KorAP: Find »[drukola/base=marinar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...200 201 202 ...222 >

5,529 matches

Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397

își luă rigla și, cu promptitudinea indiferentă ce-l caracteriza, purcese numaidecît la teuga și-l măsură din cap pînă-n picioare pe Queequeg, însemnîndu-i trupul cu un tibișir, ori de cîte ori muta rigla. Ă Vai, sărmanul de el! exclamă marinarul din Long-Island. Acum va trebui să moară. întorcîndu-se la tejgheaua lui, dulgherul transcrise pe ea, pentru mai multă siguranță, măsurile și făcu apoi două crestături la capete. După aceea, își aduse uneltele și scîndurile și se puse pe lucru. După ce

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
însă, că, acum, după ce-și făcuse toate pregătirile pentru moarte și după ce-și încercase sicriul și se arătase mulțumit de el, Queequeg reînvie subit; nu trecu mult și lada meșterită de dulgher deveni inutilă; iar cînd unii dintre marinari își exprimară plăcuta surpriză, el le răspunse că pricina acestei însănătoșiri subite este următoarea: în momentele acelea critice, își adusese aminte de-o trebușoară pe care nu apucase s-o facă pe uscat, așa că-și schimbase gîndul în ce privește moartea: încă

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
de șefii de echipaj, de harponiști și de vîslași să le meșterească și lor cîte ceva, să le repare sau să le modifice diferitele unelte și arme sau garniturile din ambarcațiuni. Nu rareori era înconjurat de cîte un cerc de marinari nerăbdători, care așteptau cu toții să fie serviți, întinzîndu-i cîte o sapă, cîte un harpon, cîte o țăpoaie sau cîte o lance și urmărindu-i cu atenție brațele negre de funingine, în timp ce muncea. Totuși, bătrînul acesta mînuia, cu un braț răbdător

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
muncind din greu, ca și cum munca ar fi fost viața însăși, iar loviturile barosului ar fi fost înseși bătăile inimii lui. Așa și era: o viață nenorocită! Mersul lui greoi și ciudat, cam într-un peș, trezise la începutul călătoriei curiozitatea marinarilor; la stăruitoarele lor întrebări indiscrete, bătrînul cedase în cele din urmă, încît tot echipajul cunoștea acum rușinoasa poveste a vieții lui nefericite. într-o noapte de iarnă grea, zăbovind, din pricini de fel onorabile, pe un drum ce lega două

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
se amestecau în chip semnificativ cu neagra tragedie a tristei corăbii, care-și băteau joc! Capitolul CXIII AURARUL Pătrunzînd tot mai adînc în zona de vânătoare din marea Japoniei, Pequod făcea pregătiri febrile. Adesea, pe o vreme calmă și plăcută, marinarii rămîneau cîte douăsprezece, cincisprezece, optsprezece sau douăzeci de ore în ambarcațiunile lor, vîslind de zor sau arborînd velele, pe urmele balenelor; alteori așteptau liniștiți, cîte șaizeci sau șaptezeci de minute în șir, apariția lor. Dar roadele acestei așteptări erau destul de

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
Burlacul, care tocmai își vîrîse în cală ultimul baril de ulei, zăvorîndu-și bocaporții gata-gata să plesnească, aluneca veselă și trufașă, în ținută de sărbătoare, printre navele răzlețe din zona de vînătoare, înainte de a-și îndrepta prova spre patrie. Cei trei marinari din vîrfurile catargelor sale purtau la berete lungi panglici roșii, fîlfîitoare; la pupa era atîrnată, cu fundul în jos, o ambarcațiune, iar la bompres era prinsă falca lungă a ultimei balene omorîte de echipaj. Semnale, fanioane și drapele multicolore, fluturau

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
urmă butoaie erau înșirate pe punte și în cabinele căpitanului și secunzilor. Mai mult încă: masa din careul ofițerilor fusese prefăcută în lemne de foc, iar ofițerii mîncau acum pe capacul unui poloboc de ulei, fixat în mijlocul punții. La teuga, marinarii își călăfătuiseră și-și gudronaseră lăzile, ca să le umple cu ulei; ei adăugau, cu umor, că bucătarul astupase cu un capac cel mai mare cazan și-l umpluse, că intendentul făcuse același lucru cu un ibric de cafea, că harponiștii

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
vîrî mîinile, în semn de adîncă mulțumire. Pe măsură ce această norocoasă și veselă corabie se apropia de mohorîtul Pequod, auzeam dinspre teuga ei sunetele barbare ale unor tobe enorme; cînd s-a apropiat și mai mult, am văzut o mulțime de marinari adunați în jurul cazanelor uriașe, care, acoperite cu pielea pergamentoasă a stomacului unei balene, răsunau puternic sub loviturile de pumn ale mateloților. Pe puntea de comandă, secunzii și harponiștii dansau cu fetele cu pielea măslinie, care fugiseră cu ei de pe insulele

