5,611 matches
-
capitalul real este direcționat și utilizat În producere, atunci hîrtiile de valoare reflectă drepturile de proprietate asupra capitalului real. Însă de fapt, cum explică K.Marx, aceasta nu presupune existența a două tipuri de capital diferit, care mulți eronat Îl divizează În capital real utilizat În producere și capitalul format din costul hîrtiilor de valoare. Este doar o singură formă a capitalului - cel real ce participă În producere, restul sunt doar titluri simple de proprietate. Procesul de acumulare a capitalului de către
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2691]
-
de portofoliu, reprezintă riscul plasării capitalului. 2. riscul legat de activitatea Întreprinzătorului; 3. riscul ramural, ține de caracterul variabil al ramurii, În plan economic, cu cât este mai mare variabilitatea cu atât mai Înalt este riscul. Riscul ramural poate fi divizat În următoarele trei categorii: a) riscul sistematic sau riscul β, reprezintă nivelul devierii sau abaterii rezultatelor activității ramurii de la rezultatele activității pieței sau Întregii economii. Acest tip de risc poate fi determinat pentru fiecare ramură, raportând datele privind ramura cu
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2691]
-
din credite bancare și reprezintă probabilitatea modificării (măririi) dobânzii la credite, ceea ce poate influența negativ asupra efectului net al investițiilor; 5. riscul valutar, ține de incertiduninea modificării cursului, adică a prețului valutei naționale, În raport cu cea străină. Riscul valutar poate fi divizat În trei categorii legate reciproc: a) riscul economic, este riscul modificării valorii activelor și/sau pasivelor firmei, din cauza modificării viitoare a cursului, În măsura În care fluxul de numerar sau o parte din el va fi În valută străină, valoarea activelor firmei poate
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2691]
-
studiu despre Creștinismul românesc în epoca invaziilor, ajungea la concluzia că strămoșii românilor au păstrat constant simbolul niceo-constantinopolitan (325-381). Pe parcursul secolului al IV-lea, în sudul Dunării, s-au afirmat mai multe erezii, mai ales cea ariană, încât aceasta a divizat episcopiile sud-dunărene: cele de Sirmium, Singidunum (Moesia Prima), de Ratiaria (Dacia Ripensis) au fost luate de arieni, iar altele ( de Viminacium, Oescus, Aquae) au păstrat comuniunea cu Athanasie de Alexandria și alți apărători ai ortodoxiei. Abia la conciliul de la Aquileia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
episcopul Ambrosius de Mediolanum, arianismul illyric (sud-dunărean) a fost învins definitiv, prin condamnarea ultimilor săi susținători. Controversele doctrinare din Imperiu (spațiul sud-dunărean) au avut efecte și în spațiul daco-roman, deoarece episcopii sud-dunăreni ce-și exercitau jurisdicția și în stânga Dunării erau divizați, dar se pare că aceste dispute au atins prea puțin pe credincioșii simpli daco-romani. Însă o influență a venit de la instalarea, după 275, a dacilor liberi, infiltrați din teritoriile de nord-vest și din cele est-carpatice, care prin credința lor tradițională
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
legea tradițională, legitimitatea dinastiei conducătoare și charisma ei. Puterea ei se baza, pe de o parte, pe armată și concentrarea puterii în mâinile khaganului (hanului), a elitei militare și administrative, iar pe de altă parte, pe marea masă a populației, divizată în comunități rivale și clanuri. Societatea avară se caracteriza prin persistența relațiilor gentilice, dar și prin diferențiere socială, aristocrația militară întrunea o serie de privilegii. Unitatea administrativ-teritorială și economică de bază era aul-ul, alcătuit dintr-o rețea de clanuri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
membrilor ei, a turmelor de animale și pentru confruntări cu alte hoarde nomade din stepă și jafuri. În vârful piramuidei sociale la triburile de unguri se aflau acei "kende" sau "gyula", care dețineau o poziție privilrgiată. Confederația tribală ungară era divizată în șapte triburi: Nyek, Magyar, Kurt-Gyarmat, Tarjan, Jeno, Ker, Keszi. Ei venerau diverse spirite, aveau practici arhaice, precum jertfe de animale, aduse zeităților lor-un rol important îl aveau ceremonialurile șamanice. Ungurii practicau înhumarea în morminte plane.21 Cât timp
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Pătrunderea nomazilor de stepă a avut consecințe agravante, mai ales asupra teritoriilor extracarpatice, iar românii intracarpatici au fost încadrați în instituțiile și structurile administrației feudale ungare. Această complexă situație politică a avut consecințe majore pentru societatea românească, care a fost divizată sub raport politic-teritorial în două: spațiul extracarpatic ce va evolua spre constituirea de state românești libere și spațiul intra-carpatic, încadrat în regatul feudal ungar. Colectivitățile medievale, obștile sătești, în imensa lor majoritate libere și viguroase, altele aservite sau abia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sfârșitul secolului al IX-lea, ei sunt semnalați între Marea Aral și Volga inferioară, unde și-au stabilit sălașele și unde au rămas până în prima jumătate a secolului al XI-lea. La sfârșitul acestei perioade, sub presiunea cumanilor, ei se divizează în două grupuri etnice principale: primul, cunoscut sub numele de selgiucizi, se îndreaptă spre sud, iar al doilea se deplasează spre apus, de-a lungul țărmului nord-pontic. Între cele 24 de clanuri ale uzilor sunt menționați și bechanag-ii, ceea ce sugerează
