6,525 matches
-
un militant pe tărîm social, ca perseverent animator al luptei împotriva alcoolismului, a tabagismului, în acțiuni de răspândire a științei în mase. Considerând că alcoolismul este "un pericol social și național, pentru fiecare popor, și internațional pentru toate popoarele", profesorul ieșean a militat pentru un regim de abstinență generală, obiectiv utopic, desigur, dar care demonstrează elanul convingerilor și al activităților sale. Constantin Thiron a înființat la Paris, în 1922, prima Ligă antitabagică din istoria medicinii și a militat activ contra tabagismului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
oarecum umbrit de gloria unor predecesori ca Fr. Rainer și Grigore T. Popa. Adevărul este că Ion Nubert a fost un eminent slujitor al anatomiei (un "ancilla anatomiae", cum spuneau medievalii), identificându-se, într-o lungă perioadă, cu școala anatomică ieșeană, școală cu determinantă istorică în medicina românească. * S-a născut la Pașcani, în 1886, liceul și facultatea fixându-l definitiv la Iași. Concomitent cu activitatea de anatomist, a fost un apreciat oftalmolog. Uriașa activitate didactică la catedrele de anatomie (descriptivă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
catedrele de anatomie (descriptivă și topografică) i-a ocupat timpul, dar s-a impus și ca un remarcabil cercetător. Rezultatele studiilor sale anatomice au fost consacrate prin includerea lor în celebrul tratat "Testut", o adevărată biblie modernă a anatomiei. Studenții ieșeni erau mândri descoperind numele Nubert, profesorul lor, în ediția a IX-a a tratatului, alături de cei mai mari anatomiști ai lumii. Asistent de anatomie în 1915, conferențiar și docent în 1932, profesor în 1942, Nubert a fost un model viu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
aplicată și în 1917 împreună cu Korschun, bacteriolog rus, cu același efect. Prestigiul lui Slătineanu ca savant de renume mondial a fost extraordinar în anii interbelici, iar lucrările sale au devenit repere mereu citate. Între 1923-1926 a fost rector al Universității ieșene; într-o perioadă de mari frământări, a reușit să mențină spiritul academic al Iașului. Omul Slătineanu, prețuit și iubit, invidiat dar nu dușmănit, a devenit un tezaur viu al unui oraș care nu ducea lipsă, în acei ani, de oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
laborator care, cum menționa succesorul său, Ștefan S. Nicolau, "este ca acela... de la Institutul Pasteur din Paris... aparate moderne și extrem de costisitoare, microscoapele cele mai bune din lume". A rămas o figură de neuitat. "Metoda" sa onorează încă Școala universitară ieșeană, iar colaboratorii săi formați sub îndrumarea "fermecătorului" (Ionel Teodoreanu) au fost Mihai Ciucă, Constantin Ionescu Mihăiești, Maria Franche, Jules Nițulescu, mari reprezentanți ai medicinii românești. A murit în 1939, fiind înmormântat la Iași, la Eternitate. Mormântul său nu mai este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de Igienă din Iași, un om remarcabil prin distincția sufletească rară, care i-a fost hărăzită de la natură, și printr-o erudiție impresionantă în domeniul, atât de cuprinzător, al igienei. Nu știu cum poate fi caracterizat Gheorghe Zamfir: "Personalitate marcantă a școlii ieșene de medicină", așa cum îl numește într-un articol recent, foarte corect, succesoarea la catedră a profesorului, doamna prof. Viorica Gavăt? A fost, bineînțeles, o astfel de personalitate; dar a fost un om distins, o personalitate rară, de o modestie care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de o vitalitate rară, de o recunoscută distincție și luminozitate inefabilă, dotat cu o inteligență înaltă și cu neuitat simț al umorului, cum a fost profesorul Mihai Duca. Îl revăd cu nostalgic respect, printre rectorii cei mai importanți ai Școlii ieșene de medicină, mă întâlnesc, deseori, în amintire, cu domnia sa, dar ce dificilă este o analiză despre un astfel de om... Cred că harul care îl făcea distinct printre cei mai distinși contemporani constă în unicitatea alcătuirii sale; era "interesant" ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Este soarta marilor personalități care își prelungesc umbra pe măsura anvergurii. Nu l-am avut ("direct") profesor. I-am ascultat, însă, sporadic, unele conferințe. L-am întâlnit mai deseori ca rector, funcție care a onorat mai mulți ani școala medicală ieșeană. Am participat, firește, la câteva reuniuni conduse de el. Destul pentru a constata cât de interesant era omul, cât de inteligent aprecia "lumea", nu numai aceea academică, și pentru a intui farmecul intelectualului (calm, ușor ironic) și "umoarea" de om
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
