8,290 matches
-
Apar, de asemenea, alte texte inedite și cugetări din opera lui Mihai Eminescu. Se publică note, recenzii, cronici, însemnări etc. În numărul 4-5/1916 este inclusă poezia Faunul de Al. Macedonski. În numărul 6-7/1916, Râul Teodorescu analizează comedia tragică Patimă roșie de Mihail Sorbul. În același număr, la rubrică „Însemnări”, se lansează o polemică, pe marginea poeziei simboliste, cu revista „Versuri și proza”. Alți colaboratori: I. Ghibănescu, M.N. Romanescu, P. Papadopol-Galați, N.I. Apostolescu, Mia Frollo, Eugen Boureanul, Tudor Vianu, D.
LUMINA NOUA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287900_a_289229]
-
cenușă. O casă onorabilă, București, 1968; Al patrulea anotimp, București, 1969; Maria, București, 1970; Și eu am fost în Arcadia, București, 1971; Teatru, București, 1971; Teatru, I-II, București, 1973; Paradisul, București, 1974; Ultima cursă, București, 1976; Adolescentul, București, 1977; Patima fără sfârșit, București, 1977; Picu, București, 1978; Teatru, I-II, București, 1978; Rimbaud, București, 1981; Noaptea umbrelor. Orașul viitorului. Karamazovii, București, 1983; Negru și roșu, București, 1984. Traduceri: Mihail Șatrov, În numele revoluției, București, 1959 (în colaborare cu Nadia Lovinescu); M.
LOVINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287852_a_289181]
-
Societății Autorilor Dramatici Români (1923) și președinte al ei (1927-1930). În 1931 a fost director al Teatrului Național din Cluj. I se acordă în 1937 Premiul Național pentru teatru. Piesa care l-a impus pe S. în dramaturgia românească e Patima roșie, reprezentată - cu Elvira Popescu în rolul principal - și publicată în 1916. Din punctul de vedere al autorului, meritul incontestabil al dramei rezidă în construcție. Însușindu-și aserțiunea lui I. L. Caragiale că teatrul nu e atât literatură cât arhitectură, el
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
să dea textului o soliditate de edificiu în care toate componentele structurante converg spre asigurarea unității totului. Piesa înscrie și un moment semnificativ în evoluția dramei psihologice românești. Debitoare naturalismului prin supralicitarea eredității, dar având afinități și cu teatrul ibsenian, Patima roșie este sincronă cu o direcție principală a teatrului european și, în anumite aspecte, anticipează formule viitoare. S. o subintitulează „comedie tragică”, denominație ce preludează „farsa tragică”, cultivată ulterior. Tehnica lui e una clasică, în linia lui I. L. Caragiale, însă
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
teatrului european și, în anumite aspecte, anticipează formule viitoare. S. o subintitulează „comedie tragică”, denominație ce preludează „farsa tragică”, cultivată ulterior. Tehnica lui e una clasică, în linia lui I. L. Caragiale, însă aliajul de comic și tragic face din autorul Patimii roșii, într-o anume privință, un precursor al teatrului absurdului. Dacă în Letopiseți (1914), text de inspirație istorică, sondajul psihologic constituia o preocupare dependentă, subordonată, devenită până la urmă stânjenitoare prin exces, în Patima roșie investigarea stărilor sufletești constituie însăși rațiunea
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
