5,717 matches
-
răzbunare. Comisul Jurj simți că are lângă el o forță imensă, care mătură totul, indiferent de ordine, indiferent de strategii. Simțea că nimeni nu mai gândește nimic dincolo de mișcările iuți ale sabiei, dincolo de puterea uriașă pusă În fiecare lovitură. Vânătorii domnești nu luptau ca până atunci, ci ucideau cu sete, erau ei și parcă nu erau ei, erau luptători de zece ori mai puternici decât ei, erau zei. Trăia, și el, aceeași senzație de forță zăgăzuită prea mult timp, care acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lor. Nimeni nu știa că ei se află atât de aproape. Nimeni nu știa că ei se află atât de departe. Brusc, un strigăt de luptă cutreieră pădurile, ca un tunet rostogolit prin cerurile lăsate peste oameni. „Moldovaaaa!” - Atacă vânătorii domnești... murmură Oană. Înseamnă că voievodul e acolo. Spune-mi, Erina... Spune-mi tot ce vezi... Am un sentiment ciudat... parcă aștept ceva... parcă se apropie cineva... - Și eu, spuse Erina. E primul atac al Moldovei după Înfrângerea de la Valea Albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ei erau la câteva sute de pași de casele lor. Iar asta făcea ca linia pedestrimii să fie imposibil de clintit. „Nu cedați nici un pas!” le poruncise voievodul. Iar răzeșii, Înarmați cu săbii, ghioage sau buzdugane, rezistau. În spatele lor, călărimile domnești urcau spre noile locuri indicate de măria sa. Răzeșii erau zidul de apărare. Cavaleria se pregătea să fie vârful de lance al atacului. * - În sfârșit... murmură Oană. Aud zgomot de luptă În pădure... Armata voievodului se retrage pe poziții mai Înalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pinteni și porni la trap. La douăzeci de pași Întoarse capul și strigă: - În acest an vei cunoaște rușinea Înfrângerii, Mahomed! Într-un loc În care nu te vei mai Întoarce niciodată! - Care?! - Moldova !! * - Moldovaaa!!! Strigătul de luptă al vânătorilor domnești se rostogoli, greu și amenințător, peste luminișul Ursului. Alexandru ordonase atacul imediat ce trupele sultanului apăruseră la marginea pădurii. Și imediat ce văzuse al treilea semn. Începuse vântul. - Ce se Întâmplă? Întrebă voievodul. N-am poruncit atacul! -Nu, măria ta, răspunse spătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
două limbi de șarpe, lăsând mijlocul liber. Iar din mijloc izbucni o linie deasă de săgeți scurte și groase. - Arbalete! apucă să strige Alexandru. Era prea târziu. Săgețile loviră cai și călăreți, transformând șarja În haos. Primele rânduri ale vânătorilor domnești fură secerate de arbaletieri În mai puțin de treizeci de secunde. Calul lui Alexandru căzu și el, lovit de două săgeți În piept și una În coapsa dreaptă. Tânărul se rostogoli În iarbă fără să Înțeleagă, Încă, ce se Întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pași. - Cât de sigură? - Cât să te ucidă pe măria ta cu o săgeată exact În inimă, indiferent de lumină și de direcția vântului. Voievodul tăcu. Îi scăpau prea multe lucruri din ceea ce se petrecea În jurul lui. În josul luminișului, vânătorii domnești rămași În viață descălecaseră și luptau cu Înverșunare. Câțiva dintre ei, poate șase sau șapte, Încercau să-l apere pe Alexandru, care tocmai se ridicase. Deodată, o săgeată aprinsă se ridică deasupra pădurii, străbătând cerul spre miazănoapte. Voievodul Îi privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să cred... spuse acesta, privind pe culmea Șuriei. În limbajul războiului, mongolii cer retragerea. - Retragerea cui? Alte două săgeți aprinse porniră de pe culme trecând pe deasupra capului lui Alexandru. Era limpede. Mongolii aveau să Încerce acoperirea cu săgeți a retragerii vânătorilor domnești. Dar nici unul dintre cei Încleștați În luptă nu observă semnalul. * - Poate că e prea târziu... spuse Oană, Încercând să vadă ce se Întâmplă În luminiș. Mai avea aproape două mii de pași până să ajungă În preajma voievodului. Ajunsese pe culmea muntelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
