12,418 matches
-
se Învîrtea Între degetele ei ca o urnă de zaruri. — Uită-te la mine, zise ea. Mi-am ridicat ochii și i-am susținut privirea. N-am putut să-i răspund. Bea Își coborî privirea și se Îndepărtă spre capătul galeriei. O ușă dădea spre balustrada de marmură, deschisă către curtea interioară a casei. I-am văzut silueta topindu-se În ploaie. M-am dus după ea și am oprit-o, smulgîndu-i plicul din mînă. Ploaia Îi biciuia chipul, spălîndu-i lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
un atelier pentru filtre de amor, o scenă pentru spectacole de folclor regional, teatru de marionete și defilări de dansatoare exotice. De Crăciun, se punea În scenă o reprezentație a Păstorilor cu participarea Întregului catalog al muzeului și a Întregii galerii de prostituate. Faima acestui spectacol se Întinsese pînă dincolo de hotarele provinciei. Tenebrarium-ul s-a bucurat de un mare succes vreme de cincisprezece ani, pînă cînd, descoperindu-se că Deulofeu le sedusese pe soția, pe fiica și pe mama soacră a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ne-o Întinse. — Durează mult? Eu am treabă. — Să nu zăboviți din pricina noastră. Vedeți-vă de treabă, că noi Îl luăm și plecăm. N-aveți nici o grijă. — Bine, dacă aveți nevoie de ceva, eu am să fiu În beci, În galeria de paturi. Dacă nu vă cer prea mult, scoateți-l pe din dos. Să nu-l vadă ceilalți. E rău pentru moralul internilor. — Vă promitem, am zis cu voce spartă. Maica Hortensia mă contemplă o clipă cu o vagă curiozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cucerit-o cu mutra lui. Hai, să mergem. Am stins lumina și ne-am retras din Încăpere pe furiș, Închizînd ușa și lăsînd cele două turturele În voia somnului. Mi se păru că primele raze ale zorilor răsăreau pe ferestrele galeriei, din fundul coridorului. — Să presupunem că v-am răspuns nu, am zis eu În șoaptă. Uitați de toate. Barceló zîmbi. — Acum e prea tîrziu, Daniel. Ar fi trebuit să-mi vinzi cartea aia cu ani În urmă, cînd ai avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Havana. Am uitat cît am stat Închis. După primul an, Începi să pierzi totul, chiar și rațiunea. CÎnd am ieșit, am Început să trăiesc pe străzi, unde dumneata m-ai găsit după o eternitate. Erau mulți ca mine, tovarăși de galerie sau de amnistie. Cei norocoși aveau pe cineva afară, pe cineva sau ceva la care să se Întoarcă. Ceilalți completam oastea nenorociților. O dată ce primești carnetul pentru clubul ăsta, nu mai poți renunța niciodată la statutul de membru. Majoritatea nu ieșeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
palate, un osuar de mausolee monumentale străjuite de armate de statui din piatră putrezită ce se scufundau În tină. Am respirat adînc și am pătruns În labirint. Mama zăcea Îngropată la vreo sută de metri de acea potecă flancată de galerii nesfîrșite ale morții și dezolării. La fiecare pas puteam simți frigul, golul și furia acelui loc, groaza tăcerii sale, a chipurilor prinse În vechi portrete abandonate În compania unor lumînări și a unor flori veștejite. Îndată am izbutit să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la două străzi mai Încolo. Era un imobil nou, Încă fără chiriași. Au urcat pînă la apartamentul principal. Don Ricardo a deschis ușa și i-a făcut loc să intre. Sophie a pătruns În apartament, un labirint de coridoare și galerii, de pereți goi și tavane invizibile. Nu existau mobile, nici tablouri, nici lămpi, nici vreun obiect care să fi identificat acel spațiu ca fiind o locuință. Don Ricardo Aldaya a Închis ușa și cei doi s-au privit. — M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dată. Citisem fizionomia acelei case În mii de Întruchipări și de unghiuri, În paginile lui Julián. În Casa roșie, micul palat apărea asemenea unei vile, mai mare pe dinăuntru decît pe dinafară, care Își schimba Încet forma, creștea În coridoare, galerii și mansarde imposibile, scări nesfîrșite ce nu duceau nicăieri și scotea la lumină Încăperi obscure ce apăreau și dispăreau de noaptea pînă dimineața, Înghițindu-i pe imprudenții ce pătrundeau În ele, pentru ca nimeni să nu-i mai vadă vreodată. Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a-i da ascultare. M-am strecurat pînă În dreptul scării principale. Nu exista nici o urmă din umbra lui Fumero, nici din pașii lui. Se oprise undeva În beznă, nemișcat. Răbdător. M-am retras din nou pe coridor și am ocolit galeria de Încăperi pînă la fațada principală a vilei. Printr-o fereastră mare, acoperită de gheață, se răsfrîngeau patru fascicule de lumină albastră, tulburi ca o apă stătătoare. M-am apropiat de fereastră și am putut vedea o mașină neagră, parcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
