5,266 matches
-
văd că suferă de pe urma mușcăturii de lup. Se poate spune că și-a făcut, săraca, treaba și dacă nu era ruptă de lup, poate că ar mai fi tras încă vreo doi ani, și își termina slujba, spuse Maria, parcă ghicind gândurile care-l munceau pe bărbatu-su. Costache întoarce în minte situația pe toate părțile, îi dă dreptate Mariei dar se gândește că poate dacă și-ar fi găsit un cal și, ajutat și de fecioru-său Dumitru, care părea a
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
bătrânețe și alerga prin casă, povestindu-ne agitat despre întâmplările prin care trecuse pe parcursul războiului. Despre mine ce aș putea să spun? Creșteam, ca orice copil de vârsta mea, dar eram dificil ca sănătate. În vecini, era o femeie care ghicea în bobi de fasole. Mama a apelat la această ghicitoare care, învârtind bobii în legea ei, i-a spus răspicat: „Dracul aista de copchil, să-l bați și cu chetre și tot nu moare!” și iată că n-am murit
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
80 nu avea cum să se întoarcă cu „impresii noi de la Paris” pentru că nu avea cum să ajungă acolo, izolat fiind de Cortina de Fier a regimurilor totalitare ale lagărului socia- list. Era un spectator izolat al propriei sale lumi ghicind undeva în spatele pânzei imaginea neclară a unei Europe tot mai îndepărtate de la care I.D. Sârbu își lua semnificativ adio într-un volum rămas în sertar până în 1989 : Adio, Europa ! Ceea ce vedea spectatorul anilor ’80 în film semăna foarte mult cu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
început mai încet acest proces durează destul de mult căci mintea nu este obișnuită să plăsmuiască. Apoi, întocmai pictorilor care exersând ajung să deseneze zeci de siluete pe minut, și actorul, prin exercițiul repetat prin această joacă de-a „i-am ghicit viața”, va putea să fabrice zeci de povești legate de persoanele care trec prin fața ochilor. Lucrul acesta trebuie făcut permanent este ca o gimnastică a minții care în momentul în care ți-ai însușit-o n-o vei mai pierde
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
De ce joi? Pentru că joi, ca și numărul 13, îmi aducea noroc. De "joi" am aflat la o plimbare în Cișmigiu cu soția, unde am întâlnit un meseriaș "futurolog", care, cu un papagal pe umăr și cu o cutie de bilețele, ghicea "de orice". "Coco" pentru un leu "cash" mi-a extras "viitorul", ce mi se arăta foarte roz, menționând printre altele că ziua mea norocoasă e Joia! Am ajuns cu bine acasă, m-am prezentat a doua zi la minister și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Căuta cu aceeași seriozitate și pasiune intensitatea dramatică și perfecțiunea muzicală. Era impresionant În special momentul În care Calaf găsește răspuns la ultima dintre enigmele cu care Turandot reușea să-i distrugă pe toți cei ce cutezau să o pețească. Ghicind, Calaf triumfa, și Turandot-Gwyneth, care se apropia până la doi centimetri de gâtul celui pe care Îl sugruma de obicei imediat ce nu găsea răspuns, de data asta se prăbușea la picioarele tenorului șocată, Învinsă și Îndrăgostită pe loc de el. Concentrarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de gât, Franco vociferează: „Ma non è possibile. Vreau spațiu, nu pot să cânt acuta dacă te apropii de mine“. „Dar, Franco, ai răbdare. N-o să te strâng de gât. Îți cad la picioare imediat cum aflu că tu ai ghicit ghicitoarea!“ „Dar e momentul meu favorit. Toată presa a scris laudativ! Non mi piacce, anzi, mi dispiacce completamente.“ Pe moment, Franco a avut câștig de cauză, din teama generală să nu fim iar În pericol să ne pierdem tenorul. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În pat, Încă foarte slăbit, m-am pomenit că mă cufund Într-o neobișnuită stare de euforie, simțindu-mă ușor și odihnit. Știam că mama plecase să-mi cumpere cadoul zilnic care Îmi făcea convalescențele atât de plăcute. Nu puteam ghici În ce va consta de data asta, dar prin cristalul stării mele ciudat de transparente vedeam foarte vie imaginea ei străbătând strada Morskaia spre bulevardul Nevski. Zăream sania ușoară trasă de un armăsar murg. Auzeam fornăitul, clămpănitul ritmic al testiculelor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mi-a zâmbit și s-a dus grăbit... Se aude glasul gălăgios al lui Țamblac, mai înainte de