7,150 matches
-
défi paternaliste 41 Timeo Danaos 43 Etrange symétrie 45 Un pas en avant 48 Sous le signe du pluralisme 50 La force de la nonviolence 53 Pour "La proclamation de Timișoara" 55 Le sommeil de la raison 57 Pro memoria 59 La nostalgie de la vérité 63 La seeonde mort 66 Vade retro.... 68 Notre espoir 72 La marche de la révolution ....75 Espirit civique ou volonté de pouvoir ..78 Le quatrième pouvoir.. 82 O tempora!.......... ....85 Ubi justitia ? 88 Politique et déontologie 89 L
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
les malades de l'histoire 160 L'histoire à la fin du siècle 164 Une stratégie culturelle 168 A la recherche de la synthèse 171 La rigueur de l'esprit 175 Non seulement de la raison 179 Le paradigme latin 182 La nostalgie de la sécurité 186 "Si l'histoire n'existait"... 190 Les Carpatholatins 196 La Révolution en étude: variations thématiques.............................................199 Arc sur le temps 205 "Les veilleuses seront-elles allumées?" 208 La perspective de l'integration 212 Entre humilité et élévation 215
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
3 Continuitate și ruptură 3 Tabuuri desuete 3 Sfidarea paternalistă 3 Timeo danaos... 3 Strania simetrie 3 Un pas înainte 3 Sub zodia pluralismului 3 Tăria nonviolenței 3 În sprijinul "proclamației de la timișoara" 3 Somnul rațiunii 3 Pro memoria 3 Nostalgia adevărului 3 A doua moarte 3 Vade retro 3 Speranța noastră 3 Mersul revoluției 3 Civism sau voință de putere? 3 A patra putere 3 O tempora!... 3 Ubi justitia? 3 Politică și deontologie 3 Imperativul critic 3 Dialog social
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Mesajul unirii 3 Dincolo de tăcere 3 Ordinea istorică, ordinea medicală 3 Din nou bolnavii istoriei 3 Istoria la sfârșit de secol 3 O strategie culturală 3 În căutarea sintezei 3 Rigoarea spiritului 3 Nu numai rațiune 3 Paradigma latină 3 Nostalgia siguranței 3 De n-ar fi istoria... 3 Istoria ca terapeutică a spiritului 3 Carpatolatinii 3 Revoluția în studiu: variațiuni pe aceeași temă 3 Arc peste timp 3 "aprinde-se-vor candele?" 3 Perspectiva integrării 3 Între umilință și înălțare
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cafenea. "[P. I.] Chelnerul voi să-l ajute să-și dezbrace pardesiul, dar se împotrivi. Îl mai păstrez puțin, până ce mă mai încălzesc. Apoi întoarse capul spre față: Pentru domnișoara, [...]" Abrupt, ca o declarație de dragoste aproape, Antim îi mărturisește nostalgia lui față de o altă lume și emoția de a o întâlni că o străină. Aparent, aceasta emoție poate fi confundată cu efuziunile unui bătrân libidinos, dar este altceva: este emoția maestrului care își descoperă discipolul. În continuare, conversația dintre Antim
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
renunța la povestirea în imagini și acțiuni descriind sentimente, gânduri, trăiri și impresii, toate amestecate într-o diacronie accelerată. Nu mai avem timp să observăm decorul sau amănunte gestuale sau mimica. Ceea ce contează este impresia, retrăirea lor subiectivă de către personaje, nostalgia. Imaginea lasă loc scriiturii. Eliade revine la povestirea filmica în momentul trecerii lui Antim în timpul fantastic. El se lasă "dus că un copil" până în dreptul oglinzii, care are o strălucire misterioasă. În fața ei, ca orice suflet din starea bardo în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
n'y a plus d'évêques, îl n'y a plus d'Eglise. Îl y a pourtant quelque chose qui persiste, aussi profondément que l'instinct sexuel sans lequel îl n'y aurait même pas de survivants, c'est la nostalgie de la Genèse, de l'Evangile et de l'Apocalypse. Même și cette histoire est déformée, apprenez que, jusqu'à son dernier souffle, l'humanité gardera la fascination de cette histoire et de son renouvellement." (Le cimetière des voitures. Mieux que
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Or, dumneavoastră nu sunteți din acea lume. În această lume apocaliptica, nu mai sunt episcopi, nu mai e Biserică. Cu toate acestea, există ceva care persisită, la fel de profund că instinctul sexual, fără de care n-ar mai fi nici supraviețuitori. Este nostalgia Facerii, a Evangheliei și a Apocalipsei. Chiar dacă aceasta poveste e deformata, aflați că până la ultima suflare, omenirea va păstra fascinația acestei istorii și a reînnorii sale." (Cimitirul de mașini. Mai bine decât Fellini, Bergman și Buñuel de P.Bruckberger pe
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
