5,550 matches
-
casei mari, unde a stat trei zile neînsuflețită stăpâna sa. - Șurca noastră, mititica...”. În acest moment, Ana Nicoară, o fetiță ce stătea în ultima bancă, izbucni în hohote de plâns... Își lăsă căpușorul să cadă pe mâinuțele de pe bancă și plânsul ei, care izvora dintr-un suflet sincer și credincios de copil, curmă acea atmosferă... Plângea cu toată vocea ei, cu atâta jale, de îți venea foarte greu să-ți ascunzi lacrimile, care și așa erau ascunse cu greu de ceilalți
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Copiii se uitau toți la profesoară, așteptând să vadă ce urma să facă aceasta. Profesoara îi privea și nu putea spune nici ea nimic, hohotele Anei o puseseră într-o oarecare încurcătură, abia își mai stăpânea și ea emoțiile și plânsul... Îi venise în ajutor un băiețel care stătea înaintea Anei. El se întoarse către Ana și o certă: „Taci, Ana, ce-i cu tine? Nu ți-i rușine să plângi așa?”. Ana nici nu-l auzi, ea lăsă să curgă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Prea târziu, șopti. Totul vine prea târziu. Mai bine niciodată decât prea târziu. Șerban Miga tresări. ― Ce-ai spus? Da, e târziu. ― N-am să mai prind autobuzul la întoarcere, scânci Melania Lupu. Florence interveni răgușită. Glasul venea ca după plâns. ― Iei un taxi! Spectacolul ăsta merită toți banii. Melania o măsură curioasă și doamna Miga încercă să-i distragă atenția. Se întoarse spre Dragu: ― Tu ce-ai amuțit așa? Profesorul se fâstâci. Își pipăi buzunarele zâmbind nesigur. ― Am impresia... În
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
retrăgîndu-le din mâna doamnei Miga. Rosti greu: ― Nu te mai ocupa de mine, Florence, poate că Ioniță sau Șerbănică au nevoie de ceva... ― Te simți mai bine? ― Da, mulțumesc. Arătă spre șofer: Bietul băiat! De ce-a murit? Hohote de plâns îi zguduiră trupul plăpând. ― Lasă, interveni Ioniță. Îți face rău. Melania își scutură buclele albe. ― Atât de tînăr! N-a avut nimic de la viață. E îngrozitor de nedrept... Lacrimile-i curgeau șiroaie. Umerii mici tresăreau convulsiv. Doamna Miga o mângâia disperată
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
că viața mea e searbădă și inutilă, că în față, la cinci sau zece pași, nu există decât mormântul. De ce mă apasă acum mai mult? De ce mă sufocă?" Simți brusc că a pierdut ceva, fără să-și dea seama ce. Plânsul îi umflă pleoapele și deschise ochii: " Aș vrea să mor." * Melania Lupu își prinse înfrigurată brațele: ― E rece... Trage fereastra. ― Treci lângă Ioniță, spuse încet doamna Miga. Noaptea nu avem căldură. Bătrâna ceru din ochi avizul lui Scarlat. Bărbatul se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se întîmplă cu părinții mei? ― Pac! Pac! Pac! Pac! făcu Dascălu tăvălindu-se de râs. ― Țin să vă avertizez că nu glumesc. Deschise ușa dormitorului, arătîndu-i cadavrul șoferului: Individul a încercat să ne tragă în piept... Doamna Miga izbucni în plâns. Scarlat îl privea printre gene: "Nefericitul are ghinion. Dormea liniștit în patul lui și dintr-o dată... Ce aiureală!" ― Șantaj deci? ― Îhî! O chestie extrem de simplă. Urmează să decideți. ― Nu puteți să-mi cereți asta! ― Am făcut-o, dragul meu, e
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Trebuie să-mi păstrez calmul. Doamne, Dumnezeule! Trebuie. Altminteri..." ― Credeam că poate întîmplător... Femeia scutură capul. Lovi cu piciorul în parchet: ― Nu mă interesează! Nici el, nici ceilalți. Nimeni! Auziți? Din partea mea poate să... Își mușcă buzele și izbucni în plâns. Cristescu o privi surprins și se ridică. * Doru Matei îl aștepta cu ușa deschisă. Zâmbea superior ca omul care a trecut prin situații asemănătoare, iar acum asistă la confirmarea unor pronosticuri. Făcu un semn spre odaia Valericăi Scurtu: ― I-a
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Cum i-am omorît? Își întinse palmele goale: Cu ce? Explică-mi, cap de bou! Cum?! Popa tresări. Nimeni nu-l insultase vreodată. Nici chiar în liceul militar. Își strânse buzele subțiri. Avea să țină minte... Melania Lupu izbucni în plîns: ― Domnilor! Vă rog, domnilor... Gîndiți-vă... ― La ce, cucoană? La ce să ne gîndim? Sculptorul se mișca dezordonat. Murim ca muștele! Nici n-a apucat bine nenorocita să spună de Miliție că a și mierlit-o! E cumplit! ― Cretin! scrâșni Grigore
