5,484 matches
-
ca niște foi de plăcintă crudă umplute cu ce dulcețuri vă poftesc inimile. Dar dincolo de toate acestea, aș putea continua la nesfârșit, Zaraza avea un defect. Degetele mici de la picioare îi erau lipite, a zâmbit el, aproape să bufnească în plâns. — Ăsta era secretul ? se arată unul dezamăgit. — Ăsta era nu secretul, dragul meu, era punctul ei slab, prin care ea se credea normală, imperfectă, la fel ca toate celelalte și cu nimic mai specială. Degetele ei lipite pe care le
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ținea pistolul, încercând să-mi recâștig siguranța de sine. - Ai văzut pe cineva în mașina aia? am întrebat din nou, răsuflând la fel de greu. Robby mă fixă dezgustat, apoi reintră în casă. - Ești nebun! strigă el, înainte de a izbucni într-un plâns nervos. - Te urăsc! țipă el, vocea lui plină de siguranță, de certitudini. - Ce mașină? întrebă Wendy, cu ochii măriți, nu de frică, ci de o groaznică lipsă de încredere. - Mercedesul. Mașina care a trecut pe stradă. I-am arătat strada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
urlat la mine că îi violez intimitatea... și acum, ultima oară când m-am uitat, fișierele și mesajele nu mai erau acolo... Și chiar atunci când se părea că își recăpătase luciditatea, Nadine își pierdu cumpătul și izbucni în hohote de plâns. Cred că încă mă ținea de încheietura mâinii. Mi-am amintit fața plânsă a lui Ashton din seara trecută și cum Nadine se scuza mereu ca să meargă să vadă ce e cu el. Cine mai fusese ținta acceselor ei de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Încerca să mă atragă în teoria ei dementă pe care n-avea cum s-o dovedească. Am încercat s-o liniștesc pretinzând că înțeleg. - Deci Ashton le trimetea băieților mesaje în Neverland, corect? - Corect. Își stăpânii un nou hohot de plâns. Băieții pierduți. Ochii ei mă implorau, iar expresia feței se transformă într-una de ușurare, cineva o credea acum. - Nadine, i-ai spus asta și lui Mitchell? Am întrebat asta pe un ton împăciuitor dar de-acum eram atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Cred că sunt monștri în casă. Spuse asta cu voce groasă, de drogată, îmbrățișându-și păpușa. Nu m-am dat seama că am zis: - Sigur, poate uneori, iubita, dar... decât atunci când fața i s-a cutremurat și a izbucnit în plâns. - Iubit, nu, nu, nu, ei nu sunt adevărați, iubita. Sunt doar închipuiri. Nu pot să-ți facă nici un rău. Am zis asta deși ochii mei erau fixați pe păpușa neagră din brațele ei și gândurile mele recapitulau toate relele de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
realizat tristul fapt că ești indiferent cât de mult te strădui nu poți ascunde adevărul de un copil la infinit și chiar dacă le spui adevărul și le expui faptele sincer și complet, ei tot te urăsc pentru asta. Criza de plâns a micuței Sarah s-a sfârșit la fel de brusc cum începuse atunci când Terby a piuit și și-a rotit capul spre mine, de parcă n-ar fi vrut ca această conversație să continue. Știam că Sarah activase cumva păpușa, dar a trebuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
subconștientului care încă nu fusese anihilat de șocul casetei video. În dreapta jos a monitorului, numerele digitale: 2.38 A.M. Ochii mei zvâcniră instinctiv spre cealaltă extremă a monitorului. 8/10/92. Noaptea în care murise tata. Doar sunetele hohotelor de plâns m-au scos din întunericul încremenit care înghițise totul, instantaneu. Eram într-o altă dimensiune acum. Tremurând, mi-am îndreptat din nou atenția asupra monitorului, incapabil să mă desprind de-acolo. Se agăță de masca de la chiuvetă, continuând să plângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
realizat că ultima dată când fusesem aici era de Halloween: ziua în care Clayton mi se prezentase, apoi m-am dus și m-am așezat pe scaunul meu lângă fereastra care dădea spre Commons și aproape că m-a podidit plânsul pentru că în aceiași zi Aimee Light pretinsese că nu-l cunoaște. Afară, norii negrii care împânziseră Midland County se destrămau, priveliștea devenind atât de strălucitoare încât puteam vedea dincolo de Commons în valea de sub campus. Caii pășteau pe un câmp lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un laț în jurul meu, pieptul mă strângea atât de tare încât pe moment am plutit în întuneric. - Acum...ce, Bret? Vorbise dr. Faheida. - Dar acum vreau... Eram atât de obosit încât nu m-am putut stăpâni și am izbucnit în