39,601 matches
-
nimic despre felul cum trăiau și gîndeau oamenii din lumea de afară. — În țara mea, era ceva deosebit. Fratele meu... Se opri, ținîndu-și răsuflarea. — O, da, firește aveai un frate, spuse el, grăbindu-se să se agațe de umbra unei amintiri Înainte ca aceasta să se spulbere. Mi-era și el prieten, nu-i așa? — Hai să Încetăm acest joc! Deschiseră amîndoi ochii În aceeași clipă și se regăsiră În atmosfera artificială a salonului. — Vreau să plec de-aici, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ci dragostea vreau să-mi fie călăuză În viață. Ca și Johns, sînt un om obișnuit, lipsit de vreo ideologie, Însă legat de peisajul de cîmpie din Cambridgeshire: o carieră de calcar, o lizieră de sălcii, un orășel de provincie... (amintirile se Închegau cu greu, stîngace)... un orășel unde În fiecare sîmbătă avea loc o serată dansantă...“ GÎndurile acestea Îi dădură lui Digby un fel de certitudine odihnitoare. „O, dacă Tolstoi ar fi trăit Într-o țară mică, nu În Rusia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
delegație pe care o condusese pe vremuri la directorul școlii, pentru a protesta Împotriva lecțiilor de trigonometrie impuse clasei lor de către un nou profesor, care nu voise să țină seama că elevii erau Înscriși la secția clasică. Era ciudat, dar amintirea asta i se părea pe cît de veche, pe atît de proaspătă: memoria reținuse doar puține dintre Întîmplările petrecute după aceea. De fapt, Își pierduse Întreaga experiență de adult. Cuprins de o exaltare nervoasă, deschise ușa și aruncă o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
inima să-i bată de teamă, Digby s-ar fi Îndoit că această aripă e locuită. Poole locuia probabil În Încăperea de unde se auzea pendula. Ori de cîte ori se gîndea la Poole, Digby simțea o apăsare stranie, de parcă o amintire dureroasă ar fi Încercat să iasă la suprafață În mintea lui, Înfiorîndu-l, așa cum Îl Înfiora de pildă zbaterea unei păsărele Închise Într-o cameră. Nu putea să se elibereze de această spaimă - spaimă de suferința altor ființe - decît Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
era atît de amețită, Încît la Început nici nu fu În stare să privească fotografia. „Nu sînt eu acesta“, Își spunea privind fața slabă, cu ochii triști, dar bărbierită, a jalnicului individ din fotografie. Nu, nu exista nici o potriveală Între amintirile sale din tinerețe și acest Arthur Rowe căutat de poliție pentru a fi interogat În legătură cu... Doctorul Forester rupsese fotografia din ziar fără textul explicativ... „E cu neputință să fi decăzut atîta În ultimii douăzeci de ani! Își spunea Digby. Orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Să vezi Neapole, și apoi să mori“ - și din nou figura lui Poole, prăbușit Într-un fotoliu și mîncînd o felie de cozonac Într-o Încăpere strîmtă și Întunecoasă... Pe urmă doctorul Forester, aplecat asupra unei mogîldețe negre și Însîngerate... Amintirile se Înghesuiau, din ce În ce mai numeroase. O clipă, văzu chipul negrăit de trist al unei femei, care se confundă numaidecît În uitare, ca un om ce se Îneacă. Simțea că-i plesnește capul de durere sub năvala atîtor amintiri ce se zbăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
negre și Însîngerate... Amintirile se Înghesuiau, din ce În ce mai numeroase. O clipă, văzu chipul negrăit de trist al unei femei, care se confundă numaidecît În uitare, ca un om ce se Îneacă. Simțea că-i plesnește capul de durere sub năvala atîtor amintiri ce se zbăteau să iasă la suprafață, Întocmai ca un prunc din pîntecele mamei. Agățîndu-se cu mîinile pe masă, Își spuse de cîteva ori: „Trebuie să rezist, trebuie să rezist, trebuie să rezist!“ - ca și cum simplul fapt de a rămîne În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
că a citit În ziare. — Noi n-am vorbit niciodată În presă despre vreo crimă. Rowe Își prinse, obosit, capul În mîini. Încă o dată, creierul lui era copleșit de șuvoiul asociațiilor de idei. — Se prea poate... Nu știu! bîigui el. Amintirile i se Învălmășeau În minte, neizbutind să se Închege, să se cristalizeze. Detectivul deveni deodată mai binevoitor - sau cel puțin așa i se păru lui Rowe cînd Îl auzi: — Spune-ne ce-ți amintești, așa cum Îți vine, indiferent În ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-mi amintesc decît emoții și stări sufletești, nu fapte! Nu face nimic, zise detectivul. — E ca și cum ți-ai aminti de un vis din care n-a mai rămas aproape parcă nimic În clipa cînd te trezești. E multă amărăciune În amintirile mele, și multă