5,342 matches
-
ctitorului mitic și astfel se va naște un nou personaj, Radu Negru, ce acoperă cu umbra sa amintirea adevăratului ziditor de la Tismana. Imaginarul puterii a absorbit în final atât modelele populare, cât și realitatea istoriei, căreia i-a conferit dimensiuni mitice (fondatoare pentru vechea cultură "națională"). Încadrarea obligatorie a fenomenelor vieții în câmpurile semantice ale simbolurilor arhetipale coincide cu procesul semnificării acestora, iar la nivelul ontologic, cu luarea în posesie a tuturor circumstanțelor realului, prin logos-ul culturii. Unui astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
mână și cu ajutorul lui Dumnezeu, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei noastre. (Cronica lui Ștefan cel Mare) Mitul întemeietorului cunoaște o ultimă întrupare mitică în figura lui "Alexandru cel Bătrân și Bun", căruia "până azi locuitorii îi slăvesc amintirea", datorită faptului că a întărit instituția credinței ortodoxe, ridicând numeroase lăcașuri de cult, și că a continuat tradiția civilizatorilor, construind cetăți "din ruinele cele vechi
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
cavaler al crucii în lupta contra otomanilor. Numit, la rându-i, de către Scaunul Pontifical, "atlet al lui Christos", este, în scrisorile trimise puterilor europene, și autorul jurământului de credință și de jertfă de sine pentru legea creștină, cu valențe aproape mitice − considerat de aceea extrem de sugestiv și de Eliade (Meșterul Manole 30-31). Ștefan nu dorea să realizeze prin programul său o preluare pasivă a moștenirii bizantine, ci viza chiar refacerea imperiului creștin din orient și, de aceea, reluarea concertată de către toate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
15-37, 129-47) și Constantin Brâncoveanu (Pippidi 315-57); primul, simbol al unui act istoric proiectat în legendă, al "unirii" de la 1600 - de fapt, conjunctural (Boia 22-26) −, al doilea, împlinirea supremă a modelului voievodal, în care credința și cultura au fost potențate mitic de valoarea jertfei. Ca revers al sfârșitului tragic sub semnul martiriului (moartea lui Mihai Viteazul în Letopisețul Cantacuzinesc sau a lui Ion-vodă la Cahul, în letopisețul lui Ureche), imaginarul a fixat și o altă tipologie domnească, aflată sub incidența anti-modelelor
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
divină, nu intervine coercitiv, imaginarul își pune în funcțiune sistemul grilelor lui de prelucrare și de codificare, pe coordonatele mentalităților generale. Încrederea în destinul justițiar, care, în urma vinei, atrage pedeapsa binemeritată, așează medievalitatea în descendența unei gândiri antice de tip mitic, la dispoziția unei divinități a cărei judecată, proiectată eschatologic, va reface în mod indubitabil dreapta ierarhie a valorilor (departe însă de justiția politică și de justiția de drept, așa cum erau ele definite și exercitate în practica multor state europene). Pe
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
dreptei credințe, apologet și zelos practicant ortodox. Toate aceste momente selectate de Neagoe în programul său inițiatic circumscriu topoï specifici, ce ordonează istoria vieții la Curte, pe care o transferă prin reprezentări arhetipale în imaginarul medieval. Masa, cu simbolistica ei mitică, a circularității, a valorilor fraternității și ale întâlnirii familiale, își află modelul creștin absolut în Cina cea de Taină [anti-modelul local, sancționat în istoriografie mai târziu, dar și în imaginarul colectiv, este dat de comportamentul lui Alexandru Lăpușneanu sau al
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și în legendele lumii rurale -, atât modelul constantinian, cât și pe cel autohtonizat al cruciatului și al eroului de basm. Prin filtrul mirabilului creștin, se trece din fabulosul popular în fantasticul alegoric (la Cantemir, în Istoria ieroglifică) - și invers -, schemele mitice organizând traseele inițierii, ale întemeierii de civilizații sau ale victoriei în numele credinței creștine. Încă o dimensiune comună a romanelor populare și a cronicilor este dată de simbolistica tronului, cu care sunt corelate spectacolul politic al înscăunării și complicatul său scenariu
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
viața politică și militară locală. În raport cu o spiritualitate menținută în limitele unor practici conservatoare, aflat sub influența unor culturi și credințe diferite (catolică, post-bizantină, musulmană), imaginarul medieval local se configurează în cadrul ortodoxiei la joncțiunea, printre altele, dintre: verosimil (de tip mitic, legendar sau biblic) și neverosimil (fabulosul popular); istorie instituțională a puterii (simbolistica regalității) și tipologie a autocrației românești (domnitor-cruciat sau întemeietor, dar și abateri morale sau instituționale de la regulă, plasate în registrul senzaționalului); sinteze ale istoriei locale (cronici) și cărți
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
