5,096 matches
-
la Arcani s-a făcut acompaniamentul pe baniță, probabil înaintașa vuvei. O parte din bijuteriile folclorice de pe Amaradia au fost descoperite, culese și înregistrate numeroase balade de Constantin Brăiloiu, perioada cercetărilor dintre 1938-1939. Lăutarii de pe Amaradia au fost conservatorii acestor balade, multe pierdute odată cu ei, În satele comunei Berlești, au existat în trecut importante familii de rapsozi și lăutari. Satul Lihulești a avut lăutari cunoscuți spre izvoarele Amaradiei. Prima bandă a fost cea condusă de vioristul Alexandru Chirițoiu, zis Pițian (n.
Lăutarii de pe Valea Amaradiei () [Corola-website/Science/335345_a_336674]
-
situat pe Dealul Muierii. Cel mai cunoscut lăutar al locului a fost vioristului Ion Gruia zis Mitu Fane (n. 1904 - d. ?), care s-a stabilit ulterior în Târgu Jiu (din 1935), și de la care s-au înregistrat și cules importante balade și jocuri populare gorjenești. Din taraful său au făcut parte Barbu Gruia (vioară), Ioana Ciucurescu (chitară și voce) și Costică Ciucurescu (bas) din Târgu Logrești. Un alt loc cu lăutari importanți și vestiți este Târgu Logrești. În prima jumătate a
Lăutarii de pe Valea Amaradiei () [Corola-website/Science/335345_a_336674]
-
evadat și a fugit iar din Paris pentru șase ani de vagabondaj Prin decembrie 1457 - ianuarie 1458 Villons s-a aciuit la Blois, la curtea "prințului-poet" ducele Charles d'Orléans care i-a acordat protecția și i-a cuprins trei balade într-un manuscris de-al său dar răzvrătítului poet i-a repugnat comoda viață de la curte și a fugit spre noi aventuri. După ce s-a alăturat bandei coquillarzilor, Villon a fost închis la închisoarea Meung-sur-Loire, de unde a fost grațiat de
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Logos", sau "Des Loges", ca fiu al unei mame pioasă și analfabetă și al unui tată curelar, de care a rămas orfan din pruncie. Pe mama sa, care i-a cerut să se roage pentru ea, Villon o descrie în „Baladă ce a făcut-o Villon la ruga mamei sale spre a se închina la Maica Domnului” (Ballade que Villon fait à la requeste de sa mère, pour prier Nostre Dame) din „Testament”, 1461: François de Montcorbier (în , după cum a fost
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
a trebuit să fugă din nou după ce a participat la jefuirea Colegiului Navarre Conform cu Gert Pinkernell, nu au rămas date precise despre scrierea literară a lui Villon din această perioadă dar este posibil că atunci au fost scrise unele dintre baladele cuprinse ulterior în Micul Testament, precum „Balada femeilor din Paris” (Ballade des femmes de Paris) sau, „Romanul Vânturilor Dracului” (Roman du Pet-au-diable) pomenit în Micul Testament (857 s.) și lăsat ca moștenire lui Guillaume Villon, (posibil că atât acest roman
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
a participat la jefuirea Colegiului Navarre Conform cu Gert Pinkernell, nu au rămas date precise despre scrierea literară a lui Villon din această perioadă dar este posibil că atunci au fost scrise unele dintre baladele cuprinse ulterior în Micul Testament, precum „Balada femeilor din Paris” (Ballade des femmes de Paris) sau, „Romanul Vânturilor Dracului” (Roman du Pet-au-diable) pomenit în Micul Testament (857 s.) și lăsat ca moștenire lui Guillaume Villon, (posibil că atât acest roman, cât și o pomenită bibliotecă, au fost
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Katherine de Vauzelles. <poem> "Et se j’ay prins en ma faveur" "Ces doulx regars et beaux semblans" "De tre decevante saveur" "Me tresperans jusque aux flans" ("Le Lais", 26-30) </poem> Răzbunarea poetului a fost nemiloasă, în câteva rondeluri și balade picante, răutăciose, virulente, adesea pe fond religios, fapt de care s-a folosit respectiva pentru a se plânge forurilor religioase care l-au condamnat pe Villon la biciuire. Datorită sărăciei, în disperare de cauză, a încercat să-l tapeze până
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
biografia poetului. Prin decembrie 1457 - ianuarie 1458 Villon se nimerește la Blois, unde participă la „Concursul de la Blois” de poezie () de la curtea ducelui-poet Charles d’Orléans, care i-a acordat adăpost, clemența și protecția sa și i-a publicat trei balade într-o colecție de versuri într-unul dintre manuscrisele sale <poem> "En mon pays suis en terre loingtaine (...)" "Je riz en pleurs et attens sans espoir (...)" "Bien recueully, debouté de chascun." </poem> Ulterior, prin octombrie-noiembrie 1458, Villon a încercat, după
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
poem> "En mon pays suis en terre loingtaine (...)" "Je riz en pleurs et attens sans espoir (...)" "Bien recueully, debouté de chascun." </poem> Ulterior, prin octombrie-noiembrie 1458, Villon a încercat, după spusele lui Pinkernell, să reintre în grațiile ducelui cu două balade cu aluzii măgulitoare la adresa lui Charles, „Balada proverbelor” (la "Ballade des proverbes") și „Balada ziselor mărunte” (la "Ballade des menus propos"): <poem> "Prințe, știu despre fiecare," Știu după chip orișice neam," Știu că de moarte nu-i scăpare," Știu tot, de
