13,698 matches
-
în brațele sale puternice, dar incredibil de tandre, porni spre patul larg și primitor, unde o așeză cu mare grijă ca pe un bibelou neprețuit, peste pat. Se întinse lângă ea în timp ce o săruta. Săndica simțea cum îi iau foc obrajii. Dacă până acum torcea ca o pisică răspunzând la dezmierdările lui pasionale, devenise fiară, gata să se năpustească asupra prăzii, aflată la îndemâna sa. - Ești un depravat, îi șopti ea la ureche sărutându-i lobul urechii și am să te învăț
CAT DE MULT TE IUBESC..., ROMAN; CAP. X SINAIA, ORASUL IUBIRII de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1135 din 08 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341985_a_343314]
-
Din tot ce are imperfect viața, din tot ce este alterat în ea, din toate tarele umane, comedia de altădată făurea o pricină perfectă de râs până la lacrimi. Limitele râsului duceau la contradicția lui, lacrimile. Ele curgeau ca apa pe obraji, nu ca picăturile, și tumefiau fața! Cândva nu se râdea din orice. Nici nu se producea umorul slab, de joasă altitudine, fără nici o minimă desprindere în elanul hazului. Erau actori atât de mari care nu jucau capricii banale, ci spuma
OLTIŢA CHIRILĂ. SĂRIM ÎNTR-O EPOCĂ FĂRĂ ARTA SPECTACOLULUI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1112 din 16 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/342097_a_343426]
-
am aruncat în brațele unui necunoscut... M-am îndrăgostit pentru prima oară!... Vreau să-ți cunosc viața, părinții, locurile natale... PRINȚIȘOR:(cu o undă de tristețe) Părinții mei nu mai sunt... Adevărul despre mine este straniu... Fata îl mângâie pe obraz. NARCISA: Ești iubirea vieții mele! PRINȚIȘOR: Te-am plăcut ... și te urmăresc de mult timp... NARCISA:(vioaie) Aha, erai îngerul meu păzitor!? PRINȚIȘOR: Și tatăl meu a fost din rândul muritorilor... Fata sare vioaie în picioare. NARCISA: Să nu-mi
REGATUL LUI DRACULA (V) (SCENARIU FILM) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1135 din 08 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341993_a_343322]
-
ascult cu plăcere, poetul inimii mele! PRINȚIȘOR: Te rog, nu mai râde!... Pe jumătate sunt vampir! Narcisa tresare și se retrage înspăimântată din brațele cavalerului. NARCISA: Ceee? PRINȚIȘOR:Te-am rugat să fi pregătită pentru marele adevăr. Fata își freacă obrajii cu palmele, apoi se ciupește de lobul urechilor ca nu cumva să viseze. PRINȚIȘOR:Viteazul căpitan s-a făcut vampir și alături de fiica lui Dracula trăia într-un palat Carpați. NARCISA: Ce fericire! PRINȚIȘOR: În urma unei trădări părinții mei au
REGATUL LUI DRACULA (V) (SCENARIU FILM) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1135 din 08 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341993_a_343322]
-
printre flori și arbori, piscină... Doi bărbați deschid porțile duble și mașina pătrunde în curte. Din ea coboară Narcisa și Prințișor. Părinții fetei îi întâmpină. Tatăl, un bărbat voinic cu părul cărunt, își îmbrățișează fiica, apoi aceasta se sărută pe obraz cu mama sa, o femeie înaltă și părul șaten făcut coc. TATĂL:(bucuros) Bine ai venit, fiica mea! MAMA:(emoționată) Abia așteptam să te întorci! Fata arată spre cavalerul care o însoțește. NARCISA: El este Prințișor! (către tânăr) Dragul meu
REGATUL LUI DRACULA (V) (SCENARIU FILM) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1135 din 08 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341993_a_343322]
-
musafir pătrund în salon. La un semn muzica invadează salonul iar afară lăutarii cântă parcă mai cu foc. În grădină este joc și voie bună, în salon valsuri și eleganță. Mireasa plutește în brațele Contelui căruia îi revenise culoarea în obraji. Este un bărbat puternic, prezentabil, elegant, plin de grație și valsează ca nimeni altul. Narcisa este fericită! Valsează cu un vampir adevărat care nu mai are nimic comun cu ființa umană. Purtată cu eleganță pe aripile sunetelor armonioase nu se