că e prea târziu... spuse Oană, Încercând să vadă ce se Întâmplă În luminiș. Mai avea aproape două mii de pași până să ajungă În preajma voievodului. Ajunsese pe culmea muntelui din spatele răzeșilor. - Erina, ce se Întâmplă jos? - Un grup de vânători domnești prinși de akingii. Mulți străpunși de săgeți. Ce vezi din săgeți? Doar coada. Groasă, fără pene. Arbalete. Tragere de la mai puțin de o sută de pași. Au căzut Într-o cursă. Cosmin... Vocea Erinei se schimbase. Căpitanul simți, În adâncul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Îi Înfioră umărul drept. Își dădu seama că voise, instinctiv, să scoată spada cu mâna dreaptă, dar nu putuse. - Acolo e Alexandru!! spuse din nou Erina, ducând mâna la gură. Se apără cu spada, lângă el mai sunt câțiva vânători domnești, dar sunt Încercuiți! Oană calculă șansele. Nu putea ajunge la fiul lui mai devreme de o jumătate de ceas. - Spune, Erina... - Sunt niște săgeți aprinse care tot trec peste Alexandru... - Peste? - Da. Nici una nu-l atinge. - Semnale. Ce fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
după altul, cu săgeți Înfipte În gât. - E el... Omul care ne-a eliberat la Suceava. Ce nebunie! Ce caută aici? - Alexandru e copleșit de achingii. Unul l-a lovit cu lancea. E rănit... Lăncierul e spintecat de un vânător domnesc... Alexandru e la pământ... Oană Își ținu respirația. Nu era cu putință. Nu el. Nu acum. Nu simțea moartea. Nu simțea energia răului. Dimpotrivă. O putere imensă se apropia vertiginos. Nu. Alexandru nu putea muri. De el se apropia lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ușoară a vântului de seară și lăsând timpul să-și picure Încet clipele, adâncindu-se Într-o fericire tăcută și imensă, Îndelung așteptată și niciodată crezută a fi cu putință. Departe, În văi, se auzi semnalul de victorie al vânătorilor domnești. Soarele apunea roșiatic, deasupra munților. Alexandru veni, Încet, puse un braț pe umărul tatălui său și celălalt pe umărul fratelui. Nu mai era nimic de spus. Nu atunci. Nu acolo. Înserarea sosi cu un fâlfâit lung de aripi, Învăluind tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mâna dreaptă, pe care știam că n-o poate mișca. A dat un ordin pe care nu l-am auzit. Dar am văzut cavaleria intrând În dispozitiv de atac. Ștefan voise să intre În cetate și să țină primul Sfat domnesc În sala tronului. Dar la vederea acelor oameni ieșiți clătinându-se după mai bine de o lună și jumătate de asediu, a oștenilor care se Înșiruiau de o parte și de alta a podului, pentru onor, În uniforme murdare, rupte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
apărare amplasate mai jos de Focșani. Și am avut dreptate din nou, deși asta nu contează și nimeni nu va consemna, În istorie, opiniile mele, sau sclipirile mele de inteligență politică. La frontiera munteană a avut loc un scurt sfat domnesc. Dublu domnesc, dacă pot spune astfel. Vlad Îl ajutase pe Ștefan să-și recâștige tronul și țara. Acum, Ștefan Îl ajuta pe Vlad să-și recâștige tronul și țara. Nu mai exista nici o altă opțiune. După mai puțin de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
gânditor. Nu știa să citească gândurile, dar reușea să-și cunoască, Încetul cu Încetul, fratele. - Iar măria sa? spuse căpitanul, fără să comenteze răspunsul fiului său. - Măria sa Îți dorește sănătate și te poftește peste o săptămână la Suceava, la marele sfat domnesc. Unde nu va mai fi vorba de războaie, ci de mănăstiri. - Mănăstiri? - Da. Măria sa cere finanțare de la boieri și răzeși pentru ridicarea unei mănăstiri la Valea Albă, loc care se va numi de acum Încolo Războieni. Și a unei mănăstiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
moară și moartea în care va fi Un drog de urgii prin vieți suferinde Să-i ningă și chinul prin ceruri de-o zi. Să nu se mai atingă de-a mea nemurire Că-i blestem și viața și neamul domnesc. Să știe să ardă prin vieți și-oseminte, Să ardă prin timpuri, un țipăt lumesc. La moarte, condamn VIEȚUIREA de-o zi Prin cimitirul de cruci, nebunii, orgolioși S-au unit, în genunchi de frunze prin clipa de-a fi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Rău ai ajuns mo, râse ea, dar dacă spui tu, doar te-ai școlit pentru meseria asta, nu!? Măi fălosule, mă uit la tine și mai, mai să nu te cunosc. Ai lepădat straiele noastre și ți-ai luat boarfe domnești. - Ce tot croncănești acolo, Diamanto! Ce știi tu ce vânturi îmi usucă mie sufletu’! Hai, nu fi rea, spune-mi ce face Voica, de ce nu mi-a dat nici un semn că vă aflați în luncă? - Cum era să-ți dea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
de amețeala descoperirii și a înălțimii și să lasă supt de hăul toboganului și înghițit de această cetate silvestră. Se priviră îndelung, față în față. Bătrânul reglându-și respirația și pulsul, Jordan Augenstein von Saxa așteptând senin într-un jilț domnesc la care fuseseră adaptate roți mari cu spițe. Picioarele și coapsele inerte erau înfășate într-un halat arăbesc din păr de cămilă. Pe bustul gol și costeliv era o duzină de lipitori mari și grase. Trupul lui Jordan era atât
