8,321 matches
-
zidurile catedralelor sau "la umbra norului de marmură" și să asculte, precum profeții, vocile elementarului, în care se relevă alteritatea radicală. Doar grație acesteia "înălțase-va Turnul Cuvintelor", ne avertizează cu solemnitate autorul într-o luminoasă Odă închinată doar în aparență femeii. Dialogul cu aceasta, destul de frecvent, de altfel, pe tot parcursul volumului, se dovedește în fapt un dialog cu alteritatea radicală, singura care dă substanță autentică trăirii poetice, convertind-o în epifanie. Și în Alergarea copacului roșu (Editura Junimea, Iași
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
textul va deveni principala formă de evaziune feminină și chiar substitut deloc conjunctural al erosului, amantul ei de elecție. Că erosul rămâne, totuși, o temă predilectă a autoarei de haiku, o vor mărturisi majoritatea poemelor sale, inclusiv cele dedicate în aparență naturii: adesea, decorul este aproape erotizat ("curg vești astrale:/ soarele flirtează c-un/ luceafăr timid" o Fugă în haiku ; Numai din gânduri/ Nuntă pe firul ploii / Buchet aruncat" o Nuntă pe firul ploii), iar uneori, în minipoeme explicit erotice, el
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în Ocean/ pe obraz trăgând linii sângerânde/ neverosimile/ soarele ca o tipsie încinsă pe creier/ nevoile fiziologice ale trupului/ în care... Doamne!/ mă satur de zbuciumul interior al fiecărui organ". Impresia vizibilă pe care o lasă discursul liric doar în aparență, așadar, rupt, sacadat este că însuși timpul circumscris apare ca unul al suspendării, al ruperii de o realitate goală de sens; nu de puține ori, asistăm chiar la o suspendare a actantului liric, între timpi ai continuei lupte, ai continuei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cuprinse între Întoarcerea menestrelului (Centrul de Creație Botoșani, 1979) și Ultimul vorbitor de umbră (Editura Opera Magna, Iași, 2009) nu fac excepție de la această necesitate ludică prin care se dă relief unei sensibilități lirice în esență (și uneori, și în aparență) retro. Pastelurile, sonetele și libațiile incluse în ele se nutresc în modul cel mai evident dintr-o predispoziție apăsat melancolică, ușor bucolică, prin care se valorizează tocmai tradiția poetică de cea mai bună calitate. Atât imaginarul poetic, cât și formula
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
eternității și ispite repede trecătoare, de figuri hieratice și povești superbe, de oameni ce seamănă a pești și pești ce seamănă a oameni, în sfârșit, de "păsări mari (care) țin lumina în loc/ să nu tulbure crâmpeiul de apă". Doar în aparență, protagonistul acestor poeme trase mereu în pasta grea a culticului este Rodion, Bunul Rodion care "își ascundea dorințele/ într-un solz/ pe care-l avea de prunc subsuoară/ precum peștii branhiile./ Pășea prin praful uliței/ mirosind a praf și-a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care este legat trupul unui mort, arțarii putrezi ș.a.). Li se adaugă personaje stranii, dotate cu simțuri noi ori cu simțurile cunoscute amplificate peste măsură: Magul, Moșneagul Silențio, Aspazio, bătrânul porcar Garibaldi, dar mai ales alchimistul Abstractor. Ritualurile complicate, de aparență barocă, dar de o esență gratuită inerentă, ale acestuia din urmă constituie nucleul poetic din Tripticul termenilor sau încercare asupra cuvintelor, probabil una dintre cele mai greu descifrabile secvențe lirice semnate de Mihai Ursachi. Pe de o parte, pentru că seria
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la Paul Celan, toate incluse în Eseuri literare și filosofice, din Zidirea. Opera în proză. Eseuri literare și filosofice, Princeps Edit, Iași, 2007), poetul Mihai Ursachi apelează atât de frecvent la retorica dualității, încât sfârșește prin a da propriei lirici aparența unui veritabil Ianus bifrons. Nu mă refer, desigur, doar la utilizarea motivului dedublării, deși încă din Inel cu enigmă autorul își face un obicei din prelucrarea temelor subsecvente raportului dintre identitate și alteritate ("O, Doamne, cu ură mă hăituiesc eu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Post scriptum. Transversaliile mari sau cele patru estetici. Poezie pe care a scris-o magistrul Ursachi pe când se credea pelican este cea mai bună dovadă în acest sens. Niciuna dintre cheile hermeneutice anunțate de uvertura peritextuală nu se regăsește în aparență cel puțin în cele două versuri din care este constituit textul propriu-zis, constatare ironică asupra gratuității sensului și a demersului hermeneutic: "Un om din Tecuci avea un motor/ dar nu i-a folosit la nimic". În mod evident însă, aceeași
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
metafizic este substituită de o totală convingere în prelungirea misteriilor medievale sau romantice într-un cotidian ce apare, astfel, cu totul transfigurat. Căci niciodată secvențele componente nu pot fi anodine, câtă vreme chiar cel mai puțin semnificativ detaliu în ordinea aparenței, firește poartă încrustate în pieile sau în osatura proprie hieroglifele celeilalte ordini, de dincolo de empiricul gol. Iată, de pildă, transfigurarea unei întâlniri "obișnuite" cu histrionicii frați în ale poeziei, ce trebuie văzută cu mult mai mult decât un (altfel firesc
