9,274 matches
-
canapeaua moale, privind în jur. Era un hol curat, plăcut, cu multe plante ornamentale și picturi abstracte de bun gust. Dușumeaua lucea de-ți lua privirile și-mi vedeam în ea pantofii ca într-o oglindă. La un moment dat, domnișoara de la recepție mi-a spus că doamna doctor Ishida vine imediat. I-am mulțumit din cap. Doamne, câtă liniște e aici! gândii eu. Nu se auzea absolut nici un sunet, încât aveai impresia că este ora siestei. Oameni, animale, gândaci, plante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nebun, adăugă Naoko. — Adevărat, zise Reiko, în timp ce se lupta cu porția de broccoli din farfurie. Când face gimnastică, dimineața, țipă cât îl ține gura, fără nici un motiv. Are plămâni, nu glumă! Înainte de a veni Naoko aici, mai era la birouri domnișoara Kinoshita, care suferea de nevroză și care a încercat să se sinucidă, iar anul trecut au concediat un asistent medical, pe Tokushima, care intrase în comă alcoolică. — Am impresia că îi puteți băga în aceeași oală pe pacienți și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mă întrebă Midori, ridicând capul. Ce vrei să spui? Cum adică, un ursuleț, primăvara? Te plimbi pe câmp, singură, într-o zi de primăvară și vine spre tine un ursuleț cu blana catifelată și ochii sclipitori și-ți spune: „Bună, domnișoară! N-ai vrea să ne dăm de-a rostogolul împreună?“ Tu și ursulețul vă petreceți toată ziua unul în brațele celuilalt, rostogolindu-vă pe panta acoperită cu trifoi. Frumos, nu? — Da, foarte frumos. Superb! — Cam așa te plac eu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Mai vreți ceva? Îl Întrebă pe Roger. — Nu. Tre’ să mergem. Plătiră nota și-și dădură mîna. — Mersi pentru bacșiș. Și c-ați scris În albunu’ meu. PĂi, cre’ că despre tine o să mai citesc eu În ziare. Mult noroc, domnișoară Hancock. — Și ție la fel, spuse Helena. SĂ ai o vară frumoasă. — Da, o să mă distrez. SĂ ai grijă ce faci pe-acolo, bine? Și tu la fel. — Da. Atîta că pentru mine-i cam tîrziu. Își mușcă buza, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
spre Grădina de Iarnă, situată în Centrul Comercial, să-i văd pe micuții coreeni făcându-și fotografiile de nuntă. Miresele arătau perfect în rochiile albe și diafane, mirii aveau un aer din anii ’50 în costumele de satin alb, iar domnișoarele de onoare, în toaletele roz, erau impresionant de frumoase. Făceam yoga într-un centru foarte modern, unde tipele foloseau covoare Gucci, iar bărbați foarte chipeși făceau flotări până la epuizare. Am încercat chiar să merg cu rolele în Central Park, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Charlotte și sunt dependentă de fostul meu soț, începe cu entuziasm. Nu știu cum l-am suportat, deoarece a fost un nenorocit desăvârșit. Și-a făcut de cap încă din ziua nunții. Am aflat acum că s-a culcat cu una dintre domnișoarele mele de onoare, vă vine să credeți? Și a continuat astfel cu toate bonele pe care le-am avut, chiar și cu cele de culoare. Aaaaah, se aude în capul meu. Aaaaah! Mă uit cu insistență la Daisy și îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
fac, nu mai scap de tristețe! Doamne, e greu, nu-i așa! Cel mai greu! Îmi vine să-l omor pentru că mă face să trec prin calvarul ăsta. Când ajung luni la serviciu găsesc un plic sprijinit de computer, adresat Domnișoarei Rebecca Havers. Domnișoară? Chiar așa? Mă uit în jur și văd unele identice pe birourile tuturor celor care n-au ajuns încă. Îl flutur pe al meu către Davey, care ajunge devreme în ultimul timp. De când s-a lăsat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
scap de tristețe! Doamne, e greu, nu-i așa! Cel mai greu! Îmi vine să-l omor pentru că mă face să trec prin calvarul ăsta. Când ajung luni la serviciu găsesc un plic sprijinit de computer, adresat Domnișoarei Rebecca Havers. Domnișoară? Chiar așa? Mă uit în jur și văd unele identice pe birourile tuturor celor care n-au ajuns încă. Îl flutur pe al meu către Davey, care ajunge devreme în ultimul timp. De când s-a lăsat de băut, e foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ați ascultat aproape toate mesajele. Îmi tot spune că-i e dor de mine și că vrea să discutăm. Pe de altă parte, mama nu-mi spune altceva decât ce aranjamente florale a comandat și ce rochii or să poarte domnișoarele de onoare - de parcă aș da două parale pe asta! Cred că o face strategic și mă tot bate la cap cu fleacurile astea pentru că știe că-s supărat și vrea să-mi aducă aminte că asta e situația și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
