6,215 matches
-
se etalează un abțibild cu o parașută. Ești parașutist? Întreb. Ai făcut armata la aviație? Nu. N-a făcut încă armata, abia la toamnă o să-l ia, dar face salturi cu parașuta la școala de parașutiști din Grenoble. Poate că barba îi acoperea cei 18-19 ani pe care-i avea. Ar fi trebuit să-mi dau seama după ochi, avea încă ochi de copil. Trecem podul. Mă întreb deodată cum de-a apărut indicatorul ăsta în fața noastră. Parcă ne-a ieșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
un sat din Alpi, la începutul lunii septembrie. Dar satul e mic, casele sunt trecute în revistă, bucată cu bucată și iată mica firmă de alamă care arată că acolo locuiește Doctorul. Jackie, mulțumesc! și de bucurie îl sărut pe barbă, gest stupid, desigur, căci ce sens poate avea pentru un copil sărutarea unei femei obosite, nespălate și care l-a purtat prin munți cale de jumătate de noapte? Dar el rîde și se duce să-mi scoată sacul din portbagaj
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
să se fi clintit peste noapte, sorbind la nesfîrșit din ceaiul verde, zile după zile, nopți după nopți, ani după ani, secole după secole... Par mereu aceiași, oricît i-ai privi, în caftanele lor lungi, cu chipul smochinit, negricios, cu bărbi rare, cenușii sau albe, cu ochi oblici, imposibil de urmărit, sub eterna "tiubiteică" neagră, brodată cu alb, de pe creștetul capului. Piața nu s-a umplut încă, n-au apărut vînzătorii de fructe și nu s-au deschis tarabele de dulciuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
și grațios, minaretul. Alături, se află clădirea propriu-zisă a moscheii, mică și neîncăpătoare, așa că oamenii se află prosternați în fața ei, în grădină. Prosternați în desăvîrșită nemișcare. În caftane lungi, mai ales albastre, albastre ca cerul sau ca Samarkandul însuși, legănîndu-și bărbile albe, sure sau negre, sub turbane bogate sau tiubiteici sărmane, masa de trupuri pare un talaz încremenit. La intervale de timp stabilite de legi necunoscute nouă, talazul începe să unduiască, brațele se înalță spre cer și capetele se ridică într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
ne aflăm în mijlocul sufrageriei cu pereți schimbători și e bine că aceștia sunt luminoși, căci ne simțim foarte veseli. Din urmă, ne ajunge un alt grup, format din șapte bătrîni îmbrăcați în caftane de un albastru intens, ca sineala, cu bărbi lungi și albe. Unul dintre ei pare mai bătrîn ca vremea, merge în fruntea celorlalți cu capul înfășurat într-un turban alb, mare și foarte complicat; ceilalți îl urmează, în timp ce un ghid tînăr, în haine europeene, dar cu "tiubiteică" pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
care te puteai așeza în poziția seculară a orientalului băutor de ceai. Doar că toate erau ocupate... Suntem patru și privim triști spre covoarele populate de făpturi atît de deosebite de noi, cu ochii oblici, "tiubiteică" neagră pe creștetul capului, bărbi sure și caftane colorate. Sorb liniștiți, din micile boluri de porțelan, ceaiul verde, "dătător de viață", pe care îl beau de secole, într-un ritual perfect, așa cum l-or fi sorbit cîndva și războinicii lui Timur-Lenk, și discipolii lui Uluk-Beg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
or fi sorbit cîndva și războinicii lui Timur-Lenk, și discipolii lui Uluk-Beg, și ciracii lui Avicenna. Trei dintre urmașii acestora ne urmăresc îndelung, cu privirea lor oblică și pătrunzătoare, voalată veșnic de o falsă indiferență. Un zîmbet le mijește în bărbile sure, în timp ce gestul larg al brațelor ne invită să intrăm în pavilion. Cuminți, ne lăsăm sandalele în prag și pășim desculți pe covorul moale și primitor. Ca să mă pot așeza pe jos, așa cum se cuvine, scot fulgarinul din geantă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
cîte puțin, pentru a ne dovedi că bucuria de a primi oaspeți este fără sfîrșit. Odată ritualul pus la punct, suntem întrebați cine suntem, din ce parte a lumii venim și gazdele noastre dau ușor din cap, și zîmbesc clătinîndu-și bărbile. Oferim țigări "Carpați" și ochii pătrunzători privesc lung literele latine de pe pachet. Cel mai bătrîn le cunoaște și silabisește rar numele munților noștri. Pentru ceilalți doi, îl transcriu cu litere cirilice. Conversația noastră se desfășoară după tipicul oricărei conversații dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
istoria artelor, un moșneguț tâmp și neștiutor, îl chema Mureșanu. Fusese prin Italia și marea lui admirație mergea din plin către Guido Reni. La perspectivă, un oarecare Atanasiu, ginerele pictorului Stahi. La decorativă, un adevărat profesor, o figură impozantă, cu barbă mare, foarte îngrijit, chiar elegant, om pe la 40-50 de ani. Cum explica el, nu era chip să nu înțeleagă și cel mai tare de cap. De multe ori, în lipsa lui Artachino îl rugam să vină să ne corecteze la desen