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Europei centrale, a doua etapă a campaniei, a fost minuțios pregătită, căpeteniile mongole s-au străduit să obțină informații precise, detaliate, despre statele ce urmau să fie atacate. Izvoarele contemporane nu ne dau informații despre numărul luptătorilor mongoli care acționau divizați în mai multe armate-acțiunile lor militare erau de o mare mobilitate, disciplină în luptă, asalturi prin surprindere și regrupări rapide, întoarceri și învăluiri. În felul acesta au acționat ele în Bulgaria de pe Volga, în Cumania și Rusia. Campania mongolă din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Bochetor, cu o poziție înaltă în ierarhia militară a năvălitorilor. După ce au trecut Siretul în pământurile Episcopiei cumanilor, mongolii au înfrânt oastea ce apăra regiunea, iar episcopia a fost distrusă. Ajunse în teritoriile de la curbura Carpaților, oștile mongole s-au divizat, un corp s-a îndreptat spre Țara Bârsei, prin pasul Oituz, calea de legătură între Moldova și Transilvania. Straja pasurilor de munte era asigurată aici de români și secui ("Ollaci et Siculi"), care au fost înfrânți de năvălitori. După ce au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Veneției, ultima lui posesiune importantă din peninsula italică. Presată de revendicările tot mai insistente ale minorităților naționale, autoritățile centrale au căzut la înțelegere cu cea mai puternică și mai vehementă dintre naționalități, ungurii. Prin Ausgleich-ul (compromisul) din 1867, imperiul era divizat în două părți, numite ulterior Austria, cu centrul la Viena, și Ungaria, cu capitala la Budapesta. Dintre regiunile de care ne ocupăm în mod special, ținuturile dalmate, bucovinene și slovene au trecut sub autoritate austriacă; Croația, Slavonia, Vojvodina și Transilvania
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
majoră nu avea să se mai producă pînă în 1908. În 1887, în mare parte ca rezultat al problemelor din Bulgaria, Alianța Celor Trei Împărați, alcătuită din Germania, Rusia și Austro-Ungaria, s-a destrămat. Spre sfîrșitul secolului, continentul european era divizat în două sisteme majore de alianțe: Tripla Alianță, adică Germania, Austro-Ungaria și Italia, și alianța ruso-franceză. În perioada aceasta, nici una dintre aceste puteri nu dorea o altă criză în Balcani, toate fiind implicate în expansiuni imperiale sau în rezolvarea problemelor
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
și erau numulțumiți văzînd cum un popor, considerat de ei ca avînd în trecut o atitudine pasivă, dobîndise cîștiguri atît de mari, în vreme ce sîrbii, care luptaseră secole la rînd se aleseseră cu atît de puțin. Cu toate că Bulgaria Mare a fost divizată la Congresul de la Berlin, noul tratat conținea și el prevederi la fel de dezastruoase. Austro-Ungariei i se acordase controlul asupra Bosniei, Herțegovinei și asupra sangeacului Novi Pazar, teritorii rîvnite de naționaliștii sîrbi. Acordul îi dădea monarhiei doar dreptul de ocupare și administrare
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
național independent. Revolta a fost zdrobită de armată, iar capii ei au fost fie executați, fie întemnițați. În 1884, Milan le-a dat înapoi progresiștilor puterea. Următoarea criză majoră a afectat politica externă. Deși Bulgaria Mare de la San Stefano fusese divizată, iar relațiile lui Milan cu Alexandru de Battenberg erau bune, cele două guverne erau separate de foarte multe resentimente. Prima dispută a fost declanșată de chestiunile legate de granițe. Atunci cînd rîul Timoc, care constituia o parte a graniței lor
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
concentrat asupra introducerii limbii lor în educație și administrație. Influența catolică a rămas puternică. Partidul Clerical beneficia de loialitatea celei mai mari părți a populației rurale, dar era activ și un Partid Liberal. Ambele organizații politice erau ostile Ausgleich-ului, care divizase populația slovenă, cea mai mare parte a ei fiind sub controlul Austriei. În timpul guvernului Taaffe au fost totuși atinse unele obiective naționale. A crescut gradul de folosire a limbii slovene în școli și în administrație; un număr mai mare de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
croat independent și respingerea cooperării atît cu Viena cît și cu Budapesta. El continua să-i considere pe sîrbi drept croați ortodocși și se referea la sloveni ca la "croații din munți". În 1894 însă, partidul lui Starčević s-a divizat în două grupuri. Noul aliniament, numit Partidul Pur al Drepturilor, era condus de Josip Frank. Deși partidul acesta era și mai pornit împotriva sîrbilor decît organizația-mamă, atitudinea lui era mai favorabilă față de Imperiul Habsburgic. Partidul lui Frank cerea instituirea unui