-l ocupasem și trebuia să fie clar pentru oricine că patul era luat. Până și un țânc de cinci ani ar fi fost în stare să interpreteze gestul și, mai mult ca sigur, ar fi dovedit mai mult bun-simț decât Domnișoara Extraterestră de pe Planeta Sparanghelului. Acum, pe patul de lângă fereastra cu vedere spre grădină zac mormanele ei de haine, iar valiza mea e trântită pe podea lângă celălalt pat, de pe care pot vedea minunatul peisaj al ușii deschise de la toaletă. —Salut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
fețe ar face toți! spun printre hohote. Să împărțim toți trei aceeași cameră... Nici acum nu-i prea târziu, sugerează Daisy, ridicând din sprâncene. — Nu, n-are rost. Am luptat pentru patul ăsta, așa că rămân aici, să savurez victoria împotriva Domnișoarei de pe Planeta Sparanghelului. Finn bagă capul pe ușă. — Ce vă tot hliziți aici? întreabă el bănuitor. Vorbim despre un ménage à trois, îi răspundem într-un glas, amuzându-ne copios. Finn se holbează la noi foarte neliniștit; se vede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
persoană serioasă. Intră.” Mă invită să iau loc În fața biroului său, vechi ca tot ce mai era În jur, burdușit cu manuscrise, ca și rafturile de pe pereți. „Nu te-oi fi speriat de Gudrun”, Îmi zise el. „Gudrun? Acea... doamnă?” „Domnișoară. Nu se numește Gudrun. Îi zicem așa din cauza aspectului de nibelung și pentru că vorbește Într-un mod vag teutonic. Vrea să spună totul dintr-o dată și face economie de vocale. Dar are simțul a ceea ce se cheamă justitia aequatrix: când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
fiica acelui Ingolf și e curioasă să știe de ce mă interesez de el, ba chiar mă Întreabă dacă nu cumva, pentru dumnezeu, știu ceva despre tatăl ei... Vă spuneam eu că dedesubt era un mister. Mă duc grabnic la Auxerre, domnișoara Ingolf locuiește Într-o căsuță acoperită toată de iederă, cu o portiță de lemn Închisă cu o frânghioară și un cui. O domnișoară din alte vremuri, dichisită, amabilă, cu puțină cultură. Mă Întreabă imediat ce știu despre tatăl ei, iar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ceva despre tatăl ei... Vă spuneam eu că dedesubt era un mister. Mă duc grabnic la Auxerre, domnișoara Ingolf locuiește Într-o căsuță acoperită toată de iederă, cu o portiță de lemn Închisă cu o frânghioară și un cui. O domnișoară din alte vremuri, dichisită, amabilă, cu puțină cultură. Mă Întreabă imediat ce știu despre tatăl ei, iar eu Îi spun că știu numai că Într-o zi a coborât Într-o subterană la Provins și că tocmai scriu un studiu istoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
despre tată, dispăruse În 1935. Dispărut, literalmente. Plecase la Paris, cum făcea de cel puțin două ori pe an, și nu mai dăduse nici un semn de viață. Jandarmeria locală telegrafiase la Paris: se volatilizase. Declarație de moarte ipotetică. Și așa, domnișoara noastră rămăsese singură și Începuse să muncească, pentru că moștenirea părintească nu era cine știe ce. Evident că nu-și găsise un soț și, după suspinele pe care le scotea, trebuie să fi existat o poveste, singura din viața ei, care se sfârșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
spusese, o călătorie la Paris, pentru afaceri, spunea el. Dar se Întorcea mereu cu câte un pachet de cărți. Micul birou era Încă plin de ele, vru chiar să mi le arate. Urcarăm. O cămăruță ordonată și curată, În care domnișoara Ingolf ștergea și acum praful o dată pe săptămână, mamei putea să-i ducă flori la cimitir, pentru bietul papà doar atât mai putea face. Totul era așa cum Îl lăsase el, i-ar fi plăcut și ei să fi Învățat, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
știe el trebuie să fie atât de secret și de teribil, că persoana căreia i se adresează Îl face să dispară... Dar să ne Întoarcem la mansardă. Deocamdată trebuia văzut dacă Ingolf nu lăsase vreo urmă. I-am spus bunei domnișoare că poate, examinând cărțile tatălui ei, aveam să găsesc vreo urmă din acea descoperire a lui de la Provins și că În studiul meu aveam să dau o amplă mărturie despre el. Ea a fost entuziasmată, bietul ei papà, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