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
amiază, balena moartă fu adusă lîngă corabie. Capitolul CXVII SEXTANTUL Sezonul de vînătoare de la Ecuator se apropia de sfîrșit. Ori de cîte ori Ahab ieșea din cabină și-și ridica privirea spre cer, vigilentul timonier mînuia cu dîrzenie echea, iar marinarii nerăbdători dădeau buzna la brațele de vergi și rămîneau acolo, cu ochii ațintiți asupra dublonului de aur abia așteptînd să primească ordinul de a întoarce spre Ecuator prova corabiei. Ordinul acesta fu dat peste multă vreme: era aproape de amiază și

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
fața tăcută și încremenită a lui Fedallah se zugrăvi un rînjet de triumf ce-l viza pe Ahab, dar și o umbră de deznădejde fatalistă, ce-l viza pe el însuși. Se ridică neobservat și se depărtă tiptil; între timp, marinarii, îngroziți de înfățișarea căpitanului lor, se strînseseră roată la teuga, pînă cînd Ahab le strigă, plimbîndu-se tulburat pe punte: Ă Brațați vergile! Cîrma în vînt! într-o clipită vergile începură să zbîrnîie, corabia se răsuci într-o rînă, iar cele

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
tigrul din Bengal stă tolănit în păduri veșnic verzi și îmbălsămate. Cerurile cele mai luminoase ascund fulgerele cele mai ucigătoare: superba Cuba cunoaște uragane care n-au măturat niciodată pămînturile cuminți din miazănoapte. Tot astfel, în aceste strălucitoare mări japoneze, marinarul întîlnește cea mai cumplită dintre furtuni, taifunul. Acesta se dezlănțuie uneori din senin, întocmai ca o bombă care explodează pe neașteptate deasupra unui orășel adormit. în ziua aceea, către asfințit, Pequod nimeri într-un taifun care-i smulse pînzele și

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
o navă nu e întotdeauna fixată în afara bordului și are îndeobște forma unor mici lanțuri lunguiețe și subțiri, care pot fi legate grabnic de lanțurile din exterior sau azvîrlite în mare, cînd e cazul. Ă Paratrăznetele, paratrăznetele! strigă Starbuck către marinari, treziți brusc din toropeală de fulgerul puternic care-l ajutase pe Ahab să-și găsească drumul spre pivot. Sînt peste bord? Aruncați-le peste bord, la pupa și la prova! Repede! Ă Nu! răcni Ahab. Trebuie să jucăm cinstit jocul

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
peregrinărilor mele, vreo înjurătură, în clipa cînd degetul de foc al Cerului era pus pe-o corabie, cînd „Mane, Tekel, Fares“ era scris citeț în greementul ei. în vreme ce flăcările livide ardeau pe catarge, puține vorbe ieșiră de pe buzele încremenite ale marinarilor; strânși la teuga, se uitau cu niște ochi strălucitori la lumina aceea fosforescentă, ca la o constelație depărtată. Pe fundalul acestei lumini spectrale, uriașul negru Daggoo părea de trei ori mai colosal, ai fi zis că-i chiar norul negru

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
prost și continuă prost - e o expediție blestemată! Dă-mi voie, bătrîne, să brațez vergile cît mai e timp și să îndrept corabia înapoi spre patrie - o să fie o călătorie mai bună decît cea de pîn-acum. Auzind vorbele lui Starbuck, marinarii cuprinși de panică se repeziră numaidecît la vergi, deși nici o pînză nu mai rămăsese pe catarge. în clipa aceea, aproape că ar fi fost gata să se revolte, iar gîndurile secundului înspăimîntat păreau ale lor. Dar, lăsînd din mînă lanțurile

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
gata să se revolte, iar gîndurile secundului înspăimîntat păreau ale lor. Dar, lăsînd din mînă lanțurile zăngănitoare ale paratrăznetului și apucînd harponul aprins, Ahab îl flutură ca pe-o torță în fața echipajului, jurînd că-l va străpunge pe cel dîntîi marinar care va cuteza să se atingă de-o parîmă. îngroziți de înfățișarea lui și ferindu-se de lancea de foc pe care-o agita, oamenii se traseră înapoi neputincioși, iar Ahab le vorbi astfel: ĂAți jurat s-o vînați pe

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
care mătură cîmpia, oamenii fug de lîngă vreun ulm uriaș și singuratec, a cărui înălțime și putere îl fac cu atît mai vulnerabil, cu cît îl expun mai mult fulgerelor - tot astfel, la ultimele cuvinte ale lui Ahab, mulți dintre marinari fugiră de lîngă el, îngroziți. Capitolul CXIX PUNTEA, SPRE SFÎRȘITUL PRIMULUI CART DE NOAPTE Ahab stă lîngă timonă, Starbuck se apropie de el. ĂTrebuie să dăm jos verga gabierului mare, domnule căpitan. Parîmele au slăbit, iar balansina de sub vînt e

