KorAP: Find »[drukola/base=final & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...200 201 202 ...2046 >

51,126 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722

în acțiunea asta care stă acuma să răbufnească și că toți cei care știu cine sînteți, dacă va fi cazul, o să vă urmeze orbește. Deși mi-ar surîde o asemenea situație, aș prefera să nu se întîmple așa ceva, într-un final tot le-aș înșela așteptările, nimeni n-ar putea corespunde imaginii eroului clasic pe care poporul îl așteaptă, pe lîngă asta, gloata n-a înțeles niciodată jocurile de culise puse la cale de conducători. Regret că trebuie să vă contrazic

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
unesc întotdeauna cele mai diferite tipuri de indivizi, două și aceleași persoane pot fi cei mai buni prieteni sau cei mai mari dușmani, pătimind pentru una și aceeași idee, s-au văzut nenumărate asemenea situații. Ca dovadă că într-un final am reușit să ne întîlnim. — într-un fel, eu și dom’ Președinte putem spune că ne cunoaștem de o viață, zice nostalgic Petrică. Deși n-aveam decît cîțiva ani, țin foarte bine aminte unele detalii, și chiar unele fragmente de

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
unde să fiu, dom’ Colonel, dacă nu la filaj, zice Poștașul cu nonșalanță de parcă totul i-ar fi intrat pe-o ureche și i-ar fi ieșit pe cealaltă. „Pui de lei, imn gărzilor patriotice“, „Tineret pe șantier“ și, aproape de final, „Spre comunism în zbor“. Ăsta da cinism, zice Bătrînul, gîndindu-se la fundul coșului de gunoi, la duhoarea acră care răzbate prin capacul de plastic care o acoperă. Eu eram aici, își aminti brusc, ieșisem în balcon, așteptînd să se întunece

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
mai îndrăzneață. Seamănă cu un cocoș și o găină care parcă au ceva de împărțit. — Exact, se distrează Roja, lăsîndu-se și el furat de armonia unui solo scurt de chitară, ea își folosește farmecele trupului ca să-l atragă, dar în final o să-l respingă ca să-și satisfacă propriul orgoliu. — N-are nici o logică, i se pare Curistului, în cazul ăsta la ce bun atîta efort și zbatere? — Pentru plăcere, zice Roja, e ca-n viață, după ce ți-ai atins un obiectiv

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
un ordin special, dom’ Roja, n-am fi reacționat mai rapid. Unii s-au așezat în șir și au început să dea obiectele din mînă în mînă ca să meargă mai repede. Era ca la teatru cînd se schimbă decorurile la finalul actului. Mese, scaune, dulapuri, țoale, scînduri, chiar și copaci smulși cu totul din rădăcini au început să plutească prin aer pe deasupra noastră și să se adune grămadă în capătul bulevardului. Petrică în jerseul lui roșiatic nu-și mai vedea capul

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
scorul? întreabă domnul Președinte. — Egal, spune Sena. Fluierașul era lac de apă. N am mai văzut niciodată un arbitru să urmărească așa fiecare fază. Asta i-a exasperat pe Ceaușei, că a validat golul Milițienilor cu doar cîteva minute înainte de final, că n-a avut curaj să treacă peste decizia tușierului, care a rămas cu fanionul jos. — Nici unii nici alții nu știu să piardă, își dă cu părerea domnul Președinte. Ce e așa de importantă o cupă? — Chestii de orgoliu, explică

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
explicat logic care e situația, și-a dat și ea seama că totul se leagă, că nu greșește cu nimic dacă o să încerce să-i deschidă ochii Tușicii sau dacă o să bage puțină zîzanie între Delfinaș și Roja, pentru că în final toată lumea o să aibă numai de cîștigat, spuse Poștașul. — Rămîn la părerea că tu știi cel mai bine care e situația, zise Timișoara, dar nu era oare mai bine, să-i fi sărit în ajutor doar Angelinei, să-i lași în

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
dezastrul. Începu s-o suspecteze și pe Delfina că se implicase și ea prea mult în jocul ăsta periculos, că prea era sigură pe ea că pînă la urmă totul o să iasă bine, că se va cerne nisipul, și în final cenaclul va ajunge să fie frecventat doar de cei interesați de menirea sa adevărată. O să se sature ei, o să se ducă dracului, încerca să-l calmeze Delfinaș, dar dădu greș, pentru că Roja reacționă exact pe dos. Își ieși din minți