citesc o adnotare de pe margine: «Provins 1894». Cred că vă Închipuiți emoția mea, valul de sentimente care m-a invadat... Am Înțeles că Ingolf se dusese la Paris cu pergamentul original, iar foaia aceea constituia copia lui. N-am ezitat. Domnișoara Ingolf ștersese de praf cărțile ani de zile, dar nu dăduse niciodată peste acea foaie, altfel mi-ar fi vorbit de ea. Așa că avea s-o ignore și de-aici Încolo. Lumea se Împarte În Învinși și Învingători. Avusesem prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și de-aici Încolo. Lumea se Împarte În Învinși și Învingători. Avusesem prea din destul partea mea de Înfrângere, acum trebuia să Înșfac victoria de păr. Am luat foaia și am băgat-o În buzunar. Mi-am luat rămas-bun de la domnișoară, spunându-i că nu găsisem nimic interesant, dar că aveam să-l citez pe tatăl ei, dacă scriam ceva, iar ea mă binecuvântă. Domnilor, un om de acțiune, mistuit de o patimă ca aceea care mă Înflăcăra, nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
un pseudonim, vezi Nerval, În schimb un ASP vrea să fie recunoscut de vecini, de locuitorii din cartier și din cel În care a locuit Înainte? Bărbatului Îi ajunge propriul nume, femeii nu, pentru că sunt cei care o cunosc ca domnișoară și cei care o cunosc ca doamnă. De aceea folosește două nume. „Pe scurt, o serată bogată În experiențele intelectuale. De Gubernatis va avea impresia că bea un cocktail de LSD. Va asculta bârfele comesenilor, anecdota picantă despre marele poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ei vopsiți curoșu rubiniu, cu ei tenul impecabil, cu mutrița ei drăguță de puberă. M-au trezit niște hurducături care mă aruncau dintr-o parte în alta a căruței. Căruțașul stătea în picioare pe capră și zbiera: dii, Sonny! dii! domnișoară, asta e iapă de curse. Ca s-o mai domolesc, în fiecare dimineață în drum spre târg opresc la Doi țigani și-o adăp cu doi litri de bere Gambrinus. Altminteri mă răstoarnă în șanț, năroada! dii, Sonny, dii fătuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
că nu avem cu ce să-i plătim. Sabina, însă, fire voluntară, îi roagă să ne lase să mâncăm în liniște. Abia expediați lăutarii, ne trezim cu o țigancă care îmi bagă sub nas câteva fire jerpelite de trandafiri: pentru domnișoare, arătosule! Jenat, îi cer Sabinei portofelul pe care i-l dădusem în păstrare. Satisfăcută că nu am refuzat din prima, o trimite la plimbare și pe mica șantajistă: hai, dispari, nu vezi ce ofiliți sunt? Maiko se minunează cât serviabili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
E adevărat. Vă deranjează tare? - E adevărat că sunteți fiul rabinului din Arad? Ei, pe naiba! că aduc cu viitorul Meme Stoica de la Steaua mai auzisem, dar că aș semăna cu Brucan ori cu Ben Stiller era prea gogonată. - Nu domnișoară, sunt doar fiul imamului din Arad. Mă privea serioasă, concentrată și slabă, într-o geacă de pânză model blană de tigru și cu un coș proaspăt pe nas. Părea că studiază un parameci la microscop. A doua zi, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
bolșevicii ăia cretini îl înfometaseră atâta amar de vreme - și dumneavoastră găsiți că asta e de râs?! Coposu care, vorba lui Jerry Springer, avea ciorapi în dulap mai în vârstă decât intervievatoarea lui, răspunse cu un hohot strașnic: păi bine, domnișoară, dumneavoastră nu ați râde dacă ați mânca șapteșpe ani numai „arpacaș sincer”? Venind înspre Piață pe o străduță din spatele Ateneului, nu mică mi-a fost mirarea să dau peste un ocean de lume. Nu puteai arunca un ac. Sicriul Seniorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dialog cu un bătrân spilcuit, spre deliciul pasagerilor rebegiți: - Aș vrea să ajung pe strada Pitpalacului, puteți să-mi spuneți unde e, domnule? Sexagenarul pișicher o citise din vreme, de când văzuse că o zbughise de lângă mine. - Desigur, cu toată plăcerea domnișoară! Sau doamnă? - Puteți să-mi spuneți marchiză. - Am auzit de o stradă a Pitpalacului în Dorohoi, marchiză. - Nu, domnule, eu la ora 14 trebuie să fiu la Roma, am audiență la Papă. - Aveți probleme? Vă ajut eu, sunt cardinal. - Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]