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ne lase singuri? Și lumini se sting de sine, A cântărilor suspine Dispărură rânduri - rânduri, Ei rămân cu dulce bine Și înșiră mândre gânduri... Ah, iubito, zise dânsul, Cum nu simți focul ce-l simt? Și pe ea o - apucă plânsul Parcă pieptu-i este strimt De-a ei patimă - nfocată. Ea plângea, râdea de-odată, Cu-a ei buze dulci și coapte N-întuneric parcă-l cată, Îmbătat de-amor și noapte. Ah, îi zice el cu dorul, Lasă-ți haina
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
din unde, Geaba, codri, dragul meu, Îmi suni din frunze mereu, Când m-oi duce de la tine, Frunza - o plânge după mine, Că de suflet mă apucă Dor de cale, dor de ducă, Și deși mi-așa de jele De plânsul măicuței mele, Eu m-aș duce, m-aș tot duce, l00 {EminescuOpVI 101} " Dor să nu mă mai apuce. " Și m-aș duce-n cale lungă, Dor să nu mă mai ajungă; În zădar în vânt mă chiamă Dor de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
strică Și din ochi-i lacrimi pică Neștiind ce să mai zică. Plânge dup-a sa soție, Veselia n-o mai știe. Oh, vai! nu se poate scrie - Mai mult moartă decât vie. Așa și eu plâng de jele, De plânsul iubitei mele, Amar și necazuri grele - Cum să pot trăi cu ele. Oh! jalnică despărțire, Face să-mi țin chinuirea, Face dorului prăznuirea, Inimei mele peire. Pre întristătoarea soarte Rău se bate să mă poarte, Dorul mă ajunge foarte Vai
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
EminescuOpVI 199} Că rămâne supărată Inima mea cea stricată. Mai pică-mi din buze miere, Ah, miere fără putere, Mai pleacă-ți buzele tale De îmi dă două migdale. Așa-ți poftesc voie bună Vai, mersul tău mă - npreună, De plânsul meu valea sună Scăldând ochii în furtună. 155 Leleo cu scurteica verde, Leleo ș-oi să mor, Cin - te vede, zău, se pierde, Leleo ș-oi să mor. Leleo nu te legăna Că rochița nu-i a ta, Nici polcuța
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ceară, Când va fi de mieză-noapte Ajungă-te dor de moarte, Când va fi de dimineață Să treci, mândră, din viață. 202 {EminescuOpVI 203} 162 Frunză verde ca iarba, Rău m-a blestemat maica, Rău m-a blestemat ș-o plâns - Nu știu-n glum - ori într-adins Că blestemul rău s-o prins. 163 Să n-ai odihnă-n mormânt Cum n-am eu pe - acest pământ, Să n-ai pace nici în casă, Zile numai cinci o șase, Să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Ei bine s-or sfătuit Pe mine m-or despărțit Ca și ceriul de pământ Și tare m-or depărtat De părinți și de-al meu sat. Când pe mine că m-or tuns Uni - or râs și alți - o plâns - Alții ziceau că mi-s bat, Da eu, Doamne, n-am fost bat, Ci num-am fost supărat Că-n grea slujbă am jurat Su steagu - mpăratului Asemenea capului. - Căpitane - mpărătesc, Lasă-mă să vorovăsc Și niște cuvinte bune La părinți
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
neagră, Cal sur n-am văst de când sunt, Iapă neagră nici de cât. 214 Peste Mureș, peste Tisă Este - o nanuliță --mprinsă Cu lacrimi pe alba-i față Cu un pruncușor în brață. Ea amar se tânguia, Pruncușorul tot plângea, Plânsul lui mi se lăția. Și pe ea că mi-o-ntîlnea Doisprezece tîlhărei; Și hotnogiul dintre ei Cătră ea Așa grăia: - " Nană, nanulița mea, " Țipă pruncul focului, Sui cu mine codrului. Eu pruncul nu L-oi țipa, Ci de cumva m-'eți
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
când vor șopti văilor și florilor. Râurile se ciorăiau mai în jos de brâiele melancolicelor stînce, învățau de la păstorul împărat doina iubirilor, iar vulturii ce stau amuțiți pe creștetele seci și sure a stîncelor nalte, învățau de la el țipătul cel plâns al jelei. Steteau toate uimite pe când trecea păstorașul împărat, doinind și horind; ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor; și-n piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stâncă și c-o mână pe
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
șezu alături cu ea și-ncepu a doini încet. Cerul limpede - o mare, soarele - o față de foc, ierburile împrospătate, mirosul cel umed al florilor învioșate o făceau să doarmă mult și lin, însoțită în calea visurilor ei de glasul cel plâns al fluierului. Când era soarele-n amiazi, firea tăcea și Făt-Frumos asculta fericita ei răsuflare, caldă și umedă. Încet se plecă la obrazul ei și-o sărută. Atunci ea deschise ochii încă plini de visuri, și-ntinzîndu-se somnoroasă, zise încet și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
