6,277 matches
-
a prelungit până în anii 1870-1880. În 1830 are loc o revoluție care pune capăt în sfârșit restaurației și Dinastiei de Bourbon (după tentativele eșuate din timpul Revoluției Franceze și domniei împăratului Napoleon). În 1848 începe o revoluție care pune capăt monarhiei mileniare și este instituită Republica a II-a urmând ca în 1852 să fie impus cel de-al doilea imperiu sub Napoleon al III-lea. În 1871 decade cel de-al doilea imperiu în urma înfrângerii Franței în războiul cu Prusia
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
și de guvern, puterea legislativă era deținută de un parlament bicameral, iar puterea judecătorească era deținută de sistemul juridic. Puterea executivă avea însă tangențe legislative. Regele numea un guvern, iar guvernul răspundea în fața sa. În Franța anului 1814 era o monarhie constituțională, dar nu era un regim parlamentar pentru că guvernul nu avea răspundere în fața parlamentului care nu putea să demită un ministru sau un întreg guvern. Dacă guvernul era constrâns să demisioneze într-un anume context, demisiona alături de parlament. Doar regele
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
va beneficia de bani în 1825. În 1827 a fost desființată Garda Națională, instituție apărută la începutul Revoluției ce era deschisă burgheziei și clasei mijlocii. Opinia publică consideră că prin măsurile luate, regele și colaboratorii săi doreau să instaureze o monarhie prin care să înlăture Charta Constituțională și să readucă vechiul regim la putere.Mulți deputați au adresat o rezoluție prin care se cerea că guvernul să guverneze împreună cu parlamentul pentru ca Franța să adopte un regim parlamentar. Guvernul trebuia să fie
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
exil în Austria unde va muri în 1836 . Totuși, Camera Deputaților controlată de de liberali a refuzat să-l confirme pe ducele de Bordeaux drept Henric al V-lea votându-l pe ducele de Orléans, Ludovic-Filip drept rege al Franței. Monarhia de Bourbon a căzut definitiv. Ducele d’Orleans, Louis Phillipe I, a profitat de pe urma revoluției. O mică grupare dorea instaurarea republicii. Marea majoritatea politicienilor aveau însă convingeri monarhice. La începutul lui iulie 1830, Ducele de Orleans, Louise Phillipe I este
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
număr mare de locuri, urmați apoi de monarhiști a căror cauză legitimistă era reprezentată de fiul ducelui de Berry. Apare însă un nou curent: Orleanismul care era reprezentat de nepotul lui Ludovic Filip, Contele de Paris, care va dori instaurarea monarhiei constituționale. De pe urmă alegerilor din 1848 a rezultat formarea unei Adunări Naționale Constituante, având principal misiune elaborarea și adoptarea unei noi constituții. Dar conflictele politice continuau între diverse facțiuni apărute după revoluție. Societatea franceză era foarte fragmentată. Deși guvernul dorea
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
imperiu. Napoleon al III-lea a fost văzut ca un personaj negativ de istorici. Nu a fost așa căci existau și aspecte pozivite. Economic, Franța traversa o perioada de creștere și dezvoltare economică (nu la fel de mare ca cea din timpul monarhiei din iulie), precum și de prosperitate și industrializare. Structurile economice se modernizau. Statul nu mai era un actor economic, dar avea încă un rol important datorită creării cadrului legislativ favorabil. Statul în calitatea de finanțator al unor lucrări publice (care nu
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
președinte al statului, fiind un compromise între monarhiști și republicani.Consideră că încă nu era momentul potrivit să se abordeze formă de guvernare. Acesta a încălcat acest acord ulterior și s-a proclamat în favoarea republicii. Legitimiștii și Orleaniștii susțineau revenirea monarhiei, ambele formând o mică majoritate. Cele două grupări cădeau de acord că Contele de Paris (candidatul grupării orleaniste) să fie desemnat “monarh”. Legitimiștii doreau o monarhie autoritară. Orleaniștii doreau o monarhie militară. Contele de Chambaud era atașat de simbolurile regaliste
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
acest acord ulterior și s-a proclamat în favoarea republicii. Legitimiștii și Orleaniștii susțineau revenirea monarhiei, ambele formând o mică majoritate. Cele două grupări cădeau de acord că Contele de Paris (candidatul grupării orleaniste) să fie desemnat “monarh”. Legitimiștii doreau o monarhie autoritară. Orleaniștii doreau o monarhie militară. Contele de Chambaud era atașat de simbolurile regaliste și nu voia să renunțe la drapelul alb, deși tricolorul era deja utilizat de câteva decenii și acceptat de întreagă populație a Franței. Nu se putea
