5,136 matches
-
bomboane/ Și desfrîu de lupanar...” 4) „Orașul prăbușirilor”! Orașul cu amanți bogați și cu „burgheze colorate”, întreținute sau neveste. Orașul mare vara, pandantul orașului mare iarna, din „Și ninge...”, văzut, în ambele cazuri, cu un ochi de moralist, critic. Din „Amurg”, cel mai mult a prins ultimul vers, dar nu în nota sa apocaliptică, ci într-o notă veselă, ironică. Astfel, referindu-se, în jurnalul său, la o întîlnire între cîțiva poeți prahoveni, la Cîmpina, Simion Stolnicu, un pasionat de opera
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cristale”, „oglinzi”, „marmoră”. Acestea sînt prezente, o dată sau de mai multe ori, și în poeziile mai vechi. Iată: „Pantofi de aur, expuși în vitrină” („Pantofii”), „în fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase” („Poemă în oglindă”), „în cupeuri de cristal” („Amurg”), „în oglinda larg-ovală încadrată în argint” („Poemă în oglindă”), „Și pe masa părăsită - albă marmoră sculptată...” (Idem). Lista cuvintelor ce sugerează luxul în opera lui Bacovia e mult mai lungă decît cea pe care am înșirat-o pînă aci. Ea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
galantar” („De orbitoare galantare/De diamant, și de rubin” - „Și ninge...”), „perdea” („De la fereastra ninsă, cu finele perdele” - „Dormitînd”), „pianole”, „pudră”, „salon”, „safir”, „scump” („Obiecte scumpe/ Așezate la locul lor...” - „Din explorări”), „tablouri” („Frumoase rame de tablouri” („Verset divalgat”), „vitrină” („Amurgul licărește pe-orașul de vitrine-” - „Note de toamnă”) etc. Un lucru ar mai fi de observat: voluptatea cu care Bacovia percepe tot ceea ce e „fin” și „teza” sa că „luxul” e un atribut al orașului. Curiozități financiare „Alcoolizat, bătut de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
bănuții/ Sunătorii plopi din poartă” - G. Șt. Cazacu Delarast)10). Plopii (la Arghezi) sînt arbori evocatori de amintiri: „Pustiul mă învălui,/ Cînd subt un plop mi se trezi/ Tot dorul de altădată!” 11) Bacovia îi admiră și îi compătimește. în „Amurg antic” plopii apar magnifici, decorativi, într o alură solemnă și liniștită: „- Apostoli în odăjdii violete”12). Despre ei scrie cu o emoție particulară și, dacă pot să zic așa, cu cordialitate, fratern: „De mult, de mult cunosc doi plopi/ Ce-
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
polii lumii”. (p. 94) „Magnetismul natural”. (p. 109)3) în plan psihologic, prin ,,magnetism’’ se recunoștea misterul sau influența celuilalt, ori a celorlalți. La Bacovia, înțelesul expresiei „un magnetism animal” e acela de impuls formidabil, irațional. Cimitirul „Vagabondînd, într-un amurg blond,/ Am dat de-ale cimitirului porți-”1) Lucrez cu tineri, dar n-am auzit pe vreunul dintre ei că vizitează cimitirele. în ultimele decenii, acest gen de curiozitate romantică pare să fi dispărut. Ea mai exista încă în studenția
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în lectura sa, 14 în lectura actorilor Jules Cazaban, Ion Manolescu, Ion Caramitru, Irina Răchițeanu-Șirianu, Silviu Stănculescu, Leopoldina Bălănuță, două în lectura lui Gabriel G. Bacovia și, respectiv, a Agathei Grigorescu-Bacovia. între cele 19 citite de autor figurează Lacustră, Decembre, Amurg violet, Plumb de iarnă (Ninge secular, tăcere, pare a fi bine), Poemă finală. Lectura lui Bacovia se menține, dacă pot spune așa, la un „grad zero”, care exclude postùrile și efectele interpretative. Amprenta vocii sale - în care se disting oboseală
