5,261 matches
-
în Bucovina potrivit căreia Sfântul Petru a fost rânduit să facă sau să fiarbă trei zile piatra adunată, pentru a o mărunți, ca să nu strice gospodăriile și câmpurile și să nu-i "vatăme" pe oameni.435 Tot ca urmare a blestemului de a-și fi ucis părinții așa cum reiese dintr-o legendă bucovineană Sfântul Ilie primit de la Dumnezeu "apa și focul", pentru a se răzbuna pe diavolul care l-a împins la păcat: "...iată că Dumnezeu trimite din cer un car
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
culci și să nu dormi; să ti faci laur, balaur, cu solzii di aur (...), sî ti duci la ursita lui..."70. Pe de altă parte, în descântecele "de deochi", focul cosmic, soarele, și "stăpâna apelor", luna, se află sub puterea blestemului de a fi transformat norocul în soartă rea: "De-o fi deochiat de Soare, să-i pice razele, să-i piară lumina" sau "De-o fi deochiat de lună, pieie-i lumina / întunericu să rămâie."71 Focul este personaj principal, pozitiv
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Și-mi du zestrea înapoi, / Să se mire pietrele, / Ce noroc au fetele, / Să se mire țara toată / Ce noroc are o fată. "97 În balade, în schimb, pământul-personaj nu poate găzdui trupul unui om fără odihnă, aflat sub puterea blestemului: "când popa toaca toca, / Ea se da și blestema: / Constantine, Constantine, / Blestemat să fii de mine, / Blestemat de maică-ta, / C-ai dat-o pe soră-ta / Pe hotar-nstrăinate, / N-oi vedea-o pân` la moarte. /Pământu` nu te primească
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
două s-o despicat / Și de vie-o îngropat, / Că prea mult o blestemat."99 Alegoria "pământului păcătos" este dezvoltată în cântecele de înstrăinare în care sunt prezentate durerile războiului. Paralelismul semantic conturează hiperbolic ritualul de trecere, pământul supunându-se blestemului, izbăvind, astfel, sufletele celor petrecuți: " Tu, pământe păcătos, / Tare-ai fost nesățios, / C-atâta cât a plouat, / Și tot nu te-ai săturat, / Ș-amu toată lumea plânge / Că tu te adăpi cu sânge. Adăpa-te-ai, adăpat, / Și tot nu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
parte cu uscate, / Că de tine nu am parte; / Pe deasupra cu puzderi / Să meargă fumul la ceri, / Să vadă și Dumnezeu / Ce noroc am avut eu!"215 Părăsirea în fața indiferenței lumii, ilustrată prin intermediul singularizării "numai eu", transformă discursul poetic în blestem, ca ek-stazie a zbuciumării și suferinței: "Arde-te-ai lume-ntr-un ceas, / Că-s sătul de-al tău necaz. Câtă lume-i pentru mine, / Dă-i foc, Doamne, până mâne. Câtă lume-n partea mea, / Dă-i foc, Doamne
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
câmp sau de apă, nu trebuie ucis sau izgonit, iar, de Alexii, este interzisă chiar și pronunțarea numelui pentru a nun fi mușcat de șarpe de-a lungul anului. Considerat "norocul casei", șarpele de casă apără casa de farmece, de blesteme și de duhurile rele, iar izgonirea sau uciderea lui atrage după sine nenorocirea familiei sau pustiirea casei. Când moare ultimul stăpân al casei, șarpele de casă este sculptat pe stâlpul sau pe crucea de la mormânt, tronând ca apotropeu. Pe monumentele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
l-a zvârlit în hău. Și a zis: Să te încolăcești în juru pământului de nouă ori și să-l aperi de prăpădul apelor."348 Șarpele primordial, de origine sacră, era antropomorf, iar prin "căderea" ontologică a fost supus, paradoxal, unui blestem întemeietor, fiind considerat o cauză a facerii lumii: "Șerpele dîntâi nu a fost șerpe, a fost om, și era în cer la Dumnezeu, dar Dumnezeu l-a blesemat când a înșelat-o pe Eva, și s-a făcut șerpe. În
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
the Diary of David Pinsent 1912-1914“, în (ed.) F. A. Flowers III, op. cit., pp. 175-210. 18 Îndoielile sale capătă glas deja într-o scrisoare pe care i-o trimite lui Russell, din Viena, la începutul anului 1913: „Ceea ce simt eu este blestemul tuturor acelora care posedă doar o jumătate de talent; ca și cum ai fi condus de o lumină, printr-un coridor întunecat, și tocmai când ai ajuns la mijloc lumina se stinge și ești lăsat singur.“ O splendidă metaforă! Iată și comentariul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
un coridor întunecat, și tocmai când ai ajuns la mijloc lumina se stinge și ești lăsat singur.“ O splendidă metaforă! Iată și comentariul lui Russell, într-o scrisoare către Ottoline Morrell: „Sărmane! Cunosc atât de bine aceste sentimente. Este un blestem îngrozitor să simți impulsul creator atunci când nu ai un talent pe care te poți bizui, cum au avut Shakespeare sau Mozart.“ (Citat după R. Monk, op. cit., p. 93.) 19 „Extracts from the Diary of David Pinsent“, în op. cit., p. 223