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
să îndrepte vasul în direcția stabilită și urmărea acele compasului, iată că - semn bun! - vîntul începu să bată din pupa: vîntul furtunos devenise briză prielnică! Vergile fură numaidecît brațate, în ritmul veselului cîntec: Sus inima, băieți, căci vînturi bune - aveți! Marinarii cîntau de bucurie că o schimbare atît de promițătoare alungase atît de grabnic semnele rele de mai înainte. Executînd mașinal ordinul comandantului său - de a raporta numaidecît, la orice oră din zi și din noapte, schimbările petrecute pe punte - Starbuck

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
oricare ar fi fost gîndurile sale tainice - nu scosese nici un cuvînt, decît pentru a împărți ordinele cerute; iar, Stubb și Flask, care păreau să-i împărtășească într-o oarecare măsură simțămintele, se supuseră și ei, fără să crîcnească. Cît despre marinari, deși unii dintre ei mîrîiau, teama lor de Ahab era mai mare decît teama de Destin. Doar harponiștii păgîni rămîneau, ca de obicei, impasibili sau, dacă simțeau ceva, asta se datora magnetismului transmis inimilor lor de inima neînduplecată a lui

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
se lăsa călăuzit și de o anumită prudență, scopul lui fiind poate să ridice moralul echipajului printr-o demonstrație a iscusinței sale într-un domeniu atît de miraculos ca acela al deviației magnetice. în afară de asta, bătrînul știa prea bine că marinarii aceștia aplecați spre superstiție nu puteau trece, fără anumite temeri, peste un fapt atît de tulburător ca acela al guvernării vasului cu ajutorul unor busole deviate, lucru posibil, deși cu oarecare greutate, dar în care ei ar fi văzut negreșit un

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
lucrurile pe care le ceruse. Băieți, fulgerul a răsucit acele bătrînului Ahab, dar Ahab își poate făuri din această bucățică de oțel un ac în stare să arate direcția adevărată, la fel ca oricare ac de busolă. Auzind cuvintele bătrînului, marinarii schimbară între ei priviri uimite și slugarnice, în așteptarea miracolului făgăduit; ochii lor păreau fascinați. Numai Starbuck se uita în altă parte. Cu o izbitură a maiului, Ahab reteză vîrful de oțel al lancei, apoi, întinzîndu-i secundului lunga bară metalică

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
care aștepta cu atenția încordată rezultatul, se depărtă de habitaclu și exclamă, cu brațul întins spre el: Ă Priviți voi înșivă și spuneți dacă Ahab nu-i stăpîn peste puterea magnetică! Soarele e la răsărit, iar busola îi adeverește poziția! Marinarii veniră unul după altul să privească - fiindcă niște ageamii ca ei credeau doar în ceea ce vedeau cu ochii - apoi se depărtară în tăcere. în ochii strălucitori și plini de dispreț ai lui Ahab se putea citi în clipele acelea întreaga

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
își aminti de sextantul distrus și de jurămîntul pe care-l făcuse - de a guverna cu ajutorul lochului și al saulei. Corabia înainta în salturi, mînată din urmă de valurile furioase. Ă Hei, cei de la prova, lăsați lochul la apă! Doi marinari - tahitianul cu părul de aur și omul cărunt de pe insula Man - se prezentară. Ă Unul din voi să ia mosorul, iar eu am să las lochul la apă. Merseră toți trei la pupa, cît mai departe sub vînt, unde, sub

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
statuie celebră; ascultînd strigătele acelea, membrii creștini ai echipajului - sau partea lui civilizată - spuneau că trebuie să fie niște sirene și tremurau de frică, dar harponiștii păgîni rămaseră netulburați. Omul cărunt de pe insula Man - care era cel mai bătrîn dintre marinari - își dădu însă cu părerea că sunetele acelea sălbatice și înfricoșătoare erau glasurile unor înecați. în hamacul din cabina lui, Ahab nu află despre sunetele astea decît în zori, cînd ieși pe punte: Flask îi povesti totul, adăugînd și interpretările

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
mame care-și pierduseră puii, se apropiaseră de vas și-l însoțiseră un timp, scoțînd țipetele și gemetele acelea aproape omenești. Dar explicația aceasta nu făcu decît să-i tulbure și mai adînc pe unii dintre mateloți, deoarece mai toți marinarii nutresc în legătură cu focile un sentiment foarte superstițios, pricinuit nu numai de vaietele pe care le scot cînd sînt la ananghie, ci și de înfățișarea omenească a capetelor lor rotunde și a fețelor lor destul de inteligente, ce se înalță iscoditoare din

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
la ananghie, ci și de înfățișarea omenească a capetelor lor rotunde și a fețelor lor destul de inteligente, ce se înalță iscoditoare din apă. Pe mare, în anumite împrejurări, focile au fost nu arareori confundate cu niște oameni. Ă Dar presimțirile marinarilor aveau, să se adeverească din plin, chiar în dimineața aceea, prin năpasta ce se abătu asupra unuia dintre ei. La răsăritul soarelui, omul acela se dădu jos din hamacul lui și se sui în vîrful arborelui - trinchet; și, fie că

[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]