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mi-a adresat o privire atît de rugătoare, încît n-am putut să refuz și ne-am așezat pe o bancă de pe prima alee, chiar în fața lacului. Atunci într-o clipă rară, de inspirație, a recitat ca pentru sine poezia «Amurg antic». [...] Cadrul din parc era în perfectă consonanță cu poezia. Amurgul, într adevăr, iriza toate aceste culori peste lebede, peste statuile dimprejurul lacului, peste suprafața abia încrețită a apei. Feeria acestei înserări era copleșitoare. Timbrul vocii poetului avea o rezonanță
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
putut să refuz și ne-am așezat pe o bancă de pe prima alee, chiar în fața lacului. Atunci într-o clipă rară, de inspirație, a recitat ca pentru sine poezia «Amurg antic». [...] Cadrul din parc era în perfectă consonanță cu poezia. Amurgul, într adevăr, iriza toate aceste culori peste lebede, peste statuile dimprejurul lacului, peste suprafața abia încrețită a apei. Feeria acestei înserări era copleșitoare. Timbrul vocii poetului avea o rezonanță cu totul deosebită, ca o adiere eoliană. Cred că din clipa
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
suspiciune justificată 1. Opere, p. 425. 2. Ibidem, p. 436. 3. H. Sanielevici, ,,O convorbire cu d. ministru Garoflid”, în ,,Curentul nou”, 1, nr. 22, 27 iunie 1920, p. 337. 4. Loc. cit., 2, nr. 10, octombrie 1926, p. 260. ,,Amurg” 1. Opere, p. 127. 2. Apud: I. I. Stoican, ,,Ca-n China!...”, în ,,Bacăul”, 15, nr. 778, 31 august 1936, p. 1. Stoican nu-l numește pe autorul cărții din care citează. 3. Eugen Relgis, Umanitarismul și Internaționala intelectualilor, Ed.
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Apud: I. I. Stoican, ,,Ca-n China!...”, în ,,Bacăul”, 15, nr. 778, 31 august 1936, p. 1. Stoican nu-l numește pe autorul cărții din care citează. 3. Eugen Relgis, Umanitarismul și Internaționala intelectualilor, Ed. Viața Romînească, 1922, passim. 4. ,,Amurg”, loc. cit. 5. Printre scriitori și artiști, Ediție de Simion Bărbulescu, Ed. Minerva, 1988, p. 109. Dincolo de scepticism 1. Vezi: Octavian Lazăr Cosma, Hronicul muzicii romînești, vol. 8, Ed. Muzicală, 1988, p. 23. 2. Cf. Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altădată
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Golul e, aproape de fiecare dată, sumbru, profund, misterios, dramatic. E greu să găsești, în spațiul poeziei, ceva comparabil, ca expresie a durerii și neputinței, cu strigătul (apocaliptic, i-aș zice) din Scîntei galbene: „Uitați-vă ce gol, ce ruină-n amurg”! Avertisment și ațîțare. Vestire a unui gol cosmic, mai teribil decît „golul istoric”. Venit în redacție, Marcel Marcian mă întreabă dacă cred întradevăr că a ofensat memoria poetului cu atribuirile sale. (L-a declarat pe Bacovia autorul prozelor semnate Clement
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
peste, fizic, Bacovia era absolut insignifiant printre domnii eleganți și „voinicii idioți” (cum le zicea arhimandritul Scriban sportivilor) care ocupau promenadele în anumite zile, mai ales spre seară. Evitîndu-i, poetul a putut, în schimb, să contemple ceea ce aceia nu vedeau: amurgurile! înainte de eșecul definitiv, „Ateneul cultural”, revista lui Tabacaru și Bacovia, clachează ca revistă literară. Pentru contemporani, literatura era partea ei superfluă, prima la care se putea renunța, - și s-a renunțat. Mai susțin totuși o vreme revista doar pentru articolele
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