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
a proclamat în favoarea republicii. Legitimiștii și Orleaniștii susțineau revenirea monarhiei, ambele formând o mică majoritate. Cele două grupări cădeau de acord că Contele de Paris (candidatul grupării orleaniste) să fie desemnat “monarh”. Legitimiștii doreau o monarhie autoritară. Orleaniștii doreau o monarhie militară. Contele de Chambaud era atașat de simbolurile regaliste și nu voia să renunțe la drapelul alb, deși tricolorul era deja utilizat de câteva decenii și acceptat de întreagă populație a Franței. Nu se putea ajunge la un acord și
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
să renunțe la drapelul alb, deși tricolorul era deja utilizat de câteva decenii și acceptat de întreagă populație a Franței. Nu se putea ajunge la un acord și inflexibilitatea contelui de Chambaud a făcut ca Franța să nu revină la monarhie. În 1873, cel de-al treilea președinte al Franței, Patrice de MacMahon (republican moderat), Duke of Magenta, a refuzat să-i permită prezența pretendentului în parlament. Eșuează astfel cea mai mare tentative de reinstaurare a monarhiei. Thiers nu mai respectase
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
să nu revină la monarhie. În 1873, cel de-al treilea președinte al Franței, Patrice de MacMahon (republican moderat), Duke of Magenta, a refuzat să-i permită prezența pretendentului în parlament. Eșuează astfel cea mai mare tentative de reinstaurare a monarhiei. Thiers nu mai respectase acordul de la Bordeaux și va fi pus în inferioritate de majoritatea monarhistă, în locul sau fiind ales MacMahon, considerat util cauzei monarhiștilor. Este adoptată o lege în care se stabilize durata mandatului președintelui la șapte ani. În
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
începutul secolului al XVI-lea. Domnitori precum Dumitrașcu Cantacuzino în Moldova și Gheorghe Duca în Muntenia, ambii aleși în 1673, și-au predat familiile întregi, nu doar pe unii dintre membri anume aleși, ca zălog la Constantinopol. În același timp, monarhia electivă tradițională din Principate s-a caracterizat printr-o lungă perioadă de dezordine politică și a fost dominată, în fapt, de un număr redus de familii ambițioase, locale sau străine, care au intrat în lupte sângeroase de cele mai multe ori pentru
Epoca fanariotă () [Corola-website/Science/306019_a_307348]
-
a fost fondată în 1478 de monarhii catolici Ferdinand și Isabela pentru a menține ortodoxia catolică în regatele lor și s-a situat sub controlul direct al monarhiei spaniole. Nu a fost abolită definitiv decât în 1834, în timpul domniei lui Isabela a II-a. Inchiziția, ca tribunal
Inchiziția spaniolă () [Corola-website/Science/306060_a_307389]
-
a fost fondată în 1478 de monarhii catolici Ferdinand și Isabela pentru a menține ortodoxia catolică în regatele lor și s-a situat sub controlul direct al monarhiei spaniole. Nu a fost abolită definitiv decât în 1834, în timpul domniei lui Isabela a II-a. Inchiziția, ca tribunal ecleziastic, avea jurisdicție numai asupra creștinilor botezați. Însă, de când evreii (în 1492) și maurii musulmani (în 1502) au fost exilați din
Inchiziția spaniolă () [Corola-website/Science/306060_a_307389]
-
stat din Imperiul German, ce reprezenta aproximativ două treimi din teritoriul acestuia. Regatul a fost numit după teritoriul Prusia din nord-estul Europei, cu toate că baza puterii se afla în Brandenburg. Frederic I din casa de Hohenzollern, a devenit "Mare Elector" al monarhiei Brandenburg-Prusia în 1688. Cu excepția Ducatului Prusiei, toate teritoriile monarhiei Brandenburg-Prusia făceau parte din Sfântul Imperiu Roman aflat sub controlul casei de Habsburg. Deoarece titlul de rege era rezervat împăratului care era Rege al Germanilor, Frederic a obținut acceptul Împăratului Leopold
Regatul Prusiei () [Corola-website/Science/306080_a_307409]
-
din teritoriul acestuia. Regatul a fost numit după teritoriul Prusia din nord-estul Europei, cu toate că baza puterii se afla în Brandenburg. Frederic I din casa de Hohenzollern, a devenit "Mare Elector" al monarhiei Brandenburg-Prusia în 1688. Cu excepția Ducatului Prusiei, toate teritoriile monarhiei Brandenburg-Prusia făceau parte din Sfântul Imperiu Roman aflat sub controlul casei de Habsburg. Deoarece titlul de rege era rezervat împăratului care era Rege al Germanilor, Frederic a obținut acceptul Împăratului Leopold I de a folosii titlul de "Rege în Prusia
Regatul Prusiei () [Corola-website/Science/306080_a_307409]
-
