5,357 matches
-
la seminar și Sașa, elev la școala normală. Spre bucuria mea l-am întâlnit acolo pe Luca Guțaga, învățător fără diplomă de capacitate, fiindcă nu luase examenul din iunie. Era numit învățător suplinitor. Am stat amândoi în gazdă la o bătrână care avea două fete: Hașa și Natașa. Notar era un rus în jur de 30 de ani, Andrei Vorobiev, Andriușa, un om vesel, sociabil. Prieten. Prin sat trecea Valul lui Traian care, atunci când rușii luaseră din nou Basarabia, despărțea satul
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
în loc și își făceau cruce. Pe geamurile deschise ieșea 76 praf, semn că acolo cineva muncește de zor. Pesemne contabila îi spusese deja cumetrei, sora părintelui, de hărnicia mea. Iart-o, Maica Domnului, că-i rătăcită, sărmana, am auzit glasul unei bătrâne când tocmai mă pregăteam să arunc o găleată plină cu moloz pe geam. Am mâncat friptura, din care contabila nu a vrut să ia nici măcar o bucățică, pesemne nu voia să fie complice la fărădelegea mea, apoi am băut puțină
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
faceți cinci găini?” Între timp, foamea dispăruse și nu-mi doream decât să ajung la comună și să dorm. „-Câte una de fiecare”, a spus blonda cea grasă, privindu-mă mirată de 135 întrebare și de supărarea mea. „-Au fost bătrâne, mânca-le-ar hulpea de orătănii” a spus cealaltă femeie, în timp ce așeza pe masă toate cele necesare. Am apucat o găină de un picior și am încercat să rup o bucățică de carne pentru a-mi potoli foamea. Am renunțat
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
necesare. Am apucat o găină de un picior și am încercat să rup o bucățică de carne pentru a-mi potoli foamea. Am renunțat repede. Bucățica nu se lăsa ruptă. Cred că nici până dimineață nu erau fierte, așa de bătrâne erau acele găini. „-De-de ce-ce nu mâââ-n-câ-câ cați, m-a întrebat uimit milițeanul în timp ce trăgea cu dinții puternici dintr-un piept de găină. Lu-lu-ați că-că nu vă-vă muu-șcă. Nu au măăă-se-le! „-Ele nu, dar eu da, am mai
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
poartă pe cap tulpan (măndil) de culoare galbenă sau roșie ca și macedonenii, brâu (zuna) roșu sau verde, fetele asează pe cap un fes mic (curuna) de care se prind panglici multicolore și monede ornamentale. Poartă fustane cu pestelcă iar bătrânele nu se despart de cojocel atât iarna cât și vara. Pe lângă păstorit, În proporție mai redusă fac comerț cu produse de lapte, lână, piei și mai puțin se ocupă cu agricultura. Jocurile lor sunt hora, sirta și ciobanca și majoritatea
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
interesant al prestațiilor mele profesionale în slujba patriei și a presei internaționale. Se ajunsese la o tensionare a relațiilor între marile puteri. România, prin Nicolae Ceaușescu, emisese niște opinii nu tocmai pe placul Moscovei și toate acestea o determinaseră pe "bătrâna Doamnă", patroana de la "Washington Post", cea care-i făcuse "felul" președintelui Nixon, să se suie în avion cu destinația București. Era însoțită de o echipă de redactori-șefi și reporteri de la "News Week", de la alte publicații ale trustului și dorea o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
mergea la voia întâmplării! Ne-am deplasat cu un Mercedes, pe o vreme splendidă de toamnă, când natura parcă înnebunise de atâtea culori și atâtea parfumuri. În cele trei zile ale călătoriei, în nopțile petrecute în tovărășia tarafurilor și a bătrânelor și vrăjitelor noastre vinuri, am discutat mult despre daci și romani, despre Mihai Viteazul, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare, despre sprijinul constant al Franței, despre Panait Istrati, Eugen Ionescu, Brâncuși, Enescu, Cioran, dar și despre Sartre, Baudelaire, Prévert și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
metri, Santiago avea multe parcuri și multe oaze de verdeață și liniște. Unul din acestea se află în apropierea ambasadei, în zona Cerro San Cristobal, Parque Metropolitano, putând fi vizitat în mașină, pe jos sau admirat din funicular. În apropierea bătrânei și monumentalei stații de cale ferată (azi Centru cultural) Estacio Mapocho, proiectată de doi arhitecți francezi în 1912, se află Parque Venezuela și Parque Forestal, modelat la sfârșitul secolului al XIX-lea de peisagistul francez Georges Dubois și înzestrat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Restaurantul era tot de "5 stele" mobilier vechi, tablouri, personal stilat, fețe de mese impecabile... Clienții erau puși la patru ace și uitându-se la noi cred că-și spuneau că suntem doi milionari de peste ocean aflați în vacanță în bătrâna Europă. Am luat loc la o masă, am dat comanda degajați, ne-am ospătat și la plată am trecut numărul camerei. Figura s-a repetat de trei ori pe zi în cele 5 zile cât am fost clienți de "5
