta devenise mai insuportabilă. Era de ajuns să-mi închipui pe Mihaela în brațele lui Nenișor (ce nume!) dîndu-i-se
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
bine de tot? ― Nu se poate! Ar fi lipsit de sens. O, zei, ce înfrîngere rușinoasă! Unde-mi erau mințile? Ce se va întîmpla cu mine? Evadasem din propria-mi fire? Sau ascultam de un stăpân necunoscut? În loc s-o alung necruțător din casă, așa cum merita, și mai ales cum ar ți cerut nevoia mea de răzbunare, uite, pleca singură, din proprie inițiativă, ca și când voia să mă pedepsească ea pe mine. De ce nu i-am zvârlit în obraz josnicia trădării, umilind
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
cerneală roșie a unui stilou. Jos, în vale, se află o veche fântână, luată parcă din timpuri în care buciumul “sună în vale”; sfoara ei este subțire și pare roasă de trecerea timpului, semn că acel izvor din adâncuri a alungat setea și nădușeala multor trecători ce i-au atins colacul - Reflexii de lumină, inocență și magie 27 știrbit și el de vreme... cumpăna se vede din depărtare, iar scârțâitul pare să se înece la fiecare adiere a vântului ce îndeamnă
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
vară, Când totul va-nverzi iară! Iarna aspră Iarna noastră e cam aspră, Nu putem ieși din casă; Afară e ger cumplit, Totul este amorțit. Ferariu Elena - Violeta Școala Gimnazială Dumbrăvița Stihuri pentru toamnă Friguroasă și ploioasă, Venind, fluturând și alungând Păsărele frumușele și insecte mititele, De la noi... * Mincinoasă, dar voioasă, Lingușind, mințind și înșelând, Vine să ne-anunțe că sosește-n țară! Of, iară?... Cu frunzele arămii Și cu copacii zurlii, Vine pe la noi în țară, Să ne îmbuneze iară
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
pe măsură. De disprețul național față de cultură, inteligență, talent. De desconsiderarea flagrantă, ostentativă, a spiritului și ethosului artistic. Cine, cum și cât își asumă o atare vinovăție față de, iată, cea mai severă expresie a fragilității noastre? O Vinovăție care ne alungă medicii, ne alienează profesorii, ne exportă absolvenții, ne alterează religia, ne profa nează arhitectura, ne sfidează cultura, ne batjocorește agricultura, ne atrofiază musculatura etică, ne îndrăcește și ne livrează nevrozei suicidare! Pare că deznădejdea - supremul păcat, după judecata ve chilor
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
mar su piale, melodicitatea învăluitoare, toată hipnotica încatenare de imagini ale ocrotitorului (prezente la tot pasul mai ales în Bambi și Cartea junglei) au lăsat locul stilisticii pustiirii. Concavitățile aglutinante, huruitul de șenile, tiru rile asurzitoare și urletele cotropitoare au alungat melodi cul, susurul naturii, farmecul șoaptelor, iar lentorile pufos amețitoare au fost spulberate în numele iuțimii agresiv-ha lucinante, cea care otrăvește mintea, golește sufletul, robotizează reacțiile; pe scurt - dezumanizează. Dacă le adăugăm nenoro cirea dublajului la filme, în locul subti trării, scopi
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
de preot... Cam sărăcăcioase bucate pentru un fiu de om al bisericii. N-am fost niciodată bogați, în schimb mai a mărâți ca acum nici pomenire. Și i-a povestit în scurt cum a fost cu bejania pre otului Istrati alungat de către bogatul popă Gugoașă. Și unde e acum tatăl dumitale? Păi...unde să fie? La Stoicani. Dar să mergem la tren. Așa a fost să fie. Ce-a fost a fost, fiule, dar ce va fi, va fi așa cum se
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
doar 45 de ani, mai puțin de 100 de kilograme, sărăcie cât toată sărăcia dar și bogăția semnului creșterii numerice a familiei. Trebuia o casă. Și am găsit o cameră și bucătărie la un cetățean, Niculin, om cu mulți copii, alungat de interese și de vânzarea peștelui la sute și sute de kilometri de casă. Așa a mers treaba până aproape de Crăciun când s-a schimbat revizorul școlar, fiind înlocuit cu profesorul Amelin. De la instalare a început să schimbe personalul, norocul
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
dat în cinstea eroicei armate sovietice de ocupație care se întorcea în URSS, am văzut pe coama străzii Traian, un nacealnic strivit cu tot cu motocicletă sub un zid. Gestul voluntar era refuzul lui de a părăsi România în timp ce pe toată istoria alungaseră România din România, bucată cu bucată, suflet cu suflet. Vedeam, auzeam și nu pătrundeam sensuri. Nu înțelegeam nici mulțimea de femei și copii atârnată de gardul unei clădiri din apropiere. În loc să mănânce resturi de cornete de a luat pentru înghețată
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
s-au numit în antichitate Socrate, Anaxagora, Euripide și Aristotel. Protagoras, după ce a afirmat în public, într-o zi, că nu există decât adevăruri subiective și că, deci, oricine poate opune adevărului comun un altul, propriul său adevăr, a fost alungat din Atena, iar cartea sa Despre zei a fost arsă în piață. Pe Anaxagora, nici prietenia cu Pericle nu l-a pus la adăpost. A fost acuzat și el de erezie, de "impietate" ("defăimare", s-ar zice azi) și chemat
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
stol zboară în cercuri din ce în ce mai strânse. Parcă ar fi păsările isterizate dintr-un film celebru al lui Hitchcock. Și e a nu știu câta oară că pescărușii îmi inspiră o angoasă pe care n-o pot lămuri. Încerc să-i alung cu pietre, dar ei nici nu se sinchisesc. Își continuă dansul. Nu mai e nimeni pe plajă. Ar fi cazul, poate, să plec și eu. Începe să fie răcoare și trebuie să mă mut mereu din pricina umbrelor care se lungesc
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
fi băgat în seamă. Ratarea Paradisului, cred eu, a fost fapta omului". Mă bucur că Doru reușește, încă, să-și pună problema Paradisului într-o lume unde ratarea are un sens mult mai exact, mai concret, dar nu-mi pot alunga o melancolie... 1 septembrie Ajungem la New York în zori. Dimineață tulbure, cu smog. Băcanu duce cu grijă un "corp delict": arbustul și florile luate din păduricea de pe țărmul Pacificului. Aici, ne despărțim. Blandiana pleacă la București. Băcanu se duce în
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ar eu am dispărut din inima ta - era oare altceva decât inima ta la care eu am ținut, mult mai mult decât am avut aparența? Versurile tale m-au făcut durere să simt că o figură Souvereinement Superieure m-a alungat afară din sufletul tău, unde poate fără drept și fără veste mă întrodusesem. Scriindu-ți, plâng lacrimi de durere, durere nouă și necunoscută // mie până acum, și care poate e cu atâta mai amară cu cât îmi vine într-o
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
o mică escursiune după Sf. George sau poate și înainte, în tot cazul cred mai sigur după Paști. E vorba de formarea unei mici societăți de [... ], singurătatea și suferința acestei ierni îmi zace pe suflet, trebuie să încerc s-o alung. Tu desigur nu-ți vei da osteneala să te deranjez[i] până a veni prin Iași și adică, vorbind la dreptul, ce însemnează și venirea la pentru o zi, ca și când zapcii {EminescuOpXVI 624} [VERONICA MICLE] [7 noiembrie 1879] Eminescul meu
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]