KorAP: Find »[drukola/base=oaste & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...200 201 202 ...212 >

5,280 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

ajunge chiar la înrudiri: Taka, fiul lui Nogai, se căsătorește cu fiica țarului Gh. Terter, iar Sviatoslav, alt țar bulgar, se căsătorește cu o fiică a Eufrosinei, "hăneasa creștină de la Dunăre". În acest fel, Bulgaria devine vasală a mongolilor și oștile lor trec Dunărea, în sud, aproape în fiecare an. Și Serbia are curând aceeași soartă: regele Ștefan Miliutin încercase să ocupe Vidinul, dar este avertizat de Nogai că cetatea și boierii de acolo se află sub ocrotirea lui (1292). Mihail

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
extindă autoritatea asupra unor teritorii supuse coroanei ungare aflate dincoace de Carpați, se pare că, în dreapta Oltului, el a preluat teritoriile aparținând cnezatelor lui Ioan și Farcaș. În același timp, faptul că Litovoi, ca vasal, a acceptat lupta directă cu oastea trimisă de suzeranul său, exprima un crez politic și un plan de concentrare sub o singură autoritate a unor ținuturi românești libere. Pentru fapta sa, el a plătit cu prețul vieții, pe câmpul de luptă .7 Dar moartea lui Litovoi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sus, românii au profitat de starea confuză și anarhia nobiliară din regatul arpadian, pentru a se întări la ei acasă. La puțin timp după năvălirea în Ungaria, în 1323, Mihail, fiul lui Stracimir de la Vidin, se proclama țar și aduna oaste alcătuită din "ungrovlahi și cu tătari împreună", cu care lupta împotriva bizantinilor. În același timp, în sudul Dunării, avea loc o mare năvălire a tătarilor-istoricul bizantin Ioan Cantacuzino scria: "Sciții (tătarii), care locuiau în munții de la nord (Carpați), neamul cel

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aflată la "granița Valahiei".17 Libertatea țării de sub stăpânirea mongolă, subliniază P. P. Panaitescu, a fost înfăptuită de Basarab cu ajutorul creștin al regelui Ungariei, suzeranul său. Acest fapt poate fi dedus din diplomele regelui Carol Robert, prin care acesta trimitea oști și soli peste munți. Trebuie examinate originile suzeranității regalității ungurești asupra Țării Românești: de ce au fost domnii munteni vasali ai regilor unguri și cum a început această suzeranitate? Doar Panaitescu, dintre istorici, a pus și rezolvat obiectiv această problemă. Rațiunile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
istorici, a pus și rezolvat obiectiv această problemă. Rațiunile impunerii ei (suzeranității) au fost, în primul rând, economice: desfacerea mărfurilor ungurești din Transilvania făcea necesar controlul drumului Oltului și Brăilei. De aceea, regatul ungar, ca stat creștin, a ajutat cu oști pe voievodul român, care asigura securitatea căilor comerciale, și l-a protejat, l-a luat sub ocrotirea sa, de-unde a rezultat impunerea suzeranității ungurești la sud de Carpați. Țara Românească, aflată la începuturile ei și sub amenințarea mongolă, a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numeroși și neînsemnați. De fapt, situația lui Basarab, după 1324, pe plan extern, era complicată, fiind în relații tensionate atât cu ungurii cât și cu sârbii. El era aliat cu bulgarii încă din 1323, îl ajutase pe țarul Mihail cu oștile sale, iar fiica sa era căsătorită cu noul țar, Ioan Alexandru. În iunie 1330, izbucnește războiul între sârbi și bulgari, despre care o scriere sârbească susține că atunci au luptat contra lor (sârbilor) "șapte țări": bizantinii, Mihail de la Târnovo și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
doar un act de supunere a lui Basarab față de suzeranul său. El evocă un tribut, plătit anterior, de voievozii români Coroanei ungare, în mărci de argint, a cărui plată este refuzată de voievodul transalpin. Regele Carol Robert și-a mobilizat oastea în Banat, la Timișoara sau Mehadia, în apropiere de cetatea Severinului. După "Cronica pictată", oastea regelui pătrunde în țară, apoi este ocupat Severinul, în septembrie 1330. Ce s-a întâmplat mai departe ? În privilegiul acordat de regele Ungariei și datat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
plătit anterior, de voievozii români Coroanei ungare, în mărci de argint, a cărui plată este refuzată de voievodul transalpin. Regele Carol Robert și-a mobilizat oastea în Banat, la Timișoara sau Mehadia, în apropiere de cetatea Severinului. După "Cronica pictată", oastea regelui pătrunde în țară, apoi este ocupat Severinul, în septembrie 1330. Ce s-a întâmplat mai departe ? În privilegiul acordat de regele Ungariei și datat 26 noiembrie 1332, se spune: "...pornind oastea noastră, am ajuns în niște ținuturi de margine

