5,715 matches
-
să rămână în calitate de șambelan la Curtea regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, sub titlul de "Mare Maestru al Casei Reginei": "Maria de Hohenzollern". Sub acest titlu, și-a însoțit suveranul la încoronarea reginei Victoria, la 28 iunie 1838. Vincent-Victor Henri Viénot de Vaublanc și-a sfârșit viața la Munchen, în Bavaria, la 16 august 1874. Familia Vaublanc
Vincent-Victor Henri Viénot de Vaublanc () [Corola-website/Science/311753_a_313082]
-
Overlord, ducând la eliberarea Franței, restaurarea Republicii Franceze și desființarea L'État Français și fuga guvernului acestuia de la Vichy la Sigmaringen, în Germania. Strategia aliată urmărea distrugerea forțelor germane în retragere spre Rin. În același timp, Rezistența franceză condusă de Henri Rol-Tanguy a organizat o insurecție în capitala Franței. Comandantul suprem aliat Eisenhower nu a considerat Parisul un obiectiv prioritar. Obiectivele sale prioritare erau cucerirea Berlinului înaintea Armatei Roșii și încheierea victorioasă a războiului. Mai mult chiar, Eisenhower credea că este
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
chemați să se alăture „luptei împotriva invadatorilor”. Alte afișe aduceau asigurări că „victoria este aproape” și că „toți trădătorii vor fi judecați”. Afișele erau semante de „Comitetul parizian de eliberare” aflat sub autoritatea Guvernului provizoriu și „șefului regional colonelul Rol” (Henri Rol-Tanguy), comandatul FFI. Odată cu creșterea intensității luptelor, mai multe unități mici ale Crucii Roșii s-au deplasat în oraș pentru a asigura asistența medicală răniților francezi și germani. În aceeași zi în, o barjă plină cu mine navale a explodat
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
fie înființat în noiembrie 1968. Împreună cu alți absolvenți Dumitru Bazac, Doina Buruiană, Petre Datculescu și Cătălin Mamali, toți proveneau de la Universitatea din București, a devenit ,întemeietor de instituție”. Printre colaboratorii CCPT s-au numărat membri ai Școlii sociologice de la București: Henri H. Stahl, Octavian Neamțu, Roman Cresin, Paul Sterian, Ion Veverca, Petre Stănculescu, Romulus Spirescu, la care s-a aliat și I.M. Nestor, fost colaborator al lui C. Rădulescu-Motru, toți fiind autori de capitole din volume editate de CCPT. Împreună cu Octavian
Constantin Schifirneț () [Corola-website/Science/311007_a_312336]
-
CD) 5. "Sociologia politicului", multiplicat 6. "Metodologia cercetării sociale", multiplicat. Schifirneț a fost membru al Consiliului Asociației Sociologilor din România de la prima sa alegere. În ședința de constituire a Asociației Sociologilor din România din 3 martie 1990, prezidată de profesorul Henri H. Stahl, a fost ales, prin vot secret, Consiliul de conducere: Președinte: Cătălin Zamfir, iar vicepreședinți Ion Drăgan, Ion Aluaș și Sandu Dumitru. Secretar: Sorin Mitulescu. Membri: Ion Ungureanu, Călin Anastasiu, Septimiu Chelcea, Virgil Constantinescu, Livia Dordea-Popescu, Nicolae Gheorghe, Septimiu
Constantin Schifirneț () [Corola-website/Science/311007_a_312336]
-
suveranii Țărilor de Jos și Winston Churchill care fusese ales președinte de onoare al congresului.. Important pentru congres era atmosfera extraordinară în care s-a desfășurat congresul, convingerea tuturor participanților în necesitatea unei unități europene. Reamintindu-și de lucrările congresului, Henri Brugmans va sublinia: Lucrările congresului au avut loc în ședințe plenare, prezidate de Anthony Eden și Paul van Zeeland. În discuțiile din ședințele plenare ale congresului au ieșit în evidență două puncte de vedere diferite, fiecare dintre ele fiind susținut
Congresul Europei () [Corola-website/Science/311187_a_312516]
