5,442 matches
-
psihopatologiei, fiind, concomitent, comunicare și relație care duce la „înțelegerea” ființei umane bolnave psihic. După P. Sivadon, psihologia medicală se definește prin următoarele aspecte: a) Obiectul Psihologia medicală studiază toate aspectele medicinei în care se găsesc implicate semnificația, conștientă sau inconștientă, a relațiilor subiectului cu situațiile și cu celelalte persoane. b) Metodele Acestea urmăresc elucidarea situațiilor și eventuala lor transformare într-o direcție favorabilă relațiilor umane și situaționale în raport cu interesele bolnavului. c) Câmpul de aplicare Acesta cuprinde întreaga medicină, cu toate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihanaliza și psihopatologia le oferă o explicație interesantă și originală, în raport cu semnificația comportamentelor colective ale grupelor social-umane. Orice ritual este un comportament simbolic care, în plan social, reprezintă forme periodice de manifestări sublimate ale unor pulsiuni acumulate sau refulate ale inconștientului colectiv, sau aspirații ale Supra-Eului spiritual și moral. Raportate la reprezentările și miturile colective, specifice unei comunități social-umane, comportamentele ritualizate reprezintă modalități de „refugiu” sau de „descărcare”, un catarsis colectiv care completează sau compensează protectiv viața cotidiană cu rigorile ei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
să „înțelegem” natura umanului, așa cum am arătat mai sus. Nevoia sau apelul la droguri nu este un fapt întâmplător sau un simplu divertisment. Specific conduitelor umane supuse cenzurii, el reprezintă o formă de „descărcare simbolic-sublimată”, cu caracter periodic, a pulsiunilor inconștientului colectiv, specifică și necesară comunităților social-umane. Psihozele experimentale Dacă obținerea de stări sau de trăiri psihice paradoxale prin ingestia de droguri psihotrope cu acțiune psihodisleptică este cunoscută de multă vreme, „medicalizarea” acestor practici culturale reprezintă o problemă de dată relativ
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a unui obiect exterior prin intermediul modificărilor pe care acest obiect le imprimă organelor noastre senzoriale (A. Porot). Percepția este o sinteză psihologică extrem de complexă care necesită cooperarea diverselor date senzoriale. Excitația senzorială declanșează o serie de reacții reflexe, cu caracter inconștient, provocând senzații particulare din care se va constitui „întregul perceptiv”. Ea presupune și o participare mnezică, ideativă și afectivă. Percepția oferă aspecte psihopatologice extrem de complexe și interesante, care sunt frecvent întâlnite în cursul tulburărilor psihice. Tulburările de percepție se pot
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
moment dat a sumei de informații pe care le cuprinde psihicul în conformitate cu care spiritul le ordonează sau se lasă ordonat de acesta (J. Sutter). După J. Delay, conștiința reprezintă „funcția vigilă” și ea comportă diferite grade ierarhice după cum urmează: a) inconștientul, realizat în cursul somnului; b) subconștientul, domeniu al actelor și comportamentelor automate; c) conștiința clară sub forma sa imediată și spontană, caracterizată prin starea de reverie; d) conștiința clară și mediată sau reflectată, care presupune un efort, un grad superior
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
termenul de conștiență care reprezintă totalitatea conținuturilor sufletești care, la un moment dat, în sfera psihică a unui individ sunt dotate cu claritate față de altele. Conceptului de „conștiință/conștiență” va trebui să i se adauge în mod complementar cel de „inconștient” care cuprinde toate conținuturile posibile ale conștiinței care, la un moment dat, nu au un caracter conștient pentru individ. Acesta reprezintă de fapt regiunea inconștientului sau „psihologia profundă”, abisală a persoanei umane. E. Kretschmer vorbește, la rândul său, de „sferă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Conceptului de „conștiință/conștiență” va trebui să i se adauge în mod complementar cel de „inconștient” care cuprinde toate conținuturile posibile ale conștiinței care, la un moment dat, nu au un caracter conștient pentru individ. Acesta reprezintă de fapt regiunea inconștientului sau „psihologia profundă”, abisală a persoanei umane. E. Kretschmer vorbește, la rândul său, de „sferă” care este un domeniu conștient, foarte întunecat și foarte slab aflat la periferia câmpului conștiinței dar care se răsfrânge clar în viața conștientă. K. Schneider
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
evoluție, dar și pe cele de disoluție ale acesteia. Ele sunt următoarele: a) memoria senzorio-motorie privind amintirile elementare ale senzațiilor și mișcărilor; b) memoria autistă raportată, la vise, delir, cu un caracter strict personal și care exprimă o funcție a inconștientului; c) memoria socială, caracterizată prin „conduita recitării” (P. Janet) implicând o ordine rațională și o concepție socială asupra timpului, inseparabilă de categoriile logice. Aspectele psihopatologice Tulburările de memorie așa cum sunt ele întâlnite în psihopatologie sunt cuprinse cu denumirea generală de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