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în apropiere de cetatea Severinului. După "Cronica pictată", oastea regelui pătrunde în țară, apoi este ocupat Severinul, în septembrie 1330. Ce s-a întâmplat mai departe ? În privilegiul acordat de regele Ungariei și datat 26 noiembrie 1332, se spune: "...pornind oastea noastră, am ajuns în niște ținuturi de margine ale regatului nostru, ce erau ținute pe nedrept de către Basarab, fiul lui Tihomir (Thocomerius), schismaticul, spre marea noastră nesocotire și a sfintei coroane; acest Basarab, necredinciosul nostru român". După cucerirea Severinului fără

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Tihomir (Thocomerius), schismaticul, spre marea noastră nesocotire și a sfintei coroane; acest Basarab, necredinciosul nostru român". După cucerirea Severinului fără luptă, îndemnat de voievodul Transilvaniei Toma Szecsenyi, regele se aventurează apre Argeș, centrul stăpânirii muntene. Nu se cunoaște bine traseul oastei regești, dar se presupune că el a înaintat prin Tismana, Tg. Jiu, Horezu și Vâlcea, apoi peste Olt, direct la Argeș. După "Cronica pictată", oastea regelui străbate o "țară necunoscută, între munți și dealuri cu păduri", iar toți participanții la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Toma Szecsenyi, regele se aventurează apre Argeș, centrul stăpânirii muntene. Nu se cunoaște bine traseul oastei regești, dar se presupune că el a înaintat prin Tismana, Tg. Jiu, Horezu și Vâlcea, apoi peste Olt, direct la Argeș. După "Cronica pictată", oastea regelui străbate o "țară necunoscută, între munți și dealuri cu păduri", iar toți participanții la expediție, oameni și cai, încep să sufere de foame (DRH D, I, p. 47). În cele din urmă, extenuată și permanent hărțuită de români, oastea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
oastea regelui străbate o "țară necunoscută, între munți și dealuri cu păduri", iar toți participanții la expediție, oameni și cai, încep să sufere de foame (DRH D, I, p. 47). În cele din urmă, extenuată și permanent hărțuită de români, oastea regească ajunge în fața Argeșului și își instalează tabăra acolo. Iorga prezintă lucrurile diferit, după ajungerea regelui la Severin: fugari (nemulțumiți) de sub stăpânirea lui Basarab l-au informat și chiar l-au ațâțat pe rege împotriva voievodului. Aceștia (Danciu, fiul lui

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
domnia munteană de la Argeș, după înfrângerea din 1277, spre sfârșitul secolului al XIII-lea (1290-1300), de Tihomir. S-au adăugat la acestea și sfaturi ale cumanilor, acum supuși regelui Ungariei, descendenții vechilor stăpâni ai câmpiei muntene, care erau prezenți în oastea sa. În ceea ce privește traseul expediției, istoricul consideră că regele n-a pătruns în țară pe la Severin, pentru a străbate atâta cale până la Argeș, ci a coborât din Ardeal prin pasul Bran, spre acel Câmpulung din Muscel, întemeiat de coloniști străini, unde

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ulterior, diploma din 30 iunie 1347, menționează că Ștefan Lackfi, comandantul armatei regești, "a capturat șase oameni (vlahi), iar pe cei mai mulți i-a ucis" (DRH D, I, p. 65-66). Finalul campaniei este controversat, ca și traseul și detaliile ei. Situația oastei ungare în fața Argeșului era grea, lipsită de provizii, n-avea nici o ieșire. În aceste condiții dificile, fără o luptă decisivă, soluția împăcării regelui cu voievodul român s-a impus și se ajunge la o pace (de fapt, armistițiu), o "pace

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
este ucis și pecetea regală se pierde, iar regele poate scăpa prin sacrificiul credinciosului său Desideriu, fiul lui Dionisie, care a îmbrăcat veșmintele regești". Lupta s-a dat, cf. "Cronica pictată", de vineri 9 până luni 12 noiembrie 1330. Înfrângerea oastei regești a fost completă, izvoarele, în general, și "Cronica pictată" o confirmă, capturile și prăzile au fost numeroase și de tot felul. Regele, subliniază sursele, a scăpat travestit; înfrânt, el s-a întors la Vișegrad (DRH D, I, p. 47

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
53-54, 57; Scriptores rerum Hungaricarum, I, p. 499-500). Izvorul german, Cronica terre Prussiae a lui Petru de Duisburg consemna cu satisfacție vestea înfrângerii regelui ungur, văzând în aceasta o pedeapsă divină, El vorbește despre o "ambuscadă" în care a căzut oastea ungară, prin "înținarea copacilor unei păduri de către țărani". Izvorul ungar Chronicon pictum Vindobonense redă evenimentele cu obiectivitate desăvârșită și cu o perfectă autenticitate. Iorga arată că prezența pe lângă voievodul Transilvaniei, Toma, a trei prepositi și a unui călugăr dominican indică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tradiția noastră, influențată de legendele ungurești, are în vedere întemeierea Moldovei, în urma acelei expediții împotriva tătarilor a regelui Ludovic, din 1343 sau 1345, sprijinită și de Sf. rege Ladislau I (1077-1095), care, cf. legendei, a ieșit din mormânt în ajutorul oastei creștine". Tradiția întemeierii, spune el, "caută să explice, în mod etiologic, originea romană și credința ortodoxă a românilor". Pentru a explica numele, limba și credința, "s-a inventat narațiunea despre frații Roman și Vlahata, ca străbuni omonimi ai românilor și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
papale, din 4 octombrie 1332, atestă existența la răsărit de Carpați a unor căpetenii (fruntași) locale, care preluaseră drepturile Episcopiei cumanilor, bunurile și drepturile Episcopiei Milcoviei fuseseră cotropite de "puternicii acelor părți" (DRH D, I, p. 45). În 1325, o oaste românească de la est de Carpați participa alături de oștile polone, rutene și lituaniene la lupta împotriva markgrafului de Brandenburg (cf. Iorga, vezi mai sus). Această participare ilustrează forța pe care o reprezentau formațiunile românești est-carpatice. În 1326, regele Poloniei, Wladislaw Lokietek

