11,066 matches
-
înfrigurat o umbră de umilință, o urmă de renunțare, un semn de revoltă față de postura înjositoare în care se afla. Nimic nu tensiona însă chipul destins al lui Filip. Din timp în timp, își scotea carnetul cu scoarțe negre, se apleca deasupra lui pentru a-l feri de picăturile de ploaie și nota câte ceva, cu un scris mărunt și ilizibil: "Claustrofobia se manifesta anume în locuri intime și închise, unde suntem obligați să rămânem singuri, cum e closetul, de exemplu. Obsesia
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
al vasului. Hai să mergem, spuse Carol sculându-se în picioare. M-a ajuns oboseala. Am văzut, auzit și visat prea multe pentru o singură noapte. O luară agale spre casă, de-a lungul țărmului. Mergeau cu privirea în jos, aplecându-se din timp în timp, pentru a culege câte o scoică, o piatră ciudat șlefuită, o pană de pescăruș, un ciob de amforă, o vertebră de delfin... Le ștergeau cu grijă de apă și nisip, le priveau o clipă uimiți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
perete enorm de rafturi pline cu dosare vechi și registre prăfuite. Poticnindu-se, târându-se, rostogolindu-se, ajunse stors de vlagă, lăsând în urma lui o dâră de limax. Aș dori să dau un anunț la ziar. Spune! râgâi caracatița. Se aplecă până în dreptul gurii căscate de geam: "Caut obiecte stranii. Intrarea Labirintului, numărul 43." Rosti fraza scurt, pe nerăsuflate, de teamă ca gura caracatiței să nu se închidă brusc, fără să vrea să digere. Cuvintele trecură dincolo, ca niște pietre aruncate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
schimbe. Abia atinse al doilea obiect, ce părea a fi un inel, că îl scăpă imediat jos cu un strigăt de surprindere. I se păru că luase în mână un vierme gros, încolăcit, care i se mișcase între degete. Se aplecă cu opaițul în mână și-l privi cu luare aminte. Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Imperfecțiunea e un joc pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de lămâiță pe cap și doi bani de argint pe ochi. Avea un chip obișnuit, dar moartea o înnobilase cu o frumusețe aparte. Trupul, nefiresc de mic și de anemic, stătea crispat din cauza cocoașei. Coșciugul, construit pe potriva infirmității copilei, stătea aplecat într-o rână. Bătrânului i se păruse firesc ca sicriul să urmărească forma și silueta trupului, în loc să fie o ladă amorfă, identică pentru toți. Privi pe geamul ce dădea în curtea din spatele casei. Soarele apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
PIB, în ultimii 20 de ani. Cifrele scrise la începutul acestui articol sunt procentele alocate din PIB de către statele europene, în ale căror clinici năvălesc politicienii noștri când îi doare în fund, la coloană sau în cot. Sau li se apleacă de Crăciun de la pomana porcului cum a pățit-o proaspăta politiciană PDL, grăsunica Teo Trandafir care s-a dus ca să-i scoată purcelul înghițit cu tot cu mărul din gură, tocmai la Viena. Ion Iliescu s-a operat la Paris. La fel
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
îngrijea pomii fructiferi cum și-ar îngriji o mamă copilul. Cu artă desprindea un măr pârguit, și-l întorcea ca să-l arăte, cum ai întoarce un vas prețios. Și când apărea în vârful dealului de unde coborau grădinăriile, și când se apleca asupra sufletelor de pomi, asupra straturilor fără număr unde legumele cele mai felurite sorbeau pământul, făcea impresia unui muzician inspirat, dirijând la o imensă orchestră o simfonie extrem de complicată, dar săltând de viață. Căci pentru boierul Pandele ramurile copacilor erau
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de el; țipetele bețivilor ar fi părut sacre, iar sindrofia întreagă ciudată, dar corespunzătoare. Iar la urmă, când ar fi căzut pe jos, neputând să se miște din pricina stomacului prea plin și ar fi adormit sforăind, un lăutar să se aplece la capul lui Pandele și să-i cânte prelung - În sat, la Anișoara... Căci n-ar fi fost nici un sacrilegiu... Ce-o fi crezut Irina despre moarte? Odată, de pildă - dar amândoi eram în ocazia aceea identici - intrasem dispuși, vorbăreți
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întîlnire, aleasă și ea cu chibzuială, ca să nu se bănuiască nimic. Miercuri. Cum această situație mă indispune, prefer o transformare radicală: plec la țară. Joi. După atâta vreme de vorbă și scris, aș vrea acum, convins că nimeni nu se apleacă pe umăr să citească, să fiu complect sincer. Scrisorile Irinei sosesc tot mai alarmate și mie mi-e lene să răspund și stau mereu la îndoială cum or să se termine toate acestea. Îmi place variația și recurg la toate