disforice, - în cursul fazei depresive a PMD. Din punct de vedere psihanalitic, S. Freud distinge două laturi psihopatologice, la sindromul obsesiv, și anume: a) reacția fobică, înțeleasă ca o formă de apărare a bolnavului împotriva anxietății, ieșită dintr-o sursă inconștientă prin deplasarea acestei anxietăți asupra unui obiect care-i simulează cauza; b) reacția obsesivă, conform căreia în actele compulsive există de asemenea o deplasare a anxietății spre acte asimbolice, care, întocmai unui ritual, anulează instinctele neacceptate de sfera Eului conștient
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de execuție. Anticipația este procesul psihodinamic pe care-l surprindem ca manifestare temporală existenta. În ceea ce privește mobilurile interne ale procesului de anticipație există mai multe teorii care încearcă să dea o explicație. În psihanaliză S. Freud pune accentul pe dinamica pulsiunilor inconștiente. C. von Monakow și R. Mourgue vorbesc despre „hormé” care reprezintă tendința propulsivă a ființei vii cu toate potențialități acesteia ce o orientează către o adaptare creatoare a vieții și a conduitelor de existență. H. Tellenbach pune problema „endon”-ului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aspect în raport cu reacțiile normale, - au o ținută anormală a conținutului lor. În psihanaliză se consideră că „funcțiile reacționale ale Eului” sunt conduite și comportamente elaborate de Eu pentru a lupta, sau mai exact, pentru „a se opune” unor pulsiuni ale inconștientului care caută să i se substituie, cum ar fi de exemplu: - dezgustul, ca reacție împotriva tendințelor canibalice sau coprofage, - pudoarea, ca o funcție reacțională contra exhibiționismului. K. Schneider definește reacția ca fiind răspunsul afectiv al unui individ la evenimentele vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se poate vedea din schema de mai jos: fig. p. 254 ms. Persoana primară Reacție Persoana bolnavului Contre-reacție Persoana secundară Identificare Acest fapt este posibil întrucât bolnavul va identifica simbolic, în persoana secundară, imaginea persoanei primare, atribuindu-i în mod inconștient acesteia atributele primei. Frustrând persoana secundară, bolnavul va face un act de „anulare simbolică” a frustrărilor sale anterioare pe care i le-a produs persoana primară, întrucât el „vede” în persoana secundară „imaginea și atributele simbolice” ale persoanei primare, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care au la baza lor situații conflictuale legate de dezvoltarea afectivă precoce, în special cea a sexualității infantile și în cadrul cărora delimitează următoarele forme: - psihonevrozele structurate sau de transfer (isteria de conversiune, nevroza obsesională și nevroza fobică) ale căror conflicte inconștiente sunt reactualizate grație transferului indus în cursul curei psihanalitice; - psihonevrozele narcisice, oare corespund, după S. Freud, cu PMD; - psihozele propriu-zise, reprezentate prin schizofrenie și paranoia. Un moment important este reprezentat de contribuțiile lui K. Jaspers și K. Schneider care aplică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în a recunoaște faptul că în „sfera stărilor nevrotice” sunt cuprinse două aspecte psihopatologice principale, și anume: a) tulburarea nevrotică, concept descriptiv, dar la care nu este precizată etiopatogenia; b) procesul nevrotic, concept care implică rolul cauzal al unui conflict inconștient în apariția tulburărilor. Din punct de vedere psihopatologic tulburările nevrotice sunt caracterizate prin următoarele aspecte: - tulburări mintale (psihice, somatice, comportamentale), - absența oricărei etiologii organice demonstrabile, - sunt resimțite de individ ca fenomene nedorite sau inacceptabile, străine acestuia și care nu fac
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sub forma unor reacții de inadaptare la o situație dată de viață (H. Claude). c) Schizonoia reprezintă tendința generală la discordanță între atitudinea pe care un individ caută, în mod conștient, să o adopte în viață și activitatea sa psihică inconștientă care îi este opusă (Pichon). d) Schizopatia reprezintă totalitatea tendințelor constituționale ale unui subiect suscitând reacții de acest tip destul de pronunțate, fără ca totuși să se constituie într-un proces morbid în ceea ce privește evoluția sa clinică (E. Bleuler). e) Schizofazia este o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fapt, o conversiune. În cazul conversiunii un „eveniment psihic” se poate exprima printr-o tulburare somatică care-l maschează; în felul acesta se afirmă că orice funcție somatică se găsește, de fapt, într-un raport de determinare cu conținuturile psihice inconștiente ale persoanei respective. Această concluzie este extrem de importantă în înțelegerea raportului psihosomatic, al subordonării reciproce a sferei somatice de către sfera psihică și invers. Conversiunea somatică ne apare ca o simbolizare a pulsiunilor inconștiente ale libidoului. S. Freud, referindu-se la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