a-i apărea făptura. În urma lui, vine Isaia, căutându-și soața. Ohohooo! dă buzna Țamblac agitând cu entuziasm, două pergamente legate cu peceți. Ghiciți ce țin eu în aceste mâini pe care nu le voi mai spăla trei săptămâni?! ?!?! ... Scrisoarea Sanctității sale Papa Sixt al IV-lea părintele Creștinătății adresată, cui credeți?! întreabă el și desfășoară pergamentul, începând să citească cu emfază. "Illustrissimi domini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ei e mai mare peste Ștefan și Moldova lui?" Ce-i de colea, să ai "slugă", un "atlet al lui Hristos"? îl zădărește și Vlaicu. M-am închinat amândurora, să nu fie vreo pricină de gâlceavă. "Divide et impera", îl ghicește Țamblac. Ștefan mărturisește: Ei se păzesc unul pe celălalt, iar eu, la mijloc, domnesc neatârnat. Când am fost la Buda, am auzit niște vorbe ticăloase, se codește Stanciu. M-a costat ceva, dar am aflat tărășenia... Vorbește! Ne-au furat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la timp, îngână Voichița. Poate... poate n-a mai putut... Sau poate... poate n-a mai vrut să.... Între dragoste și moarte nu-i decât un pas. Eu, spune ea încetișor, abia auzit, eu știu aiasta... O țigancă mi-a ghicit în palmă: "N-o să apuci lămâița, domnișorică", așa mi-a spus. Da' mie nu-mi pasă! Prostii!! răbufnește el, brutal. Și ce?! Crezi că mi-i frică de moarte?! îl înfruntă ea. Nu-mi pasă dacă... Teribili sunteți voi, tinerii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mulțămesc Măriei tale! se pleacă bătrânul cu recunoștință, cât îl lasă oasele, și îi cuprinde mâinile. Ce arzi! Ești bolnav Ștefane! Arzi ca focul! Rămâi! Zău așa! Timpul n-așteaptă... Daniil se uită lung, lung, îi caută ochii ca să-i ghicească gândul: Ce vrei să faci? Ștefan bea apă din ulcior, își toarnă în palme și-și spală fața. "Slobozește Doamne pre robul tău, că ochii mei văzură lumina", spune Ștefan molcom împăcat cu sine. "Ia sama ca lumina ce crezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
apoi remușcări violente. Cu tata nu mă înțeleg - am mai spus-o - pentru că semănăm (în ce privește defectele mai ales). De aici nenumărate, aproape zilnice „ciocniri”. Dar tocmai pentru că semănăm așa de tare el mă înțelege uneori mai bine decât oricine, mă ghicește, mă „citește”. Aveam o dată un mare necaz, pe care nu-l puteam împărtăși nimănui, deși aș fi vrut: m-aș fi simțit cel puțin mai ușurat. Fiind vinovat, tăceam însă ca peștele. Încercam să mă ascund, să mă prefac... și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a fost depusă răposata. În vis, mătușa nu arăta deloc bine, partea de jos a feței se lăsase și se umflase cumva (aducându-mi aminte - tot în vis - de secvențele cu cadavrul stătut al lui Ceaușescu!). Ca și cum mi-ar fi ghicit repulsia, cineva, mâna unei persoane nevăzute a aruncat deasupra moartei o învelitoare, un fel de draperie din pânză ușoară. Și deodată, sub această învelitoare, ceva a început să miște, să se miște, din ce în ce mai evident. Apoi „perdeaua” a fost dată la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
niciodată, fapt pe care oamenii inteligenți aproape că îl provoacă dureros, vrând să iasă din ei, în libertate, pentru a se desăvârși, luând-o mereu de la capăt în arta de a deveni om. Sunt înconjurată de acești „bolnavi”, care au ghicit în mine curentul natural de healing. Prietena, pianista ca un sparanghel, când simte că depresia o strangulează, mă sună, chiar dacă e miezul nopții, numai pentru a-mi auzi vocea, a se elibera, lăsând în mine zoaia psihică. Puțin îi pasă
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Anul care a început are un fel de armonie în el, doi de nouă în mijloc și doi de unu, ca un înveliș, suma cifrelor este douăzeci, deci cifra doi. Mulți se gândesc la doi ca la dualitate. Încercăm să ghicim ce ne va aduce necunoscutul, dar nimeni nu va da de capăt misterului timpului. Pentru șamani viața este fără sfârșit, moartea nefiind o ușă de bronz definitiv închisă, mai degrabă un cerc. Morții revin, murim ca să fim din nou în
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