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
amândoi într-un orășel ardelenesc, într-o micuță grădină publică, spre seară. Pe o bancă, nu departe de noi, un soldat și o fetișcană se drăgosteau, în înfățișare. Ea - frumușică, gătită, roză, rotofeie și cu gropițe. Vorbea tot timpul, se apleca spre el, nu-i da pace, făcea pe supărata, se alipea mângâioasă. El o lăsa în voie, puțin încovoiat, ca un om care are alte treburi, cu gândul în altă parte, fără pretenții, fie că și le îndeplinise, fie că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
iscodesc, mă prefăceam că privesc cu interes. Apoi, la masă, cu Niki înaintea noastră. Niki abia întors din străinătate, și noi îl întrebam repede de toate, sărind și apoi revenind la același subiect. Irina era vioaie, întreba mereu, râdea, se apleca peste masă, cu gesturi sprintene din mâini, cu mișcări repezi din cap: "Și spune, Niki"... Apoi am plecat, și prin tot parcul a continuat vorba începută. Irina, între noi doi, îmi strângea din când în când brațul, ca să mă convingă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Puteam să-i spun asta? Să-i înșir iarăși ca de obicei: Nu sunt ca toți oamenii, ca să accept obligații"? La o întrebare răspicată, frazele aces-tea, broderie literară, ar fi sunat prea fals, și deci am preferat să păstrez tăcere, aplecând capul puțin în jos. Tot ea a făcut diversiunea: "Știi că m-a cerut un locotenent!..." De data aceasta căpătasem posibilitatea să răspund, cu toate că suferința pe care mi-o pricinui vorba ei mă împiedica să mai dau vreo importanță faptului
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Totuși, de câte ori îmi fuge mâna în lungul corpului ei, îi tremură carnea. Și ochii ei enormi, negri cu străluciri albăstrii, mă privesc necontenit. E în stare să adoarmă cu ei deschiși, numai să mă vadă. Dar eu n-am liniște. Aplecat deasupra lor, mi se pare că au adâncuri așa de vaste, ignorate de noi amândoi, că mă cutremur. Asemenea călătorului care, pe vaporul cel mai sigur, se cutremură în fața valurilor veșnic reîncepute. Stau singur în seară, insulele s-au subțiat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întreabă dacă va avea voie să intre mai târziu. «Tot ce se poate, spune paznicul, dar acum nu.» Întrucât poarta legii este deschisă ca întotdeauna, iar păzitorul 182 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE se dă într-o parte, omul se apleacă pentru a privi pe ușă în interior.“ Deși bănuiește că e greu de ajuns la lege, omul de la țară crede în această posibilitate. Știe că legea, la care dorește să intre, este într-un fel accesibilă: „legea trebuie să fie
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
O busolă prinsă-n zgură Arată spre nicăieri. 14 ianuarie 2004 D-LUI ACAD. VALERIU D. COT(EA)NAR Scriu de Cotea D. Valeriu - OM ca el nu întâlnești Chiar de țara-ar fi imperiu, Un imperiu ca-n povești. Aplecat spre trudă este Cu virtute de răzeș Din părinți, să o ateste Și la noi, în târgul Eși. Scrie, revărsându-și harul Peste tot mai multe foi Ce bătrân este Cotnarul, Câtă vrajă toarnă-n noi, Scrie-n sfântă axiomă
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
apoi întreabă dacă va avea voie să intre mai târziu. «Tot ce se poate, spune paznicul, dar acum nu.» Întrucât poarta legii este deschisă ca întotdeauna, iar păzitorul 182 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE se dă întro parte, omul se apleacă pentru a privi pe ușă în interior.“ Deși bănuiește că e greu de ajuns la lege, omul de la țară crede în această posibilitate. Știe că legea, la care dorește să intre, este întrun fel accesibilă: „legea trebuie să fie totdeauna
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
expresia sincerei mele recunoștințe. Universitatea Chicago, octombrie 1964 Introducere Ecourile răsunătorului succes mondial al cărții lui Rudolf Otto Das Heilige (1917) nu s-au stins încă. Succesul se datora fără îndoială perspectivei noi și originale propuse de autor. În loc să se aplece asupra ideilor de Dumnezeu și de religie, Rudolf Otto analiza modalitățile experienței religioase. Înzestrat cu o deosebită finețe psihologică, la care se adăuga dubla pregătire - de teolog și de istoric al religiilor -, Otto izbutise să pună în lumină conținutul și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ca un produs al descompunerii creștinismului, pentru că acordă o importanță hotărâtoare evenimentului istoric (idee de origine iudeo-creștină), dar evenimentului istoric ca atare, negîndu-i orice posibilitate de a dezvălui o intenție soteriologică, transistorică.20 În ceea ce privește concepțiile Timpului asupra cărora s-au aplecat unele filozofii istoriciste și existențialiste, s-ar cuveni poate să mai adăugăm ceva: cu toate că nu mai este gândit ca un "cerc", Timpul își redobândește în aceste filozofii moderne latura înspăimîntătoare pe care o avea în concepția greacă și în cea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