iscusința. Am văzut-o luîndu-l pe bătrînel cu o nesfîrșită delicatețe și sărutîndu-i lacrimile care i se rostogoleau pe obraji. Fermín și cu mine ne-am retras din scenă spre a le acorda intimitatea cuvenită. În periplul nostru prin acea galerie de disperări, am dat peste maica Emilia, una dintre călugărițele care administrau azilul. Ne-a aruncat o privire sulfuroasă. — Mi-au spus internii că dumneavoastră ați strecurat aici o individă și că acum vor și ei una. — Măicuță prealuminată, drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cel dintâi ecou comic al conflictului dintre bărbați și femei”<footnote Ibidem, p. 65. footnote>), avarul (fiind și prima întruchipare a „provințialului”). Caracterurile lui Mumuleanu cuprind momente de comedie de moravuri. Lingușitorii, Muierile, Nobilul vechi și sărac, alcătuind o amplă galerie de portrete în gustul clasic, anticipând comicul caragialesc. Tipurile fundamentale ale epocii apar în Comedia vremii (1833), cunoscută mai ales sub titlul de Franțuzitele, aparținând lui Costache Facca. Este prima piesă românească destinată interpretării pe scenă și realizată ca atare
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
lume animală și o omenire fantastice”. Fauna omenească rămâne mereu prezentă în gândirea medievală. Ea aparține unui strat stabil al imaginației și se reînnoiește neîncetat în alegorii. Plecând de la bestiarele grecești, răspândite în variante europene, își va crea Dimitrie Cantemir galeria de măști alegorice acționate în Istoria ieroglifică. De altfel, mulți autori au resemantizat înțelesul măștilor zoomorfe moștenit de la Esop. Acestă reînnoire se manifestă sub toate formele: animale acționând ca niște oameni, animale cu cap de om, oameni cu cap de
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
erau împrăștiate pe pământ alături de brațe și picioare tăiate.” “Inventatorul ironiei”, cum îl numește Taine pe Jonathan Swift, publică în 1726 Călătoriile lui Gulliver, carte care îmbină realul cu fantasticul, dar care rămâne perfect logică și firească, constituinduse dintr-o galerie de figuri satirice care, prin forța generalizării, realizează un document al epocii lui Swift, o epocă îndepărtată de idealurile sale iluministe. Într-o formă sau alta, fiecare dintre cele patru cărți ale Călătoriilor au de-a face cu un proiect
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
satisfacții...” „Păi, asta-i, că nici moartea nu-mi oferă cine știe ce... Mori, dispari, dar pentru cât timp? Știți, e ca și cum ai Încerca să bați niște țăruși În mușuroaiele de cârtițe ce apar pe câmp. Ai bătut aici și ai astupat galeria, dar vezi că după un timp, ceva mai Încolo, apar alte ridicături. Așa și sufletele astea care pier: Își caută, după un timp, o altă țărână pe care s-o scormonească... Nimic nu piere definitiv. Rămâne pe undeva, la dracu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cei prezenți pe terasa Corso Înghițiră În sec. Salivau nu numai mesenii, ci și ospătarii care, orânduiți frumos În fața intrării, priveau Înmărmuriți spectacolul. Între timp, mirosul de grătar invadă toată strada Lăpușneanu. Mulțimea saliva. O doamnă ce se oprise lângă galerii fu nevoită să se sprijine cu mâna de vitrină ca să nu leșine. „Iată ce ușor se poate propaga reflexul lui Pavlov În masă”, gândi Noimann, simțind cum buzele i se umflă de salivă. De altfel, atmosfera era atât de Încordată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
asta? O oră, o zi, o noapte? O Întreagă eternitate se scurgea pe lângă ei. Și după ea urma o alta. Vidul crea o lume de senzații și tot el o distrugea. Supapă și piston. Înainte, Înapoi. Sus, jos. Sus, jos. Galerii și cârtițe Învârtindu-se În cerc. La ce bun? Cu cât e mai bună vederea decât pipăitul? Aici nu există nici deasupra, nici dedesubt. Nici stânga, nici dreapta. Lume otova, palpitând, plină prin ea Însăși de senzații. La ce bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cerc, se afla rochia Mathildei. Cinicul Își ținea mâinile Încleștate de poalele ei. Penitentul Îl biciuia cu cravașa peste coapse. Sus, jos. Jos, sus. Stânga, dreapta. Înainte, Înapoi. Fără auz, fără vedere. Asemenea unei cârtițe ce ar Înainta printr-o galerie lopătând nu pământ, ci carne vie. O lume otova, redusă la un singur simț. Sus, jos. Jos, sus. Când nu există nici sus, nici jos. Nici dreapta, nici stânga. Nici Înainte, nici