tîrziu în ziua aceea...”, din „Dies irae”, receptat ca profeție. Se impune deci o disociere: Bacovia a fost un „cugetător”, un autor de „gîndiri” - cu rezonanțe sentimentale, sociale, morale -, dar nu un „filosof ”, cum uneori el însuși se percepe (vezi „Amurg” din Cu voi...). „Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că-mi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputînd comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică și, cînd găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lor compun „literatură”. Din cauza afectării, textele par șiraguri de vorbe sonore și nu poeme. Prea multă retorică și prea puțină sinceritate. în opera lui Bacovia, primul poem ocazional se consideră a fi cel dedicat amintirii lui Ștefan Petică. însă și „Amurg” (Trec corbii - ah, „Corbii”) a fost folosit într-un scop similar, fiind plasat, în revistă („Arta”), sub un articol despre Tradem al lui C. Săteanu. întrebarea mea e dacă ideea de a-l folosi astfel i-o fi venit acestuia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Calomniatul Narcis’’) din același volum, Paler constată, perfect îndreptățit, următorul lucru: ,,Iernile lui Bruegel ne spun despre pictorul flamand mai mult decît autoportretul său presupus’’(p. 12). Nu la fel, oare, și ,,tablourile de iarnă’’ ale lui Bacovia? Ninsori „grozave”, amurguri „sumbre, de metal”, ceață, „hornuri ce fumează”, „pustiu”, „corbi”, „lupi”. în fiecare detaliu e o senzație, un gînd, o reacție. Unele poeme atestă nevoia de căldură și apropiere umană, altele exacerbează solitudinea, așază anotimpul printre semnele fatalității. Cert, iernile contribuie
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
le adreseze confraților din vremea sa îndemnul: „Dați-ne monografiile scriitorilor noștri!’”, îndemn reluat (căci încă li se resimțea lipsa) de istoricii literari la începutul anilor ’60 ai secolului trecut. Una din multele glose la versul „O lume leneșă, cochetă” („Amurg violet”) ar putea fi, cred, această frază din portretul satiric „Ocupatul în permanență” (1910) de George Panu: „Nu merge iute, căci aceasta nu este cum se cade; merge cu pașii liniștiți, dar fără să se uite la cineva”. (Pagini alese
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
-mi schițez cîteva gînduri, nu găsesc tonul evocator, singurul - se crede - potrivit într-o asemenea ocazie. Nu pentru că aș fi iritat de faptul că azi, odată cu prima serie de oaspeți, ghid turistic improvizat, a trebuit să răspund dacă la Bacău amurgurile sînt în mod frecvent violete, dacă aci toamna e abundent și continuu pluvioasă sau dacă predomină culoarea gri, așa cum a afirmat poetul într-un interviu, ci pentru că imaginea «marelui sfios al literaturii romîne» nu se potrivește cu retorica evocărilor, sonoră
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
liric, melodic. Lucrul acesta e posibil însă doar cînd scrii scurt. Cei ce se lungesc diluează emoția, o denaturează. în muzică o bună orchestrație poate masca scăderile; în poezie „încărcătura” atrage atenția asupra lor. „Am vorbit cu un tînăr despre amurguri de toamnă”, scrie Bacovia în „Dintr-un text comun”. O discuție similară mai poate avea loc astăzi? Mai au, oare, amurgurile spectatori? Mă cam îndoiesc: despre natură vorbim și scriem din ce în ce mai rar. Dacă, de pildă, aș încerca să repet gestul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o bună orchestrație poate masca scăderile; în poezie „încărcătura” atrage atenția asupra lor. „Am vorbit cu un tînăr despre amurguri de toamnă”, scrie Bacovia în „Dintr-un text comun”. O discuție similară mai poate avea loc astăzi? Mai au, oare, amurgurile spectatori? Mă cam îndoiesc: despre natură vorbim și scriem din ce în ce mai rar. Dacă, de pildă, aș încerca să repet gestul lui Ion Pillat de a alcătui o Antologie a toamnei, nu cred că aș găsi printre contemporani zeci de poeți cu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
