KorAP: Find »[drukola/base=apostol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...200 201 202 ...337 >

8,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

și totuși am ispășit... Cum să ascult acuma planurile tale, și încă să mă fac părtașul tău? Am și familie, și necazuri grele... și tocmai eu să... ― Dar ești român, părinte, fratele meu! zise Bologa înmărmurit. ― Sunt numai om astăzi, Apostole, răspunse preotul Constantin mai liniștit. Un biet om mâncat de nevoi, cu frica veșnic în sân și cu credință în milostenia cerească. Noi nici nu putem fi decât oameni, și numai în Dumnezeu avem nădejde să ne poarte de grijă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
păru atât de alinător, că tresări de bucurie. În aceeași clipă însă îi fulgeră prin inimă o frică ciudată, care îl îndemna să răspundă mînios: ― I-ascultă, fetițo, altă treabă n-ai decât să te ții de capul meu? 6 Apostol socotise să intre în cancelarie, să vază ce-au lucrat oamenii toată ziua, dar se pomeni deschizând ușa odăii sale. Amurgul cenușiu bătea în geamurile împodobite cu mușcată. În tulburarea de lumină pereții parcă se îndoiau și lucrurile din casă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
pe fata groparului, cu fruntea plecată, pe gânduri. Ca și când ar fi simțit privirea lui, Ilona avu o tresărire și se apropie, sprintenă și bucuroasă, întrebîndu-i: ― Ți-e mai bine?... Așa-i că te-ai mai ușurat? ― Da, foarte bine, zise Apostol în șoaptă. Veselia aprinsă în ochii ei, tinerească, visătoare, îi alungă gândurile care-i chinuiseră toropeala bolnavă. În glasul ei straniu i se părea că vibrează o vrajă nouă, ca și cum de ieri până azi s-ar fi schimbat și s-

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
în ochi îi licărea o întrebare. Pe urmă se urcă în vagon și se uită pe fereastră până ce porni trenul. Groparul se întoarse îndată spre ieșire, Ilona însă rămase pe peron, nemișcată, cu privirea lipită pe pervazul ferestrei în care Apostol zâmbea uitat... Pe urmă o coroană înmugurită a unui cireș bătrân acoperi și fereastra și vagonul și trenul... 7 Aleea de fagi din Parva, dreaptă și îngrijită, de la gară până-n mijlocul orășelului, părea noaptea un tunel nesfârșit. Pașii lui Apostol

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
sus, și nici pe acolo nu întîlniră țipenie de om. ― Am ajuns la domnu' avocat Domșa, de-acu nu mai avem mult, bâigui Petre din urmă, suflând ca un taur și arătând cu capul spre o casă mândră, pe dreapta. Apostol nu răspunse, parcă n-ar fi auzit nimic, deși vorbele ordonanței îi atinseră urechile ca o mustrare, fiindcă tocmai în clipa aceea se uitase și el spre casa în care acuma, ca și odinioară, stăpânea Marta, ființa iubită. Se simțea

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
învîrti de două ori în broască, pe dinăuntru. Mâna lui Apostol apăsă clanța, și lumina tremurată îl izbi drept în față. Servitoarea țipă ca și când ar fi văzut o arătare: ― Tulai, doamnă, tulai și vai de mine, c-a venit domnișorul!... Apostol intră vesel, iar Petre închise ușa. În pragul odăii din fund apăru doamna Bologa, în capul gol, cu fața albă ca hârtia, uitîndu-se parcă n-ar fi îndrăznit să dea crezământ ochilor, apoi izbucni printre lacrimi: ― O, dragul mamei, scumpul

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
și pe obraji ― că mai am o postată bună până peste apă. ― Așa-i, bine zici, că tu ești de peste Someș, din Ierusalim... Te-am uitat, Petre, uita-te-ar necazurile... atunci du-te cu Dumnezeu! Doamna Bologa conduse pe Apostol în iatacul ei, în fund, cu o singură fereastră, și aceea oblonită. Din tavan atârna lampa cu abajur de porțelan. Patul era așternut. Aici și-a petrecut Apostol copilăria, până ce a trecut în Năsăud. Aici fusese pătuceanul lui, unde-i

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Apoi Apostol rămase singur. Pe mescioara de noapte fâlfâia flacăra portocalie a unei lumânări scufundată într-un sfeșnic înalt de aramă. Umbre moi jucau pe podele, pe ziduri, în tavan, ca niște visuri de om necăjit. " Noapte bună!" își zise Apostol, dezbrăcîndu-se la iuțeală, vîrîndu-se în pat și sucindu-se în dreapta și-n stânga până să-și potrivească bine culcușul. Suflă în lumânare. Voia să adoarmă îndată, fiindcă într-adevăr călătoria îl zdrobise... "Dar oare de ce s-a încurcat mama când