de unde, cum remarcă Fernando Savater, "si cruzimea sumbră și veselă a dispoziției sale, ca și resemnarea să, la care ajunge și pe care o menține cu greu și care dă într-un fel de seninătate frenetica."18 Sábato trăiește cu nostalgia absolutului, pentru ca viața să, strâns legată de istoria țării sale, cu aspectele sale profunde și tragice, se compune dintr-o succesiune de iluzii pierdute, care înseamnă tot atâtea absoluturi pierdute: prima este desprinderea de inocentă copilăriei, iar Cioran nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
să de mântuiala", condamnată, deci, la nefericire, Cioran merge pe aceeași linie a discipolului lui Socrate, Antistene, care declara că preferă să-și piardă mințile decât să simtă o plăcere. Chipul lui Cioran nu are nimic senin, poate doar o nostalgie după frumusețea sfinților. Dacă lumea se face suportabila uneori pentru Cioran, le-o datorează efuziunilor mistice, care îl pot apropia de "o amăgire de absolut", însă, "când ai devenit incapabil să simți, nu zic o tranșă, dar măcar o umbră
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și spiritual unic în lume, trecând în jumătate de secol de la două sute de mii de locuitori la opt milioane, creșterea această "violență", faptul că au venit sute mii de familii străine, cu speranțele lor și cu inevitabilă lor frustrare, cu nostalgia după țară lăsată departe, resentimentul băștinașilor față de invadatori, senzația de fragilitate și tranzitoriu, "toate acestea au provocat acest mod de a fi problematic și neliniștit al argentinianului. Aici avem senzația că trăim într-o tabără, fără această protecție a eternității
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în zori, căutând să nu facă zgomot, ne poartă din nou spre profunzimile din personajele sale"124. Perioadă copilăriei, primul absolut din viața lui, de care se rupe iremediabil și pe care îl va regretă toată viața, este evocata cu nostalgia de acolo, din "singurătatea biroului": "Pe masura ce ne apropiem de moarte, ne apropiem și mai mult de pământ, dar nu de pământ în general, ci de acea bucată, acea infimă, dar atât de dragă, atât de dorită bucată de pământ unde
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
lumină în subteranele sufletului, caută salvarea, poate prin iubire. Fernando merge pe urmele uzurpatorilor echilibrului originar, fiind un devorator al inocenților, un hoț de absolut, dar pe care il salvează iubirea unor oameni că prietenul de care își amintește cu nostalgie Sábato: Îmi amintesc iubirea pe care o avea prietenul meu, Tortorelli, pentru copacii lui. Era emoționant, ajungea chiar să îmbrățișeze pe vreunul care-i aducea aminte de epocă în care fusese pădurar"27. IPOSTAZELE ABSOLUTULUI " Omul este Dumnezeu când visează
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
dar, totodată, dincolo de rău. Este unul dintre purtătorii de speranță și absolut, este însuși Sábato, cu tristețile și neliniștile sale, dar și cu încrederea că "pentru ceva tot ne-am născut pe acest pământ". Prilej de a-și aminti cu nostalgie imagini de o frumusețe și o infinită gingășie umană, ca, de exemplu, acea femeie care surâdea plină de o imensă și modestă iubire, lăcrimând de fericire alături de tripleții pe care tocmai îi născuse într-un spital mizerabil, fără să se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de la Plata, "el porteno", si universalitatea să. "A spune Buenos Aires înseamnă a spune "lumea și acum" spune Julio Cortázar (el însuși autor de texte de tangouri) în care o poveste scurtă poate cuprinde toată tristețea, durerea sau melancolia personajului."109 Nostalgia este esența tangoului, dar și a baladei, a doinei românești, a fado-ului portughez sau a flamenco-ului andaluz. În toate aceste forme de expresie a dorului (saudade, anoranza), se evocă paradisul pierdut al copilăriei, nostalgia după zile mai bune
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sau melancolia personajului."109 Nostalgia este esența tangoului, dar și a baladei, a doinei românești, a fado-ului portughez sau a flamenco-ului andaluz. În toate aceste forme de expresie a dorului (saudade, anoranza), se evocă paradisul pierdut al copilăriei, nostalgia după zile mai bune, exaltarea iubirilor de altădată, cu note de neputința și de pasivitate în fața unei rupturi ireversibile, ca aceea de țară. Spune Julio Cortázar, el însuși trăind departe de patrie, într-un tangou de nostalgie pentru Buenos Aires: "Mi-
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
pierdut al copilăriei, nostalgia după zile mai bune, exaltarea iubirilor de altădată, cu note de neputința și de pasivitate în fața unei rupturi ireversibile, ca aceea de țară. Spune Julio Cortázar, el însuși trăind departe de patrie, într-un tangou de nostalgie pentru Buenos Aires: "Mi-e dor de Crucea Sudului când setea mă face să ridic capul / Ca să beau din vinul tău negru în miez de noapte. / Și mi-e dor de străzile cu magazine dormitând / Și în care parfumul ierbii tremură
