KorAP: Find »[drukola/base=exclama & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...200 201 202 ...236 >

5,886 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

le vom da înapoi și i le vom da cu dobândă. Burdovski e sărac, Burdovski nu are milioane, iar la întoarcere Cebarov i-a prezentat nota de plată. Speram să câștigăm... Cine ar fi procedat altfel în locul nostru? — Cum cine? exclamă prințul Ș. — Eu înnebunesc aici! strigă Lizaveta Prokofievna. — Asta îmi aduce aminte, râse Evgheni Pavlovici, care stătea de mult în picioare și observa totul, de celebra pledoarie recentă a unui avocat. Prezentând ca pe o circumstanță atenuantă sărăcia clientului său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
i se mai întâmplă, dar într-un asemenea hal ca ieri chiar și ei i se întâmplă rar, o dată la trei ani, nicidecum mai des!“. „Nicidecum mai des!“ avea el să adauge convingător. — Ajunge, Ivan Feodorovici! Lasă-mă în pace! exclamă Prokofievna. De ce îmi mai oferi acum brațul dumitale? Nu te-ai priceput adineaori să mă scoți de aici; ești soțul, ești capul familiei; trebuia s-o înșfaci pe proasta de mine de ureche și să mă scoți afară, dacă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
iar spre Doktorenko, acum e ca și cum ai avea banii în buzunar, de-aia o faci pe fanfaronul, ca să ne arunci praf în ochi... Nu, drăguțule, caută-ți alți proști, că eu văd prin tine... văd tot jocul vostru! — Lizaveta Prokofievna! exclamă prințul. — Să plecăm de-aici, Lizaveta Prokofievna, s-a făcut târziu, îl luăm și pe prinț cu noi, spuse prințul Ș. cât putu de calm și zâmbind. Domnișoarele stăteau deoparte, aproape speriate, generalul era în mod cert speriat; de fapt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de ce am râs... voi fi foarte bucuros dacă îmi veți permite... În acest moment, începu brusc să tușească îngrozitor și timp de un minut întreg nu-și putu domoli tusea. — Uite-l că moare și tot o face pe oratorul! exclamă Elizaveta Prokofievna, eliberându-i mâna și privindu-l cu groază cum își șterge sângele de pe buze. De unde și până unde să mai vorbești! Pur și simplu, ar trebui să te duci și să te întinzi în pat... — Așa voi face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
scol până la moarte, dar m-am hotărât să amân până poimâine, cât mă mai țin picioarele... ca să vin aici astăzi, împreună cu ei... numai că am obosit peste poate... Păi stai jos, așază-te, nu mai sta în picioare! Ține scaunul! exclamă Lizaveta Prokofievna și îi împinse scaunul cu mâna ei. — Vă mulțumesc, zise încet Ippolit. Dumneavoastră așezați-vă în fața mea și-o să stăm de vorbă... o să stăm negreșit de vorbă, Lizaveta Prokofievna, acum insist s-o facem... zise el și zâmbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și, curios, începu să caute cu ochii pe cineva. Îl căuta pe Evgheni Pavlovici care ședea foarte aproape, la dreapta, unde stătuse și mai înainte. Însă Ippolit uitase și de aceea îl căuta de jur împrejur. A, n-ați plecat! exclamă el, găsindu-l în sfârșit. Adineaori râdeați că am vrut să vorbesc un sfert de oră de la fereastră. Dar să știți că n-am numai optsprezece ani: atâta am zăcut pe perna aceea, atâta m-am uitat pe fereastra aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aș fi făcut singur seama... Părea că mai avea multe de spus, dar nu-și termină discursul, se trânti în fotoliu, își acoperi fața cu palmele și începu să plângă precum un copil. — Ei, acum ce ne facem cu el? exclamă Lizaveta Prokofievna, se repezi la el, îi luă capul și i-l strânse tare-tare la piept. Ippolit plângea convulsiv. Gata-gata! Hai, nu mai plânge, ți-ajunge, ești băiat bun, Dumnezeu o să te ierte, căci ești neștiutor; hai, gata, fii bărbat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pierdut, strâmb, care îi aluneca pe buzele tremurătoare. Își plecă imediat ochii în pământ și merse împleticit, clătinându-se și continuând să zâmbească, până la Burdovski și Doktorenko, care stăteau în picioare lângă ieșirea de pe terasă. — Ah, de asta mă temeam! exclamă prințul. Chiar așa trebuia să se întâmple! Ippolit se răsuci repede spre el cu cea mai turbată răutate și fiecare trăsătură de pe chipul lui părea că se zvârcolește și vorbește. — A, de asta vă temeați! Credeți că „chiar așa trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să-l trimită pe fiul lui Lebedev, gimnazistul. De