REGATUL LUI DRACULA (V) (SCENARIU FILM) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1135 din 08 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341993_a_343322]
-
un vocabular bogat și alta e să creezi o producție literară. O poezie... În fine, mă arunc în brațele destinului cu tupeu și îi dau drumul spre apariție unui volum de poeme bilingve! Dacă voi fi criticat de specialiști... întind obrazul de pe acum și îmi cer și scuzele de rigoare. De fapt cel mai asiduu critic al traducerilor e tot băiatul meu... Noroc că el mă cunoaște, mă înțelege și mă ajuta în unele formulări mai sofisticate. Și uite așa în
PREGĂTIRI DE PLECARE de GEORGE ROCA în ediţia nr. 1043 din 08 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342072_a_343401]
-
ZĂPEZII Mai alb ca neaua și lumina e al crăiesei trup divin, înveșmântat în văluri dalbe și-n toate aducând a crin. Miros de crini ea răspândește la fiecare gest regal - zeiță e, dar și femeie cu părul lung și-obrazul pal. Stă singură-n al ei palat durat din gheață și din nea și un suspin i se strecoară din pieptul palpitând abea... De gheață fu până mai ieri, când la hotarul dinspre sud văzu sărind din floare-n floare
POEMELE NOULUI AN (2) – TESTIMONII LIRICE de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1112 din 16 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/342110_a_343439]
-
Îmi ascult colcăielile șoptite ale celor cu inima ascunsă”. Trestia: „Răsărea sprințară iubita dintre multele-mi verticalități. Azi, omul, în general, nu se mai vrea «o trestie gânditoare», vrea o verticalitate doar în a-și atinge ținta.” Părul de aurși obrazul ca mărul: „Purtam în plete flori albastre, flori de tei și stele. Azi, e tot mai auriu părul, dar nu mai împodobește obraji roșii ca mărul, ci pământiul ten al celui ros pe dinăuntru de viermele invidiei, al neputinței, al
MIHAI EMINESCU de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 896 din 14 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342162_a_343491]
-
mai vrea «o trestie gânditoare», vrea o verticalitate doar în a-și atinge ținta.” Părul de aurși obrazul ca mărul: „Purtam în plete flori albastre, flori de tei și stele. Azi, e tot mai auriu părul, dar nu mai împodobește obraji roșii ca mărul, ci pământiul ten al celui ros pe dinăuntru de viermele invidiei, al neputinței, al păcatului.” Ochii mari: „Nu mai sunt azi «cât istoria noastră». Nu mai sunt cei ai cunoașterii, ci ai curiozității bolnave de banalitate.” Mâna
MIHAI EMINESCU de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 896 din 14 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342162_a_343491]
-
deoarece e în limbă după tine. Să-i spui că o iubești cu toată gura că altfel îți și pielea de pe tine. Chiar dacă ți-a intrat pe-o ureche ce-ți spun eu, când dai ochii cu ea, bate-i obrazul și caută s-o ții la degetul mic ... Ai înțeles? Dinte pentru dinte băi, cap sec și minte îngustă. Capul face, capul trage ... rage, tace, perje, merge ... Din cauza ta mă las de medicină și mă fac poet ... !!! Domnul doctor, sub
CONSULTAŢIE ... AD LITTERAM de LICĂ BARBU în ediţia nr. 646 din 07 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/342131_a_343460]
-
George Safir Publicat în: Ediția nr. 926 din 14 iulie 2013 Toate Articolele Autorului un licărit s-a jucat pe ochiul adormit trezindu-mă nu mai dau pe față cu apă cum o mână o spală pe cealaltă și împreună obrazul mă voi clăti cu lumina neîncepută a dimineții am căușul plin și câtă cale a străbătut prima rază de soare ca să bată palma cu mine Referință Bibliografică: trezire / George Safir : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 926, Anul III, 14
TREZIRE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 926 din 14 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342172_a_343501]
-