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
răsărit de Carpați a unor căpetenii (fruntași) locale, care preluaseră drepturile Episcopiei cumanilor, bunurile și drepturile Episcopiei Milcoviei fuseseră cotropite de "puternicii acelor părți" (DRH D, I, p. 45). În 1325, o oaste românească de la est de Carpați participa alături de oștile polone, rutene și lituaniene la lupta împotriva markgrafului de Brandenburg (cf. Iorga, vezi mai sus). Această participare ilustrează forța pe care o reprezentau formațiunile românești est-carpatice. În 1326, regele Poloniei, Wladislaw Lokietek, beneficia și el de ajutorul (serviciile) cavalerilor lituani

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
italieni de la Marea Neagră și erau angajați în război cu Polonia, regele ungur a organizat o mare expediție împotriva lor. Operațiile militare propriu-zise au fost încredințate lui Andrei, fiul lui Lack (Lackfi), o familie nobiliară transilvană, comite al secuilor, ajutat de oști din Țara Românească. El a atacat pe tătari "în țara lor" (sălașele lor), probabil în Bugeac, principele mongol Othlam, "al doilea după han", a fost capturat, apoi decapitat, a fost luată o pradă bogată. În anul următor, 1346, forțele creștine

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
gândea să reactiveze Episcopia cumană, a Milcovului, reluând o mai veche propunere. Curând după 1345, și papa trimitea scrisori în aceeași intenție de reînființare a vechii episcopii teritoriul din sudul Moldovei pe care se afla aceasta fiind tocmai eliberat de oștile creștine. În anii următori, au fost organizate alte expediții războinice dinspre Transilvania spre Moldova, cronicile ungurești precizează: "După aceasta (expediția din 1345), secuii au năvălit adesea asupra tătarilor și se întorceau cu pradă mare...aceia care rămăseseră în sudul Moldovei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de Ungaria (Moldova). Cronica lui Villani afirmă că, în 1352, "s-au luptat ungurii cu tătarii, în părțile Haliciului, iar păgânii (tătarii) s-au retras după o luptă indecisă". Această expediție a avut ca obiectiv nordul Moldovei, pentru a susține oastea regelui Ludovic, care acționa împotriva Haliciului, aliat al tătarilor. La întoarcerea din țara Haliciului, oastea regelui a trecut Siretul (denumire ungurească: "seretem") în mai multe rânduri, atunci au pierit 4000 de cai, oameni și cai sufereau de foame, până au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tătarii, în părțile Haliciului, iar păgânii (tătarii) s-au retras după o luptă indecisă". Această expediție a avut ca obiectiv nordul Moldovei, pentru a susține oastea regelui Ludovic, care acționa împotriva Haliciului, aliat al tătarilor. La întoarcerea din țara Haliciului, oastea regelui a trecut Siretul (denumire ungurească: "seretem") în mai multe rânduri, atunci au pierit 4000 de cai, oameni și cai sufereau de foame, până au ajuns la Bereg (Maramureș). Expediția din 1352 împotriva tătarilor a fost declanșată dinspre Maramureș în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dinspre Maramureș în direcția nordului Moldovei și, urmarea expediției, a fost alungarea definitivă a tătarilor din Moldova (dar în colțul sud-estic, în Bugeac, ei s-au menținut până la sfârșitul secolului al XIV-lea). În acest context extern favorabil, al victoriei oștilor cruciate ungurești împotriva păgânilor (tătarilor), a fost întemeiată Moldova. Anul 1352, crede P. P. Panaitescu, poate fi considerat ca dată a întemeierii statului est-carpatic. După triumful regelui Ungariei, cu sprijinul populației locale, pe versantul de răsărit al Carpaților, pe valea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prestării jurământului de credință, în anul 1359 (adică chiar în anul descălecatului !), a doua zi după Sf. Petru și Pavel (29 iunie), o armată alcătuită din călăreți polonezi a fost trimisă spre Moldova, pentru a repune în drepturi pe Ștefan. Oastea poloneză a fost întâmpinată de Petru, în Țara Șipenițului, și atrasă într-o zonă cu păduri întinse și greu accesibile, numite "plonine" (codrii plonini), unde moldovenii a prăvălit asupra ei o mulțume de copaci (o Posadă moldovenească). Atacați prin surprindere

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]