unor divinități inferioare. "De ce i-am mai aduce jertfe? explică un indigen. Nu ne mai temem de el deoarece, spre deosebire de spiritele morților noștri, nu ne face nici un rău".5 Ființa supremă a populației tumbuka este prea însemnată "pentru a se apleca asupra treburilor obișnuite ale oamenilor"6. Același lucru se întîmplă și la populațiile de limbă tshi din Africa occidentală, cu zeul Njankupon, care nu are cult și căruia nu i se aduc omagii decât foarte rar, când este mare foamete
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cocoș alb, și oamenii strigă: "O, Zeule! Tu ne-ai creat! Fie-ți milă de noi!"11 Experiența religioasă a Vieții " Îndepărtarea divină" oglindește de fapt interesul crescând al omului față de propriile sale descoperiri religioase, culturale sau economice. Pe măsură ce se apleacă asupra hierofaniilor Vieții, descoperă sacrul și fecunditatea pământească și se simte atras de experiențe religioase mai "concrete" (mai carnale, chiar orgiastice), omul "primitiv" se îndepărtează de Zeul ceresc și transcendent. Descoperirea agriculturii duce la o schimbare radicală nu numai a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
audă vorbind, să-și vadă dictatorul apărând în fața maselor, însuflețindu-le prin cuvântări patriotice, electrizîndu-le prin formule fericite. Dar Salazar era un dictator care cerea, înainte de toate, să fie lăsat în pace. S-a închis în cabinetul său de lucru, aplecat asupra coloanelor de cifre, trudindu-se zi și noapte să reducă, să echilibreze, să economisească. Nu vedea aproape pe nimeni, lucrând exclusiv cu funcționari de la Ministerul Finanțelor refuzând să ia parte la ceremoniile oficiale, refuzând să apară la banchetele diplomatice
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
scoică... spune Dragoș și se duce să caute scoica în bucătărie... Dar e tare trist. În timp ce eu tastez la calculator această post-realitate literară sau postliteratură, Dragoș-Sebastian se ascunde în casa lui de sub masă și bocește încetișor. După un timp, mă aplec ca să mă uit la el și mă alungă Ce faci, plângi acolo, în căsuța ta? Plângi după Mihaela-Cosânzeana?... - Da... Îți pare rău că ai vândut-o Crabului zâmbitor pentru bani ca să-ți cumperi bomboane? - Da..., eu am vrut banii să
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
să treceți în secret, nu o să fie mulțumit cu o bucată de stofă. Hunul surâse și încuviință. Apoi se ridică brusc și, din câțiva pași, ajunse la încărcătura de bagaje, pe care Kayuk o pusese pe jos, lângă animale; se aplecă să scotocească într-o traistă și scoase de acolo un mic săculeț din piele de căprioară. Se întoarse, cântărindu-l în palmă. - Uite, spuse, dându-i-l marcomanului. E praf de aur. Ține-l tu. Tovarășii săi schimbară o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grumazul calului, dar căzu la pământ imediat ce animalul o rupse la fugă, speriat de strigăte și de mirosul sângelui. Balamber, răsucindu-e cu o mișcare rapidă, se aruncă asupra lui Gomer. Bagaudul își biciui calul, în încercarea de a scăpa; se aplecă pe grumazul animalului, ferindu-se astfel de sabia pe care Balamber i-o aruncase în spate și care îi trecu pe deasupra cu un șuier; nu reuși, totuși, să se salveze, fiindcă hunul îl ajunse în câteva clipe, îl prinse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pierduse calul, dar rezolvă problema - și încă în mod avantajos - luându-l pe cel care fusese al lui Gomer. își reluară călătoria și merseră până la lăsarea serii, pentru a se opri, în cele din urmă, pe un mic platou ierbos, aplecat deasupra unui torent spumegător. Pentru a nu atrage atenția bagauzilor ori a vreunei patrule burgunde, se lipsiră de foc și mâncară doar carne uscată și sărată. încă zguduit de spectacolul sângeros la care asistase, Audbert nu spuse nici o vorbă până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]