plâns. Jayne se uita la mine dezgustată. - Există ceva mai patetic decât un monstru care continuă să cerșească te rog? te rog? te rog?... - Dar ce altceva...vrei de la mine? am întrebat, revenindu-mi oarecum. - Nu glumești? Chiar vrei una ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Of, încerc, zise Jayne, inspirând, fața ei inundată de părere de rău. Dar nu-mi dă voie să-l ignor. Pentru că Domnul Vedetă are nevoie de toată atenția și n-o poate da nimănui. Își înăbuși un alt hohot de plâns, după care își îndreptă din nou furia direct asupra mea. Nu poți să dai un pas înapoi din nici o situație, ca s-o poți recepta dintr-o altă perspectivă decât a ta. Tu ești, Bret, cel total egoist și absorbit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mă sperii. Ești nervos tot timpul. Nu suport. - Totul se va schimba. Mă voi schimba, bine? - Cum? De ce? Pentru ce? - Pentru că... Apoi am realizat de ce. Pentru că nimic n-o să meargă dacă nu mă schimb. M-am abținut să izbucnesc în plâns, dar ochii mei erau deja plini de lacrimi, iar când fața lui Robby se crâmpoți m-am aplecat și l-am strâns în brațe atât de tare încât i-am simțit coastele prin straturile de uniformă, iar când eram gata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ochii strâns închiși. Ceva se topea între noi - stăvilarul se eroda. În momentul acesta, credeam eu, avea loc o tentativă de iertare din partea sa. Robby continuă să plângă până când hohotele se calmară, apoi se trase, roșu la față, epuizat. Dar plânsul îl potopi din nou, forțându-l să se aplece înainte, fața în palme, furios pe lacrimile lui, când am încercat să-l consolez. Își luă fața dintre palme după ce încetase să mai plângă și mă privi cu un soi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o răbufnire - m-a calmat pe moment. Miller mi-a observat mâna care tremura în timp ce ridicam ceașca de cafea la gură și apoi, amintindu-mi de buza mea, am pus-o la loc pe farfurioară. Eram gata să izbucnesc în plâns din cauza inutilității acestei întâlniri. - Pari foarte defensiv. Pari furios. Miller spuse asta fără nici un fel de emoție. Îți simt teama, dar simt și furia și o personalitate antagonică. - Iisuse, parc-ai fi psihiatrul meu belit. - Domnule Ellis - și de data
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ca înainte ca Miller să fi zis asta. Am început să plâng încet. Mi-am pus din nou ochelarii pe ochi. Încercam să rămân calm, dar dacă aș fi crezut ceea tocmai îmi spusese mi s-ar fi făcut rău. Plânsul era amplificat de liniștea din restaurant. Rușinea a forțat rapid plânsul să înceteze. - Cenușă? Ai văzut așa ceva? Am luat un șervețel din suport și mi-am suflat nasul. Despre ce vorbești? - Unul era fermier. Celălalt avocat. Miller făcu o pauză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
plâng încet. Mi-am pus din nou ochelarii pe ochi. Încercam să rămân calm, dar dacă aș fi crezut ceea tocmai îmi spusese mi s-ar fi făcut rău. Plânsul era amplificat de liniștea din restaurant. Rușinea a forțat rapid plânsul să înceteze. - Cenușă? Ai văzut așa ceva? Am luat un șervețel din suport și mi-am suflat nasul. Despre ce vorbești? - Unul era fermier. Celălalt avocat. Miller făcu o pauză. Ai citit jurnalul de pe site-ul unde relatam aceste două incidente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ieșire din impas? Dar apoi totul a luat sfârșit. S-au semnat hârtiile. Am fost primul care a ieșit din cabinet. În momentul în care am apăsat pe butonul liftului a trebuit să-mi încleștez falca, să nu izbucnesc în plâns. Ca să mă liniștesc mi-am pipăit în mantaua de ploaie pistolul pe care acum îl aveam permanent asupra mea. Pe Fifth Avenue abia dacă am putut ridica brațul să opresc un taxi care să mă ducă înapoi în apartamentul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
înghesuie în jur cu priviri rătăcite de înecat zăcând pe fundul apei. Trupul lui Isus n-a fost spălat pe această piatră, punct. N-am văzut în niciun moment ca vreun călugăr sau un preot să oprească femeile hohotind în plâns să vină să se întindă pe această lespede, să-și lipească de ea burta și fruntea, să-și frece de ea batiste și baticuri trecându-și apoi mâna pe figură. Dacă unele intrigi de amvon merită a fi tratate cu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