straturi, neudată și necăutată de nimeni, născură din pietriș sterp, din arșița zilei și din secăciunea nopții flori cu frunze galbene și c-o coloare stinsă și turbure ca turburii ochi ai morților, florile durerii. Ochii împărătesei Ilenei, orbiți de plâns nu mai vedeau nimica, decât i se părea numai că-n luciul băei, plină de lacrimele ei, vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit. Ci 327 {EminescuOpVI 328} ochii ei, două isvoare secate, încetase de a mai vărsa lacrimi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
te - apuc Mi se pare un năluc. 391 {EminescuOpVI 392} Dimineața când mă scol Tot cu lacrime mă spăl, Ah! suflete amărât Eși, că viața s-au sfârșit. Eși și nu mai suspina C-am pierdut suflarea ta. Ochilor de plâns topiți, Închide-vă-ți și muriți Căci lumina vi s-au stins Și-ntuneric v-au cuprins. Iată ceasul amărât, Ceasul cel de despărțit, Ah! cu cîtu-i mai amar De cât al morții păhar. Ochilor de plâns secați, Trup și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ta. Ochilor de plâns topiți, Închide-vă-ți și muriți Căci lumina vi s-au stins Și-ntuneric v-au cuprins. Iată ceasul amărât, Ceasul cel de despărțit, Ah! cu cîtu-i mai amar De cât al morții păhar. Ochilor de plâns secați, Trup și suflet vă iertați, Căci de-acum aveți să fiți În veci de veci despărțiți. 9 Ochișori frumoși, Dulci și mângâioși, Ochișorii tăi Samănă cu - ai miei. Sprincenele tale Vor să mă omoare, Când le sui în sus
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Dă-mi pe cea ce-mi place Care m-au pătruns, Căci n-am unde merge Durerea-mi a șterge, Lacrimi m-au agiuns. 398 {EminescuOpVI 399} De trăiesc, trăiesc, Viața nu voiesc, Trăiesc pentru tine; Ochii când clipesc De plâns se topesc, Viața nu-mi rămâne. Pieptul se desface, Tremur ah! noroace. Ah noroc, noroace, Lasă-mă în pace. 21 Mă sfârșesc - amar mă doare, Milă nu am cui să cer, Toate sunt nesimțitoare Pre pământ ca și în cer
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mai toată lumea să pățească brusc ceva de ordin irațional, să leșine, să devină brusc palid, să urle ca scos din minți și să plece cuprins de un acces irepresibil de nebunie, să râdă în hohote pentru ca imediat să izbucnească în plâns... Dacă nu aș fi fost mai tot timpul abțiguit, nu aș fi putut rezista. Eram, așadar, dostoievskian. * Privesc prin fereastra restaurantului ploaia murdară, firma de pompe funebre de vizavi. În stânga mea un alcoolic tânăr, nervos, exasperat și cu un chip
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
nu le fi văzut cei care scriu atât de multe despre atât de puține câte au mai rămas. * Fantasmele ne vor fi abolite încetul cu încetul, nu ne va mai rămâne decât inocența de a spune „sunt liber să aud plânsul fantasmei mele“ - plânsul pesimistului din neant, cel care nu permite uitarea, străinul de Tot, o intuiție a nimănui, pe care o trăim ca pe finețea grimasei, ca pe însăși eleganța disprețului, dar asta numai pentru a-i sugera fidelitatea noastră
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
văzut cei care scriu atât de multe despre atât de puține câte au mai rămas. * Fantasmele ne vor fi abolite încetul cu încetul, nu ne va mai rămâne decât inocența de a spune „sunt liber să aud plânsul fantasmei mele“ - plânsul pesimistului din neant, cel care nu permite uitarea, străinul de Tot, o intuiție a nimănui, pe care o trăim ca pe finețea grimasei, ca pe însăși eleganța disprețului, dar asta numai pentru a-i sugera fidelitatea noastră fundamentală. Dacă scopul
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
Nu vi se pare că un act important cum este acela de a vota ar trebui să merite din partea tuturor alegătorilor cu simțul răspunderii o expresie gravă, serioasă, pătrunsă sau considerați că democrația stârnește râsul, Sau poate credeți că stârnește plânsul, Cum vi se pare, râsul sau plânsul, Vorbiți-mi din nou de urcior, spuneți-mi de ce nu v-ați gândit să-i puneți la loc toarta, există paste de lipit adecvate, Această îndoială înseamnă oare că și dumneavoastră vă lipsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]