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
terre loingtaine (...)" "Je riz en pleurs et attens sans espoir (...)" "Bien recueully, debouté de chascun." </poem> Ulterior, prin octombrie-noiembrie 1458, Villon a încercat, după spusele lui Pinkernell, să reintre în grațiile ducelui cu două balade cu aluzii măgulitoare la adresa lui Charles, „Balada proverbelor” (la "Ballade des proverbes") și „Balada ziselor mărunte” (la "Ballade des menus propos"): <poem> "Prințe, știu despre fiecare," Știu după chip orișice neam," Știu că de moarte nu-i scăpare," Știu tot, de mine habar n-am." (trad. Dan
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
attens sans espoir (...)" "Bien recueully, debouté de chascun." </poem> Ulterior, prin octombrie-noiembrie 1458, Villon a încercat, după spusele lui Pinkernell, să reintre în grațiile ducelui cu două balade cu aluzii măgulitoare la adresa lui Charles, „Balada proverbelor” (la "Ballade des proverbes") și „Balada ziselor mărunte” (la "Ballade des menus propos"): <poem> "Prințe, știu despre fiecare," Știu după chip orișice neam," Știu că de moarte nu-i scăpare," Știu tot, de mine habar n-am." (trad. Dan Dănilă) </poem> dar aceste aforturi nu i-
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
După condamnarea la spânzurare poetul a scris în închisoare, în așteptarea execuției, un epitaf, un testament lăsat în umbra morții, cinicul „Catrenul lui Villon când a fost condamnat la spânzurătoare” (vezi cap. Stilul villonian), în și, poate cea mai celebră baladă a sa, „Balada spânzuraților” ( La ballade des pendus). În urma apelului lui Villon [Balada apelului lui Villon (Ballade de l’appel de Villon), 1462.], pedeapsa i-a fost comutată la exilarea din Paris pe o perioadă de zece ani. Pe 5
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
spânzurare poetul a scris în închisoare, în așteptarea execuției, un epitaf, un testament lăsat în umbra morții, cinicul „Catrenul lui Villon când a fost condamnat la spânzurătoare” (vezi cap. Stilul villonian), în și, poate cea mai celebră baladă a sa, „Balada spânzuraților” ( La ballade des pendus). În urma apelului lui Villon [Balada apelului lui Villon (Ballade de l’appel de Villon), 1462.], pedeapsa i-a fost comutată la exilarea din Paris pe o perioadă de zece ani. Pe 5 ianuarie 1463, la
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
epitaf, un testament lăsat în umbra morții, cinicul „Catrenul lui Villon când a fost condamnat la spânzurătoare” (vezi cap. Stilul villonian), în și, poate cea mai celebră baladă a sa, „Balada spânzuraților” ( La ballade des pendus). În urma apelului lui Villon [Balada apelului lui Villon (Ballade de l’appel de Villon), 1462.], pedeapsa i-a fost comutată la exilarea din Paris pe o perioadă de zece ani. Pe 5 ianuarie 1463, la vârsta de 31 de ani François Villon a părăsit Parisul
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
de ani François Villon a părăsit Parisul și a dispărut definitiv. Deși „Semincerul” ("Le Lais") este considerat ca poemul său de debut, Pinkernell consideră că Villon a scris după revenirea sa la Paris, în anul 1456, prima sa operă databilă, „Balada adevărurilor false” (), o parodie ironică la o baladă moralistă a poetului Alain Chartier (1385-1433), ca o antiteză adresată anturajului său de "tineri delicvenți cultivați". Laitmotívul care conclude fiecare strofă, „Nici înțelepciunea îndrăgostiților” ("il n’y a bien conseillé que l
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
a dispărut definitiv. Deși „Semincerul” ("Le Lais") este considerat ca poemul său de debut, Pinkernell consideră că Villon a scris după revenirea sa la Paris, în anul 1456, prima sa operă databilă, „Balada adevărurilor false” (), o parodie ironică la o baladă moralistă a poetului Alain Chartier (1385-1433), ca o antiteză adresată anturajului său de "tineri delicvenți cultivați". Laitmotívul care conclude fiecare strofă, „Nici înțelepciunea îndrăgostiților” ("il n’y a bien conseillé que l’amoureux") sugerează preocupări amoroase ale poetului la vremea
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
catolică și Biserica Catolică). Din stilul său ironic, malițios și adesea, obscen (spre exemplu, „Al treilea chiolhan, al Ștergătorilor-de-cur” - "La troisiesme Repeue, des Torcheculs" (torche-cul)) și tematica inspirată din viața lupanarelor și a cấrciumilor se poate presupune că unele dintre baladele sale de chiolhan (sau ghiftuire, în original: "repeue", sau "repue") aveau un scop efemer, de petrecere, și nu erau destinate posterității, nu erau menite să fie cuprinse în volumele sale de versuri, unde au fost incluse postum și independent de
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