îndată ce soția tăcu, generalul își strecură și el cuvântul: — Într-adevăr, prințe, nici nu mă așteptam... după toate, după relațiile noastre de prietenie... și, în sfârșit, Lizaveta Prokofievna... — Cum se poate așa ceva! exclamă Adelaida, care se apropie repede de prinț și îi întinse mâna. Prințul îi zâmbi cu un aer pierdut. Deodată o șoaptă fierbinte, grăbită parcă, îi fripse urechea. Dacă nu vă descotorosiți imediat de acești oameni mârșavi, vă voi urî toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Acum se poate afirma că ți-ai expus în fața mea toate dedesubturile; cel puțin, mi se pare că, la cele pe care mi le-ai povestit acum, nu se mai poate adăuga nimic, nu-i așa? — Nu se mai poate?! exclamă Keller cu un fel de regret. O, prințe, dacă ați ști cât de elvețian, ca să zic așa, este modul în care înțelegeți omul! — Oare chiar se mai poate adăuga? spuse prințul cu mirare sfioasă. Atunci, Keller, la ce te-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
persoanei știute că s-a adunat la mine cutare societate și că sunt prezente unele persoane. Știu că l-ai trimis acolo pe fiul dumitale, chiar el mi-a spus adineaori. Dar vreau să știu ce-i cu intriga asta! exclamă prințul nerăbdător. Nu-i intriga mea, nu-i a mea, obiectă Lebedev, alții sunt la mijloc, alții și, ca să zic așa, e mai degrabă o fantezie decât o intrigă. — Păi despre ce-i vorba? Explică-mi, pentru numele lui Hristos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nici nu mă puteam aștepta la altceva. Ce să mă mai mir? Doamne! Oare o mai fi existat vreodată un om ca tine? Ptiu! Dar știi că Ganka acesta sau această Varia au pus-o în legătură cu Nastasia Filippovna? — Pe cine? exclamă prințul. — Pe Aglaia. Nu cred. Așa ceva nu se poate! Cu ce scop? Sări de pe scaun. — Nici eu nu cred, dar există dovezi. Fata-i nesupusă, fata-i fantastică, fata-i smintită. E o fată rea, rea, rea! De-o mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un pas îndărăt. Preț de-o clipă își stăpâni cu greu un hohot impetuos de râs; dar, privind mai atent, observă că prințul nu părea să fie în apele lui; în orice caz era într-o stare deosebită. — Pariez, prințe, exclamă el, că ați vrut să spuneți cu totul altceva și, poate, chiar altcuiva... Dar ce-i cu dumneavoastră? Vă e rău? — Se poate, se prea poate, și ați remarcat cu foarte multă finețe că, poate, nu pe dumneavoastră am vrut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dumneavoastră? Vă e rău? — Se poate, se prea poate, și ați remarcat cu foarte multă finețe că, poate, nu pe dumneavoastră am vrut să vă abordez! Spunând aceste cuvinte, zâmbi cumva ciudat și chiar caraghios; însă deodată, parcă însuflețindu-se, exclamă: — Să nu-mi aduceți aminte ce am făcut acum trei zile! În acest răstimp mi-a fost foarte rușine... Știu că sunt vinovat... — Păi... păi ce-ați făcut atât de teribil? — Văd că dumneavoastră, poate, vă e cel mai rușine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nimic, dar și atât era suficient. Nastasia Filippovna care trecea și părea să nu remarce pe nimeni în mod special, se întoarse brusc spre ei și parcă abia acum îl zări pe Evgheni Pavlovici. — Ia te uită! Chiar el e! exclamă ea, oprindu-se deodată. Ba nu-l găsesc curierii, oricâți i-ai trimite, ba șade - ca un făcut - unde nici nu te aștepți. Credeam că ești acolo... la unchiul tău! Evgheni Pavlovici se înroși la față, o privi cu furie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a umanității... — Cine v-a spus asta? strigă deodată Evgheni Pavlovici. Ce-i drept, e o lege, dar tot atât de normală ca și legea distrugerii și, poate, a autodistrugerii. Credeți că numai în autoconservare stă toată legea normală a umanității? — Oho! exclamă Ippolit, răsucindu-se iute spre Evgheni Pavlovici și privindu-l cu o curiozitate neînfrânată, însă, văzându-l că râde, începu și el să râdă, îl înghionti pe Kolea care stătea în picioare lângă el și îl întrebă iarăși cât e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ciudat și fulgerând din priviri. E un mister! Un mister! Dar, prințe, vă mai amintiți cine a proclamat că „timp nu va mai fi“? Aceste cuvinte le proclamă un înger uriaș și puternic din Apocalipsă. — Mai bine să nu citească! exclamă deodată Evgheni Pavlovici cu o expresie atât de subit îngrijorată, încât multora li se păru ciudată. — Nu citi! strigă și prințul, acoperind