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
un actor mare, un declamator ciudat, cu pauze, cu țipete și șoapte, cu durități și tăceri extraordinar de sugestive. A recitat celebrele și atunci "romanțe pentru mai târziu", "eu știu c-o să mă-nșeli chiar mâine", "un bătrân și o bătrână", "se uită soarele-napoi ... dar balerina nu-l iubea". Noi plângeam... pentru că "balerina nu-l iubea", pentru că "ai să mă-nșeli chiar mâine", pentru că "în orașul care plouă". Un amănunt care ni s-a părut un miracol a fost ploaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
intre la catastif, că nu cred ca Dumnezeu să fie prea birocrat. * Strada Caisului. Ce cais o fi fost, cândva, de a rămas nume de stradă? Sunt foarte puține case, e o stradă veche, garduri vechi, decolorate de ploi. O bătrână stă pe o bancă, urmărind niște gâze care se îndreaptă către rădăcina unui copac, strănepotul Caisului de demult. Trece, rar, câte o mașină. Un vecin are un Trabant pe care îl tot dichisește; e liniște; numai când vin copiii strada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
niște gâze care se îndreaptă către rădăcina unui copac, strănepotul Caisului de demult. Trece, rar, câte o mașină. Un vecin are un Trabant pe care îl tot dichisește; e liniște; numai când vin copiii strada se umple de țipetele lor. Bătrâna își amintește că alteori copiii se jucau de-a mitraliera, lovind cu liniile din penar în ostrețele gardurilor; atunci bătrâna își amintește și de caisul de odinioară. Ar putea să ne povestească despre o primăvară, sub caisul de atunci, stele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
are un Trabant pe care îl tot dichisește; e liniște; numai când vin copiii strada se umple de țipetele lor. Bătrâna își amintește că alteori copiii se jucau de-a mitraliera, lovind cu liniile din penar în ostrețele gardurilor; atunci bătrâna își amintește și de caisul de odinioară. Ar putea să ne povestească despre o primăvară, sub caisul de atunci, stele lucind în noapte, știe o mulțime de povești despre fiecare casă, dar e bătrână, totul e inutil, chiar așteptarea... nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
1917; spuneau că a fost primul intelectual din Odesa judecat sumar și spânzurat. Mama și fiica au reușit să fugă cu un vapor francez și, din 1918 până în 1925, au stat în Franța și Elveția. O duceau greu și, cum bătrâna știa perfect vreo cinci limbi, când a murit ruda lor din occident, s-au stabilit în România unde era foarte bine de trăit în acele vremuri. Bătrâna, aristocrată, dar fără diplome, s-a ocupat cu predarea limbilor germană, engleză și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
până în 1925, au stat în Franța și Elveția. O duceau greu și, cum bătrâna știa perfect vreo cinci limbi, când a murit ruda lor din occident, s-au stabilit în România unde era foarte bine de trăit în acele vremuri. Bătrâna, aristocrată, dar fără diplome, s-a ocupat cu predarea limbilor germană, engleză și franceză: Avea o clientelă foarte distinsă, avea mari relații. Fata, adică Maria Ivanovna, mama motociclistului, era, cum am spus, extraordinar de "comme il faut". Doar că, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ce știa, să crească animale, • dar de data asta, vulpi albastre, în raionul Polul Nord. Maria Ivanovna, mama ei, nemțoaica, și părinții soțului ei și cei trei copii ai Mariei au rămas pe drumuri. Cine mai avea interes de limbi străine? Bătrâna a rămas fără clienți, ceilalți nu aveau vârstă și nici drept de muncă, erau muritori de foame. Maria Ivanovna, frumoasă, energică și cu un simț al umorului cum rar există, a reușit să se angajeze femeie de serviciu la un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ușă și două ochiuri de geam, sunt câțiva copaci sclerozați, doi pruni, jumătatea unui cireș bătrân și un gutui în care gutuile rămân galbene și frumoase, până le prinde zăpada. Nimeni nu le fură pentru că în această casă locuiește o bătrână