5,217 matches
-
stare la timpurile prezent sau trecut (viitorul este mai dificil de anticipat). Dintre pronumele personale des folosite sunt „eu”, „tu”, „noi”, iar utilizarea pronumelor demonstrative „asta”, „Ăla” indică atât o lipsă de control, cât și rigiditatea vocabularului. Mai rar apar pronumele de la persoană a III-a. Proporția adjectivelor folosite este mică și utilizarea lor este, de cele mai multe ori, neadecvata. Din această cauză exprimarea verbală a acestor copii este lipsită de coloratura stilistica. Sub aspect sintactic, se constată existența unei anume rigidități
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
co rd at . 87 ANEXĂ 11 PROIECT DIDACTIC Dată: 31.05.2006 Școală Specială „Constantin Păunescu” Iași Profesor: Simona ORGHICI-CRĂCIUN Clasa: a III-a E Aria curriculara: LIMBA ȘI COMUNICARE Disciplină: Citire-Lectură (Gramatică) Subiectul: „Părțile de vorbire: substantivul, adjectivul, verbul, pronumele personal” (recapitulare). Scopul (obiectiv fundamental): consolidarea cunoștințelor privind părțile de vorbire învățate (substantiv, adjectiv, verb, pronume) și fixarea lor într-un sistem. Tipul lecției: recapitulare și sistematizare a cunoștințelor; lecție pe bază de exerciții Obiective operaționale: Domeniul cognitiv să explice
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
Iași Profesor: Simona ORGHICI-CRĂCIUN Clasa: a III-a E Aria curriculara: LIMBA ȘI COMUNICARE Disciplină: Citire-Lectură (Gramatică) Subiectul: „Părțile de vorbire: substantivul, adjectivul, verbul, pronumele personal” (recapitulare). Scopul (obiectiv fundamental): consolidarea cunoștințelor privind părțile de vorbire învățate (substantiv, adjectiv, verb, pronume) și fixarea lor într-un sistem. Tipul lecției: recapitulare și sistematizare a cunoștințelor; lecție pe bază de exerciții Obiective operaționale: Domeniul cognitiv să explice în cuvinte proprii definițiile părților de vorbire învățate; să ilustreze prin exemple felul, genul și numărul
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
părților de vorbire învățate; să ilustreze prin exemple felul, genul și numărul substantivelor; să realizeze acordul între substantiv și adjectivul care-l însoțește; să grupeze verbele în funcție de numărul acestora; să ilustreze prin exemple timpurile verbului; să numească persoană și numărul pronumelui personal; Domeniul psihomotor: să completeze în tabelul dat rubricile corespunzătoare denumirilor de ființe, lucruri, fenomene ale naturii; să grupeze corect în tabele substantivele după număr și gen; să rezolve corect sarcinile de lucru din fișele de lucru. Domeniul afectiv: participarea
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
ramura copacului. Exercițiul 8 Grupați verbele următoare pe două coloane în funcție de număr singular/plural: venim, alerg, spun, aducem, da, am, scrieți, aveți, spui, vrea, știm, învățăm, luăm, cânt, stau. Verbe la singular Verbe la plural Exercițiul 9: Înlocuiți substantivele cu pronumele personale corespunzătoare: Maria vine la scoala. Elevii învăța la Scoala „C. Păunescu”. Fetele din clasa o ajută la lecție. 93 V.2. MATERIAL LINGVISTIC SELECTAT PENTRU EXERSAREA COMUNICĂRII Anotimpurile: ¾ TOAMNĂ Zile de toamnă de George Coșbuc Bate vântul, frunză cade
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