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
spre însoțitorul ei, îi vorbi cu o veselie mai zgomotoasă, ca și cum ar fi vrut să-și risipească umbra de nemulțumire: ― Uite logodnicul meu, pe care îl cunoști din câte ți-am povestit despre el!... Să știi, adăugă apoi iar către Apostol, că dumnealui mi-a ținut tovărășie toată iarna, altminteri m-aș fi prăpădit de urît! Ofițerul de honvezi, fercheș, spilcuit, pudrat, ieși la iveală, mai îndrăzneț. Pe brațul stâng purta pardesiul Martei. Salută ceremonios, zăngănindu-și pintenii: ― Locotenent Tohaty... Urmă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ești romîn!" își amintea perfect nu numai glasul, ci și intonația exactă: "niciodată" și "romîn" le-a rostit apăsat, ca o subliniere, iar în "romîn" a pus cel puțin trei "r"... " Adică ce rost are amintirea aceasta acuma?" se întrebă Apostol, luîndu-și seama și negăsindu-i rostul, nici legătura cu ceea ce-l preocupa pe el în momentele acestea. Mai stătu vreo jumătate de oră în cerdac, fără să găsească soluția. Intră în odaia sa, abătut, nehotărât, cu gândurile împrăștiate. Se puse

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
a întîmplat o mare nenorocire cu Marta: ori c-a fugit cu ungurul, ori ceva mai rău... Dar Domșa urmă grăbit, aruncîndu-și pălăria pe un scaun și ștergîndu-se pe obraji cu batista: ― Nu m-aș fi așteptat să-mi facă Apostol una ca asta, pentru nimica-n lume, doamnă, îți jur! Atâta încredere am avut într-însul, în cumințenia și în cinstea lui, că acuma parcă mi-a dat cu barosul în frunte, zău așa, dragă doamnă! Cu cât vorbea, se

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ales că Apostol rămăsese locului netulburat, continuând a se lupta cu un picior de găină, ca și când nu s-ar fi întîmplat nimic. Doamna Bologa se zăpăci de tot auzind că Apostol e pricina supărării avocatului, căci ei nu-i spusese Apostol c-ar avea vreo neânțelegere cu viitorul său socru. Ce-i drept, Rodovica s-a grăbit să-i șoptească, la bucătărie, cum a trimis-o domnișorul la domnul avocat, dar doamna Bologa a crezut că e vorba de vreun "suvenir

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
pe Domșa să ia loc și să-i facă cinstea de a gusta puțină friptură. Invitația ei și răceala lui Apostol provocă o nouă abureală de sudori pe obrajii avocatului. Mulțumi doamnei printr-un surâs disperat și se întoarse spre Apostol: ― Știi bine cât de mult te prețuiesc, dragul meu, zise cu o ezitare, ca în fața unui necunoscut. Altfel nici n-aș mai fi venit, după scrisoarea ta... În sfârșit, după gestul... care m-a jignit, Apostole, foarte... foarte rău... ― Era

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
și se întoarse spre Apostol: ― Știi bine cât de mult te prețuiesc, dragul meu, zise cu o ezitare, ca în fața unui necunoscut. Altfel nici n-aș mai fi venit, după scrisoarea ta... În sfârșit, după gestul... care m-a jignit, Apostole, foarte... foarte rău... ― Era datoria mea să fac gestul, domnule Domșa, răspunse Apostol, ridicând ochii la el și privindu-l cu o liniște neclintită. ― Dar ce-i, ce s-a întîmplat? întrebă atunci d-na Bologa, mai venindu-și în

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
întîmplat? întrebă atunci d-na Bologa, mai venindu-și în fire și adăugînd: Ia loc... ia loc, uite colea... O, Doamne-Dumnezeule, că m-am și speriat, și nici barem nu știu de ce! ― Cum? nu știi nimic, nu ți-a spus Apostol? se miră Domșa cu o scăpărare de nădejde în toată înfățișarea. A, zi, nu știi?... Apoi stai, dragă doamnă, să auzi și să te crucești, nu alta! Îi povesti foarte amănunțit, căci Domșa avea darul de a lungi vorba, cum

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cu o scăpărare de nădejde în toată înfățișarea. A, zi, nu știi?... Apoi stai, dragă doamnă, să auzi și să te crucești, nu alta! Îi povesti foarte amănunțit, căci Domșa avea darul de a lungi vorba, cum tocmai așteptau pe Apostol, după ce Marta a avut atenția delicată să vie să-i zică ea bun sosit, fără să se uite la etichete și la mofturi, când colo, în locul lui, apare Rodovica. Ce-o fi, ce n-o fi? În sfârșit, a rupt

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-i compromită viitorul. Cutiuța nici n-au mai desfăcut-o, au uitat-o... Dintru-ntîi el a fost decis să ia act pur și simplu, să-i înapoieze și Marta inelul de logodnă și să încheie pentru toată viața socotelile cu Apostol. Pe urmă totuși s-a gândit că băiatul e tânăr, și tinerețea-i năbădăioasă: cine știe ce i s-o fi năzărit lui și, pentru o copilărie, ar fi păcat să se despartă o pereche așa de potrivită... A venit deci să

