9,472 matches
-
avânturi și căderi, isteria deciziei și apatia răzgândirii alcătuiesc un scenariu pe cât de contradictoriu, pe atât de apropiat de regulile textului literar. Dramatismul jurnalului intim nu decurge numai din expunerea nudă a Întâmplărilor trăite sau doar văzute de către scriitor. Seducția ficțiunii guvernează fiecare rând al scriitorului care Își pune În pagină nu doar tragedia intimă, ci și imaginea pe care dorește s-o confere acestei tragedii. Chiar și inconștient, el acționează asemeni unui regizor, trecând Înspre simbol și construcție mentală, ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
acțiuni care, În datele ei intime, nu diferă de cele ale actului creației. Subiectivitatea inițială a percepției este Înlocuită treptat de procesul obiectiv al scrierii. Odată pătrunsă pe această pistă, tematica sinuciderii dobândește același regim ca oricare dintre subiectele unei ficțiuni. Ea iese din zona biograficului strict, pentru a-și croi o nouă identitate În vasul alchimic al creației. Locurile comune ale sinuciderii (nefericirea, boala, tristețea, deziluzia, disperarea, nebunia) infiltrează Încetul cu Încetul spațiul eului auctorial, alterându-l și Încărcându-l
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mai bun caz, e, ca mai toți autorii, „un fiu al propriului scris”. Drieu - personaj livresc? Fără Îndoială, În măsura În care Își trăiește fantasmele cu o Încăpățânare și o lipsă de umor pe care o au doar ființele de hârtie, eroii de ficțiune. Nemilos, de o Înaltă exigență față de angajamentele de onoare luate, el nu face nici un fel de compromis cu himera care-l urmărește. Testamentul său, scris la 15 septembrie 1939, e un document al radicalismului de o virulență rareori Întâlnită În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
secretă și centru invizibil, intimitatea devine personajul central, obligatoriu și esențial al unui text involuntar, În care nevoia de auto-scrutare a scriitorului produce și un efect paralel, neluat inițial În considerare: efectul de real este dublat de un efect de ficțiune. Jurnalul intim e, probabil, singura formă literară În care ficțiunea nu e un dat al textului, ci o consecință a lui. Estetica intimului - În măsura În care se poate vorbi de un ansamblu coerent de legi și concepții care s-o motiveze - este
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
esențial al unui text involuntar, În care nevoia de auto-scrutare a scriitorului produce și un efect paralel, neluat inițial În considerare: efectul de real este dublat de un efect de ficțiune. Jurnalul intim e, probabil, singura formă literară În care ficțiunea nu e un dat al textului, ci o consecință a lui. Estetica intimului - În măsura În care se poate vorbi de un ansamblu coerent de legi și concepții care s-o motiveze - este o realitate dedusă din confruntarea cu esteticile clasice care pornesc
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
el se metamorfozează În subiect al narațiunii, ocupând avanscena unui spațiu care trăiește din jocul adâncimilor și al faliilor fragmentelor confesive. Simultan, spațiul intimității mentale a scriitorului Începe să ia conturul intimității produse de aventurile personajului narat - adică al unei ficțiuni Înzestrate cu toate atributele eroului literar. „Intimitatea subiectului”4 Își dezvoltă propriile formule, Într-o Încercare - nu total conștientizată - de a-și rotunji o personalitate. E un efort autoconstructiv major, care merge În paralel cu extensia - cantitativă și temporală - a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
scrisului, forma „Îmbrăcată” de acesta În actul confesiunii. Sintagma jurnal intim se dovedește a nu fi o simplă cochetărie, o potrivire de cuvinte, ci descrierea și identificarea unui gen literar și a unei stări a textului: starea de imponderabilitate dintre ficțiune și real. Cu alte cuvinte, o permanentă stare de război. Singurele momente care ar conta În această confruntare fără capăt ar fi cele de pace - clipele În care se completează jurnalele operațiunilor, dar se conturează și noile strategii. Învolburarea ca
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se poate constitui În afara unui cadru al emoționalității. Experimentele avangardiste, dicteul automat, rescrierile, parodia și celelalte Încercări din domeniul paraliteraturii trec și ele prin același purgatoriu al pre-literaturii. Oricât ar părea de depășită (ba chiar reacționară!) teza funcției emoțional-cognitive a ficțiunii, ea rămâne, dincolo de metode și de mode, un element cert de identificare a literarității. Auto-suficiența, adică expresivitatea care se dispensează de context, instituie un câmp comunicațional În care literatura ocupă locurile din avanpost. În acest caz, intimitatea, departe de a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
