5,154 matches
-
construiește lumea în cunoaștere. Noua etapă a hermeneuticii este posibilă datorită criticismului kantian. într-adevăr, Kant este cel care afirmă că subiectul produce lumea în cunoaștere, susținând teoretic intuițiile romantismului. O dată cu criticismul, lumea nu se mai poate raporta la principiul ontologic al vechii filosofii - formă, materie -, ci este produsul gnoseologic al subiectului. Succedând lui Kant, Hegel nu-l contrazice decât pentru a adăuga cunoașterii o dimensiune istorică: cunoașterea nu rămâne indefinit egală cu sine, ci evoluează în timp, adică parcurge anumite
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
este un "aici" al Ființei și chestionarea filosofică asupra Ființei nu poate începe decât cu o hermeneutică a fundului sau cu o analitică a existenței, cu o interpretare a existenței în funcție de Ființa care se manifestă. După cum se vede, elucidarea constituției ontologice a omului, a "ființei-aici", nu este decât drumul care duce spre elaborarea chestiunii Ființei - mai precis: chestiunea fundamentală se poartă asupra sensului Ființei - problemă nu numai obscură în sine, dar și atât de rău pusă în evoluția metafizicii occidentale
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Zur Seinsfrage, Ființa apare barată cu o cruce care exclude orice independență a ei de fiindul care este omul. Omul și Ființa sunt atât de strâns legați, încît trebuie, în final, evitat pluralul. Paradoxul este că, cu toată identitatea, diferența ontologică își păstrează valoarea, astfel că Ființa rămâne fondul omului, fără a-i fi egală. De ce, atunci, atâta risipă speculativă, de ce atâta poezie a gândirii pure dacă rezultatul pare atât de aproape de pozițiile umanismului tradițional? După cum chiar Heidegger a arătat expres
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
adevăr ultim și universal înseamnă a construi înțelegerea pe modelul unei cunoașteri care nu poate fi niciodată realizată. Soluția existențială rezidă în acceptarea senină a fmitudinii. Soluția hermeneutică este acceptarea prejudecății, a structurii de anticipare a judecăților noastre, ca aspect ontologic pozitiv al înțelegerii noastre. Consecința directă este refuzul istorismului construit pe modelul epistemic al științelor exacte. Consecința pozitivă mai generală este refuzul metodei pentru că nu pot exista propoziții enunțiative clare care să poată traduce suferința facticității și finitudinii noastre. A
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
rezultată din substituirea cauzelor prin motive. Această atitudine era cvasicognitivă: natura acționează prin cauze (după rațiunea pură kantiană), iar omul acționează prin scopuri (după rațiunea practică kantiană); iar scopul e imaginea simetrică a cauzei.Pentru Gadamer, înțelegerea este un proces ontologic mijlocit de ontos-ul limbii și susținut de tradiție. Greutatea tradiției în hermeneutica lui Gadamer vine de la ideea că istoria acționează asupra noastră mai mult decât ne dăm seama și suntem dispuși să admitem. Omul este alcătuit în mai mare măsură
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
există reguli fundamentale pentru înțelegere care să fie universale prin inter- sau trans- subiectivitate. Chiar dacă formulăm astfel de reguli, ele nu duc la rezultatul dorit. Gadamer numește această reorientare a hermeneuticii de la metodologie la examinarea condițiilor și posibilității înțelegerii, "cotitura ontologică" a hermeneuticii sub conducerea limbajului (este titlul secțiunii a 11l-a din Warheit und Methode). Cercul hermeneutic este o regulă ce se impune singură prin ceea ce se petrece de fapt: întregul este înțeles prin părțile sale constitutive, și invers, părțile sunt
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
comprehensiunii, care rezultă din apartenența noastră la o tradiție, deschide cercul spre viitor. Cercul nu mai este numai ciclicitate, ci descrie de fapt intersecția mișcării tradiției cu mișcarea interpretului. Pentru Gadamer, cercul nu e metodologic, el descriind un moment structural ontologic al înțelegerii. 128 iui* I. Postmodernism 18. Deconstrucție, "hermeneutică slabă" și pragmatică discursivă Cea mai sintetică și frecventă caracterizare a epocii actuale a culturii occidentale este aceea de postmodernă. Filosofia pare să se simtă la ea acasă în acest context
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
formule sintetice \ postmoderne tentativa comună a celor două direcții analizate mai sus, de [29 a dizolva subiectul, ideea filosofică produsă de epoca modernă, sau, dimpotrivă, de a-l reconstrui și regândi. Tranșantă pentru problema postmodernității ar fi evidențierea unui model ontologic sau a unei variante a unui astfel de model, care să-i garanteze dacă nu autonomia, măcar diferența. Tematizarea existenței (a "ceea ce există", a lui îo on) din epoca aurorală a filosofiei până în pragul celei moderne, a impus modelul platonician
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
individuală mai reală decât ele, nici nu este atât de antagonic pe cât s-ar părea, pentru că a lăsat neatinsă transcendența Demiurgului perfect în raport cu lumea, și a rămas o formulă secundă și recesivă în istoria filosofiei occidentale. Formula succintă a modelului ontologic pentru această epistemă este cea a transcendenței verticale, preluată de creștinism, ca relație între Dumnezeu și om. Tematizarea modernă a cunoașterii impune, o dată cu criticismul kantian, un alt model ontologic, cel transcendental. Acest model nici nu este atât unul ontologic, cât