-
, iar în creola haitiană, Anri Kristòf , (n. 6 octombrie 1767 - d. 8 octombrie 1820) a fost ofițer și apoi general al armatei haitiene, președinte, apoi rege, sub numele de "Henri I", al statului Haiti. s-a născut la 6 octombrie 1767, într-o familie de sclavi. A fost ofițer și apoi general al armatei haitiene. A participat la Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii, de partea americanilor. A fost președinte al
Henri Christophe () [Corola-website/Science/311837_a_313166]
-
octombrie 1767, într-o familie de sclavi. A fost ofițer și apoi general al armatei haitiene. A participat la Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii, de partea americanilor. A fost președinte al statului Haiti, din 17 februarie 1807. În anul 1811 Henri a creat, în regiunea nordică a insulei "Hispaniola", regatul Haiti, autoproclamându-se, la 26 martie 1811, rege al Haiti sub numele de "Henri I". Un edict, datat la 1 aprilie 1811, ne anunță toate titlurile sale: În ciuda eforturilor sale de a
Henri Christophe () [Corola-website/Science/311837_a_313166]
-
al Statelor Unite ale Americii, de partea americanilor. A fost președinte al statului Haiti, din 17 februarie 1807. În anul 1811 Henri a creat, în regiunea nordică a insulei "Hispaniola", regatul Haiti, autoproclamându-se, la 26 martie 1811, rege al Haiti sub numele de "Henri I". Un edict, datat la 1 aprilie 1811, ne anunță toate titlurile sale: În ciuda eforturilor sale de a promova educația și de a codifica legile, Henri I a fost un monarh puțin popular. De altfel, regatul său era în continuu
Henri Christophe () [Corola-website/Science/311837_a_313166]
-
Hispaniola", regatul Haiti, autoproclamându-se, la 26 martie 1811, rege al Haiti sub numele de "Henri I". Un edict, datat la 1 aprilie 1811, ne anunță toate titlurile sale: În ciuda eforturilor sale de a promova educația și de a codifica legile, Henri I a fost un monarh puțin popular. De altfel, regatul său era în continuu conflict cu sudul republican. Spre sfârșitul domniei sale, opinia publică se întoarce în mod decisiv împotriva lui din cauza „caporalismului agrar”, pe care îl promova pentru dezvoltarea economiei
Henri Christophe () [Corola-website/Science/311837_a_313166]
-
a degenerat curând într-o tiranie insuportabilă. Jean-Jacques Dessalines a pierit în cursul unei revolte, la 17 octombrie 1806, la Pont-Rouge, în nordul orașului Port-au-Prince, asasinat de către colaboratorii săi "Alexandre Pétion", "Jean-Pierre Boyer", "Yayou" și "André Rigaud". În acel moment, Henri Christophe se găsea în nord, altfel ar fi fost și el asasinat.
Jean-Jacques Dessalines () [Corola-website/Science/311841_a_313170]
-
și Pocitos. Pentru o listă cu loturile echipelor ce au jucat la turneul final, vezi loturile pentru . Cincisprezece arbitri au participat în campionat, dintre care patru europeni - un francez, un român (Constantin Rădulescu care era și antrenorul României), doi belgieni (Henri Christophe și John Langenus) și unsprezece din America - dintre care șase erau Uruguayeni. Pentru a elimina diferențele în aplicarea Legilor Jocului, arbitrii au fost invitați la o scurtă întâlnire în care să vorbească despre problemele conflictuale din meci. Departe de
Campionatul Mondial de Fotbal 1930 () [Corola-website/Science/311900_a_313229]
-
părea că caestă tragedie personală a contribuit la natura întunecată a operei lui. În anii 30 Lam a fost supus la o varietate de influențe. Pot fi descoperite, în opera sa din această perioadă, influențele suprarealismului și cea a lui Henri Matisse. Pe parcursul călătoriilor sale prin Spania, Lam a căpătat simpatie pentru țăranii spanioli, a căror luptă, semăna oarecum cu cea a foștilor sclavi în mijlocul cărora el crescuse în Cuba. Din acestă cauză, în 1936, la izbucnirea războiului civil din Spania