că te iubesc. Din lipsa unui cristal atât de clar al unei fraze pe care ți-ai pune-o la gât. Nu te simți jignită de vorbirea mea vulgară. E apa simplă care face aceste zgomote dezagreabile în foc.” Ai ghicit cine este? Bineînțeles, e Louis Aragon care-i vorbea Elsei. El chiar se numea „le fou d’Elsa”. Sunt și alți nebuni, cu mai puțin talent decât Louis Aragon, dar cu aceeași voință de a-și da „du mal de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
va risca mereu viața. Dorul după altceva decât după „lucirile balaurului” se expune chiar acum pe străzile bogate ale Stockholmului, unde sezonul comercial a început cu agresivitate. Dar oamenii au fețe triste, deși posedă mult, fețe de alienați care au ghicit deodată că totul în jurul lor e vanitate. Unii, ca mine, își ridică fața târziu, să cadă peste ea fulgii de zăpadă, deschid gura ca să primească pe limbă acel gust sălciu, dar bun, impregnat de melancolia copilăriei, când, plini de sete
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
pas, o mică victorie. Între Motrosca și Lărgeanca era un fel de canal care aștepta de mult timp să primească și un pod. Tocmai în acel loc era îngămădită sumedenie de zăpadă, derdeluș cuminte sub care nimeni nu ar fi ghicit mișcarea apei topite. și la mijlocul canalului m-am trezit scufundat până la piept, cu picioarele rupte de năvala puhoiului subteran. Partea de sus țintea spre casă, partea de jos era împinsă către Dunăre. Conform teoriei malului, tot o creangă, sărmana, mi-
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
a le face pe plac șefilor. Era atât de lunecos încât, deși toată lumea știa că este plin de bani câștigați din afaceri dubioase, totuși felul lui de a fi lingușitor și săritor la orice chemare era pe placul tuturor. Îți ghicea întotdeauna dorințele, îți intuia gândurile cele mai ascunse și îți oferea ce-ți doreai mai mult înainte de a-i cere. Nu avea carte multă, dar era atât de diplomat și de fin psiholog încât orice funcție ar fi avut, simțeai
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
toate acestea, contabila parcă voia să-mi mai spună ceva, dar avea o reținere. Ce vreți să-mi mai spuneți, tovarășa Pungă? Cea mai bătrână dintre ei este Maria. Toți cei din colonie ascultă de ea. E o mare ghicitoare. Ghicește bine? Nu credeam în ghicitorii, dar mă făcuse curioasă. Foarte bine! Multă lume o caută pentru acest har pe care îl are. Dacă vine la mine, să o aduc și la dumneavoastră să vă ghicească? Îi dați ce aveți prin
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
ea. E o mare ghicitoare. Ghicește bine? Nu credeam în ghicitorii, dar mă făcuse curioasă. Foarte bine! Multă lume o caută pentru acest har pe care îl are. Dacă vine la mine, să o aduc și la dumneavoastră să vă ghicească? Îi dați ce aveți prin cămară și nu vă mai este de folos: șuncă, untură, murături. Sunt mulți și au nevoie de mâncare. După câteva zile de la această discuție, curtea primăriei s-a umplut de etnici căldărari. Căruța cu coviltir
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
din cămară, lemnele de foc, gardul, și cușca câinelui, dacă nu le-aș fi spus cu glas ridicat: Gata, nu mai am nimic să vă dau! Plecați la căruță! Ați fost tare bună cu noi, tovarășa primăreasă, vreau să vă ghicesc, mi-a spus zâmbind Maria. Bine, ghicește-mi, dar repede că vine soțul peste o jumătate de oră și nu suportă. Păi, să știi matale că nu apuci Anul Nou aici în casa asta și nici în satul ăsta. N-
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
cușca câinelui, dacă nu le-aș fi spus cu glas ridicat: Gata, nu mai am nimic să vă dau! Plecați la căruță! Ați fost tare bună cu noi, tovarășa primăreasă, vreau să vă ghicesc, mi-a spus zâmbind Maria. Bine, ghicește-mi, dar repede că vine soțul peste o jumătate de oră și nu suportă. Păi, să știi matale că nu apuci Anul Nou aici în casa asta și nici în satul ăsta. N-ai să pleci cum ai venit! Or
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
194 I-am îndesat în palmă niște bani și i-am șoptit la ureche în poartă: Ghiță, așa îl cheamă. Din drum, înainte de a porni căruța, Maria ghicitoarea a strigat: Ghiță! Așa te cheamă pă matale primăroiule, iacă te-am ghicit și pă mata! Ghiță a rămas pironit locului, privind îngândurat după căruța cu coviltir care dispărea într-un nor de praf. Măi, femeie, dar asta chiar că e ghicitoare! Cu puțin timp în urmă asta gândisem și eu! Acum înțelegeam
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]