comportă diferit de la o apariție la alta, marcarea fiind influențată de semantica structurii − marcarea gramaticală descrie direct conceptualizarea unei situații, fără legătură cu relațiile sintactice. De exemplu 13, în limba manipuri, există trei sufixe diferite care se atașează numelor și pronumelor: un sufix pentru entitatea care controlează acțiunea (inclusiv forțele naturii), alt sufix pentru entitatea animată afectată de acțiune și un alt sufix pentru entitatea indirect implicată sau secundar afectată de acțiune (Țintă, Sursă, Experimentator, Pacient, Beneficiar, Locativ). Denumirile cazurilor nominativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sunt fundamental diferite. Van de Visser (2006: 2) a formulat ipoteza că toate limbile naturale sunt fundamental de tip nominativ−acuzativ, iar ergativitatea apare numai în limbile în care unul sau mai multe argumente ale verbului sunt realizate obligatoriu ca pronume. Autorul a pornit de la Dixon (1994: 2), care observă că ergativitatea are un anumit rol numai în 25% dintre limbile lumii. Ideea că ergativitatea este un fenomen marcat este sugerată de faptul că există limbi în care manifestările ergativității sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
grupurilor nominale Pentru a explica acest tip de partiție, Dixon (1994: 84−97) recurge la o ierarhie nominală având la bază ierarhia propusă de Silverstein (1976), din care Dixon exclude însă numărul 24, pe care îl consideră un parametru diferit: Pronume Nume proprii Substantive comune personale de pers. 1 personale de pers. 2 demonstrative și personale de pers. 3 uman animat inanimat Ierarhia nominală Dixon (1994: 85) Această ierarhie trebuie interpretată astfel: ● de la dreapta la stânga, posibilitatea nominalului de a apărea în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pers. 2 demonstrative și personale de pers. 3 uman animat inanimat Ierarhia nominală Dixon (1994: 85) Această ierarhie trebuie interpretată astfel: ● de la dreapta la stânga, posibilitatea nominalului de a apărea în poziția A, mai degrabă decât în poziția O, crește; ● dacă pronumele și numele au sisteme cazuale diferite, atunci sistemul pronominal va fi acuzativ, iar cel nominal, ergativ, și niciodată invers; ● anumite limbi au o partiție cazuală care se repartizează astfel: cazul ergativ marchează partea dreaptă a ierarhiei, în timp ce acuzativul, partea stângă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
invers; ● anumite limbi au o partiție cazuală care se repartizează astfel: cazul ergativ marchează partea dreaptă a ierarhiei, în timp ce acuzativul, partea stângă; aceasta este situația limbii dyirbal, limba "cea mai ergativă", în care singurele manifestări ale tipului acuzativ privesc marcarea pronumelor de persoanele 1 și 225; ● dacă extremele ierarhiei funcționează după principiul de mai sus, atunci este posibil ca la mijlocul acesteia să existe trei forme diferite − acuzativ, ergativ și mixt − de marcare a nominalelor S, A și O; acest lucru se
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
extremele ierarhiei funcționează după principiul de mai sus, atunci este posibil ca la mijlocul acesteia să existe trei forme diferite − acuzativ, ergativ și mixt − de marcare a nominalelor S, A și O; acest lucru se întâmplă în limba cashinava, în care pronumele de persoana 3 pot fi marcate în ambele feluri; ● ierarhia nominală nu numai că dă seamă de partiția acuzativ/ergativ 26, dar reflectă și parametrul determinării: pronumele personale și demonstrativele au întotdeauna o referință precisă, definită; un nominal uman va
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
S, A și O; acest lucru se întâmplă în limba cashinava, în care pronumele de persoana 3 pot fi marcate în ambele feluri; ● ierarhia nominală nu numai că dă seamă de partiția acuzativ/ergativ 26, dar reflectă și parametrul determinării: pronumele personale și demonstrativele au întotdeauna o referință precisă, definită; un nominal uman va fi, probabil, definit; un nominal nonuman este mai puțin probabil să fie definit; un nominal animat este mai probabil să fie definit decât un nominal nonanimat. În afară de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