mulțumesc! Stați liniștită! Căci eu, ce să mai, sunt foarte liniștit. Aud voci. Și, dacă e adevărat? Fracțiune de gândire ce mă impulsionă să-mi continui probele. O dau pe altă manevră atingând o carte ceva mai groasă, doar cu obrazul, așa, prin ștergere. Efectul n-a întârziat. - Se pune la fiert după care se adaugă mărarul și pătrunjelul tocate mărunt. Chestie de obraz. Pentru echilibru ating altă carte și cu celălalt obraz. - Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? Mmmmm
CUVÂNTUL CARE RÂDE de LICĂ BARBU în ediţia nr. 896 din 14 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342138_a_343467]
-
să-mi continui probele. O dau pe altă manevră atingând o carte ceva mai groasă, doar cu obrazul, așa, prin ștergere. Efectul n-a întârziat. - Se pune la fiert după care se adaugă mărarul și pătrunjelul tocate mărunt. Chestie de obraz. Pentru echilibru ating altă carte și cu celălalt obraz. - Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? Mmmmm! Mă ia cu zăhărelul. Și dacă mă lipesc cu nasul de o altă carte, ce-o să fie? Mirodenii? Aplic intenția. - Heei!! Unde-ți
CUVÂNTUL CARE RÂDE de LICĂ BARBU în ediţia nr. 896 din 14 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342138_a_343467]
-
atingând o carte ceva mai groasă, doar cu obrazul, așa, prin ștergere. Efectul n-a întârziat. - Se pune la fiert după care se adaugă mărarul și pătrunjelul tocate mărunt. Chestie de obraz. Pentru echilibru ating altă carte și cu celălalt obraz. - Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? Mmmmm! Mă ia cu zăhărelul. Și dacă mă lipesc cu nasul de o altă carte, ce-o să fie? Mirodenii? Aplic intenția. - Heei!! Unde-ți bagi nasul? Nu vezi că nu e loc și
CUVÂNTUL CARE RÂDE de LICĂ BARBU în ediţia nr. 896 din 14 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342138_a_343467]
-
fier înroșite în sânge / Bărbatul Isus / Să sfâșiem această cămașă a secundei / și să o împărțim între noi / O, voi soldați latini / voi animale ale undei / ce crește iarbă verde din noroi / mă bate gândul lung cu palme albe / peste obrazul care nu-l mai am / Din dinți numai atâta mai rânjeau / zăpezile fulgoase de mai an. («Cântec» - AmNS, 255); De ce să stea îngerul cu aripile la gură / înghesuit și plângând în capul meu / mai bine spargeți-mi țeasta / murindu-mă
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (4) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1112 din 16 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/342108_a_343437]
-
încrustată cu mare diplomație arhitectonica. O adevărată capodoperă a meșterilor vechi, nebănuită în contemporaneitatea rutinei din aceasta dimineață, ca început sau repetare minimală a unui concept-esență. Înaintam arhetipal spre piața umedă și chinuită, căutând drumul printre genele gravitațional legate de obraji, nici un ajutor în apropiere, nici o dorință, probabil numai muzică, în încercarea de a găsi un punct de referință acceptabil. „Este adevărat”, gândesc, „schimbarea provine dintr-o zona supraconștientă, memoria pe care o pot accesa îmi este insuficientă, ar trebui să
EL ALUMNO de MIHAELA CRISTESCU în ediţia nr. 309 din 05 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341763_a_343092]
-
îl arată pe Mântuitor. În cea de a doua icoană care și-a păstrat rama veche, Maica Domnului își ține pruncul pe brațul drept. Fecioara - mângâietoarea - îl strânge pe prunc cu brațul său stâng; copilul Sfânt își lipește cu duioșie obrazul de cel al mamei sale, parcă i-ar cere mângâierea, pentru că toți copiii din lume cer mângâierea mamei. Seamănă cu o icoană pe care am văzut-o pictată la Mănăstirea Moldovița « Pruncul și Maica Eleusa » adică Maica înduioșării.” Probabil că
UN CANTEC DESPRE MAMA INTRUPAT INTR-UN ROMAN-ESEU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 167 din 16 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341730_a_343059]
-