personală, atât cât i se îngăduia, îi este sever controlată de dogmă, care își extinde puterea astfel dincolo de granițele sensibilității feminine. Deși acestei soții și mame îi revine și datoria educării moștenitorilor, pe lângă veghea asupra treburilor casei, deși este stăpâna mitică a focului și simbolul creației, ea rămâne sortită spațiilor închise, care se dovedesc a fi nu doar formele protectoare ale ciclicității (cum interpretează antropologia). Stăpână a interiorului, dar "condamnată" ca fiind singura vinovată de păcatul primordial, femeia medievală este întruchiparea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
destinelor spectaculoase. De cele mai multe ori, aceste trasee existențiale apar mai întâi proiectate în vise fantastice, împrumutate ca schemă din prevestiri (aparițiile proorocului Ieremia în Alexăndria sau premoniția lui Esop în legătură cu harul său). Destinul eroului cere în mod necesar o geografie mitică; drumul prin rai sau infern, teritorii interzise la început, capătă funcțiile și valorile unei adevărate inițieri magico-ezoterice (și în Halima, și în Alexăndria). În aceste spații, tânărul pășește dincolo de tabu-uri, dovedindu-și puterile necunoscute anterior. Imaginarul îl suprinde chiar
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
siajul rezistenței canonice iconodule, pe alocuri chiar a isihasmului, au integrat în principal discursul militant al puterii și mesajul mobilizator pentru formarea "steagurilor", apeluri politice pe care le-au suprapus peste configurația narațiunii creștine și le-au reprezentat în formele mitice ale luptei contra necredincioșilor. Atitudini iconodule De la rezistența bizantină în fața distrugerii imaginii, dogmatică, dar și materială (salvarea icoanelor) - atitudine transmisă ideologic și spațiilor de civilizație post-bizantină -, se ajunge în creștinismul occidental, în secolul XIV (momentul isihasmului bizantin, dar și al
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și preotul. București: CEU Press, 1997. [1981]. ---. Cele trei ordine sau imaginarul feudalismului. București: Meridiane, 1998. [1978]. ---. Doamnele din veacul al XII-lea. București: Meridiane, 2000. [1995]. Durand, Gilbert. L'Immaginario. Scienza e filosofia dell'immagine. Como: RED, 1996. Figuri mitice și chipuri ale operei. De la mitocritică la mitanaliză. București: Nemira, 1998. [1992]. ---. Structurile antropologice ale imaginarului. Introducere în arhetipologia generală. București: Univers Enciclopedic, 1998. [1960]. ---. Aventurile imaginii. Imaginația simbolică. Imaginarul. București: Nemira, 1999. [1964] [1994]. ---. Arte și arhetipuri. București: Meridiane
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
-ului și a umanului) reprezintă, așadar, un veritabil fenomen, înțeles aici ca un fapt care condiționează toate actele semnificative ale unui domeniu de "exercițiu", în cazul acesta fiind vorba despre discurs (de orice fel: logic și filosofic întâi, apoi științific, mitic, ideologic etc.). Regăsim în unitatea sa cele două elemente despre care am vorbit mai devreme: datul și nimicul, fiecare dintre acestea legat și de distribuirea prin împărțire a logos-ului, și de distribuirea prin împărțire a umanului. Cele două acte
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Cu toate acestea, putem să ne imaginăm că, uneori, cântecul unui psalm sau al unui imn a fost acompaniat de o liră sau de un alt instrument de coarde. De fapt, în arta creștină inițială, Cristos este deseori reprezentat asemenea miticului cântăreț Orfeu, primul purtător de cultură, care, așezat cu o liră în mână în mijlocul animalelor sălbatice, le îmblânzea prin sunetele acesteia. Sfinții părinți cunosc foarte bine problemele impactului cultural: cunosc fascinația cântecelor imorale și puterea contagioasă a cântecelor eretice; cunosc
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
principiilor de dreptate și eficiență. Concluzia aceasta - continuă S. Nazaria - este confirmată nu numai de pretențiile teritoriale ale vecinilor, ci și de atitudinea total antiromânească a populației din teritoriile pierdute în 1940. Evenimentele din iunie 1940 au risipit definitiv „pretențiile mitice ale României asupra Basarabiei”. Atacul nedisimulat la adresa României întregite este „susținut” prin afirmații false și grosolane, referitoare la reacția pozitivă, chiar de sărbătoare, cu care populația i-a întâmpinat pe „eliberatori”, lăsând să se înțeleagă că este vorba nu numai
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
al genezei. Mitul genezei este compus dintr-un eveniment oarecare plasat într-un moment de timp care constituie originea colectivității sau un obicei al acesteia. Acest eveniment poate să fie modelat după un fapt real sau poate fi o plăsmuire mitică pură. Între evenimentul originii și prezent există un timp inumerabil. Inexistența vreunei estimări asupra mărimii duratei scurse de la „facere”, „origine” și prezent este explicabilă prin lipsa completă de informație pe care ea ar putea-o aduce. După evenimentul genezei, timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
familială și viața socială. Precizări conceptuale Ideea de generație este universală. Ordinea timpului pe generații este sistematică atât În Biblie, cât și la vechii greci și egipteni: generațiile succesive serveau drept repere ale timpului memorizat și ca legătură cu timpul mitic al fondatorilor ancestrali. În filosofia evreiască, timpul biblic, inaugurator al timpului istoric, se caracterizează prin continuitate și progres, ambele posibile datorită pactului generațiilor solidare În instituirea legii morale. Conceptul de generație este definit ca fiind un „ansamblu de ființe care