Wifredo Lam () [Corola-website/Science/311293_a_312622]
-
spațiul românesc, au fost atrași de avantajele materiale care au decurs din pictura lor și sunt menționați în memoriile lui Vasile Mateescu și Samu Barabás. La începuturile noului curent artistic din România, pictura istorică, s-au distins artiști străini precum Henri Mondonville, Anton Chladek, Constantin Daniel Rosenthal, Carol Wallenstein de Vella și Mihail Töpler. Lor li s-au alăturat artiștii români Gheorghe Asachi, Ion Negulici, Barbu Iscovescu, Mișu Popp, Constantin Lecca și alții. Asachi a pus bazele unei clase de zugrăvit
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
fratele lui Ludovic al XVIII-lea și succesorul, Carol al X, care a accedat la tron în 1824. În 1830, Revoluția din Iulie l-a răsturnat pe Carol al X-lea, care a abdicat în favoarea nepotului său de 10 ani, Henri, Duce de Bordeaux și, l-a numit pe Louis-Filip "Lieutenant général du royaume", care avea sarcina să anunțe Camerei Deputaților dorința sa ca nepotul său să-i succeadă. Ludovic-Filip nu a făcut acest lucru, cu scopul de a-și crește
Ludovic-Filip al Franței () [Corola-website/Science/311364_a_312693]
-
după moartea ei. Cicnirile dintre legitimiști și orleaniști din 1830 și 1848 legate de monarhul de drept au fost reluate în anii 1870. După căderea celui de-al doilea imperiu, Adunarea Națională dominată de monarhiști a oferit tronul pretendentului legitimist, Henri, conte de Chambord sub numele de "Henric al V-lea". Cum el nu avea copii, moștenitorul lui ar fi fost (exceptând legitimiștii extremi) nepotul lui Ludovic Filip, Prințul Filip, Conte de Paris. Astfel, la moartea contelui de Chambord, Casa de
Ludovic-Filip al Franței () [Corola-website/Science/311364_a_312693]
-
punct de plecare teoria mulțimilor, dezvoltată de Georg Cantor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la care se adaugă studiile privind seriille Fourier și mulțimile punctuale din cadrul teoriei spațiilor euclidiene. În lucrarea sa, "Analysis Situs" din 1895, Henri Poincaré introduce conceptele de omotopie, omologie, care astăzi aparțin topologiei algebrice. În 1906, pornind de la lucrările lui Cantor, Volterra, Hadamard, Ascoli, Maurice Fréchet deschide drumul în domeniul spațiilor metrice. În 1914, Hausdorff definește spațiul care îi va purta numele. În
Topologie () [Corola-website/Science/311466_a_312795]
-
că Isus Hristos a murit pe cruce pentru păcatele lumii, că El a înviat dintre ce morți pentru ca să fim îndreptățiți (), și că prin El toți cei care cred sunt iertați (îndreptățiți) de toate lucrurile. Dar pentru criticii evangheliei, precum filozoful Paul Henri Thiry, baron d'Holbach, ele nu sunt decât „un roman oriental dezgustător pentru orice om de bun simț, ce nu pare a se adresa decât ignoranților, stupizilor, drojdiei societății, singurii indivizi care pot fi seduși de ele.” Utilizarea termenului însă
Evanghelie () [Corola-website/Science/312331_a_313660]
-
editura Flammarion unde, în 1902, a înființat colecția "Bibliothèque de Philosophie Scientifique" („Biblioteca de filosofie științifică”) pe care a condus-o până la sfârșitul vieții. Pe lângă lucrările proprii, a publicat, în această colecție, lucrări ale unor celebrități ale vremii, printre care Henri Poincaré, Lucien Poincaré, Félix Le Dantec, Henri Bergson, Gabriel Hanotaux, William James, Ernest Flammarion, Marie de Bonaparte, Maurice de Broglie, Cesare Lombroso, James Clerk Maxwell și alții. Lucrările lui Gustave Le Bon au acoperit domenii foarte deosebite printre care arheologia
Gustave Le Bon () [Corola-website/Science/312365_a_313694]
-