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
UE pe marginea dosarului nuclear au făcut din Iran una din vedetele politicii și diplomației mondiale. Imaginea noastră, a europenilor inclusiv a românilor asupra Iranului este cea a unei țări conduse tiranic de islamiști fanatici, de acei oameni cu turban, barbă și îmbrăcați cu un fel de halat ce amintește de vremea fanarioților din Principatele Române. Fără îndoială că această imagine este, într-o anumită măsură, simplistă, dar ea se bazează, totuși, pe o realitate istorică și socială de necontestat. Până în
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Science/939_a_2447]
-
fără retorica găunoasa a atâtor poeți de curte, ,,nume de dicționar”, până la viziunile, purtând adesea accente expresioniste, ale poetului timpuriu maturizat: ,,Călătoreau niște cruci cu focul În gură/ Peste apă supărată de liniște/ Noapte, bărzăunul flașnetar/ A oprit manivela În barbă de patriarh/ Prea multe nimicuri/ În jocul de-a frumusețea nimănui/ Copacii visau săruturi delirante/ Prin cerul tăcerii se auzea trecând/ Colecția de sfinți ai uitării” (Salamandra). Poezia noastră a pierdut, probabil, În Alexandru Malin Tăcu pe unul dintre liderii
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
la Universitate, Nicu și Grigore au intrat În cabinetul prorectorului. I-a Întâmpinat, cu mâna Întinsă, un bărbat Înalt de vreo 50 de ani. Avea o frunte Înaltă de gânditor, ochi albaștri expresivi, păr blond ușor ondulat, mustață groasă și barbă mare Încadrându-i fața, de asemenea blonde. Era chiar Ernst Haeckel, profesor și prorector. După ce l-a Înmatriculat pe Grigore la secția științifică a Facultății de Filosofie de care depindea Institutul de Zoologie condus de el, i-a strâns mâna
Caleidoscop by Maria-Cristina Doroftei () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93358]
-
încercat, în 1330, regele Carol Robert de Anjou, care afirma, după cum arată marele istoric, Nicolae Iorga, citând corespondența către Papă a craiului ungur, că "îl va scoate pe ciobanul valah, adică pe Basarab Vodă, din bârlogul lui, trăgându-l de barbă". Evenimentele însă s-au petrecut altfel. Cum spune o zicală din bătrâni "Dumnezeu stă mândrului împotrivă". Regele și oastea lui de peste 30000 de militari au pornit să recupereze Banatul Severinului pierdut, se pare, în 1291. Momentul ales de regele ungur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
să se amestece cu valurile sărate. Era gata să se întoarcă, când a zărit, nu foarte departe și oarecum retrași, câțiva pescari, care, cu mânecile și pantalonii suflecați, își făceau de mâncare. Destul de tineri, dar părând mai în vârstă din cauza bărbilor zbârlite. Mulțumit că-și dezmorțea limba, intră în vorbă cu ei. "Fiți bine venit, domnule, răspunse barba cea mai în vârstă, dacă vreți să împărțiți cu noi un borș de pește." Aburi îmbietori se ridicau din oala suspendată de un
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și oarecum retrași, câțiva pescari, care, cu mânecile și pantalonii suflecați, își făceau de mâncare. Destul de tineri, dar părând mai în vârstă din cauza bărbilor zbârlite. Mulțumit că-și dezmorțea limba, intră în vorbă cu ei. "Fiți bine venit, domnule, răspunse barba cea mai în vârstă, dacă vreți să împărțiți cu noi un borș de pește." Aburi îmbietori se ridicau din oala suspendată de un trepied. Invitația nu putea să cadă mai bine, nu mai mâncase nimic din ajun. Nelăsându-se rugat
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
suspendată de un trepied. Invitația nu putea să cadă mai bine, nu mai mâncase nimic din ajun. Nelăsându-se rugat, se așeză lângă ceilalți sub acoperișul de stuf, sprijinit pe patru pari negeluiți de salcâm. Cel mai tânăr, judecând după barba lui mai puțin stufoasă, distribui farfuriile de pământ și lingurile de lemn. Apoi a venit rândul bărbii mijlocii să pună borșul, cu un polonic care servea și ca măsură: un polonic o farfurie. Borșul era o ciorbă acrișoară de pește
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Nelăsându-se rugat, se așeză lângă ceilalți sub acoperișul de stuf, sprijinit pe patru pari negeluiți de salcâm. Cel mai tânăr, judecând după barba lui mai puțin stufoasă, distribui farfuriile de pământ și lingurile de lemn. Apoi a venit rândul bărbii mijlocii să pună borșul, cu un polonic care servea și ca măsură: un polonic o farfurie. Borșul era o ciorbă acrișoară de pește, în care înotau bucăți de nisetru. Îi propuseră s-o dreagă cu un vârf de ardei și