o clipă, chiar când căzuse deasupra farfuriei. Murise de inimă. Cum stam și priveam, bag de seamă, prin întunerec că un sublocotenent, tânăr, îndărătul meu, răsuflă greu; apoi încet încet răsuflarea i se întărea, până ce simții tremurând, domol, suspinul unui plâns înnăbușit, stăpânit. L-au dus învălit într-o pătură în odaia lui. Maiorul nostru a luat, cu destulă greutate, măsurile cuvenite: ca să se vestească familia, să se cheme popa, să se facă la primăria din Șipote, formalitățile legale... S-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
canton singuratic în munte... * La Dorna 6 August. La Hotar. Bistrița murmură între plutele înșirate la amândouă malurile. Poenile și răriturile pe de laturi. În fund la obârșie, neguri, și lucirile portocalii ale soarelui. Un lătrat de câne, undeva un plâns de copil, mugete de viței, sunetul arcurilor unei trăsuri. Scovarză. Acesta a fost un băiat pe care l-am cunoscut în gimnaziu. Era în urma mea, băiat bun. A isprăvit 4 clase gimnaziale, pe urmă a fost notar, a făcut falșuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
o incursiune în Pannonia. În Cronica de la Dubnic ne este înfățișat un tablou al politicii greșite duse de Matei Corvin: „Așadar în timpul acestui rege Matia, după întâmplări felurite și nefericite, a venit asupra acestei țări și următoarea nenorocire vrednică de plâns. Câtă vreme regele acesta pustia regatul Poloniei, față de care se purta cu atâta dușmănie, încât nu-i mai rămânea timp să cugete la binele și la folosul țării sale, Ungaria însăși, parcă ar fi fost văduvită de principele său, își
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
este măsura gestațiilor, a căutărilor fructuoase și simbolizează încununarea eforturilor, desăvârșirea unei creații”. Într-un basm din Bughea-de-Sus, Argeș, cei nouă ani ai pruncului smuls de un vânt ursit pentru a fi supus inițierii devin o justificare din partea povestitorului pentru plâns: „pă unde călca, numai bolovani; unde punea picioru, numai bolovani. A-ncepu să plîngă șî iel pîn munți, copil mărișor, dă noo ani, cunoștea tot”. Chipăruș refuză să se nască, asemenea pruncului din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
turta asta era fermecatî. Când îi făcea mamî-sa o turtî-n vatră i-ajungea sî mânânci cât călătoreau ii...(...) Nu sî termina niciodatî”. Protagonistul este consubstanțial cu principiul focului civilizator, are sprijinul zeilor lari protectori ai casei, al strămoșilor și simte plânsul materiei consumate, precum voinicul din colinde aude urletul flăcăului înghițit pe jumătate ori fala cerbului distructiv. Feciorul cenușii este doar părelnic lipsit de valoare, aceasta fiind aparența înșelătoare a eroului, după cum vom vedea în imaginea mezinului imediat. Drăgan Cenușă este
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și face planul sacru sensibil la intruziunile mirenilor. Șederea pe muntele sacru constituie o formă alegorică a morții inițiatice, pentru că tânărul este pierdut pentru familie. „Smulgerea” din sânul familiei este resimțită ca o moarte, ritualul inițiatic provoacă, la civilizațiile primitive, plânsul jalnic al mamei, ca și când despărțirea ar fi definitivă. Jelirea celui plecat „Toată lumea să-l privească,/ Să-l prăjească, să-l căiască” (Plopi - Râbnița - Transnistria) deconspiră sensul iniți- atic, persoana familiară urmând să dispară pentru a fi înlocuită de erou. Resuscitarea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
se sustragă privirii divine (aruncate pe pământ prin soarele de pe boltă) și vigilenței companionilor canini. În Misticean I(7), soarele ia cu el în lumea morților și pe voinicul înghițit de șarpe: „Sui soarele la prânz,/ Trăgea moarte cu mult plâns/ Veni soarele la ameazi,/ Trăgea moarte cu necaz./ Iar când fu pe la chindie,/ Trăgea moarte cu mânie./ Soarele mi-a scăpat,/ Mistricean a răposat” (Celei - Gorj). Gradația psihologică a conștientizării morții aparține unei observații ascuțite, care integrează existența umană în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
In acest fel scena pescuirii și a scufundării se revelă a fi un tipar pur inițiatic. Antofiță prinde, ca și în colinde, la a noua încercare puiul vidrei și îl chinuie pentru a afla de existența peștelui miraculos. Chemată de plânsul lui, vidra vine la suprafață și îi aduce flăcăului pescuitul visat, nu fără a-l și pedepsi. Scufundându-i vasele și înecându-i pescarii, vidra îl obligă de fapt pe Antofiță să treacă prin abluțiunea inițiatică: el este înghițit de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]