de comic și tragic face din autorul Patimii roșii, într-o anume privință, un precursor al teatrului absurdului. Dacă în Letopiseți (1914), text de inspirație istorică, sondajul psihologic constituia o preocupare dependentă, subordonată, devenită până la urmă stânjenitoare prin exces, în Patima roșie investigarea stărilor sufletești constituie însăși rațiunea de a fi a piesei. Noutatea acestei scrieri începe chiar cu obiectul ei și cu materialul de la care pleacă. Intră în scenă o umanitate decăzută, suferindă, ce nu mai fusese abordată în literatura
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
pe senzațional și pe comicul de situații, pe efecte facile, menite să satisfacă gustul unui public puțin cultivat. Nu lipsite de calități (intrigă, dialog, atmosferă, pictură de mediu), dar tot superficiale, sunt Răzbunarea și A doua tinerețe, debitoare, de altfel, Patimii roșii. Dezamăgitoare sunt scrierile în proză: romanele O iubești? (1933), Mângâierile panterei (1934), Adevărul și numai adevărul... (1936) sau schițele din culegerea Glasul nevesti-mii (1938). Tentativa de a atrage cititorul prin anecdotică, prin întorsături neașteptate în derularea subiectului înlocuiește preocuparea
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
panterei (1934), Adevărul și numai adevărul... (1936) sau schițele din culegerea Glasul nevesti-mii (1938). Tentativa de a atrage cititorul prin anecdotică, prin întorsături neașteptate în derularea subiectului înlocuiește preocuparea pentru relevarea omenescului mai adânc, prezentă la S. în scrierile dramaturgice. Patima roșie a stârnit la întâile reprezentații o vie discuție. Unii au văzut în ea un produs al genialității și o capodoperă în materie de „comedie tragică”, cum se subintitulează piesa. De fapt denominațiunea „comedie tragică” este fără motivare, deoarece piesa
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
pasională cu aspecte secundare de umor. Drama modernă este tocmai adunarea laolaltă, spre a da sentimentul vieții, a comediei și a tragediei, genuri prea absolute. Detractorii au început a face analiza psihologică a personagiilor și a dovedi goliciunea lor. Totuși Patima roșie este o foarte bună dramă și pentru teatrul românesc ea reprezintă o dată. G. CĂLINESCU SCRIERI: Eroii noștri, București, 1906; Letopiseți, București, 1914; ed. 2, București, 1922; ed. postfață Aureliu Goci, București, 1980; Patima roșie, pref. Mihail Dragomirescu, București, 1916
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
și a dovedi goliciunea lor. Totuși Patima roșie este o foarte bună dramă și pentru teatrul românesc ea reprezintă o dată. G. CĂLINESCU SCRIERI: Eroii noștri, București, 1906; Letopiseți, București, 1914; ed. 2, București, 1922; ed. postfață Aureliu Goci, București, 1980; Patima roșie, pref. Mihail Dragomirescu, București, 1916; Praznicul calicilor. Săracul popă, București, 1916; Răzbunarea, București, 1918; Dezertorul, București, [1919]; Prăpastia, București, 1921; A doua tinerețe, București, 1922; Don Quichotte de la Mancha, București, 1925; Coriolan Secundus, București, 1929; Ion, București, [1932]; O
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
1934]; ed. pref. Florentin Popescu, București, 1992; Dracul, București, 1935; Adevărul și numai adevărul..., București, 1936; ed. Craiova, [1992]; Glasul nevesti-mii, București, [1938]; Meeting, București, [1948]; Teatru, I-II, introd. Florin Tornea, București, 1956; Teatru, pref. Dumitru Micu, București, 1965; Patima roșie, îngr. și pref. Antoaneta Tănăsescu, București, 1988. Traduceri: A. P. Cehov, Pescărușul, pref. Dumitru Solomon, București, 1967 (în colaborare cu N. Al. Toscani). Repere bibliografice: Trivale, Cronici, 30-44, 430-433; Lovinescu, Critice, III, 112-114, IV, 28-32; Dragomirescu, Scrieri, 125-127, 265-266; Ibrăileanu