obicei, o marcare specială pentru a fi topice. Agenții de persoanele 1 și 2 reprezintă totdeauna informație cunoscută, deci marcarea lor este superfluă. Concluzia studiului este că fenomenul disocierii persoanelor în limbile ergative poate fi atribuit caracterului specific/definit al pronumelor în dialog. Fenomenul partiției personale a fost studiat și de Nash (1997). Autoarea adoptă explicația cognitivă menționată de Dixon pentru acest fenomen − locutorul se concepe ca fiind un agent prototipic și nu este nevoie de marcarea morfologică a acestui fapt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
adoptă explicația cognitivă menționată de Dixon pentru acest fenomen − locutorul se concepe ca fiind un agent prototipic și nu este nevoie de marcarea morfologică a acestui fapt − pentru a explica de ce sunt sensibile, în general, la marcarea cu cazul ergativ pronumele de persoanele 1 și 2 și numele proprii. Nash (1997: 129) analizează situația din limbile bască și hindi, în care marcarea cazului ergativ apare uniform la orice tip de agent al unui verb tranzitiv, comparativ cu alte limbi ergative, în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru relativizare. Constrângerile de coordonare nu privesc combinarea propozițiilor, ci sunt constrângeri de omisibilitate. Acest lucru înseamnă că oricare două propoziții pot fi coordonate, însă, dacă un nominal se repetă, în cea de-a doua apariție poate fi înlocuit prin pronume, indiferent de funcția sintactică pe care o are în cele două propoziții, dar nu poate fi omis decât dacă, în cea de-a doua apariție, ocupă funcțiile S sau A. Dacă avem în vedere exemplele propuse de Dixon (Father(S
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și limbi cu pivot mixt: S/A sau S/ O. De exemplu, limba yidiny, deși se aseamănă sub multe aspecte cu dyirbal, inclusiv sub aspectul partiției morfologice ergativ/acuzativ 43, folosește pivotul S/A pentru coordonare, dacă nominalele implicate sunt pronume de persoana 1 sau 2 și pivotul S/O, pentru restul situațiilor de coordonare și pentru relativizare. Explicația acestei diferențe între cele două limbi constă, potrivit lui Dixon (1994: 220), în stilul lor narativ diferit: poveștile din dyirbal au un stil
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de formă impuse nominalelor, corelarea cu indici actanțiali intra- sau paraverbali, jocul relatorilor (prin care Lazard înțelege afixe și adpoziții), topica. Criteriile secundare identificate de Lazard sunt, în linii mari, tot cele folosite de Dixon pentru definirea ergativității sintactice: jocul pronumelor reflexive și reciproce 54, elipsa prin coreferință în frază, construcția propozițiilor relative. Observația lui Dixon că există numeroase limbi care au ergativitate morfologică fără a avea și ergativitate sintactică este "tradusă" de Lazard (1994: 59) prin faptul că există limbi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de cea de la nominativ (din această categorie face parte și cazul instrumental-ergativ); un sistem de patruzeci de cazuri locale, formate de la aceeași bază ca și grupul de trei cazuri de mai sus. La aceste cazuri care privesc substantivul, adjectivul și pronumele, se adaugă patru cazuri care privesc numai anumite forme ale adjectivului. În acest sistem cazual complex, cazul instrumental-ergativ exprimă reciprocitatea (Hjelmslev 1972 [1935]: 154), deci, în același timp, o apropiere și o depărtare și, în plus, o stare de echilibru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pasivului, cât și al antipasivului). Coexistența acestor două structuri reprezintă un hibrid tipologic. O opinie radicală este formulată de Van de Visser (2006: 188), conform căruia construcțiile tranzitive din limbi ca basca sunt întotdeauna pasive, subiectul tranzitiv fiind realizat prin pronume încorporate. 6. ANTIPASIVUL Spre deosebire de pasiv, termenul antipasiv are în lingvistică o vechime de numai 40 de ani și nu a fost cercetat în detaliu în lingvistica românească. Se pare că el a fost introdus de Michael Silverstein, în 1968, 1969