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ne rien prendre au sérieux, qu'il trouvait drôle dans leș premiers temps et menaçante à présent; son désir constant de distraction, de renouveau, qu'elle portait insatiable dans son cœur toujours lassé" [Maupassant, Notre cœur, p.92]. Dar, sub aparențele frivolității sau ale vanității se ascunde un personaj complex și contradictoriu. Caracterul, întâlnirile și experiențele sale, mai mult sau mai putin miraculoase, capacitatea de a crea situații originale, intensitatea pasiunilor pe care le inspiră sunt numeroase semne distinctive care o
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
n'était pas une femme, mais un bouquet vivant, un imaginable bouquet" [Maupassant, Notre coeur, p.208]. Florile râului otrăvesc bărbații și femeile, maturii și adolescenții deopotrivă. Plantă care ascunde pasiunea incestuoasa a lui Renée este un arbust blestemat 113. Aparențele amăgitoare sunt însă asemeni sirenelor, care nu au decât ceea ce promit și seduc pentru a întinde o capcană: seriile de determinative dispuse în crescendo (mâinile, care atrag și sufocă, picioarele lungi făcute parcă pentru a se salva la momentul potrivit
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cea mai marcanta care caracterizează Pariziana. Totul se activeaza când se acumulează contradicțiile. Pariziana este ireductibila la o imagine tradițională, ea se plasează sub semnul unei ambivalente absolute, "sous șes aspects variés" [Uzanne, 1910, p.448]: tandra și seducătoare în aparență, ea poate fi, sub influența exceselor sociale, cinica, dominatoare și castratoare când este vorba de interesele sale vitale 128. Foarte delicată și fragilă în aparență, ea ascunde o personalitate puternică și complexă. Ea seduce pentru a întinde o capcană 129
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
unei ambivalente absolute, "sous șes aspects variés" [Uzanne, 1910, p.448]: tandra și seducătoare în aparență, ea poate fi, sub influența exceselor sociale, cinica, dominatoare și castratoare când este vorba de interesele sale vitale 128. Foarte delicată și fragilă în aparență, ea ascunde o personalitate puternică și complexă. Ea seduce pentru a întinde o capcană 129 (motiv frecvent în nuvelele lui Maupassant). Momentele de tensiune maximă sunt legate de căutarea "prăzii". Știe să se servească de lacrimi și minciuni pentru a
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
organizează (Tartuffe), în spectacolul organizat de alt personaj (Otello) sau de destinul atotputernic (Œdip). În această atmosferă, individul care caută să se exprime mai bine prin acumularea de estetici în plus, nu reușește decât multiplicându-și măștile. Schimbându-și mereu aparențele, omul modern 156 redevine persoană în sensul etimologic persona mască, rol, personaj. Reîntoarcerea la etimologie plasează noțiunea de personaj sub semnul iluziei teatrale. "Identitatea să nu mai este dată: e construită" [Patapievici, p.141]. Foarte importantă ne pare în acest
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
definirii misterului identității femeii pariziene. Femeia pariziana ridică la nivel de valoare estetică aparentă, disimularea, artificiile. Deghizarea de suprafață a Parizienei, în conformitate cu cerințele modei sau capriciile persoanei, se dublează cu o deghizare mai profundă, de adâncime, care răspunde specificului caracterului. Aparențele sunt constrânse să exprime personalitatea, ascunzând caracterele reale, individuale sau intime" [Muchembled, p.250, subl.n.]158. Aparențele au avut întotdeauna un loc aparte în societatea franceză 159. Hippolyte Taine descrie în Vie et opinions de M. Frederic-Thomas Grainborge, subintitulat
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
suprafață a Parizienei, în conformitate cu cerințele modei sau capriciile persoanei, se dublează cu o deghizare mai profundă, de adâncime, care răspunde specificului caracterului. Aparențele sunt constrânse să exprime personalitatea, ascunzând caracterele reale, individuale sau intime" [Muchembled, p.250, subl.n.]158. Aparențele au avut întotdeauna un loc aparte în societatea franceză 159. Hippolyte Taine descrie în Vie et opinions de M. Frederic-Thomas Grainborge, subintitulat Note sur Paris (1867), o capitală strălucită, dar instabilă, unde a părea ia locul lui a fi. Aparențele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Aparențele au avut întotdeauna un loc aparte în societatea franceză 159. Hippolyte Taine descrie în Vie et opinions de M. Frederic-Thomas Grainborge, subintitulat Note sur Paris (1867), o capitală strălucită, dar instabilă, unde a părea ia locul lui a fi. Aparențele încurajează și fac posibile, în condițiile anonimatului marilor orașe, travestiurile și imposturile. Astfel devine posibilă o permutare a ierarhiilor tradiționale. Cum demonstrează R.Stierle [p.13], Parisul este locul unei extreme intensificări a conștiinței, dar și a aparentelor, a lipsei