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354

și neagră a gurii ei și zbiară ceva, dar noi ne rostogolim pînă la ușă, iar ea se ridică să ne urmeze, dar noi mergem grăbiți ca curu prin parcare către mașină, fredonînd melodia pe care se derulează genericul din finalul emisiunii Benny Hill Show. Încă mai e pe urmele mele răcnind Brooosss și ne dăm seama că fugim Într-o direcție greșită, ne Îndepărtăm de mașină. Ne uităm În urmă și Încetinim, ne recăpătăm suflul și ne răsucim, stînd pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
bine să vezi cum ninge iarăși. Ca În White Christmas cu Bing Crosby și Danny Kaye, cînd deschid ușile de la curtea interioară a hanului Generalului din Vermont, iar zăpada cade abundent, iar ei Încep să cînte și urmează genericul de final. Mai beau cu Înghițituri mici o cutie mov uitîndu-mă la cascada de nea. CÎnt În sinea mea: clooocotesc, iun Crăciun de rahat... Pe jos e ceva, În grădină... 000000000000000000te uiți În jos la ce e pe pămînt și apoi te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189

franceză, limba bunicilor mei. Din câteva mișcări Îmi scot hainele. Ultimii, cum e și firesc, sunt pantalonii din stofă neagră, subțire, pe care-i las să alunece de-a lungul picioarelor până ce Încremenesc pe dușumea ca o nevertebrată moartă. În final mă aplec, Îi culeg de jos și-i arunc pe unicul scaun aflat În Încăpere. În final, mă Întind cu acea voluptate a oboselii, pe canapeaua Îngustă, pe care, Într-un moment de acută criză de deposedare frenetică mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
din stofă neagră, subțire, pe care-i las să alunece de-a lungul picioarelor până ce Încremenesc pe dușumea ca o nevertebrată moartă. În final mă aplec, Îi culeg de jos și-i arunc pe unicul scaun aflat În Încăpere. În final, mă Întind cu acea voluptate a oboselii, pe canapeaua Îngustă, pe care, Într-un moment de acută criză de deposedare frenetică mi-a făcut-o cadou C.I. Vine rândul unei pastile albe cu o linie fină pe mijloc, ce reglează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
să spună pe un ton blazat, că abia așteaptă să plece din țară. Apoi, microfonul cu pricina, este vârât În gura unui țigan tânăr și știrb care se bucură că ,, nu-i mai trebuie pașaport, ca să ,,ciordească,, prin Europa. În final, când nervii reporteriței par a fi luat-o razna și Întrebările s-au epuizat, apare o femeie cu un copil trist În brațe, care o scuipă cu sete, drept În față. Camera de luat vederi se mișcă În mâna operatorului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
soț, până În ziua când am intrat În casa bunicilor mei, recuperată printr-o minune.,, Prin ferestrele Înalte, larg deschise, cu ramele de lemn exfoliate, ca niște orhidee care primesc lumina soarelui, auzeam neîntrerupt monologul femeii jignite, presărat cu strigăte. După finalul În care el Îi cerea să Înceteze, nu mai aveam puterea să aud și Închideam fereastra. Poate se Împăcau până a doua zi, poate făceau dragoste frenetic, poate nu mai aveau energia să continue. Atunci mă afundam În fotoliul uriaș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
interesau, ba, chiar le disprețuiam. Până Într-o zi când.... Kawabata mărește ochii lui asiatici, privindu-l fix pe Antoniu. Ar vrea să-l Întrebe ceva, se vede asta, după cum se foiește, dar nu Îndrăznește să-l Întrerupă, simte că finalul poveștii se apropie și mai simte de asemenea că acest final nu este unul fericit. Antoniu duce la gură o sticlă de plastic, pe care a luat-o de lângă piciorul taburetului, bea o gură de apă și, dintr-odată, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
mărește ochii lui asiatici, privindu-l fix pe Antoniu. Ar vrea să-l Întrebe ceva, se vede asta, după cum se foiește, dar nu Îndrăznește să-l Întrerupă, simte că finalul poveștii se apropie și mai simte de asemenea că acest final nu este unul fericit. Antoniu duce la gură o sticlă de plastic, pe care a luat-o de lângă piciorul taburetului, bea o gură de apă și, dintr-odată, În lumina tulburată de penumbre, din Încăpere, Antoniu Îl vede pe Kawabata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
morocănos și monosilabic. Au adus cu ei o scândură groasă pe care ajutorul medicului o extrage din mașină, cu o singură mișcare. Medicul dă ordine precise, pe care ajutorul le execută, scoțând scurte onomatopei, intraductibile. Scândura este așezată Într-un final pe două cărămizi, În fața Încăperii și Antoniu pricepe Însfârșit, că asta va fi masa de disecție pe care trupul bătrânului va fi Întins și scotocit. Europa n-are săli de disecție pentru toți vagabonzii. Și În moarte există ierarhii, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
lui de haine, gri-fer, era pătat cu stropi de vin roșu. Dar nu-i păsa. Era nesățios când era vorba de femei. Pur și simplu nu rezista. Îl atrăgeau mai ales cele vulgare, culese de prin locuri promiscui, care-n final Îl tapau de bani. În el existau cele două extreme: aristocratul perfect, cultivat, rece, rezervat și lucid și bărbatul depravat, dispus pentru orice plăcere ieftină, carnală, să se bălăcească În noroi. În acea seară, vroia să se culce cu orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
el ocupând altă cameră, fără nici un fel de probleme sau reproșuri, am trimis soțului o telegramă În care Îl anunțam că-mi prelungesc șederea cu Încă două săptămâni, pentru că mi-a mai venit o idee de final Înfrigurare Încă la finalul la romanul meu. Pictorul lucra mult, se trezea În zori și lucra ca În transă.. Lucra cu ușa camerei Închisă, dar, când făcea pauze, o deschidea larg, și eram invitată să intru și să privesc. Mirosul uleiurilor năvălea atunci amețitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
flori, se joacă cu norișorii, dansează, și nu se supără niciodată. -Cam asta faci și tu, Kawabata. -Da, dar eu mai fac ceva: te mân la scris, așa cum e mânat măgărușul să urce o pantă. -O să vedem, sunt aproape de final. Știi că era să fiu omorât? -Mare scofală! Doar duci o viață de vagabond. Vrei să fii premiat? E normal să se joace alții cu viața ta. Nu te mai plânge, te-ai descurcat de minune. Dar Îmi pare rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
uimire, Antoniu a Înțepenit În mijlocul Încăperii, incapabil să mai scoată vreun cuvânt. Nu e uimit că nu ne citește Marea Europă Unită, ci e uimit de modul argotic și vulgar, În care redactora cu Înfățișare fragilă Își susține afirmațiile. În final, redactora, Își exprimă neîncrederea, că Antoniu ar puatea fi autorul cărții pe care o are În față, mai precis al celor două caiete cu scris citeț, Îngrijit și ordonat. Calculatorul de pe biroul ei, scoate la intervale egale de timp un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
află editura, după care face Înconjurul ghetoului, al orașului, revenind ca un bumerang În urechile tinerei redactore. -Dumneata, ești nebun? Kawabata e doar un personaj. -S-o crezi dumneata, mai spune Antoniu, smulgând din mâinile readactorei caietele, și ieșind trântind ușa. Final de carte -Kawabata, nu era singura editură, sunt zeci, poate sute.... O să mai Încerc. Mai nou, locuiesc Într-o pivniță, sub cinematograful ,,Gloria,,. Din cimitir, am fost alungați eu și familia cu cei doi copii, de oameni care vin și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