creatorilor sunt Întotdeauna apropiate de literatură În virtutea unei deformații benigne, provenită din exercițiul cotidian al scrierii. Scriitorul se va plasa Întotdeauna, printr-o secretă predestinare, la Întretăierea dintre chemarea rațională, sobră, a raportului de activitate și cântecul de sirenă al ficțiunii. Coborârea În universul mărunt echivalează nu numai cu o reducere la scară a problemelor general-umane (adică anihilarea ontologică a subiectului), ci și cu modificarea semnificației acestora. Individul care se confesează intră automat În regimul precar al indeterminării spațio-temporale: el abolește
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
regimul precar al indeterminării spațio-temporale: el abolește o realitate preexistentă pentru a-i contrapune una pe cale să se ivească. Dezvăluirea corpului „Dezordinea”, „mișcarea browniană” a jurnalului, aleatorismul absolut (În fapt, un aleatorism... obiectiv: el e doar transcrierea dinspre realitate spre ficțiune a unui șir de secvențe ce se impun subiectivității autorului, ignorându-i-se capacitatea de intervenție În evoluția lor), indeterminarea sunt simple forme fără fond: ele pot Însă Îngreuna găsirea unei definiții convenabile a intimității ca mediu spiritual În care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a obiectivității apriorice (și utopice) a jurnalului intim: dacă autorul Însuși nu-și poate recunoaște chipul sau gândurile, cu atât mai puțin va fi el capabil să tezaurizeze ceva din realitatea „obiectivă”, exterioară! Proba auto-recunoașterii subiective conduce, așadar, la ideea ficțiunii involuntare. Derularea temporală a scrierii scoate de sub autoritatea scriitorului materia textuală pe care acesta Își Închipuie că o domină până În cele mai mici amănunte. Zona incontrolabilă, aceea dintre eul privitor și eul privit, devine tocmai un spațiu al literaturii. Al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
involuntare. Derularea temporală a scrierii scoate de sub autoritatea scriitorului materia textuală pe care acesta Își Închipuie că o domină până În cele mai mici amănunte. Zona incontrolabilă, aceea dintre eul privitor și eul privit, devine tocmai un spațiu al literaturii. Al ficțiunii. În interiorul acestuia, scriitorul Își Îngăduie nenumărate și imprevizibile manevre. Constatării aproape stupefiate că imaginea proprie tinde să dobândească o existență independentă i se opun strategiile dominării. Într-o formă extrem-minimalizatoare, Michelet concepe chiar o pseudo-scrisoare, Lettre de Jules à Michelet
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
artistică. Voința de creație e, așadar, premersă (și dublată) În jurnalul intim de impulsul de a descoperi, de a interpreta/de a identifica. Ea ordonează, conform dorinței (În parte refulată, În parte stârnită de un orizont de așteptare În care ficțiunea și realitatea se Îngemănează sub protecția unui eu contemplativ, privitor) cvasi-libidinala masă informă de senzații, sentimente și impresii pe care le smulge contabilității. Ulterior, ea le translează În domeniul În care expresivitatea artistică și viața independentă a textului devin ținte
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cele din urmă, să nu devină o forță autopropulsat orie. Autodescrierea nu e, În acest context, decât istoria ieșirii din obiectivitate și a coborârii În interstițiile subiectivității. Frapează În toate reconstituirile de autoportrete pretenția autorului de a elimina din descriere ficțiunea, imaginarul, interpretarea. Dar, alungate pe ușă, acestea se reîntorc pe geam. Tensiunea extraordinară provocată de dubla articulare a autoportretului - la o extremă, de imaginarul cu pretenții de obiectivitate al scriitorului, la cealaltă, de expresivitatea involuntară a decupajului zilnic - conferă jurnalului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
autoportretul pare forma cea mai legitimă dintre toate cele produse de imaginația scriitoricească. Nici descrierea, nici dialogul, nici portretul nu pot aduce În propria apărare argumentele de legitimare ale autoportretului. Din acest motiv, așezat la răspântia dintre subiectivitatea extremă a ficțiunii și obiectivitatea intrinsecă a eului creator, autobiografia poate decide În bună măsură, cu cele mai adecvate argumente, dacă un text aparține sau nu literaturii. Înseși modalitățile prin care el ia naștere depun mărturie pentru procesul, indescriptibil, de altfel, prin care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
el se subordonează spațiului retoricii, pe care o populează cu Întreaga sa gamă de ambiții și cu o insațiabilă nevoie de a se cunoaște. Acest demers trebuie circumscris, pe de altă parte, unei poetici a autenticității, pentru care realitatea și ficțiunea sunt două brațe ale uneia și aceleiași entități. Hibrid prin natura sa originară, el Își relevă puritatea și un fel de exclusivism orgolios prin actul decodării și decriptării semnelor componente. Mizând aproape În exclusivitate pe memoria scurtă a zilei, scriitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