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Așa e?" Adevărat, domnu' învățător, recunoscu Petea, zâmbind cu mâna la gură. Sper ca anul ăsta să-ți lași băiatul să vină la școală. Știu ce aveți voi în cap,dar n-aveți dreptate, se adresă învățătorul prin Petea tuturor bărbilor încrustate cu iarbă de mare, care credeau că, pentru a se face pescari, copiii lor n-aveau nevoie să-și piardă timpul la școală. Îți aduci aminte că am ajutat un băiat să intre la liceul militar?" Asta-l făcu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
care nu avea copii, își petrecea atunci o bună parte din timp cu Nel și Caterina. Fetița învățase, datorită ei, să citească și să scrie înainte de a merge la școală. Paul făcea pe Moș Crăciun, cu o perucă și o barbă de vată, însăilate de cele două femei. Și Nel, care se tot mira că el ajungea mereu după plecarea lui Moș Crăciun, se străduia să-i povestească vizita acestuia cu toate amănuntele. Își aduseră aminte cu nostalgie de vremurile trecute
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
la mine, eu nu eram decât pe post de observator și cu psihologia celui care este totdeauna pregătit să asculte vorbele, dar mai ales sclipirile, urme fulgerate ale ideilor consistente. Regizorul meu știe să-și pună în valoare până și barba bogată pe care o poartă dezinvolt și cu prestanță. Dați-mi voie. Creatorii se impun, evident, prin operă. Dar parcă și mai interesant este atunci când ei au niște biografii excentrice, cuprinzătoare de secvențe diferite. Am cunoscut un scriitor cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
120 de ani, ți-a tremurat mâna și ai greșit direcția. Locul indicat era înconjurat de dușmani. Așa că, dacă acum ești dezamăgit, vina o ai tu. Deci suportă consecințele! În fața acestei politicoase fente, criticul de artă, purtător și el de barbă dar în miniatură, un barbișon foarte îngrijit, cu ochi iscoditori și reci, suferea probabil din pricina definiției pe care Aristotel a dat-o ființei umane, cea de zoon politicon. Intransigent cât încape, nu accepta eșecuri în fața nimănui, nici măcar genul evaziunii elegante
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
se sustrage convențiilor, suntem parcă invitați la nostalgii abisale ori la zboruri în univers. Alături, mica arteziană își aruncă discret stropii argintii în aer, după care, în cădere, dau naștere susurului de izvor. Cercetez fizionomiile celor doi bărbați, dotați cu bărbi diferite ca mărime, sunt acum tăcuți, relaxați și în așteptarea a ceva sau a cuiva. AMINTIRILE SE PIERD? Cu timpul amintirile se pierd, dispar odată cu omul. Încredințate hârtiei mai supraviețuiesc o vreme. Se tot întreabă dacă timpul este existență sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
de tirada lui cu și fără sens. Îi aud și acum vorbele, ca ieșite dintr-un stup cu forța roiului zgomotos și amenințător. Ce l-o fi apucat? Bătrânul, pentru că era cu un cap învelit în venerabile bucle albe, iar barba stufoasă inspira înțelepciunea vârstei la care a ajuns, nu s-a lăsat până nu și-a descărcat întreaga baterie, ca pe o emanație expansivă și acut temperamentală. Iată-i tirada, ascultați-o și dumneavoastră: Ca oameni serioși și martori ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
certifică faptul că cei doi detectivi din Miami Vice, Crockett (Don Johnson) și Tubbs (Paul Michael Thomas) au impus o modă, devenind arbitri ai gustului. Sacourile italiene ale lui Crockett, pantofii de tenis purtați fără șosete, tricourile și pantalonii lejeri, barba adesea nerasă, tunsoarea mereu schimbată etc., au produs modelul unui nou look masculin, o alternativă "hip" la moda acceptată, o legitimare a stilului "lejer, nepretențios". Dimpotrivă, Tubbs oferă modelul bărbatului la modă, cu costume la două rînduri de la Casa Vern
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
fragilă și instabilă din Miami Vice. Crockett și Tubbs, spre deosebire de Castillo, își schimbă în permanență înfățișarea, stilul și comportamentul. La începutul sezonului 1988-1989, Crockett apărea cu părul lung pînă la umeri, uneori strîns în coadă, iar Tubbs apărea cu o barbă bogată care dispare în episoadele din sezonul următor. Instabilitatea identității celor doi polițiști este exploatată într-un subiect care le utilizează identitățile multiple în activitatea lor de agenți sub acoperire în lumea interlopă. Ambii își asumă anumite roluri, Crockett duce
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]