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
existenței probabile a naționalității iugoslave, din care făceau parte sîrbii, croații și slovenii. Partidul Național din Croația și Coaliția Croato-Sîrbă sprijineau conceptul cooperării și unele aspecte ale doctrinelor ilire. Dacă sîrbii și croații erau două naționalități distincte sau una singură divizată în două avea să rămînă o problemă politică extrem de controversată. Este greu de înțeles natura evoluțiilor naționale care a dus la faptul ca, în regatul Ungariei, majoritatea locuitorilor să fie excluși din viața politică printr-un drept de vot restrictiv
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
pe albanezi, dintre care mulți cooperaseră în cadrul revoltei, sperînd că cererile lor vor fi îndeplinite. O altă slăbiciune a mișcării era eșecul ei de a numi un lider unic respectat și de a formula un program revoluționar clar. Participanții erau divizați între ei în privința scopurilor urmărite. Mai mult, conducerea mișcării nu acționa cu hotărîre. Cartierul general a rămas la Salonic, CUP-ul rezumîndu-se să trimită la Constantinopol șapte din membrii lui în calitate de consilieri. Administrarea statului rămînea astfel în mîinile foștilor oficiali
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
era albaneza. Firește, acest sistem convenea în egală măsură autorităților catolice, musulmane și ortodoxe, cît și conducerii otomane. Nu era deci deloc ușor de organizat o renaștere națională albaneză. Populația nu avea un centru religios sau geografic comun; ea fusese divizată, istoricește vorbind, în diferite districte administrative otomane. Nu a existat nici o conducere națională recunoscută după desființarea Ligii de la Prizren. Marele element unificator era limba vorbită, dar aceasta era lipsită de o formă literară standard și nu avea nici măcar un alfabet
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
înăbușit mișcarea. O parte dintre lideri interpretaseră în mod greșit situația internațională și nu prevăzuseră ezitarea marilor puteri de a se implica. Guvernul bulgar fusese și el luat pe neașteptate, nefiind gata să acționeze. După acest eșec, ORMI s-a divizat în două facțiuni rivale. Speranța ORMI într-o intervenție din afară avea să se împlinească totuși într-o oarecare măsură. Franz Joseph și Nicolae al II-lea s-au întîlnit la Mürzsteg în octombrie 1903 și au aprobat un program
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
de persoane; de acest măcel au fost acuzați doi membri ai Partidului Comunist. Ulterior, guvernul a depus un efort susținut ca să distrugă mișcarea, făcînd arestări în masă. Principala influență turbulentă în afacerile interne rămîneau totuși activitățile ORMI. Organizația aceasta era divizată în federaliști, care voiau o Macedonie autonomă în cadrul unei federații balcanice, și centraliștii conduși de Ivan Mihailov, care doreau anexarea la Bulgaria. Sprijinul oficial era bineînțeles acordat lui Mihailov. Cele două facțiuni luptau una împotriva celeilalte și continuau să-i
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
național, acestora venindu-le greu să accepte cedarea unor teritorii pe care le considerau ca părți integrante ale statului lor istoric. În perioada aceasta, Uniunea Agrară a continuat să fie cea mai puternică organizație politică din cadrul opoziției tolerate. Ea se divizase înainte de război într-o aripă dreaptă condusă de Dimităr Ghicev și una stîngă sub conducerea grupului Pladne, avîndu-i în frunte pe Nikola Petkov și pe Dr. G. M. Dimitrov, care trăiau în Franța. Ambele secțiuni aveau o orientare politică pro-occidentală
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
a fost recunoscut de Italia, Germania, Ungaria, Bulgaria, România, Slovacia, Finlanda, Spania, Japonia, Burma și Manchukuo; el era semnatar atît al Pactului Tripartit cît și al Pactului anti-Komintern. Harta 10. Impărțirea Iugoslaviei Cu toată așa-zisa lui independență, statul era divizat în două sfere de influență, linia de demarcație mergînd de la nord spre sud; Italia controla partea de apus dinspre Adriatica. Cu toate că fusese instituit un comandament german la Zagreb, Hitler l-a lăsat pe Mussolini să decidă asupra cui urma să
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
de situația din Albania. Un curent foarte important care s-a manifestat în cadrul conducerii intelectuale era tendința de divizare în facțiuni rivale și de dezbinare în privința susținerii diferitelor puncte de vedere ideologice. S-a estimat că această organizație minusculă se divizase la începutul anului 1941 în opt grupuri separate, din care două erau troțkiste, adică opuse regimului sovietic. Dîndu-și seama de confuzia existentă în tabăra comuniștilor, Tito a trimis în octombrie 1941 doi delegați personali, Dušan Mugoša și Mladen Popović. Aceștia
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]