ciudată, despre care lumea spune că ar fi vrăjitoare; de aceea, nimeni, nici un copil, nu îndrăznește să sară gardul și să fure gutuile, care se sfrijesc și cad, putrezite. Dar nu se atinge nimeni de ele. Lângă portiță, pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de culturalizare nocturnă. Sunt politicos și l-am ascultat. Insul nu era atât de beat, avea doar problemele lui, pe care simțea nevoia să le povestească. Așa încât îl ascultam, trăgând cu ochii și la evoluția operației la care era supusă bătrâna mea Dacie. Astfel, am aflat unele întâmplări interesante, chiar extraordinare. Le reproduc pe cât pot mai autentic. Îmi spunea insul că el este un "fenomen unic". "Așa cum vă afirm, cu tot respectul, eu sunt, la origine, un om cinstit și demn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
realizare tehnică virtuoasă, se citește și cu sufletul de acasă; un deal, domol, străbătut de o cărare, mai mult ghicită decât văzută, te cheamă acolo, tot acasă. Copaci triști, osteniți de freamăt. Ochi patetici sub cușma de astrahan; fețe de bătrână, care, ascunse sub broboadă, par a-ți aminti de un anume semn, de care te cercetează, dacă îl mai știi. Tăcutele portrete ale pământului lui Potârniche sunt tăcutele povești pe care cineva ar trebui să le rostească, ori cineva să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pe retină întâlnirea cu artistul Potârniche; rămâne și ca o amintire, stăruind și ca o întrebare, ca o datorie de suflet, neîmplinită. Dintr-o fotografie, dintr-o fereastră coșcovită de vreme, prin sticla înghețată, o fotografie un bătrân și o bătrână te privesc în multe feluri: cu dragoste, cu durere, cu teama de a nu pleca, dar și cu teama de a nu te întoarce... În preajma unei reforme Nu știu de unde mi-a rămas în minte imaginea clasică a farmaciei, instituție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ca un părinte, ca un fiu, ca un duh ocrotitor. O statuie compusă din doi oameni, într-un fel, aceiași... Aceasta este povestea adevărată de care uitasem, pe care am regăsit-o în fructul pe care mi l-a dăruit bătrâna bolnavă, ca o urare de Anul Nou. Aș vrea să o expediez, ca un mesaj, și la alte adrese, dar nu știu în ce limbă să o traduc. Fanteziile memoriei ,,Amintiri, amintiri", așa se chema, în urmă cu vreo două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de spuma valurilor, având grijă să nu mă vadă nimeni, am aruncat câteva zile la rând, în valuri, cât de departe se putea, peștii aceștia afumați. Nu știam însă dacă ajung unde trebuie, la Dumnezeul cel rănit și slăbit. O bătrână care vindea pești la o colibă mi s-a părut că mă observă. Mi-a pus întrebări într-o româno-rusă stâlcită, dar a simțit ciudat; era jignită de modul în care îi tratam marfa. Se uita curioasă la mine, bănuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
la care ne așteptam, s-a făcut liniște respectuoasă. Cineva a închis un radio, "să nu ne supere manelele". Tăcerea este de obicei tristă, acum exprimau un sentiment de bucurie reținută. La mânăstiri, întâlnire reală cu Dumnezeu. Au ascultat, aceste bătrâne prăbușite de vitregii, cuvintele unor călugări, s-au închinat, în ordine, la icoanele făcătoare sau nu de minuni, au mângâiat florile, abia înflorite, au făcut mici donații, cu mândria de a fi și ele donatori; dezlegau din batiste cu noduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
putut răspunde. Nu era mama mea, nu eram Victor, nu eram nimic, mai puțin decât nimic... Dar bătrâna doamnă m-a sărutat pe tâmplă și m-a rugat să-mi deschei cămașa; mi-a ascultat inima... Îi simțeam urechea aspră. Bătrâna credea că-l regăsise pe Victor, care fusese de-o vârstă cu mine și avea un trecut oarecum asemănător cu al meu. Dispăruse pe front, nu mai știa nimic de dânsul. Pe urmă, sprintenă, s-a ridicat, a luat un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și un viitor încă mai dubios... Ceva greu de definit, cum este poezia, în sine... * Strada Caisului... Ce cais o fi fost acolo, cândva, de a rămas nume de stradă? Sunt totuși câteva resturi de garduri, câteva case vechi... O bătrână stă pe o bancă strâmbă, urmărind niște gândaci care urcă pe rădăcina unui copac, un strănepot, probabil, al caisului titular. Trece rar câte o mașină rablagită. Un vecin are un Trabant pe care îl tot dichisește zilnic. E liniște; numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]