nimic nu-mi pasă am în jurul meu precum un fagure numai oameni dragi și eu iar mă răsfăț lângă mama și lângă tata clipele aleargă nestingherite, neînghesuite , fără grabă e vremea mierii și eu sunt o picătură din ea pe obrazul meu curg săruturi nu lacrimi picioarele mele aleargă fără oprire genunchii mei mai sunt și teferi uneori ca o furnică printre alte furnici sunt și eu printre oameni fiecare cu drumul lui , ne întalnim totuși uneori să întregim cercul acolo
LACRIMA LUI DUMNEZEU de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341819_a_343148]
-
chibrituri. Vânzătorul dă celui de al doilea copil, banii primului și socotește mai departe restul. Primul copil protestează gălăgios: Ăștia sunt banii mei, nu-i da lui că nu vreau. La școală un țânc stătea în fața băncii cu pumnișorii la obraz, uitându-se plin de mirare la elevul așezat în fața lui și care își scria lecția cu cerneală. Face o mișcare greșită și sticluța cu cerneală se varsă, curgând pe caiet. Elevul care știa că acum vine doamna și nu mai
CASETA CU AMINTIRI I de ION UNTARU în ediţia nr. 314 din 10 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341777_a_343106]
-
să mănânci bătaie să te usture palmele două săptămâni, fără să-l prinzi pe făptaș dacă era iute de mână, șotronul sau altele și mai năroade ca: zi pește - pește; lipește - lipește și te pomeneai cu o palmă zdravănă peste obraz: de ce dai mă'? N-ai zis tu: lipește? Așa că fără supărare - toate astea făceau parte din arsenalul nostru instructiv: petreceți-vă timpul liber cât mai agreabil! Aducea cineva de acasă o minge făcută din câlți și legată cu sfoară și
CASETA CU AMINTIRI I de ION UNTARU în ediţia nr. 314 din 10 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341777_a_343106]
-
înainte nu știa cum să aibă mai mare grijă de el. Mi s-a făcut milă văzându-l cum piuie după o găină care-i era acum străină. L-am prins, l-am hrănit, l-am alintat, se lipea de obrazul meu și simțindu-se ocrotit, tăcea chitic. Dar nici prea multă dragoste și nici dorința de a aface un bine cuiva cu orice preț nu e bună, fiindcă seara m-am culcat cu el în sân, numai că în timpul nopții
CASETA CU AMINTIRI I de ION UNTARU în ediţia nr. 314 din 10 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341777_a_343106]
-
ce să văd: „norocul” luase de braț o bătrânică care râdea în hohote și înflorea văzând cu ochii... „Nu se poate! Asta e culmea ironiei.” M-am ridicat de pe bancă, lovându-mă cu palma peste frunte, și mai apoi, cipindu-mă de obraji, să mă conving că nu visez. Câteva mașini au încetinit și claxonau, nu pe mine, ci norocul și pe cea înfloritoare, iar doi-trei conducători auto fluturau pe geamul întredeschis un cec în alb... Să mori de oftică, nu alta! Am
ÎNTÂLNIREA CU NOROCUL... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341865_a_343194]
-
iubire?... sunt doar ani omenești de când te-a adus vântul în seara mea de singurătate- priveam spre cerul ce se-oglinea în ochii triști în care secase un izvor și doar cu ploaia adusă-n dar de tine mi-am spălat obrazul ce-l mângâia vântul... cât a trecut, iubire? sunt doar ani omenești... de când ai renăscut pe-al inimii ogor o primăvară, Doamne și ce primăvară ! o primăvară-dor și ca prin minune, cu mugurii la ei au înflorit toți merii de
CÂT A TRECUT ? ... de ECATERINA ŞERBAN în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341884_a_343213]
-
până și șatra de nomazi ce își avea locul ei de când lumea, și-l respectau în fiecare an. Maică-sa Mărgăreta, îi ieși în întâmpinare la poartă și nu putu „să se bucure de plânsul care o podidi, udându-i obrazul cu pielea întinsă și arsă de soare.” Personalitatea femeii de la țară, obligată de soartă să fie mamă și tată copiilor ei, femeie și bărbat în casă, este redată cu deosebită măiestrie de autor, semn al cunoașterii psihologiei oamenilor de la sat
MAIA SAU ROMANUL SURPRIZELOR de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341873_a_343202]