cultivat și a știut să întrețină în colectivul pe care-l conducea o armonie și o atmosferă de lucru remarcate și invidiate". OSCAR FRANCHE Nu poate lipsi din aceste tablete doctorul Oscar Franche, nume legat de două ipostaze ale medicinii ieșene contemporane, aceea de creator al urologiei și de rector al facultății. Pentru multe generații, profesorul dr. Oscar Franche rămâne însă mai mult decât un mare chirurg și un foarte respectat rector; el este o emblemă. În decembrie 2004, domnul prof.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
scris o foarte exactă prezentare a lui O. Franche; nu știu ce s-ar mai putea adăuga; îmi propun doar o încercare de apropiere de profesorul Franche, o prezentare a omului care a fost și o încadrare a sa în tabloul medicinii ieșene. Oscar Franche s-a născut la Șușani, Vâlcea, în 1909, dar studenția (absolvent al medicinii în 1926) și toată cariera și-a desfășurat-o la Iași. Foarte tânăr, s-a consacrat chirurgiei generale în clinicile doctorilor Tănăsescu și Hortolomei. Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
participat la o grea misiune medicală în Extremul Orient. Retrospectiv, înșiruirea acestor activități și a îndatoririlor didactice, excelent îndeplinite (a fost un foarte bun profesor, cu harul clarității), reflectă o muncă uriașă și diversă, mai puțin obișnuită, poate, în mediul ieșean care, tradițional, a cultivat o anumită lentoare (uneori, în cazuri ilustre, zăbava fiind foarte productivă). Franche a fost însă un om activ și sistematic; nimănui nu i s-ar fi potrivit mai bine numele germanic decât lui Oscar Franche. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
germanic decât lui Oscar Franche. A fost, o vreme, medic militar. Poate că originea și educația sa au contribuit la menținerea unui stil de lucru ordonat, perseverent, denotând și calități structurale temperamentale și o mare capacitate de muncă. Oscar Franche, ieșean prin existență, a fost totuși foarte puțin ieșean. A fost un om modern; probabil cel mai modern (astăzi am spune "occidental") dintre toți marii profesori ai medicinii ieșene. Dar nu modernist formal; a fost astfel prin făptura sa. A trăit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
vreme, medic militar. Poate că originea și educația sa au contribuit la menținerea unui stil de lucru ordonat, perseverent, denotând și calități structurale temperamentale și o mare capacitate de muncă. Oscar Franche, ieșean prin existență, a fost totuși foarte puțin ieșean. A fost un om modern; probabil cel mai modern (astăzi am spune "occidental") dintre toți marii profesori ai medicinii ieșene. Dar nu modernist formal; a fost astfel prin făptura sa. A trăit într-o vreme care a fost, deseori, rea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
și calități structurale temperamentale și o mare capacitate de muncă. Oscar Franche, ieșean prin existență, a fost totuși foarte puțin ieșean. A fost un om modern; probabil cel mai modern (astăzi am spune "occidental") dintre toți marii profesori ai medicinii ieșene. Dar nu modernist formal; a fost astfel prin făptura sa. A trăit într-o vreme care a fost, deseori, rea, ostilă, o vreme care a împroșcat cu noroi pe mai mulți contemporani. Ca un mare senior, a trecut, imperturbabil, înarmat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
școli. Condițiile materiale în care și-a început activitatea au fost grele. În 1931, doar peste zece ani, clinica avea material iconografic enorm și o splendidă colecție de mulaje. Deși greutățile nu au încetat să existe, ilustra reprezentantă a Școlii ieșene de medicină, exemplu de dăruire profesională, a înfrânt lipsurile și adversitățile și, printr-o operă științifică complexă, s-a făcut cunoscută, durabil, în lumea științifică a timpului. Inițiind "Buletinul de Oftalmologie" al clinicii, conducând peste 200 de teze de doctorat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
numeroasele talente ale Facultății de Medicină din Iași. Umorist savuros, având, însă, și o profundă duioșie, Mironescu era un povestitor remarcabil "cel mai mare mucalit", după expresia lui Topîrceanu. Făcând parte din fruntașii "Vieții Românești", mai târziu colaborator al "Însemnărilor ieșene, opera sa nu s-a demodat, se citește și astăzi cu același interes. După patru decenii de la apariție, se bucură de ediții noi, succesive. Unele conțin aspecte de spital, în majoritate, medicul este dominat de artist. MIHAI CIUCĂ (1884-1969) Originile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
nu s-a demodat, se citește și astăzi cu același interes. După patru decenii de la apariție, se bucură de ediții noi, succesive. Unele conțin aspecte de spital, în majoritate, medicul este dominat de artist. MIHAI CIUCĂ (1884-1969) Originile învățământului medico-social ieșean, conturat în cadrul Facultății de Medicină, sunt legate de primii ani ai acestei școli și, în special, de remarcabila activitate cu caracter de pionierat, desfășurată de profesorul Gh. Rojniță, care a profesat între 1882 și 1900. Ulterior, o serie de succesive