un raport de determinare cu conținuturile psihice inconștiente ale persoanei respective. Această concluzie este extrem de importantă în înțelegerea raportului psihosomatic, al subordonării reciproce a sferei somatice de către sfera psihică și invers. Conversiunea somatică ne apare ca o simbolizare a pulsiunilor inconștiente ale libidoului. S. Freud, referindu-se la nevroza de angoasă, constată că majoritatea formelor de manifestare clinică ale acesteia au un caracter pur somatic: vertijuri, grețuri, palpitații, transpirații, diaree, tulburări vasomotorii etc. F. Alexander va face o distincție între simptomele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acest caz, ca niște forme eșuate de actualizare a propriului Eu, a propriei sale existențe. Tulburările psihosomatice, spre deosebire de tulburările somatice sau cele psihice pure, sunt expresia simbolică a unor stări conflictuale intrapsihice, a unui conflict între Eul conștient și Sinele inconștient. Formele tulburărilor psihosomatice Afirmam mai sus că patologia psihosomatică, trebuie înțeleasă plecându-se de la analiza „imaginii propriului corp” și a modalităților în care aceasta este prelucrată de către bolnav în raport cu propriul său „libidou narcisic”. Imaginea corpului depășește frontierele anatomiei, afirmă P.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și a modalităților în care aceasta este prelucrată de către bolnav în raport cu propriul său „libidou narcisic”. Imaginea corpului depășește frontierele anatomiei, afirmă P. Schilder. Ea cuprinde aspectele acestuia reflectate în câmpul conștiinței persoanei, dar și aspectele dependente de conținutul libidinal al inconștientului. Starea de normalitate, cât și cea de boală sunt trăite și se văd în formele de manifestare ale Eului persoanei respective. Participarea corpului, a sferei somatice, poate fi pusă în evidență, în diferite grade, în practic orice afecțiune psihică. Suferința
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fac „inteligibilă” și „comunicabilă” celorlalți suferința bolnavului; în egală măsură însă, dincolo de simptom, mai ales în cazul tulburărilor psihosomatice, trebuie să vedem situații conflictuale, refulări, frustrări, carențe afective, eșecuri care operează o redistribuire, o rearanjare a sistemului pulsiunilor și tendințelor inconștiente ale bolnavului, anulând sau transformând configurația normală a imaginii corporale, pe care o înlocuiește cu o configurație patoplastică, specific inteligibilă cu suferința, respectiv, cu tabloul clinic al bolii care rezultă de aici. Simptomatologia clinică a bolilor psihosomatice reprezintă un limbaj
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
apare ca un „argument explicativ”, care justifică, în câmpul conștiinței bolnavului, atât suferința, cât și nevoia de a fi protejat de ceilalți și, în mod special, de a fi tratat medical. Corelată cu aspectul de mai sus, este și dorința inconștientă a individului, de „a fi bolnav” pentru a se afla sub ocrotire medicală. Toate aceste aspecte enumerate traduc a anumită imaturitate emoțional-afectivă și o regresiune a Eului, care este „comparată” cu „refugiul în boală”. Rezultă în mod clar, din cele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a se fixa afectiv cu alte persoane. Un aspect psihopatologic interesant, este dat de faptul că suferințele psiho-morale, sunt caracterizate prin relații de factură nevrotică cu ceilalți. Aceste persoane se atașează de alții nu din considerente afective, ci din tendința inconștientă de a-și compensa propriile lor frustrări, carențe afective, stări complexuale, pe care le proiectează asupra celorlalți. În momentul în care conținutul conflictual-nevrotic este descărcat proiectiv asupra celuilalt, persoana cu „probleme psiho-morale” dispare. Dar existența ei va continua în același
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolnavului devine un spațiu al suferinței. Atitudinea bolnavului față de boală, va face ca propriul său corp să devină un spațiu ai frustrărilor sale. Un spațiu în care este confruntată alteralitatea cu normalitatea. Orice boală este resimțită de bolnav, în plan inconștient, ca pe o frustrare. Acesta dezvoltă față de boală o atitudine de respingere sau de compensare, adăugând la tabloul clinic al bolii, acea suferință psihologică și morală „paralelă” reprezentată prin „tablourile clinico-psihologice”. Tablourile clinico-psihologice sunt construcții simbolic-sublimative prin care Eul personal
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin „tablourile clinico-psihologice”. Tablourile clinico-psihologice sunt construcții simbolic-sublimative prin care Eul personal al bolnavului compensează suferința produsă de boală. Dar, în egală măsură, ele reprezintă și o anumită imagine de sine, pe care bolnavul o construiește, într-o manieră automată, inconștientă, pentru a exprima „starea de suferință” a propriei sale persoane. Această imagine simbolică, este masca bolii sau masca suferinței. Ea este o comunicare simbolică înspre ceilalți, cu semnificație emoțional-afectivă, dar și morală. Orice boală are un limbaj medical dar și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihastenic-obsesionale. Tipul falic-narcisic este datorat formațiilor reacționale legate de teama de castrare și de fixarea la stadiul falie al dezvoltării cu hipervalorizarea penisului (W. Reich). Tipul masochist moral regrupează tendințele autopunitive și conduitele de eșec, aspecte care traduc o culpabilitate inconștientă generată de conflictul oedipian. 2) Personalitățile isterice și dependente Problema acestor tipuri a fost studiată de numeroși specialiști (J.M. Charcot, J. Babinski). P. Janet leagă patologia isterică de tipul de constituție mitomaniacă, pe când K. Schneider spune despre isterici că sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]