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
adversarului său. Utilizând capcana presupoziției, TB reușește, să pună sub semnul Întrebării calitățile de președinte ale adversarului său. TB: Noi avem, amândoi, o mare problemă ..., o discutăm cinstit, așa ....; eu nu știu de ce Îmi vine să o spun. Măi, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns, până la urmă, să aleagă Între doi foști comuniști; Între AN și B. În 15 ani n-a apărut unu’, să vină din lumea asta, să nu fi fost tarat de năravurile comunismului
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
Își continuă acțiunea. Presupoziția următoare face parte dintr-o serie de lovituri decisive L-ai susținut pe Ceaușescu. Implicațiile posibile sunt zdrobitoare: Ai fost un ceaușist / Te faci vinovat de starea În care a fost adusă Țara / Ești parte a blestemului acestui popor ș.a. Reîntoarcerea la noi -ul presupozițional Unii dintre noi nu mai avem mentalitate de comuniști. este o altă capcană. Acesta este un noi din care AD nu mai face parte. Pentru a nu lăsa loc de 65 interpretare
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
cea nemărginită a Domnului Iisus Hristos. El ne- a iubit până la moarte, și, mai mult, până la moartea pe cruce. Acela care, cu toate că era Viața lumii, a fost dat să sufere patimile și moartea, o moarte ce avea să devină blestemul care a surpat pe cel ce era stăpânul morții, adică pe diavol. El, împăratul Dreptății, împăratul Măririi, izvorul vieții și biruitorul morții, a murit pe cruce, pentru ca prin moartea Sa să aducă întregului neam omenesc harul izbăvirii din păcat și
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
Tău acesta (numele). Și în orice chip, ca un om, purtând trup și viețuind în lume, a fost înșelat de diavolul: sau în cuvânt, sau în faptă, sau cu știință, sau cu neștiință; sau cuvântul preotului a călcat, sau sub blestemul preoțesc este, sau sub blestemul său a căzut, sau jurământului s-a supus, însuși ca un bun Stăpîn care nu ții minte răul, binevoiește să se dezlege robul Tău acesta (numele) prin cuvânt, iertându-i lui și blestemul și jurământul
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
orice chip, ca un om, purtând trup și viețuind în lume, a fost înșelat de diavolul: sau în cuvânt, sau în faptă, sau cu știință, sau cu neștiință; sau cuvântul preotului a călcat, sau sub blestemul preoțesc este, sau sub blestemul său a căzut, sau jurământului s-a supus, însuși ca un bun Stăpîn care nu ții minte răul, binevoiește să se dezlege robul Tău acesta (numele) prin cuvânt, iertându-i lui și blestemul și jurământul după mare mila Ta. Așa
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
sau sub blestemul preoțesc este, sau sub blestemul său a căzut, sau jurământului s-a supus, însuși ca un bun Stăpîn care nu ții minte răul, binevoiește să se dezlege robul Tău acesta (numele) prin cuvânt, iertându-i lui și blestemul și jurământul după mare mila Ta. Așa, Stăpâne iubitorule de oameni, Doamne, auzi-mă pe mine, care mă rog bunătății Tale pentru robul Tău acesta (numele), și treci cu vederea ca un milostiv toate păcatele lui. Izbăvește-l pe el
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
rău, răul copiilor, boala copiilor, ducă se pe pustii, poceală, zghihuitură, fulgerătură, ducăse-n pietre, alte alea, boala cu și cei răi, care apare dintr-o spaimă sau frică mare, din "moșteniri", din "sângele părinților", dintr-o bătaie sau dintr-un "blestem". Se manifestată prin convulsii sau pierderea cunoștinței, stare de nervozitate excesivă etc. Tratamente Ceai de talpa gâștii sau de muma pădurii, plămădite În vin alb natural sau În rachiu de drojdie. Ceaiuri și pansamente pe cap cu sâlnic (plantă cunoscută
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
cure pe an. CANCER (rac, bubă rea) În concepția populară, cancerul este cauzat de traiul și obiceiurile alimentare nesănătoase (fumat, consum exagerat de băuturi alcoolice etc) sau de pedepsirea bolnavului de către Dumnezeu, pentru faptele sale rele și, mai rar, de blestemele ori păcatele mari ale părinților. În trecut, această teribilă și incurabilă boală era destul de rară, spre deosebire de prezent, când numărul bolnavilor de cancer este foarte mare și crește continuu, Într-un ritm alarmant, ocupând locul al doilea În lume În ceea ce privește mortalitatea
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