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
secundă și recesivă în istoria filosofiei occidentale. Formula succintă a modelului ontologic pentru această epistemă este cea a transcendenței verticale, preluată de creștinism, ca relație între Dumnezeu și om. Tematizarea modernă a cunoașterii impune, o dată cu criticismul kantian, un alt model ontologic, cel transcendental. Acest model nici nu este atât unul ontologic, cât al unei cunoașteri care construiește realul. Transcendența verticală este înlocuită cu un fel de transcendență slăbită sau deviată, redusă la orizontal: cu transcendentalul. în filosofia kantiană, transcendentalul nu mai
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
modelului ontologic pentru această epistemă este cea a transcendenței verticale, preluată de creștinism, ca relație între Dumnezeu și om. Tematizarea modernă a cunoașterii impune, o dată cu criticismul kantian, un alt model ontologic, cel transcendental. Acest model nici nu este atât unul ontologic, cât al unei cunoașteri care construiește realul. Transcendența verticală este înlocuită cu un fel de transcendență slăbită sau deviată, redusă la orizontal: cu transcendentalul. în filosofia kantiană, transcendentalul nu mai poate în nici un caz avea semnificația ontologic-axiologică de "în afara și
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
la orizontal: cu transcendentalul. în filosofia kantiană, transcendentalul nu mai poate în nici un caz avea semnificația ontologic-axiologică de "în afara și deasupra acestei lumi". El desemnează ceea ce este anterior și permite construirea lumii în cunoaștere, respectiv constituirea obiectului în experiență. Modelul ontologic al modernității, întemeiat pe transcendental, a cunoscut două variante distincte. Prima păstrează modelul spațial al transcendenței verticale și îl face imanent distribuind cuplul categorial esență-aparență după metafora spațială a miezului și cojii. în acest caz, principiul este situat ca esență
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
o simetrie spațializatoare a timpului, finalitate, arhe sau telos, punctul de plecare sau punctul de sosire al istoriei. Dacă vrem să vedem în tematizarea comunicării linia de graniță dintre modernitatea care tematizase cunoașterea și postmodernitate, atunci trebuie să găsim modelul ontologic nou, impus de această tematizare. Or el este destul de clar trasat atât de către Heidegger, cât și de către structuraliști, precum și de către comentatorii mai mult sau mai puțin binevoitori ai ambelor orientări. Este vorba în primul rând despre excluderea oricărei transcendențe și
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
tematizare. Or el este destul de clar trasat atât de către Heidegger, cât și de către structuraliști, precum și de către comentatorii mai mult sau mai puțin binevoitori ai ambelor orientări. Este vorba în primul rând despre excluderea oricărei transcendențe și despre refuzul oricărui model ontologic al originii sau profunzimii. Apoi, despre excluderea istoriei, care este categoria temporalității moderne a noutății care se învechește, depășită de noutatea mai nouă. Pentru că nici structuraliștii, nici heideggerienii nu exclud timpul înțeles fie ca desfășurare a combinatoricii, fie ca destinalitate
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
istoriei, care este categoria temporalității moderne a noutății care se învechește, depășită de noutatea mai nouă. Pentru că nici structuraliștii, nici heideggerienii nu exclud timpul înțeles fie ca desfășurare a combinatoricii, fie ca destinalitate (Geschichte ca Geschick). In fine, acest model ontologic nu se mai bazează pe o relație arhetipală între principiu și manifestările sale, adică pe analogie, ci pe diferență. Ceea ce rezultă este o ontolgie a "suprafeței semnificante", fără transcendență, nici măcar în forma slabă a profunzimii sau originii și articulată după
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
principiu și manifestările sale, adică pe analogie, ci pe diferență. Ceea ce rezultă este o ontolgie a "suprafeței semnificante", fără transcendență, nici măcar în forma slabă a profunzimii sau originii și articulată după principiul diferenței, nu al asemănării. Un astfel de model ontologic este în funcțiune în cele mai realizate formule ale gândirii filosofice postmoderne. îndeosebi la acei gânditori francezi care, ca Derrida, Lyotard, Deleuze și Baudrillard, au reușit paradoxala sinteză hermeneutico-semiologică sau heideggeriano-structuralistă. Evidențierea unui model ontologic specific este de natură a
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
asemănării. Un astfel de model ontologic este în funcțiune în cele mai realizate formule ale gândirii filosofice postmoderne. îndeosebi la acei gânditori francezi care, ca Derrida, Lyotard, Deleuze și Baudrillard, au reușit paradoxala sinteză hermeneutico-semiologică sau heideggeriano-structuralistă. Evidențierea unui model ontologic specific este de natură a garanta consistența filosofică a postmodernității ca epocă, dar nu poate, din păcate, să dea și o măsură perfectă a distanțării de modernitate. Deplasarea de la o tematizare la alta poate apărea ca o aprofundare, pentru că, într-