colecția "Bibliothèque de Philosophie Scientifique" („Biblioteca de filosofie științifică”) pe care a condus-o până la sfârșitul vieții. Pe lângă lucrările proprii, a publicat, în această colecție, lucrări ale unor celebrități ale vremii, printre care Henri Poincaré, Lucien Poincaré, Félix Le Dantec, Henri Bergson, Gabriel Hanotaux, William James, Ernest Flammarion, Marie de Bonaparte, Maurice de Broglie, Cesare Lombroso, James Clerk Maxwell și alții. Lucrările lui Gustave Le Bon au acoperit domenii foarte deosebite printre care arheologia, sociologia, psihologia, fizica și multe altele. Pentru
Gustave Le Bon () [Corola-website/Science/312365_a_313694]
-
domenii de activitate și se discutau problemele de actualitate. Ca urmare a succesului acestor reuniuni, Le Bon a trecut la organizarea "dejunurilor de miercuri", care au avut loc săptămânal, timp de aproape 30 de ani. Dintre participanți pot fi menționați Henri Poincaré, Raymond Poincaré, Émile Picard, Camille Flammarion, principele Roland Bonaparte, Camille Saint-Saëns, Henri Bonnal, Gabriel Bonvalot, Jules Héricourt, Gabriel Hanotaux, Félix le Dantec, Edmée de La Rochefoucauld, Paul Valéry, Henri Bergson și mulți alții.. În perioada 1900 - 1910 Gustave Le Bon
Gustave Le Bon () [Corola-website/Science/312365_a_313694]
-
acestor reuniuni, Le Bon a trecut la organizarea "dejunurilor de miercuri", care au avut loc săptămânal, timp de aproape 30 de ani. Dintre participanți pot fi menționați Henri Poincaré, Raymond Poincaré, Émile Picard, Camille Flammarion, principele Roland Bonaparte, Camille Saint-Saëns, Henri Bonnal, Gabriel Bonvalot, Jules Héricourt, Gabriel Hanotaux, Félix le Dantec, Edmée de La Rochefoucauld, Paul Valéry, Henri Bergson și mulți alții.. În perioada 1900 - 1910 Gustave Le Bon și-a lărgit sfera de preocupări, publicând o succesiune de lucrări din domeniul
Gustave Le Bon () [Corola-website/Science/312365_a_313694]
-
timp de aproape 30 de ani. Dintre participanți pot fi menționați Henri Poincaré, Raymond Poincaré, Émile Picard, Camille Flammarion, principele Roland Bonaparte, Camille Saint-Saëns, Henri Bonnal, Gabriel Bonvalot, Jules Héricourt, Gabriel Hanotaux, Félix le Dantec, Edmée de La Rochefoucauld, Paul Valéry, Henri Bergson și mulți alții.. În perioada 1900 - 1910 Gustave Le Bon și-a lărgit sfera de preocupări, publicând o succesiune de lucrări din domeniul fizicii, ocupându-se de natura materie și de legătura dintre materie și energie, care vor fi
Gustave Le Bon () [Corola-website/Science/312365_a_313694]
-
au fost publicate după lucrarea lui Le Bon) și Scipio Sighele care se concentrase asupra tendințelor de violență criminală ale mulțimilor. „Psihologia mulțimilor” a fost publicată în 1895. Editorul ei, Félix Alcan publicase anterior lucrări ale unor sociologi iluștri ca Henri Bergson și Émile Durkheim. Le Bon se ocupă de comportamentul grupurilor pe care le numește „mulțimi psihologice”. El arată că în anumite circumstanțe date, și numai în aceste circumstanțe, o aglomerare de oameni ajunge să posede caracteristici noi, complet diferite
Gustave Le Bon () [Corola-website/Science/312365_a_313694]
-
prin unde sferice. Deși în prezent biografii săi apreciază că Gustave Le Bon nu avea cunoștințele necesare în domeniul fizicii pentru a aborda asemenea subiecte, lucrările sale erau apreciate de contemporanii săi. Astfel unele din teoriile sale erau acceptate de Henri Poincaré, deși acesta era de părere că, de multe ori, formularea lor nu era suficient de riguroasă. Lucrările lui Le Bon au fost apreciate pozitiv de „Royal Society”, forul științific cel mai înalt din Regatul Unit. Pentru meritele sale științifice
Gustave Le Bon () [Corola-website/Science/312365_a_313694]