situației cu numeroase state germane. Formarea Uniunii Vamale Germane (Zollverein) din 1834, care excludea Imperiul Austriac, a dus la creșterea influenței Prusiei asupra statelor membre. Constituția Regatului Prusia din 1850, editată de Frederic Wilhelm III, a dus la formarea unei monarhii constituționale și la crearea unui parlament bicameral, "Landtag," ales de plătitorii de taxe și "Herrenhaus" ("Camera Lorzilor"), era numită de rege. Regele era singura autoritate executivă iar miniștrii erau responsabili doar în fața acestuia. În 1862, Otto von Bismarck a fost
Regatul Prusiei () [Corola-website/Science/306080_a_307409]
-
din urmă închise ori complet reformate. Teroarea provocată de măsurile dure luate împotriva opozanților noului regim și entuziasmul ostentativ al procomuniștilor au creat în București și în alte orașe o atmosferă contradictorie. Propaganda comunistă a făcut eforturi consistente pentru defăimarea monarhiei, în pofida enormei simpatii a populației față de aceasta. Una din strategiile folosite pentru acuzarea conducerii anterioare și autopromovare consta în falsificarea istoriei în sensul îngroșării neajunsurilor vieții urbane, în special din capitală (dezechilibrul socio-cultural și urbanistic dintre centrul orașului și periferie
Istoria Bucureștiului () [Corola-website/Science/306108_a_307437]
-
de a lua hotărâri prin "Liberum Veto" fiind dezbinat prin interese private diferite, la care se adaugă dificultatea finanțării unor reforme prin greutățile visteriei statului, vistiernic fiind "Jan Jerzy Przebendowski" 1638 - 1729).După războiul nordic August caută să constituie o monarhie absolută prin o serie de arestări, în 1715 / 1716, are loc o revoltă a mici nobilimi poloneze contra regelui, rebelii erau uniți prin "Conferederația din Tarnogrod" fiind conduși de mareșalul Ledóchowski, groful Branicki, și Ludwik Pociej (un prieten de-al
August al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/306144_a_307473]
-
Imperiul Austro-Ungar, cel mai înalt vârf din Carpați a primit primul nume dat de oficialitățile statului − după numele împăratului de atunci Franz Josef I. Ghidurile turistice din acea vreme nu au preluat toate această schimbare oficială de nume. După destrămarea monarhiei austro-ungare în 1918, muntele a continuat să fie denumit "Gerlachovský štít" deoarece aparținea de localitatea Gerlachov. Guvernul polonez, care revendica teritoriul Tatra Înaltă, a denumit muntele "Szczyt Polski" (Vârful Polonez), dar nu și-a exercitat niciodată controlul asupra lui. În
Vârful Gerlachovský () [Corola-website/Science/306166_a_307495]
-
În aceeași seară, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, aleșii nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” (sic!) nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției totalitare a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie 1948.
Constituția României din 1938 () [Corola-website/Science/306177_a_307506]
-
a fost sancționată și promulgată de Regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, dată la care a intrat în vigoare. Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea
Constituția României din 1923 () [Corola-website/Science/306176_a_307505]
-
În aceeași seară, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, aleșii nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” (sic!) nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției totalitare a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie 1948.
Constituția României din 1923 () [Corola-website/Science/306176_a_307505]
-
și a creat o legătură între papalitate și Risorgimento. Mulți lideri revoluționari au vrut o republică, dar în cele din urmă a fost un rege și ministrul său șef care au avut puterea de a uni statele italiene într-o monarhie. Unul dintre cele mai influente grupuri de revoluționari a fost Carbonarii (vânzătorii de cărbune), o organizație secretă formată în sudul Italiei la începutul secolului al XIX-lea. Inspirați de principiile Revoluției franceze, membrii săi erau în principal apartenenți ai clasei
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
el nu va acționa împotriva celor care erau împotriva unificării Italiei. Încurajați de declarație, revoluționarii din regiune au început să se organizeze. În timpul Revoluției din iulie 1830 din Franța, revoluționarii l-au forțat pe rege să abdice și au creat Monarhia din Iulie cu încurajarea noului rege francez, Ludovic-Filip. Ludovic-Filip le-a promis revoluționarilor ca Ciro Menotti că va interveni dacă Austria va încerca să intervină în Italia cu trupe. Temându-se că își va pierde tronul, totuși, Ludovic-Filip nu a
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]