plicul cu palma. — Care citit? Acum s-au adus gustările, observă cineva. — Un articol? Pentru o revistă? se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Cum? I-am explicat cât mai scurt, în cuvintele cele mai seci, cum am ridicat portofelul, cum am fugit după el strigându-l și cum, în sfârșit, pe ghicite și aproape orbecăind, am alergat pe scară în urma lui. — O, Doamne! exclamă el, adresându-i-se soției. Aici sunt toate documentele noastre, aici sunt ultimele instrumente, aici e totul... o, stimate domn, știți ce ați făcut pentru mine? Aș fi fost un om mort! Între timp, eu pusesem mâna pe clanța ușii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
i-am spus. De fapt, și restul: localitatea unde ați avut serviciul, numele guvernatorului dumneavoastră, zilele, lunile. Am un coleg, încă din școală, Bahmutov, iar unchiul lui, Piotr Matveevici Bahmutov, este consilier titular de stat și directorul... — Piotr Matveevici Bahmutov! exclamă medicul meu, începând aproape să tremure. Păi de el depinde aproape totul! Într-adevăr, în istoria medicului meu și în deznodământul ei, pe care l-am făcut posibil din întâmplare, totul s-a potrivit și s-a aranjat, de parcă lucrurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
al familiei, «poate, colegul meu va putea face ceva pentru dumneavoastră și pentru mine, desigur, intervenind la unchiul lui...» — Numai să mi se permită să-i dau explicații Excelenței Sale! Numai de-aș căpăta onoarea să-i explic prin viu grai! exclamă el, ca și cum ar fi fost scuturat de friguri, cu ochii scăpărând. Chiar așa a spus: de-aș căpăta. Repetând încă o dată că, după toate probabilitățile, voi rata și toate speranțele s-ar putea dovedi deșarte, am adăugat că, dacă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
legile naturii sunt atât de puternice, atunci cum să le învingi? Cum să le învingi când acum nu le-a biruit nici chiar cel care învingea până și natura atunci când era în viață, căruia natura i se supunea, care a exclamat: «Talita cumi» și fata s-a sculat, «Lazăre, vino afară» și mortul a ieșit? Privind acest tablou, natura ți se pare a fi o fiară uriașă, neîndurătoare și mută sau, mai exact, deși e ciudat, îți apare ca o mașinărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mi-e absolut indiferent! Fiți bun și lăsați-mă în pace! spuse Evgheni Pavlovici, întorcându-i spatele scârbit. — Noapte bună, prințe, spuse Ptițân, apropiindu-se de prinț. — Păi nu vedeți, se împușcă chiar în clipa asta! Uitați-vă la el! exclamă Vera și, extrem de speriată, se repezi la Ippolit, apucându-l chiar de mâini. Doar a spus că se împușcă la răsăritul soarelui, cum puteți rămâne nepăsători? — Nu se împușcă! bombăniră, cu bucurie răutăcioasă, câteva voci, inclusiv a lui Ganea. — Domnilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ar fi bine să mai scotocești încă o dată prin camere și prin sertare! rosti prințul îngrijorat, după ce se gândi câtva timp. — Le-am scotocit! oftă și mai înduioșător Lebedev. — Hm!... Și de ce, de ce trebuia să te schimbi de redingota aceea!? exclamă prințul, bătând înciudat cu pumnul în masă. — Întrebarea e dintr-o comedie veche. Dar, preablândule prinț! Văd că puneți prea mult la inimă necazul meu! Nu merit. Adică, unul ca mine nu merită; dar dumneavoastră suferiți și pentru hoț... pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ieri. — Cum ca și ieri? Cum adică? Zici că... bâigui Ganea, speriindu-se deodată teribil. — Ah, Doamne, chiar nu știi? întrebă Varia, dându-și seama că a luat-o gura pe dinainte. — Cum... Deci e adevărat că a fost acolo? exclamă Ganea, înroșindu-se de rușine și furie. Dumnezeule, dar tu vii de acolo! Ai aflat ceva? Bătrânul a fost acolo? A fost sau nu? Și Ganea se repezi spre ușă; Varia dădu fuga la el și-l apucă cu amândouă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
șapte dimineața, fix, pe banca verde. Nu e departe de casa dumitale de vară. Varvara Ardalionovna, care trebuie să te însoțească neapărat, știe foarte bine locul cu pricina. A.E.“ — Poftim, mai ia-o în serios după una ca asta! exclamă Varvara Ardalionovna, desfăcându-și brațele. Lui Ganea nu-i venea să se laude în acest moment, dar nu putea să nu-și dea pe față triumful, mai ales după prezicerile atât de umilitoare ale lui Ippolit. Un zâmbet de satisfacție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]