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
mitificare (propriu tradiției patriotice românești de după 1848) a cuceririi romane a Daciei. După ce (În Scrisoarea a III-a) Eminescu pune În antiteză grandoarea romană cu decadența contemporanilor săi - ,,Voi sunteți urmașii Romei?” -, marele poet român personifică (În Memento mori) gândirea mitică autohtonă prin ,,Dunărea bătrână”, În contrast cu rațiunea romană, simbolizată de podul de piatră de la Drobeta. Autoarea crede că nevoia unei ,,identități legitimate din tradiția națională” pentru statul modern român ar fi asigurat succesul ,,construcției identitare a lui Eminescu - poet național”. Critici
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
memoria colectivă, ea trebuie diferențiată de memoria comună asupra unor perioade sau evenimente efectiv trăite. Memoria colectivă este trăită și Întreținută de ansamblul unui grup sau al unei societăți ce participă la elaborarea sa colectivă mai mult sau mai puțin mitică, În măsura În care ea se referă la evenimente trăite sau nu de către membrii săi. Definițiile sociale (discursuri și reprezentări sociale) asupra generațiilor conferă memoriei colective o dublă funcție: de simbol colectiv și de reper al timpului social. Simbolurile colective acționează ca poluri
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
comunitatea de credință și cea cetățenească. La rîndul lor, oameni politici de toate culorile se folosesc de același capital simbolic pentru a obține profit de popularitate. în 1996, universitarul Emil Constantinescu ni s-a înfățișat ca erou al unui scenariu mitic premodern : aflat în pelerinaj la moaștele Sfintei Paraschiva, el ar fi primit printr-un om sfînt sprijinul monahilor pentru victoria în alegeri. Candidatul liberal-democraților la președinția țării propunea astfel românilor un model de societate în care comunismului recent dispărut i
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
fazele timpurii ale chavismului, naționalismul, și nu socialismul sau marxismul, a fost sursa principală care a inspirat ideologia. Chávez a invocat în repetate rânduri simbolismul lui Bolívar și al altor eroi naționali din secolul al XIX-lea, realizând o legătură mitică între mișcarea sa populistă cu un caracter redemptiv și luptele istorice pentru independență națională și integrare regională (Zúquete, 2008: 107-109). Prin definiție deci, adversarii politici au fost concepuți ca fiind forțele antipatriotice, având legături în mod caracteristic cu interesele puterii
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
la tehnici și formule care par să acționeze independent de religie - ea era inserată într-o viziune religioasă precisă a cosmosului și a forțelor sale. Practicile magice sunt, în realitate, concepute ca reproducere și actualizare a unui eveniment arhetipal (uneori mitic) ce a avut loc în sfera divină (Hutter, 1996, p. 102). În definitiv, puterea religioasă dă eficacitate ritului magic întrucât este conectat la o forță supranaturală care determină cursul evenimentelor. Această idee religioasă nu trebuie văzută ca un fel de
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
epicului” și spulberă o serie de prejudecăți din receptarea prozatorului ardelean, cum ar fi acelea privind incongruențele de construcție, inabilitatea stilistică sau tezismul moralizator. Tot astfel, interpretul susține cu probe veridice dominanta realistă a Baltagului sadovenian, confirmată prin sabotarea logicii mitice de către logica mimesisului. Deși pare a gravita pe o altă orbită de preocupări, eseul Rimbaud (1997; Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara) se dezvoltă pe un teritoriu similar celor anterioare. Utilizând o metodă care postulează „emergența operei în biografie și a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288968_a_290297]
-
cu anumite împrejurări biografice, istorice și cu un anume univers cultural”. Investigând fundamentele operei, criticul se oprește inițial la „sentimentul misterului cosmic”, pe care îl evidențiază în toate componentele operei lui Blaga, inclusiv în filosofia sa. Gândirea magică și gândirea mitică - consideră exegetul - își au sorgintea în copilărie și în orizontul satului, văzut mai apoi ca sat-idee sau sat-suflet, cu reverberații multiple în lirica blagiană. Întoarcerea poetului, suprasaturat de cultura filosofică europeană, în acest univers are semnificația unui gest ritualic de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287139_a_288468]
-
îngr. L. Valmarin și Valeriu Râpeanu, București, 1987; La România nella coscienza intellettuale italiană (în colaborare), Milano, 1988; Mihai Eminescu (în colaborare), îngr. Doina Derer, București-Milano, 1993; Studi romeni e romanzi (în colaborare), Padova, 1995; Confronto con Mircea Eliade. Archetipi mitici e identità storica (în colaborare), Milano, 1998. Traduceri: Marin Sorescu, 80 poezii - 80 poesie, ed. bilingva, București, 1972, Giona, introd. trad., Napoli, 1980, Poezii - Poesie - Poems, ed. trilingva, Torino-București, 1995; Tudor Arghezi, Accordi di parole. Poesie (1927-1967), pref. trad., Torino
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286563_a_287892]