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru a fi menținut în discurs, antipasivul este folosit pentru a introduce referenți episodici. Polinsky (2005) observă că funcțiile antipasivului sunt diferite de la o limbă la alta: în unele limbi, ca yukulta, antipasivul este cerut atunci când obiectul este exprimat prin pronume de persoanele 1 și 2, aflate cel mai sus pe scara individualizării; dimpotrivă, în halkomelem, antipasivul este imposibil cu obiecte exprimate prin pronume de persoanele 1 și 2. Acest tablou al diversității lingvistice poate fi completat cu alte date: în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o limbă la alta: în unele limbi, ca yukulta, antipasivul este cerut atunci când obiectul este exprimat prin pronume de persoanele 1 și 2, aflate cel mai sus pe scara individualizării; dimpotrivă, în halkomelem, antipasivul este imposibil cu obiecte exprimate prin pronume de persoanele 1 și 2. Acest tablou al diversității lingvistice poate fi completat cu alte date: în eschimosă, opoziția dintre antipasiv și construcția de bază se stabilește în funcție de definitudinea obiectului (Lazard 1998: 66); în nez perce obiectul antipasivelor nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Uhlenbech (1901)90, Vaillant (1936)91 −, într-un stadiu vechi al proto-indo-europenei nu existau cazurile nominativ și acuzativ, ci activ (în termenii de astăzi, ergativ) și pasiv (în termenii de astăzi, absolutiv). Flexiunea de tip ergativ− absolutiv caracteriza însă toate pronumele și numele animate, dar nu și numele neutre. (b) În abordarea nonclasică, ilustrată de Kuryłowicz (1935)92, cazul ergativ (oblic) a evoluat istoric în genitiv, iar absolutivul este la originea atât a nominativului, cât și a acuzativului (identice formal, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu apăreau niciodată în cazul ergativ, dar și o clasă de "agenți naturali" inanimați (de exemplu, vântul), care puteau apărea în cazul ergativ, ca și substantivele animate. Niciunul dintre cei doi exponenți ai acestei abordări nu spune însă explicit că pronumele aveau marcare de tip nominativ−acuzativ (Rumsey 1987: 311). Rumsey (1987), folosind ierarhia lui Silverstein (1976), relevantă pentru morfologie, nu și pentru sintaxă, conciliază abordarea clasică (centrată pe partiția animat/inanimat) și abordarea nonclasică (centrată pe distincția nume/pronume), arătând
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că pronumele aveau marcare de tip nominativ−acuzativ (Rumsey 1987: 311). Rumsey (1987), folosind ierarhia lui Silverstein (1976), relevantă pentru morfologie, nu și pentru sintaxă, conciliază abordarea clasică (centrată pe partiția animat/inanimat) și abordarea nonclasică (centrată pe distincția nume/pronume), arătând că, încă din cel mai vechi stadiu al proto-indo-europenei, pronumele personale erau marcate după tiparul acuzativ, iar substantivele neutre, după cel ergativ (dovadă fiind situația din limba hittită). Dacă limba proto-indo-europeană va fi fost vreodată exclusiv ergativă, atunci acest
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Rumsey (1987), folosind ierarhia lui Silverstein (1976), relevantă pentru morfologie, nu și pentru sintaxă, conciliază abordarea clasică (centrată pe partiția animat/inanimat) și abordarea nonclasică (centrată pe distincția nume/pronume), arătând că, încă din cel mai vechi stadiu al proto-indo-europenei, pronumele personale erau marcate după tiparul acuzativ, iar substantivele neutre, după cel ergativ (dovadă fiind situația din limba hittită). Dacă limba proto-indo-europeană va fi fost vreodată exclusiv ergativă, atunci acest stadiu a fost precedat de unul în care numai numele inanimate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]