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
fost ocupată, prin concurs, de către dr. Maria Franche, viitor profesor la I.M.F. Iași. În aceeași perioadă, s-a înființat și laboratorul Spitalului de boli contagioase. Transferat la București, în anul 1934, profesorul M. Ciucă a rămas colaborator permanent al centrului ieșean, până la moartea sa, considerându-se, cum scrie într-o scrisoare către L. Ballif, "ieșean de baltă fiind din Săveni". ERNEST UNGUREANU Nu sunt prea mulți ani de când profesorul Ungureanu, titularul catedrei de parazitologie a U.M.F. Iași, putea fi găsit la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
aceeași perioadă, s-a înființat și laboratorul Spitalului de boli contagioase. Transferat la București, în anul 1934, profesorul M. Ciucă a rămas colaborator permanent al centrului ieșean, până la moartea sa, considerându-se, cum scrie într-o scrisoare către L. Ballif, "ieșean de baltă fiind din Săveni". ERNEST UNGUREANU Nu sunt prea mulți ani de când profesorul Ungureanu, titularul catedrei de parazitologie a U.M.F. Iași, putea fi găsit la laborator, la microscop sau la micul său birou de lucru, o piesă rară, sculptură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
un procedeu imaginat de profesor. Nici trandafirul roșu, nici Ernest Ungureanu nu mai există; dar trecerea lor prin lume, oarecum împreună, ca un simbol, sunt o amintire frumoasă. Ernest Ungureanu a fost unul dintre cei mai importanți profesori ai Școlii ieșene de medicină, un om al cărui nume a trecut peste hotare, până în toate zările lumii, și a cărui operă trece și ea peste timp. Nu a deținut cea mai "importantă" catedră a facultății (nu știu ce înseamnă "important" în rangurile impuse de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Ernest Ungureanu se distinge în "războiul pentru eradicarea malariei în România". Boală endemică, malaria omora, în perioada interbelică (1920-1949), anual, peste un milion de țărani; o pătrime din copiii de la țară sufereau de acest teribil flagel. Trei personalități din școala ieșeană de medicină, profesorul M. Ciucă, D. Cornelson și E. Ungureanu, au reușit eradicarea acestei cumplite boli. Ungureanu s-a distins prin energie, curaj (s-a îmbolnăvit de câteva ori de malarie) și prin talentul său neobișnuit de cercetător. A trasat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
aveau să se ferească de utopii, să situeze practica la locul cuvenit, să fie medici modești, filozofi ai profesiunii lor care, prin definiție, cere o înaltă înțelepciune și clară pricepere antropologică. C.C. Dumitriu rămîne, astfel, pentru multe serii de medici ieșeni, un neuitat inițiator în elementele esențiale ale medicinii. El este, totodată, unul dintre iluștrii interniști, creator de școală medicală semiologică. * C.C. Dumitriu absolvise medicina la București. A fost un distins reprezentant al marilor clinici de medicală din capitală, remarcându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
din capitală, remarcându-se, de asemenea, ca medic militar în primul război mondial. În 1943 a ocupat, prin concurs, catedra de Semiologie medicală la Iași, unde va rămâne doar zece ani; destul timp pentru a-și lega numele de medicina ieșeană. A organizat o excelentă clinică de semiologie, polarizând în jurul său o promoție de somități medicale ieșene, printre care viitorul prof. C. Strat, doctorii G. Rusu, I. Lungu, Fl. Ilarion și alții care au continuat opera lui. A fost un excelent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
ocupat, prin concurs, catedra de Semiologie medicală la Iași, unde va rămâne doar zece ani; destul timp pentru a-și lega numele de medicina ieșeană. A organizat o excelentă clinică de semiologie, polarizând în jurul său o promoție de somități medicale ieșene, printre care viitorul prof. C. Strat, doctorii G. Rusu, I. Lungu, Fl. Ilarion și alții care au continuat opera lui. A fost un excelent vorbitor, cu o neuitată logică semiologică, un valoros diagnostician. În perioada ieșeană, a publicat un număr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
promoție de somități medicale ieșene, printre care viitorul prof. C. Strat, doctorii G. Rusu, I. Lungu, Fl. Ilarion și alții care au continuat opera lui. A fost un excelent vorbitor, cu o neuitată logică semiologică, un valoros diagnostician. În perioada ieșeană, a publicat un număr mare de lucrări; în special manualele didactice și tratatele lui C. Dumitriu au avut un rol foarte mare și o circulație intensă în lumea medicală, atât în centrul medical ieșean, cât și la celelalte facultăți din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]