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
armée, faux crédit et même fausses catins (...) tout geste se traduit en să propre parodie: faux duel, faux art, faux amour" [apud Brombert, p.103, subl.n.]. Lumea lui Frédéric este dezvăluită, strat după strat. Peste tot domnesc falsul și aparențele. Un critic a spus cu multă înțelepciune: "Altădată, personajele adevărate se agitau în decoruri false; astăzi personajele false sunt acelea care se agită în decoruri adevărate" [apud, Banu, 2004, p.225]. Acest lucru este valabil mai ales când este vorba
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
acelea care se agită în decoruri adevărate" [apud, Banu, 2004, p.225]. Acest lucru este valabil mai ales când este vorba de un personaj atât de complex și misterios cum este Pariziana, care, ca o adevarată actrița, exploatează din plin aparențele, ocaziile, situațiile și decorul. Programul realist/naturalist își propune să dezvăluie veritabilă natură a lucrurilor. C.Seassau [p.76] observa că Zola, ca și personajele sale, este fascinat mai mult de ceea ce realitatea ascunde decât de realitate în sine. Philippe
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
falsul nu se deosebesc în nici un fel: bijuteriile sunt adevărate, garnitură e falsă, iar aparent totul e invers. Însă finalitatea teatralității nu este doar în a disimula, ci și în a crea un consens euforic, ca în piesele lui Molière. Aparențele arată partea frumoasă a lucrurilor, recreând atmosferă hedonista din perioada cercetată. A părea înlocuiește categoriile clasice ale frumosului/uratului 161. Pentru Pariziana, forma e deasupra fondului. Pariziana instituie o poetica și o estetică nouă cea a aparentei. Conform acestui program
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Artă, conform proiectului realist, nu mai este ornamentala, ci esențială pentru descifrarea lumii: "Le théâtre devient vision du monde" [Bury, p.81]. Metaforă teatrului revine frecvent în românul secolului al XIX-lea pentru a denunța ipocrizia societății care ascunde sub aparențele de onestitate diferite ticăloșii. Acesta este laitmotivul românului realist/naturalist, care are ca obiectiv să pătrundă și să dezvăluie realitățile în profunzime. Lumea esențelor se transformă în lumea aparentelor, este vorba despre o nouă percepere a lumii fondată pe "predicatele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
La Сurée, p.182]. Eric Hobsbawm mai observa că "această formă de comportament [adulterul] era cea mai obișnuită în cercurile aristocratice și la modă, dar și în marele orașe unde (cu ajutorul unor stabilimente discrete și impersonale cum ar fi hotelurile) aparențele puteau fi păstrate cu mai multă ușurință" [p.264, subl.n.]. În tradiția franceză, adulterul nu strică decât rareori căsătoria; de regulă, soțul înșelat își accepta problemă cu stoicism. El își poartă fără dramă faimoasele coarne. Gelozia amoroasă a fost
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
problemă centrală este cea a expresivității actorului. Dominantă vizuală devine principiu generator al constituirii imaginii scenice și, prin această, al dezvăluirii căilor imaginarului în opera de artă. Femeia oferă un spectacol definit de vestimentație și cadru. Importantă imaginii face ca aparențele să fie miza cea mare a femeilor. Femeile din clasele superioare, aristocratele și burghezele, sunt destinate scenei lumii, substitut al Curții, si se conduc după eticheta impusă de modă. Pariziana se plasează în avanscena, deoarece creează modelul, dar nu-l
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
nuditatea. Spațiul, chiar și cel abordat fugitiv, într-un amestec de percepții diverse zgomote și lumini participa la crearea unui efect complex, mergând mai departe de pictural și prefigurând toate virtuozitățile filmului, sunetului și imaginii. Esență Parizienei se găsește în aparență. Servindu-se de mijloacele limbajului verbal și nonverbal, Pariziana oferă un autentic spectacol, reușind să stilizeze cotidianul. 2.3.3. Modă că po(i)etică a creației Interesul semnalat de scriitori față de reprezentarea fenomenului modei ține de importanță pe care
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
este nefericită, inocentă și persecutata, necunoscută și neînțeleasa. De regulă, ea va avea cincizeci de ani, iar dacă autorul are condescendenta să o prezinte tânără, va avea grijă să o depoetizeze de la inceput printr-un mic defect, deloc grav în aparență (ten în culori, o împlinire precoce), dar suficient pentru a arunca asupra tuturor acțiunilor, chiar și celor mai nobile, o nuanță de ridicol. 88 "Leș femmes de province ont la politesse des manières, celles de Paris ont la politesse de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]