cu noi! — O să te ajutăm să treci prin încercarea asta, Martin, spuse Antonia care aprobase dând din cap tot discursul lui Palmer. Cine știe dacă nu cumva toată această ciudată încurcătură nu se va dovedi benefică pentru noi toți în final? O să fim alături de voi, de tine și de Georgie. Asta am vrut să spun, de fapt. Îmi pare rău că m-am arătat atât de tulburată și de supărată. Faptul că m-ai înșelat m-a afectat profund. Dar cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
dragostea pentru iubita mea, îi făcuse rău lui Georgie întrucât ea nu fusese doar trădată, ci pur și simplu lăsată la discreția Antoniei, îi făcuse rău Antoniei pentru că o tulburase, o excitase și o făcuse să născocească planuri care în final nu puteau fi decât dăunătoare. Eram conștient - și lucrul acesta îmi dădea o sumbră și perversă satisfacție - că Antonia era încă departe de a fi emoțional independentă de mine. Simțea nevoia să-l aibă și pe Palmer, iar acest lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
prinse de braț când aceasta depuse un sărut pe obrazul ei. Am turnat șampania în pahare. Alexander și Georgie au schimbat o privire. Am ridicat paharele și am spus: — Dați-mi voie să fiu eu cel care rostește urarea: un final fericit la o poveste stranie! De la Antonia și Martin, pentru Georgie și Alexander, numai dragoste, urări de bine și felicitări! Am ciocnit paharele, cam stingheri, și am băut. Am turnat din nou în pahare. Toți simțeam nevoia să bem ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]