frică, da, și o senzație de primejdie, și un gust ciudat. Ce fel de gust? — Stăteam și beam ceai, iar Poole voia ceva de la mine. — Ce anume? Nu-mi amintesc... Mai bine zis, Îmi amintesc ceva foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nu l-am cumpărat, ci l-am cîștigat, răspunse Rowe fără să stea pe gînduri. Dar e absurd... Vorbesc În neștire!... Văd că nu-i tratați prea prost pe criminali! adăugă el, simțind că ceaiul Îi dă puteri. Continuă cu amintirile, Îl Îndemnă detectivul. — Îmi amintesc de o mulțime de oameni strînși roată În jurul unei mese, Într-o cameră cu luminile stinse. Mi-era teamă că cineva ar putea să mă Înjunghie sau să mă sugrume pe la spate... Pe urmă, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pacienți - toți intră de bunăvoie acolo - am avea un pretext să ne vîrÎm și noi nasul... De cînd aștept un asemenea pretext! — Odată internat În pavilionul acela, e prea tîrziu. Chiar dacă nu ești nebun, Îți pierzi mințile... Zbătîndu-se orbește printre amintirile lui, Rowe Îl uitase pe Stone. Acum, Își aminti de vocea rugătoare ce venea de dincolo de ușa celulei și se simți vinovat. — În pavilion a Închis de curînd un om care nu-i cîtuși de puțin furios, spuse el. — L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de ce și-a tăiat beregata azi-dimineață. În tăcerea Îngrozitoare ce se așternu, se auzi deodată telefonul. Suna și suna pe măsuță, și nici unul dintre cei prezenți nu putea răzbi pînă acolo, Într-atît de Înghesuite erau mobilele În mica Încăpere... O amintire Îl fulgeră pe Rowe: parcă mai asistase cîndva la o scenă asemănătoare... — Stai locului! Îl repezi domnul Prentice. Apoi, Întorcîndu-se cu fața spre doamna Bellairs: Răspunde dumneata! — Și-a tăiat beregata! repetă ea, În neștire. — Era singurul lucru pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
obișnuite, normale; Rowe simțea un fel de nostalgie a acestei lumi obișnuite, normale: ar fi vrut să se Întoarcă printre oamenii cu cămine și copii, cu iubiri calme, cu temeri și năzuințe comune. Tocmai o astfel de lume Îi făgăduia amintirea Annei, pe care o purta În Suflet ca pe-o scrisoare tainică. Nostalgia lui era ca un prim simptom al maturității, cînd aventura Încetează brusc de a mai exercita vreo atracție. — Vom ști În curînd pe ce lume ne aflăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fi pentru el o binefacere!“ Spre seară, Johns se dusese În grădină, ca să se mai liniștească. Discul soarelui În amurg semăna cu un cap de mort atîrnat la intrarea aleii cu trandafiri... Deodată, auzise strigătele lui Stone... Începînd de-aici, amintirile lui Johns erau foarte confuze. Alergase, pare-se de-a dreptul În odaia lui, și după ce cu chiu, cu vai găsise cheia de la sertar (era chiar În buzunarul lui!) luase revolverul. Auzind din nou strigătele lui Stone, străbătuse În fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Dar cine era? — Jones... CAPITOLUL III NUMERE GREȘITE „A fost un drum foarte lunecos, Înșelător și primejdios.“ Micul duce 1 Rowe avea senzația că se maturizează; cu fiecare oră, se apropia tot mai mult de vîrsta lui reală. Crîmpeie de amintiri Își recăpătau locul În memoria lui. Parcă auzea, de pildă, glasul domnului Rennit: „SÎnt de acord cu Johns“. Și parcă vedea sendvișul din farfurioara de lîngă telefon. În sufletul lui se ciocneau sentimente contradictorii: mila Îl Îmboldea, dar candoarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
salopetă a Apărării Civile, cu o beretă de sub care ieșeau niște șuvițe Încîlcite de păr cărunt, stătea la intrarea unui bloc. — Ești Arthur, nu? Îl Întrebă omul, cu Îndoială În glas. De cînd se Întorsese la Londra, Îi reveniseră multe amintiri. Bunăoară, cutare biserică sau cutare magazin, ori aspectul străzii Piccadilly la Încrucișarea cu Knightsbridge. Toate aceste priveliști Își reluaseră pe nesimțite locul În conștiința lui. Alte amintiri, Însă, dăduseră o luptă grea pentru a-și croi drum: aveau, pesemne, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cu Îndoială În glas. De cînd se Întorsese la Londra, Îi reveniseră multe amintiri. Bunăoară, cutare biserică sau cutare magazin, ori aspectul străzii Piccadilly la Încrucișarea cu Knightsbridge. Toate aceste priveliști Își reluaseră pe nesimțite locul În conștiința lui. Alte amintiri, Însă, dăduseră o luptă grea pentru a-și croi drum: aveau, pesemne, un dușman care nu voia să le lase să intre și izbutea adesea să le Îndepărteze. Cutare cafenea, magazin sau colț de stradă Îi dezvăluia, pe neașteptate, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