din vorbirea curentă pentru a-și impune constructele filiale. Reformarea limbajului însă nu reinventează realitatea, nu o reîncarcă cu alt conținut, ci doar îi oferă o formă la modă, o haină trendy. Conceptul de sistem este un produs târziu al amurgului modernității, obișnuită să folosească metafore ale mecanismului. Practic, sistemul este metafora cognitivă ce anunță ieșirea din postmodernism, ca formula de reîncărcare a modernismului cu semnificațiile excluse inițial. Mecanismul modernității iluministe dispare în metafora sistemului care prefigurează zorii celei de-a
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
cu instrumentele corectitudinii politice, universul ceasornic ticăie fericit! Presiunea postvalorilor Pe lângă a fi formule ce suscită prelungirea aderenței la o stare de lucruri în dizolvare, conceptele difuze se constituie și într-un suport al argumentelor retorice abundente în discursul din amurgul perioadei preglobale. Acestea chiar se transformă în teorii oficiale, cu condiționarea reflexelor corectitudinii politice. Până când și valoarea în mediul științific este judecată în grila de idei a teoriilor definite drept corecte sau a modei generate de ele. Se ajunge în
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
floarea, copacul etc./elemente primordiale: apa, focul, pământul, aerul (cerul) - ființe sau obiecte: visătorul, străinul, orfanul, răzvrătitul, pribeagul; pasărea, sălbăticiunea, calul năzdrăvan etc./oglinda, cartea, vioara, icoana, clepsidra, inelul, cheia, masca etc. - simboluri spațiale sau temporale: casa părintească, orașul, parcul/amurgul, toamna etc. - simboluri cromatice sau muzicale: albul, negrul, violetul ș.a./cântecul, doina, serenada - simboluri geometrice ori cifre: cercul, sfera, triunghiul (erotic)/motivul cifrei trei, șapte - sentimente: dorul, suferința, nostalgia absolutului, tristețea, solitudinea, spleenul, bucuria - acțiuni, situații arhetipale: călătoria, vânătoarea magică
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
tempus“, „râul heraclitean“ al timpului)/ilimitat (vecia, veacurile, prezentul etern al naturii, eternitatea creației)/timp bivalent (universal și individual)/atemporalul (asociat divinității, increatului) timp al începuturilor (timp originar; zori de zi, primăvara; copilăria)/al sfârșitului (timp tragic, agonic, durată thanatică: amurg, toamnă, golul istoric, preatârziul etc.) timp sacru: timp mitic, arhetipal (timp al genezei/al etnogenezei; „vârsta de aur“, timpi eroici; timp echinocțial, armonios, paradisiac, „răbdător“)/timp profan: durata existențială, timp al înstrăinării, al exilului existențial, al dezacordului eu- lume; timp
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
știu dacă suie, sau coboară. Și nu știu dacă mapropiu, sau mă depărtez. Ce bine că ești aici. Tu început și sfârșit, tu totul. (L. Blaga) - epiforă (reluarea unui cuvânt/a unei structuri la sfârșitul mai multor unități prozodice/sintactice): Amurg de toamnă violet... / Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete; / Străbunii trec în pâlcuri violete, /Orașul tot e violet. (G. Bacovia) - anadiploză (repetiția leagă începutul și sfârșitul versului/al enunțului sau începutul unui vers și finalul versului următor): Mereu
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ornant (de mare generalitate): Stânca stă să se prăvale / În prăpastia măreață (M. Emi nescu); Iubeam diminețile, înainte de răsăritul zorilor [...]; o singurătate aproape umană, [...] sub cel mai frumos cer care mia fost dat săl văd vreodată. (M. Eliade) - epitet cromatic: Amurg de toamnă violet (G. Bacovia); peste care trecealene / o leoaică arămie (N. Stănescu); Puiu căzuse întro toropeală cenușie. (L. Rebreanu) - epitet metaforic: Spășivoi visul de lumină (M. Eminescu); Pasul meu, pasul vremii de lut (I. Pillat); - epitet personificator: Aud materia
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]