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
afle mai multe despre Priponești, mama lui fiind priponeșteancă, conșcolară la Priponești. 28 decembrie 2006. Puțin după ora 10 am plecat la poștă, să scot pachetul cu medicamente trimise de d-na dr. Virginia Faur din Lugoj. În apropierea bisericii „Domneasca” din centru m-am întâlnit cu prof. Gruia Novac. Ne-am îmbrățișat cu mari efuziuni, sărutându-ne... E o apreciere și recunoaștere reciprocă a valorilor noastre. Ne-am apropiat oarecum cam târziu, dar e bine și așa! După amiază trec
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
Jamaica, Încât să Încalce ordinul lui Bandura, că se porni o minunăție de rebeliune revoluționară, stihia răzmeriței deșarte: marinari și târfe de port, aprige soiuri, se apucară să smulgă cu furie, cu Înfocare, printre lacrimi și scrâșnet de dinți, gladiole domnești, să‑și sângereze palmele de la lujerii trandafirilor, să smulgă lalelele laolaltă cu bulbul, să frângă cu dinții garoafele, să și le dea unii altora, din mână În mână, apoi pe brațe. Curând avea să se ivească o movilă de flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Restiui și eu, În felul meu, așa cum spuneam, cerului marea-i singurătate. Am băut, am dansat, ne-am jucat În taină cu sexul, ne-am Înfiorat de penajul principiilor eterne, am vestit lumii prin cîntec de cocoș scoarța de măr domnesc a dogmei, am desenat pe pîntecul femeilor scene din viața și moartea poetului anonim, am privit prin gaura cheii măștile celui mai Îndepărtat viitor, am cîntat la gratiile ferestrei recviemul pumnilor strînși, În vreme ce luna se Împlinea, iar sora-șefă umplea
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
oameni „buni și bătrâni” de prin preajmă. Ba erau, părinte, și aceștia spun că „Pentru mai mare credință, noi, toți acești orășeni, am pus pecețile și iscăliturile ca să fie dumisale ocină și cumpărătură...și să aibă a-și faci drese domnești pe acestu zapis,...ca să să știe”. Ar mai fi ceva de adăugat, fiule. Aici m-ai lăsat fără răspuns, părinte. Nu prea mă duce capul la ce te-ai gândit sfinția ta. Apoi n-ai băgat de seamă că acei
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
cui or fi astăzi aceste case? Apoi nici în mâinile lui vodă casele nu au stat mai mult decât stă apa pe gâscă. Vodă, mărinimos, i le-a dăruit lui Pătrașco fost postelnic. Însă cum voievozii nu stau în scaunul domnesc cu veacul, pentru că Înalta Poartă - grijulie - îi schimbă ca pe cămeșă, așa se face că fostul postelnic Pătrașco - după ce vodă Iliaș Alexandru a fost mazilit își permite să vândă casele primite în dar...Vorba ceea: „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”. Îmi
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
noi, dac-am văzut că i-au dăruit dumisale și coconilor dumisale acele dughene și dumnealui să o grijească cum să cade, noi am făcut acestu zapis al nostru, ca să-i hie de mărturie până-și va faci și derese domnești”. Îl ascult pe bătrân cu interes și îmi amintesc că la sfâșitul zapisului stă scris: „Și eu, Borăleanul uricar, am scris, ca să să știe”. Continuăm să mergem mai departe. Mă gândesc la numele străzii și îl întreb pe călugăr: De ce
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
eu ce am aflat din cele cărți”. Acum însă sunt în așteptare ca un ogar de vânătoare. Și așteptarea nu a fost mai lungă de o clipită, pentru că bătrânul mă face atent că la 3 iunie 1649 (7157) Gheorghie cizmar domnesc a cumpărat un loc de casă pe Ulița Strâmbă de la „Diiaconul Vasilie, ficiorul lui Maicăș”. „Și ce-i cu asta?” - am gândit eu. Călugărul mi-a ghicit din nou cugetul și adăugă: Nu întâmplător ți-am spus acestea. Întâi pentru
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
banii au fost tot galbini de aur”. Doamne! Cât a mai bănet, părinte! Păi tu vezi ce case sunt și cât loc e aici? Și cât de frumos stau așezate casele! Apoi unde mai pui că sunt în coasta chervăsăriei domnești și aici altă făină se macină la moară... Îi adevărat, părinte. Vorba ceea: „Altă gâscă în ceea traistă”. Uite că mi-am adus aminte să te întreb, pentru că până acum ne-am tot luat cu vorba și n-am apucat
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]