lungul primului peron se Întindea, ca o umbră lungă, trenul. Storurile erau lăsate la mai toate compartimentele. Era un spectacol nou pentru Rowe, nou și vechi În același timp, căci din clipa cînd o văzu, gara Își luă locul printre amintirile sale, la fel ca priveliștea străzilor bombardate. Totul Îi vorbea despre realitatea vieții pe care-o cunoscuse. Chioșcurile de pe peron fuseseră Închise. De pe peron era imposibil să-i deosebești pe călătorii din tren: fiecare compartiment Își păstra taina. Chiar dacă storurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Dragostea Însăși e În pericol, cînd mila dă tîrcoale În juru-i...“ — Anna... mai auzi el glasul lui Hilfe, apoi parcă un alt glas rosti, cu regret: „Și cînd mă gîndesc c-aș fi putut prinde expresul de 6 și 15!“ Amintirile continuau să se Îmbulzească În mintea lui Rowe, Într-o succesiune oribilă... Odinioară, Biserica Îl Învățase valoarea penitenței, dar penitența nu te ajută decît pe tine Însuți. Avea sentimentul că nici un sacrificiu nu l-ar putea ajuta să-și ispășească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
faci? auzi el iarăși glasul lui Hilfe prin pîcla ce-i Învăluia creierul, chinuit de lunga-i călătorie. Avea senzația că Înaintează printr-un coridor nesfîrșit, spre un individ pe nume Digby, care-i semăna atît de mult, deși avea amintiri atît de diferite. Parcă auzea glasul lui Digby spunînd: „Închide ochii“ Se văzu Într-o Încăpere plină de flori, În care se auzea susurul unei fîntîni țîșnitoare. Anna ședea lîngă el, paznică vigilentă a ignoranței lui. Iar el Îi spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
i se încârlionța din creasta vulvei ca o flacără. Părțile inghinale păreau să-i fi fost decorate de-un neguțător excentric de mărunțișuri. Sperând să potolesc supraexcitarea pe care-o născuse în ea accidentul meu - acum tot mai mare în amintire, mai crud și mai spectaculos -, începeam să-i masez clitorisul. Absentă, pleca în scurt timp, sărutându-mă ferm pe gură, parcă aproape sigură că nu mă va mai vedea din nou în viață. Vorbea fără-ncetare ca și când ar fi crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
din spate. Mi-am amintit cum descrisese Catherine propriile mele obiecte personale împrăștiate pe podeaua și pe scaunele mașinii după accident - un itinerar de vacanță, o sticlă goală de ojă, o revistă de afaceri. Identificarea acestor piese ale vieților noastre - amintiri și lucruri intime rămase intacte scoase parcă din portiere și aranjate de o echipă de demolatori - făcea parte din aceeași reconstituire a banalității pe care, într-un fel tragic, o provocasem odată cu moartea lui Remington. V-ul cenușiu al mânecii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de transmițătoare, purtând semnalele, necunoscute mie, care aveau să deblocheze acea imensă stază și să-i elibereze pe șoferii aceia de adevăratele destinații stabilite pentru vehiculele lor - paradisurile autostrăzii electrice. Când Catherine m-a dus la biroul meu din Shepperton, amintirea acestei extraordinare tăceri îmi era încă vie în minte. Pe Western Avenue, mașinile goneau și treceau dintr-un blocaj în altul. Deasupra, motoarele avioanelor care decolau de pe Aeroportul Londra îngreunau cerul. Ceea ce surprinsesem eu dintr-o lume nemișcată, mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
lui fusese asasinarea lui Kennedy. Dădu cu spatele pe lângă mine și latura stângă a barei de protecție îmi frecă genunchiul. Pe când el gonea pe rampă în jos, am traversat acoperișul. Această primă întâlnire cu Vaughan mi-a rămas vie în amintire. Știam că motivele pentru care mă urmărea nu aveau nici o legătură cu răzbunarea și șantajul. Capitolul 7 După întâlnirea noastră pe acoperișul parcării de la aeroport am fost încontinuu conștient de prezența lui. Nu mă mai urmărea, dar părea să plutească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
în care Seagrave își desfăcu nasturii cămășii și așeză gura copilului la sfârcul său, strângând pielea aspră într-o parodie a unui sân. Capitolul 11 Întâlnirea mea cu Vaughan și albumul de fotografii care-mi confirmau accidentul îmi stimulaseră toate amintirile legate de acea dramă a viselor. Coborât în garajul de la subsol o săptămână mai târziu, m-am simțit incapabil să îndrept mașina pe direcția studiourilor de la Shepperton, aproape ca și când vehiculul fusese transformat în cursul nopții într-o jucărie unidirecțională japoneză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]