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
Dragomirescu, De la misticism la raționalism, București, 1924, 397-403; Perpessicius, Opere, II, 407-409, VII, 88-90, XII, 419; I. Valerian, Cu scriitorii prin veac, București, 1967, 198-202; Dragomirescu, Sămănătorism, 165-167; Arghezi, Scrieri, XXVIII, 392-395; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 341-344; Dragoș Protopopescu, „Patima roșie”, G, 1941, 10; Călinescu, Ist. lit. (1941), 643-644, Ist. lit. (1982), 722-725; Ciorănescu, Teatr. rom., 222, 234-236; Vianu, Opere, III, 198-204; Brădățeanu, Drama, 255-259; Râpeanu, Noi, 143-146; Brădățeanu, Comedia, 315-332; Ciopraga, Lit. rom., 630-639; Micu, Început, 511-525; N. Carandino
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
Nu e singura situație în care dovedește o duritate de fier, o voință ce o plasează în galeria celor mai aprige femei din literatura română. Făcând o fixație pentru petecul de pământ râvnit, se luptă pentru obținerea lui cu o patimă demențială. Setea atavică de pământ nu îi atrofiază, totuși, cu desăvârșire instinctul maternității și, auzindu-se numită „mamă”, îngrijește copilul lui Dumitru ca și cum ar fi al ei. La cea de-a doua reeditare, în 1966, romanul se dublează. S. cedează
STAHL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
romanul Prizonier în Europa (1998), de data aceasta ca instrument de cartografiere a „obsedantului deceniu”, dar la fel de șters. Totuși, textul trezește interesul prin surprinderea relațiilor ambivalente din câmpul puterii comuniste. Romanul care i-a adus lui S. recunoașterea literară este Patimile Sfântului Tommaso d’Aquino (1995; Premiul Academiei Române), despre care s-a spus că bate „spre capodoperă” (cum îl recomandă Gabriel Liiceanu). Gândită ca parte a Trilogiei creștine - alături de Misiunea dominicană (1997) și Noaptea incendiului (1999) -, cartea imaginează o ipostază demonică
STOENESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289943_a_291272]
-
Adam și Eva, prezintă în ordine inversă cele șapte vieți pe care protagonista le trăiește din decembrie 1989 până în anul 961, e o disertație stufoasă pe tema „vinovăției” congenitale a femeii. SCRIERI: Drumul Olandei, București, 1991; Câinii răgușiți, București, 1993; Patimile Sfântului Tommaso d’Aquino, București, 1995; Misiunea dominicană, București, 1997; Prizonier în Europa, București, 1998; Dinastia Brătianu, București, 1998; Noaptea incendiului, București, 1999. Repere bibliografice: Ioana Pârvulescu, Nebunia puterii, RL, 1995, 27; Dan C. Mihăilescu, Cronica unei cruzimi ordonate, „22
STOENESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289943_a_291272]
-
Repere bibliografice: Ioana Pârvulescu, Nebunia puterii, RL, 1995, 27; Dan C. Mihăilescu, Cronica unei cruzimi ordonate, „22”, 1995, 36; Ruxandra Cesereanu, Tommaso d’Aquino, postmodernul, ST, 1995, 10-11; C. Stănescu, „Sfințenia” ca mască a tiraniei, ALA, 1995, 280; Florian Baiculescu, Patimile literare înainte și după Stoenescu, „Libertatea”, 1996, 16 ianuarie; Dan Perșa, Dominicanii și comunismul, TMS, 1998, 2; Horia Gârbea, Ficțiunea și documentul, CNT, 1999, 13; Alex. Ștefănescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej ca personaj de roman, RL, 1999, 17. A. Tr.
STOENESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289943_a_291272]
-
cinic și „declasat”, e un personaj interesant, nuanțat și contradictoriu, în parte original, înscriindu-se într-o serie tipologică ilustrată în perioada interbelică de Mitică Popescu, din piesa omonimă a lui Camil Petrescu, sau, în alt registru, de Șbilț din Patima roșie de Mihail Sorbul. „Om fără căpătâi”, el rămâne, în pofida amoralismului scandalos, o „secătură” simpatică, viziunea dramaturgului - cu unele accente malițioase și acide - fiind definită de trăsături relevate judicios de comentatori: lirism tandru, ironie îngăduitoare, natură luminoasă și solară, idealism
STEFANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289908_a_291237]
-
studiaseră în școlile bine organizate din Gallia. Sihăstria e un paradis terestru, nu numai ca loc liniștit, aflat departe de agitația lumii, ci și ca anticipare a stării paradisiace, fiind locul potrivit pentru exercitarea înțelepciunii, adică a controlului asupra propriilor patimi. Moartea nu e dorită ca o modalitate de eliberare din lanțurile trupului, ca și cum omul ar fi legat de ceva rău. La Eucheriu nu există acea ostilitate față de trup, caracteristică monahismului oriental și prezentă și la Ieronim. Nu există apoi nici o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de fond, iar ei nu simt nevoia să se întoarcă spre trecut și să glorifice Biserica primilor martiri și a primilor asceți. Această asceză „civilă” se potrivește foarte bine cu motivul lealității față de societatea laică a vremii, motiv ce transformase Patimile martirilor din Acaunia într-o pătimire sui generis, așa cum am văzut mai sus (cf. vol. II, t. 1, p. 382). Bibliografie. Ediții: CSEL 31, 1894 (C. Wotke); De laude heremi, ed. S. Pricoco, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tres), care expun diverse chestiuni de doctrină și resping răspunsurile regelui vandal. Sînt abordate chestiunea tainei lui Cristos mijlocitorul, care are în sine două naturi într-o singură persoană, a infinității naturii divine a Fiului lui Dumnezeu și a tainei patimilor Domnului. E vorba de o operă scrisă în mare grabă, dată fiind situația în care se găsea Fulgențiu: regele făcuse și alte obiecții, dar nu îi lăsase copia textului său, pentru ca Fulgențiu să nu poată găsi ușor un răspuns; opera
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și unele izvoare calde de lîngă Grenoble) și cele șapte minuni făcute de mîna omului (Arca lui Noe, zidurile Babilonului, Templul lui Solomon etc.). Ne-au rămas doar fragmente dintr-un Comentariu la Psalmi. A tradus în latină, spune el, Patimile celor șapte tineri adormiți din Efes. Dar cum această povestire hagiografică există în greacă și în siriacă, „traducerea” trebuie să fi fost transpunerea fie a unei povestiri orale a unui pelerin care fusese în Orient, fie a unui text siriac
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
n-a fost născut din aceasta. în cartea a treia, Chiril combate îndelung ideea lui Nestorie conform căreia trebuie aplicate doar naturii umane a lui Cristos atribute biblice precum apostol, pontif, sămînța lui Avraam, sau enunțurile referitoare la miruire, la Patimi ori ispită. De altfel, încă din introducerea la cartea a doua această opinie era înfierată și respinsă, între altele prin formula favorită a lui Chiril, potrivit căreia „după unire, trebuie să vedem de-acum o singură natură, cea întrupată a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acestei separări artificiale între umanitate și divinitate în Cristos, care - așa cum subliniază el cu sarcasm - ajunge să pună semnul egalității între euharistie și antropofagie. Ținta celei de-a cincea cărți este modul cum interpretează Nestorie afirmațiile din Noul Testament referitoare la patimile și la moartea lui Cristos, pe care el le raportează la om, și nu la divinitate; pentru Chiril, deoarece trupul născut din Fecioară este chiar al Logosului, în virtutea acestei reale unități, suferința cărnii trebuie atribuită Logosului, deși, în același timp
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
le raportează la om, și nu la divinitate; pentru Chiril, deoarece trupul născut din Fecioară este chiar al Logosului, în virtutea acestei reale unități, suferința cărnii trebuie atribuită Logosului, deși, în același timp, acesta, fiind Dumnezeu prin natura sa, rămîne în afara patimilor (5, 7). Tratatul se încheie cu mărturisirea credinței într-un „unic Fiu, Cristos Isus și Domn, adică Logos al lui Dumnezeu devenit om și întrupat, și tot el crucificat și înviat din morți, care va veni la vremea sa întru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fragmente în siriacă din Teopaschitul, un dialog între un ortodox (care apără opinia lui Nestorie) și un teopaschit, adică un teolog din tabăra lui Chiril care, potrivit punctului de vedere al lui Nestorie, admite că Dumnezeu însuși a suferit în patimile lui Cristos. în schimb, sînt scrise după moartea lui Nestorie - deși au fost transmise în latină sub numele său - cele douăsprezece contraanatematisme menite să combată anatematismele lui Chiril. Cartea lui Heraclid era cunoscută din mențiunile făcute de autori mai vechi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]