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
să se despartă o pereche așa de potrivită... A venit deci să afle cauzele "gestului" și să-i atragă luarea-aminte asupra gravității unei hotărâri neîndreptățite, când e în joc onoarea unei domnișoare... ― Hotărârea mea e nestrămutată, domnule Domșa, îi răspunse Apostol cu același calm imperturbabil, după ce, în vremea cât vorbise avocatul, mâncase tacticos, ciugulind cu mare băgare de seamă toate oscioarele de pe farfurie. Și e nestrămutată fiindcă nu mai iubesc pe domnișoara Marta! ― Cum n-o mai iubești? De ce? întrebă Domșa

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
însă să-i spuie tot când va veni acasă... Totuși, acum îi era milă de "bietul Domșa, om tare de treabă", și chiar de Marta puțin, gîndindu-se la rușinea ei dacă va prinde lumea de veste. Îi și zise lui Apostol îndată să chibzuiască bine ce face, că nu-i glumă și nici jucărie o logodnă stricată... Aproape un ceas hărțuiră amândoi pe Apostol, încît Rodovica se arătă de câteva ori prin jurul mesei, cu semne deznădăjduite că i se fac scrum

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de Marta puțin, gîndindu-se la rușinea ei dacă va prinde lumea de veste. Îi și zise lui Apostol îndată să chibzuiască bine ce face, că nu-i glumă și nici jucărie o logodnă stricată... Aproape un ceas hărțuiră amândoi pe Apostol, încît Rodovica se arătă de câteva ori prin jurul mesei, cu semne deznădăjduite că i se fac scrum mâncările pe foc. Doamna însă se încălzise la vorbă și nu mai voia să știe de mâncări, spre fericirea avocatului, care, devenind mai

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de câteva ori prin jurul mesei, cu semne deznădăjduite că i se fac scrum mâncările pe foc. Doamna însă se încălzise la vorbă și nu mai voia să știe de mâncări, spre fericirea avocatului, care, devenind mai elocvent, cerea mereu lui Apostol îndeosebi "cauzele și motivele" unei fapte atât de inexplicabile... Apostol rămase neînduplecat, refuză dârz alte lămuriri, mulțumindu-se să repete că nu mai iubește pe Marta. Astfel, în cele din urmă, Domșa, perplex, abătut, fu silit să se întoarcă acasă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
proorocind că Apostol are să-și frângă gâtul dacă a apucat-o, în plin război, pe urmele răposatului Bologa. Seara, la "cazina" românească, unde se adunau azi toți domnii, deoarece în "cazina" ungurească se instalase popota ofițerilor, se vorbi numai despre Apostol, cu aceeași pasiune ca despre revoluția rusească acum două-trei săptămâni. Când veni, pe la șapte, avocatul Domșa, altfel nu prea iubit, toți îl asaltară cu întrebări, la care el răspunse cu multă modestie și tot atâta indulgență pentru tinerețea și ușurința

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
că n-a suflat nici un cuvânt despre război... Zilele următoare fierberea în orășel se înteți, mai cu seamă din pricina unor zvonuri ciudate. Pe de o parte, se spunea că lucrurile se vor împăca în curând, fiindcă cineva a văzut pe Apostol, chiar în mijlocul pieții, întîlnindu-se cu Marta și vorbind; pe de altă parte însă se zicea că afacerea ar putea să ia o întorsătură neașteptată în urma intervenției notarului Pălăgieșu, care ar fi declarat, la "cazină", în fața câtorva domni, și cu glas

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
la Zirin, la a cărui moarte contribuise și dânsul cu un "da" foarte convins, și totuși n-a fost în stare să-i potolească zbuciumările, până ce a dobândit o credință nouă... "Sufletul are nevoie de o merinde veșnică, își zise Apostol, plimbîndu-se în odaia de culcare, îmbrăcat, neîndrăznind să se așeze în pat de frica gândurilor. Dar merindea aceasta în zadar o cauți pe afară, în lumea simțurilor. Numai inima poate s-o găsească, fie în vreo tainiță a ei, fie

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
atât de domol, parcă i-ar fi fost frică să nu trezească pe cineva: ― Rău îmi pare, mamă, c-am mai venit acasă... Pentru doamna Bologa șoapta aceasta a fost ca o lovitură de măciucă. Demult, încă de pe vremea când Apostol, în loc să urmeze cariera preoțească, s-a dus la Budapesta, a bănuit ea că lumina ochilor ei, toiagul bătrâneților ei n-o mai iubește cum a iubit-o odinioară. I se părea rece, închis și mai ales o înfricoșa cu necredința

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]