la seule sur laquelle je puisse jetter un regard, sans cependant jamais pouvoir en exclure celui-là même qui va en parler - il y a de la réalité et il y a encore le symbolique”. (21) Michel Beaujour, op. cit., p. 341. Retorica ficțiunii și a realitățiitc "Retorica ficțiunii și a realitĂȚii" Contururi și forme La o analiză superficială, jurnalul intim se relevă drept un gen subaltern. El pare o simplă, directă transcriere a realității de care se lasă modelat și dirijat. Metamorfozându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
puisse jetter un regard, sans cependant jamais pouvoir en exclure celui-là même qui va en parler - il y a de la réalité et il y a encore le symbolique”. (21) Michel Beaujour, op. cit., p. 341. Retorica ficțiunii și a realitățiitc "Retorica ficțiunii și a realitĂȚii" Contururi și forme La o analiză superficială, jurnalul intim se relevă drept un gen subaltern. El pare o simplă, directă transcriere a realității de care se lasă modelat și dirijat. Metamorfozându-se, În actul scrierii, Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mult, În probă a existenței genului literar ca atare. Paradoxul face ca, În acest caz, metoda să se substituie funcțiilor obișnuite ale poeticii inductive. Jurnalul intim nu mai e doar o pură realitate, după cum nu reușește să fie Încă pură ficțiune. Nedeterminat ontologic și axiofob (el nu ierarhizează, ci tezaurizează; nu ordonează, ci adună; nu sistematizează, ci polarizează), el are toate virtualitățile operei literare, fără să aibă și certitudinile acesteia. Altfel spus, obsedat de căutarea unei identități, plutește În aburii unei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fi doar un capăt de drum, carnetul și jurnalul intim sunt o oglindă plasată În fața realității - ca În mai vechea metaforă lansată de Stendhal. La un prim nivel de generalizare, jurnalele intime mediază, după părerea cercetătorului citat, Între realitate și ficțiune În cel puțin trei instanțe: 1. În stadiul activităților proiective; 2. În stadiul precizării ideii ori al jocurilor de idei; 3. În stadiul acțiunii propriu-zise. În funcție de aceste trei nivele, obținem trei forme ale implicării În realitate a jurnalului intim. Retorica
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dintre termeni absentează. Suntem Încă departe de situația fabula in fabula 4, descrisă de către Umberto Eco. Deși, prin anticiparea „labirintului de contradicții Între lumile epistemice și doxastice și lumea reală”5, jurnalul se deschide la ambele capete: atât spre lumea ficțiunii, a dezirabilității pure, cât și spre aceea (Încă vag aproximată) a realului. E faza jurnalului-clepsidră. În această etapă, structura sa e oricând reversibilă. O simplă răsturnare de sens a fluxului creator poate schimba complet consistența discursului. Pentru că și În acest
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
jurnalului intim În forma sa clasică. În această fază, a proiectelor teoretice, e greu de vorbit de obsesii axiologice ori etice. Opozițiile Însele sunt excluse, atâta vreme cât e imposibil de descoperit un punct al echilibrării reciproce. Adevăr vs. Minciună, Realitate vs. Ficțiune sunt, Încă, serii conceptuale inoperante. Și totuși, chiar de pe acum, „textul Își exhibă În filigran ideologia”7. Aspectul ideologic rămâne strict formal, dar nu mai puțin esențial. El se zbate Într-o dilemă insolubilă: să dea sens ori să ducă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
constructivă, evolutivă, se avansează spre faza cumulativă. Sindromul Villon Nu e vorba, În primul rând, de un cumul cantitativ - deși nu trebuie neglijat nici acesta. Ne referim, acum, la efortul de a sistematiza al autorului, confruntat cu dilema Îmbogățirii planului ficțiunii pe baza datelor extrase din real. Este, poate, cazul cel mai productiv al Întrebuințării strategiilor retorice pentru a releva conexiunile dintre ficțiune și realitate În practica jurnalului intim. Constrâns la o existență pe cont propriu, textul depășește etapa opțiunilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
neglijat nici acesta. Ne referim, acum, la efortul de a sistematiza al autorului, confruntat cu dilema Îmbogățirii planului ficțiunii pe baza datelor extrase din real. Este, poate, cazul cel mai productiv al Întrebuințării strategiilor retorice pentru a releva conexiunile dintre ficțiune și realitate În practica jurnalului intim. Constrâns la o existență pe cont propriu, textul depășește etapa opțiunilor de tip ideologic (e vorba, firește, de o ideologie literară!) și Începe să-și creeze propriile formule de existență: Sunt aici de patru
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
evoluției, Însemnarea fulgurantă capătă materialitate, devenind, În nu puține cazuri, carte. E o altă formă a metamorfozării actului ficțional În realitate. Astfel se stabilizează și tehnica pur retorică a strategiilor trecerii unului În multiplu. Mărturisindu-se, eul părăsește ipostaza de ficțiune, de fantasmă psihanalitică și devine o entitate palpabilă: o realitate fizică Într-un text real. Drama jurnalului intim pornește de la strategia sa fundamentală: de la Încercarea disperată de a concilia cele două ființe simultan existente În confesiune: identitatea și alteritatea - un
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]