diferiți factori: poluarea mediului Înconjurător (radioactivă mai ales), alimentația "chimizată" și neechilibrată, scăderea imunității organismului, alcoolism, tabagism, consum de droguri, abuz de medicamente, cafeină, stres, factori infecțioși, dintre care se incriminează anumiți viruși ecogeni, mai cu seamă, factori ereditari genetici (blestemul părinților, În credința populară etc). Tratamente populare În medicina populară, un accent deosebit În tratarea "racului" constă În convingerea bolnavului că trebuie să lupte cu boala, să nu se dea bătut, să creadă În Dumnezeu și să se roage la
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
cu toții din satul Carlomănești, județul Tutova, din 1642, octombrie 29. Cartea Domnului Gheorghe Ștefan privitoare la pâra dintre boiarinul Stafie cu vecinii săi din sat Carlomănești, județul Tutova, din 1656, octombrie 2. Și așa mai departe... cu formule vechi, cu blesteme și cu jurăminte ‐ din adâncul vremii înviază lumina.” Revista a scris și despre inițiativa nematerializată, în numărul 1: „Sub conducerea S.S. cucernicul preot econom Șt. Vasilescu, protoereul județului Tutova, se va înființa în orașul Bârlad un muzeu bisericesc regional care
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
ei apăreau complet diferiți de restul societății, fapt care a dus la convingerea că la baza psihozelor colective stă o etiologie ocultă, în raport cu influențele malefice care acționează din exterior asupra individului sau a grupelor sociale de indivizi (diavol, vrăjitorie, magie, blestem, alianța cu forțele răului), iar în epoca modernă forțe necunoscute (extratereștri, unde sau radiații electromagnetice, radioactive, ascultarea-spionarea cu mijloace tehnice, influențe telepatice, parapsihologice, efectele forțelor bioenergetice etc.). Se constată faptul că, deși efectul este în toate situațiile același, forma „cauzelor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unanimitate: părțile trebuie să cadă de acord, mai ales asupra daunelor. La ce servește atunci "șeful cu pielea de leopard"? Ce valoare au exortațiile sale, amenințările pe care le proferează? E un "expert în ritual", explică Evans-Pritchard: "Tragem concluzia că blestemul șefului nu reprezintă în sine o sancțiune adevărată, ci o operație convențională și ritualică pe care o cunosc cu toții dinainte și de care țin seama. Oamenii pe care șeful e gata să-i blesteme sunt cei care îl fac să
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
el este, totdeauna și pe deplin liber; el este totdeauna responsabil de actele sale, pe care nu le poate justifica, evocând constrângeri exterioare. Omul este condamnat la libertate, neputând nicicând elucida libertatea și responsabilitatea sa, ideea că libertatea este un blestem și totodată, unica sursă a măreției omenești. Întregul raționament sartrian depinde de premisa că libertatea este pur și simplu absența oricăror constrângeri exterioare. Russell definea libertatea ca absența obstacolelor în realizarea dorințelor. Mai mulți gânditori contemporani au subliniat faptul că
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
și de poeții Văcărești. Poeziile exaltă un hedonism împrumutat din At. Christopoulos, lipsindu-le însă nota de senzualitate grațioasă caracteristică liricii acestuia, chiar dacă unele versuri sunt de-a dreptul traduceri. Stihurile bachicești preiau tonul cântecului de lume, dar patetismul (tânguiri, blesteme) le scade valoarea. Odă râvnitoare spre învățături, scrisă cu prilejul deschiderii la București a Școlii de la „Sf. Sava”, indică orientarea spre problemele epocii și spre ideile iluministe. Pentru mărirea omului, Pentru neputința omului amintesc discursurile lui Voltaire din Sur l
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
au derăpănat-o, apărută în 1825, la Buda, fără semnătură (ceea ce a dat naștere la controverse privind paternitatea ei), este o elegie exprimând durerea și mânia țării în haosul provocat de Eterie. Prin alegorie și prin tonul liric (de rugă și blestem), Plângerea și tânguirea Valahiei... precedă Cântarea României. Reprodusă de Aron Pumnul în Lepturariu rumânesc..., a fost cunoscută de Mihai Eminescu, în Epigonii M. fiind evocat ca un „glas de durere”. Sub influența unor lecturi din Gray, Young, Joseph Thomson, Lamartine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
the Diary of David Pinsent 1912-1914“, în (ed.) F. A. Flowers III, op. cit., pp. 175-210. 18 Îndoielile sale capătă glas deja într-o scrisoare pe care i-o trimite lui Russell, din Viena, la începutul anului 1913: „Ceea ce simt eu este blestemul tuturor acelora care posedă doar o jumătate de talent; ca și cum ai fi condus de o lumină, printr-un coridor întunecat, și tocmai când ai ajuns la mijloc lumina se stinge și ești lăsat singur.“ O splendidă metaforă! Iată și comentariul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]