Înapoi. Carne palpitând În carne. Noimann Înainta prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vie. O lume otova, redusă la un singur simț. Sus, jos. Jos, sus. Când nu există nici sus, nici jos. Nici dreapta, nici stânga. Nici Înainte, nici Înapoi. Carne palpitând În carne. Noimann Înainta prin Noimann. El era cârtița și galeria săpată de ea, prin care orbecăia, Încercând să iasă la lumină. Lumina Însă Însemna sfârșitul. Cât dura călătoria asta? Spațiul orb anihilase timpul. Timpul anihilase distanța dintre un eu și celălalt eu. Fusese el și ea. Noimann și Mathilda, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și senzații se surpă sub pământ? Nisipul se scurgea din clepsidră, bărbatul În femeie și femeia În bărbat. Noimann se ridica deasupra celuilalt Noimann. Cinicul și penitentul se târau În genunchi, unul În fața celuilalt. Fusese aceasta doar o scurtă iluminare? Galeria oarbă palpita În urmă. Drumul ales fusese unul ce ducea În beznă. Oare mai exista și un altul, mai puțin bătătorit? Acum Între bărbat și femeie se căsca din nou aceeași veche și mereu nouă prăpastie de carne. Biciuindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
altul cu iuțeală de invidiat. — Dar În mină n-ați fost, nu? Nu, uite, În mină n-am intrat niciodată - recunoștea grasul. Era deja mai mult decât suficientă această recunoaștere pentru ca celălalt să Înceapă acum să vorbească pe larg despre galerii și vagoneți, stâlpi de susținere și catastrofe adevărate sau posibile. Când ajungea la catastrofe omul se Înfierbânta pur și simplu (deși n-ar fi fost necesar, erau cel puțin treizeci de grade la umbră, iar În compartiment căldura devenise insuportabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
datată Mai știu doar...cum sunt și-o să fiu... Am plâns pe cărarea predestinată De când am început ca să fiu, Am fost generos și puțini o mai știu, Dar dușmanul vieții n-am fost niciodată; Am luptat ca o cârtiță săpând galerii, Ori ca pasărea nopții, sfredelind preaînaltul Am stat față-n față cu mine și altul Risipind nopți de vis, irosind bucurii... Acum sunt zgârcit și ador orice clipă Și caut aievea un colț străveziu, Să pot aduna ce-am pierdut
E T?RZIU... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83794_a_85119]
-
NOUĂ CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI UNU În sala de așteptare de la azilul de nebuni se găseau mese și canapele de plastic în culori reconfortante: verde ca menta, albastru metalic, galben pal. Acuarelele demenților atârnau pe pereți, pictate cu degetul și înfățișând o galerie de personaje selectate aleatoriu, cum ar fi Iisus Hristos, Joe DiMaggio și Franklin D. Roosevelt. Danny se așeză. Îl aștepta pe Cyril „Cy” Vandrich. Era îmbrăcat ca Ted Krugman: blugi indigo, helancă, cizme de motociclist cu vârful placat cu oțel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
căsătoria lor. Încurajată de soțul ei, și-a continuat studiile de pictură la Roma, unde a absolvit Academia de Arte Frumoase, apoi la Berlin. Începând din 1955 devine cunoscută și apreciată ca artistă plastică grație expozițiilor personale organizate în mari galerii din Europa și SUA. Numită, pentru înrudirea evidentă de viziune artistică, „surioara lui Paul Klee“, a fost răsplătită cu numeroase premii internaționale și cu medalii de aur, argint și bronz. Pentru activitatea ca președintă a Federației Europene Artistice și Culturale
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
toate țările unde am expus, puțini au aflat că eram soția acestui muzician. „Ioana“ e un nume care nu spune nimic, lasă loc liber imaginației să alerge. Timp îndelungat nu s-a știut că eram femeie. Oamenii veneau totdeauna în galeriile unde expuneam să cunoască pictorul, maestrul. Pe ei îi interesa pictura, găseau că tablourile erau foarte bune, dar despre iden titatea pictorului nu aveau nici o informație. Când le mărturiseam cu modestie că eu sunt autoarea, ri postau energic: „Cum? Nu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
greu. Cu mai mulți ani în urmă, deschisesem o expoziție și un domn foarte amabil mi-a spus că ceea ce creasem era remarcabil, dar „ce păcat că nu sunteți bărbat!“. Într-adevăr, multă vreme, în saloa nele și în marile galerii de pictură, femeile nu au avut acces, totdeauna bărbații aveau prioritate, pentru femei nu mai era loc. Din fericire, am descoperit că exista o Federație Europeană Artistică și Culturală Feminină, înființată în urmă cu vreo douăzeci și ceva de ani
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]