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Europa, tangoul era însăși Argentina prin antonomasie, așa cum Spania înseamnă coridele. Și, ne place sau nu, e drept că aceasta schematizare are ceva profund adevărat, pentru că tangoul întruchipează trăsăturile esențiale ale țării pe care începusem să ne-o construim: dezrădăcinarea, nostalgia, tristețea, frustrarea, dramatizarea, nemulțumirea, ranchiuna și problematizarea"124, căpătând fie nuanțe delicate (Caminito), fie grotești (Noches de Reyes), fie aspre și dramatice cum sunt celebrele tangouri ale lui Enrique Santos Discépolo. Sunt puține țări în lume în care sentimentul nostalgiei
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nostalgia, tristețea, frustrarea, dramatizarea, nemulțumirea, ranchiuna și problematizarea"124, căpătând fie nuanțe delicate (Caminito), fie grotești (Noches de Reyes), fie aspre și dramatice cum sunt celebrele tangouri ale lui Enrique Santos Discépolo. Sunt puține țări în lume în care sentimentul nostalgiei să se fi repetat atât: la primii spanioli care-și regretau patria îndepărtată, la indieni, pentru că duceau dorul libertății pierdute, la gauchos, ceva mai tarziu, deplasați de civilizația europeană, exilați în propria lor țară, rememorând vârstă de aur a sălbaticei
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
unde m-am născut"130, pentru că locuitorii noii Argentine nu lasă nimic cum au găsit, nimic nu rămâne la fel în orașul fantomă, ceea ce, spune Sábato, "din punct de vedere filosofic, este și mai neliniștitor", iar poetul popular își cântă nostalgia după cafeneaua-simbol al rădăcinilor sale în patrie pe care nu o mai găsește unde o lașase în tangouri precum "Cafeneaua Îngerașilor": "Eu te evoc, pierdut prin viață / și printre rotocoale de fum"131, în timp ce modestul "Manrique de mahala" se întreabă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
care a furat focul de la zei ca să-l dăruiască omului. Focul vital care îi menține starea agonica pentru a lupta cu moartea și, chiar dacă încă nu vine, e acolo, prezența, făcându-l să se lupte cu tristețile, nevoile, neliniștile și nostalgiile sale, cu gândul la inevitabilul sfârșit."148 În 1917, apare pe scena tangoului figură emblematica a lui Carlos Gardel, care este pentru tango "ceea ce este Cervantes pentru literatură spaniolă". Pentru Gardel poeții scriu poezii ce vor deveni scurte melodrame cu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Rubino în Pară una alquimia del tango 156, elemente care formează prin ele însele o armonie, o structură ordonată, în care elementul "pământ" trimite la imaginea "mamei", ca dătătoare de viață individuală, sau ca mamă-oraș, ca femeie, simbol al perenului, nostalgia locuitorului din Río de la Plata. Aerul înseamnă ceea ce se ridică, ceea ce încearcă învingerea gravitației, reprezentat de dans; apă care se scurge, care ne scăpa printre mâini este timpul, iar focul este inima tangoului, reprezentată de burduful bandoneonului. Începând cu "scumpă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mama cu Buenos Aires, cu ambele are o conversatie ce incită la confesiune: " Ce ți se întâmplă, Buenos Aires? / Cine a comis fărădelegea / Să schimbe cu pizzerii / leagănele tangoului?"158. Cântărețul de tangou asociază mama cu barul unde obișnuiește să-și plângă nostalgiile, în care află un ambient primitor, ca uterul matern, un refugiu, casa: "Cum ai uitat ce ți-am cerut, / crâșma din Buenos Aires / când numai tu în viața asta / îmi mai amintești de bătrână mea!"159. Nostalgia mamei, ca refugiu, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
obișnuiește să-și plângă nostalgiile, în care află un ambient primitor, ca uterul matern, un refugiu, casa: "Cum ai uitat ce ți-am cerut, / crâșma din Buenos Aires / când numai tu în viața asta / îmi mai amintești de bătrână mea!"159. Nostalgia mamei, ca refugiu, ca odihnă, este esența metafizicii tangoului argentinian, al autoexilatului-imigrant, în sensul pe care îl dă acestei dicotomii Mariana Bustelo 160. Distanță față de țara Bustelo o definește fie ca rezultat al deciziei personale, fie determinată de cauze exterioare
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
oferit metaforă asta a neantului care este pampa noastră "tuturor celor de bună-credință" care erau în căutarea unui cămin, a unui pământ pe care să prindă rădăcini (...). Dar mulți au dat peste alta sărăcie, cea a vidului interior și a nostalgiei, fiindcă, pe masura ce vaporul se îndepărta de port, cu chipurile brăzdate de lacrimi, isi vedeau propriile mame, fii și frați cum se pierdeau în moarte, căci nu mai aveau să-i vadă niciodată.(...) Și, străbătând acest teribil ținut Leviatán, pe malurile
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]