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
comunicării cu obiectul. Apoi, atât tematizarea cunoașterii, cât și cea a comunicării produc 131 criticisme, nu ontologii. Ceea ce este în plus comun aici este că ambele produse teoretice criticiste ale celor două tematizări folosesc energia existentă și fosilizată a modelului ontologic inițial. Ele funcționează numai prin deconstruirea, prima, a substanței sau formei în profitul subiectului, a doua, a acestui subiect în profitul unui limbaj la care lumea se reduce ca simplă suprafață semnificantă. Consecința lor este transformarea inițierii în joc și
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
mai clar în arheologia foucaultiană a științelor umane, în forma discontinuităților dintre episteme, care au drept consecință eterogenitatea și eteronomia cunoștințelor științifice. Dar poate că efectul ei teoretic n-ar fi fost atât de puternic fără intersectarea cu ideea diferenței ontologice heideggeriene. Jean-Francois Lyotard este între primii gânditori, dacă nu chiar primul, care a folosit termenul de postmodernitate în manieră pozitivă. în Raportul asupra cunoașterii în societățile cele mai dezvoltate (1979), respectiv informatizate, pe care l-a scris pentru Consiliul Universităților
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
concluzii cu privire la o realitate oarecare, fiind definit ca „lucru observat care permite să se tragă concluzii cu privire la existența sau la adevărul unui alt lucru de care este legat” (Le Robert 1996). Dicționarele de filosofie și logică pun accentul pe dimensiunea ontologică și gnoseologică a semnului înțeles ca „formă materială dotată cu semnificație sau care ajută la precizarea semnificației” (Enescu). Din perspectivă psihologică semnul face apel la inteligență fiind un element sensibil care permite cunoașterea sau recunoașterea unui lucru. Semnul exprimă o
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
frontieră așa încât observatorul să îl poată percepe"28. Dirk Baecker continuă: "Conceptul de spațiu atât în filosofie și științele cognitive cât și în matematică și fizică, pune capăt noțiunilor absolute ale spațiului și descrierii acestuia doar din punct de vedere ontologic. Fără contemplarea spațiului ca produs și condiție a unui fenomen și fără a-l distinge, spațiul nu ar mai exista"29. Teoriile post-structuraliste reprezintă o provocare pentru gândirea etică tradițională, susținând necesitatea unei noi etici favorabile deschiderii și diferenței. Operele
Geografiile simbolice ale diferenței ideologice by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
indivizi. Toți posedăm aceste inteligențe, dar profilul individual variază (Idem, 1999, p. 276). 6. Modelul succesului global - Carmen Crețu Conceptul cheie al modelului introdus de Carmen Crețu (1997, pp. 54-66) este succesul global, „reflecție a reușitei perso nale, a culmilor ontologice la scară individual-umană, a ceea ce are mai valoros individul ca entitate hipercomplexă și unică, la un moment dat al parcursului său ontogenetic”. Modelul, prin finali tățile sale pedagogice, pledează pentru o concepție integrativă de asistență educațională a dotării intelectuale înalte
GHID PRIVIND CONSILIEREA ELEVILOR CU ABILITĂŢI ÎNALTE by Cristina Morăraşu, Loredana Stiuj () [Corola-publishinghouse/Journalistic/432_a_755]
-
la îndoială realitatea lumii"322. Nu poți înțelege ceva negându-i existența. "Creatorul nu instituie o iluzie, un joc tainic al Lui cu El însuși. Lumea creată e reală, chiar dacă e dependentă de Făcătorul ei și, prin urmare, "relativă", insuficientă ontologic, trecătoare"323. Grație acestor două religii (mamă și fiică) știm de unde venim și unde mergem. Este un sens pe care omul îl capătă, trăind alături de Dumnezeu și Fiul Său. Evreii au contribuit în mod direct la dezvoltarea Europei comerciale și
Capitalismul. O dezbatere despre despre construcția socială occidentală by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
Vremea XXI, București, 2003, p. 9. 74 Iată ce spune Nicolae Mărgineanu: ,,A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea, afirmă Hamlet. Sub unghiul rostului omului în lume, Shakespeare a avut dreptate. Dar omul nu trăiește numai în perspectivă ontologică, așa cum crede Heidegger, ci și în perspectiva mai apropiată cum este cea socială în primul rând. Din acest punct de vedere alternativa este alta și anume a fi și a apărea. La temelia onestității sociale stă sinceritatea, când omul apare
Capitalismul. O dezbatere despre despre construcția socială occidentală by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
de-a sugruma eul liric, în frămîntarea de facto a căruia se conexează și vectorul emoțional și aspirația transcendență și ispita narativă și ,impuritatea" frapantă a cotidianului, eu care nu se poate asuma pe sine prin expulzarea factorilor de ordin ontologic ce-l califică. Deoarece actul creator nu e numai limitare, renunțare, abstragere mai mult ori mai puțin artificioasă, ci și creștere, sporire a propriei sale intimități organice. Un eu pus sub clopotul unei mașini pneumatice nu e decît o sublimă
O antologie a lui Marin Mincu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12581_a_13906]