postum, în 1480 sau, conform cercetărilor publicate de Pierre Champion în 1913, prima ediție ar fi apărut în 1495 și care-l prezintă pe Villon ca pe un ulițar chefliu. „Semincerul” („Le Lais”) este o colecție de versuri - mai ales, balade și rondeluri - scrisă în anul 1456 cu titlul inițial „Micul testament al maestrului François Villon făcut în 1456” (în ), sub semnătura "François de Montcorbier", deși poetul se recomandă din capul locului: „În o mie patru sute cinci zeci și șase / eu
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
și pentru un specializat în limba franceză. Cercetătorii stilului villonian se străduiesc și astăzi să-i înțeleagă și să-i interpreteze corect opera. Spre exemplu, celebrul „Catren” („Catrenul lui Villon când a fost condamnat la spânzurătoare” Villon a utilizat în baladele sale umorul satiric, patosul și forța lirică în lucrări scrise în argoul hoților, în dialectul Moyen français (1400-1600), posibil, din simpatie pentru coquillarzi. Mesajul poeziei sale îl situează printre moderni, chiar dacă a utilizat formele medievale de versificație. Pe lângă baladele în
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
în baladele sale umorul satiric, patosul și forța lirică în lucrări scrise în argoul hoților, în dialectul Moyen français (1400-1600), posibil, din simpatie pentru coquillarzi. Mesajul poeziei sale îl situează printre moderni, chiar dacă a utilizat formele medievale de versificație. Pe lângă baladele în jargon, opera lui Villon include "Lais" 1456 (cunoscut drept "Micul Testament"), "Testament" 1461 (sau "Marele Testament") și poeme precum "Débat du cœur et du corps de Villon" (Dezbatere între inima și trupul lui Villon) și "Épitaphe Villon", mai cunoscut
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
include "Lais" 1456 (cunoscut drept "Micul Testament"), "Testament" 1461 (sau "Marele Testament") și poeme precum "Débat du cœur et du corps de Villon" (Dezbatere între inima și trupul lui Villon) și "Épitaphe Villon", mai cunoscut sub titlul "Ballade des pendus" (Balada Spânzuraților), scrisă în timp ce Villon aștepta aceeași soartă. "Lais" și "Testamentul" sunt pline de jocuri de cuvinte, ironie, căință și o preocupare constantă cu moartea, umor suculent, revoltă și milă. Unele balade și rondeluri, precum "Ballade de la grosse Margot", despre moștenirea
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
Épitaphe Villon", mai cunoscut sub titlul "Ballade des pendus" (Balada Spânzuraților), scrisă în timp ce Villon aștepta aceeași soartă. "Lais" și "Testamentul" sunt pline de jocuri de cuvinte, ironie, căință și o preocupare constantă cu moartea, umor suculent, revoltă și milă. Unele balade și rondeluri, precum "Ballade de la grosse Margot", despre moștenirea pe care o lasă unei prostituate, precum și "Ballade des dames du temps jadis" (Balada doamnelor de altădată), sunt incluse în "Testament". Operele lui Villon s-au păstrat în principal datorită lui
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
jocuri de cuvinte, ironie, căință și o preocupare constantă cu moartea, umor suculent, revoltă și milă. Unele balade și rondeluri, precum "Ballade de la grosse Margot", despre moștenirea pe care o lasă unei prostituate, precum și "Ballade des dames du temps jadis" (Balada doamnelor de altădată), sunt incluse în "Testament". Operele lui Villon s-au păstrat în principal datorită lui Clément Marot, care le-a adunat și le-a editat (1533). Datorită stilului de versificare diferit de cel preferat de Villon (1-3/2-4
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
1964 la Plopi, în județul Teleorman) este un etnolog, publicist (membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România) și traducător român. Doctor în filologie al Universității din București (cu o teză despre "Jertfa zidirii în fondul baladesc nord și sud-dunărean. Corpusul baladei jertfei zidirii din spațiul slav sud-dunărean") și cu o specializare în antropologie culturală și folclor (Universitatea București), este interesat, cu precădere, de spațiul etnologic și religios românesc, balcanic și slav (baladă, legendă, colind, hagiografie, mentalități, relațiile istorice dintre Patriarhia și
Gheorghiță Ciocioi () [Corola-website/Science/335647_a_336976]
-
Jertfa zidirii în fondul baladesc nord și sud-dunărean. Corpusul baladei jertfei zidirii din spațiul slav sud-dunărean") și cu o specializare în antropologie culturală și folclor (Universitatea București), este interesat, cu precădere, de spațiul etnologic și religios românesc, balcanic și slav (baladă, legendă, colind, hagiografie, mentalități, relațiile istorice dintre Patriarhia și Mitropolia de Târnovo și Țările Române, literatura medio-bulgară, cronica vieții religioase contemporane), publicând mai multe cărți, articole și traduceri (120 de titluri - din bulgară, medio-bulgară, rusă, franceză) pe tema dată. În
Gheorghiță Ciocioi () [Corola-website/Science/335647_a_336976]