5,422 matches
-
a avut loc la 17 martie 45 î.Hr. pe câmpiile de la Munda, din sudul Spaniei de astăzi. Aceasta a fost ultima bătălie din războiul civil al lui Cezar împotriva armatelor liderilor republicani Optimates. În urma acestei victorii și a morții lui Titus Labienus și Gnaeus Pompeius (cel mai mare fiu al lui Pompeius), Cezar a putut să se întoarcă la Roma și să conducă țara ca "dictator". Asasinarea sa a declanșat procesul ce
Bătălia de la Munda () [Corola-website/Science/320961_a_322290]
-
ușor de apărat. Cezar a venit cu un total de opt legiuni (80 de cohorte), cu 8.000 de călăreți, în vreme ce Pompeius comanda treisprezece legiuni, 6.000 de pedestrași înarmați ușor și circa 6.000 de călăreți. Mulți dintre soldații republicani capitulaseră deja în fața lui Cezar în campaniile alterioare, după care i se realăturaseră lui Pompeius: ei aveau să lupte cu disperare, temându-se că nu vor mai fi iertați a doua oară (Cezar chiar executase în trecut prizonierii). După un
Bătălia de la Munda () [Corola-website/Science/320961_a_322290]
-
au anunțat că s-au reunit în Consiliul de Reformare al Partidului Liberal (CRPL). Membrii CRPL au solicitat organizarea Congresului extraordinar al partidului pentru alegerea prim-vicepreședintelui Dorin Chirtoacă în funcția de președinte al partidului. La 13 aprilie 2013 Consiliul Republican al PL a exclus din rândurile partidului «pentru trădare» 5 deputații-liberali, care s-au alăturat Consiliului de Reformare și și-a retras susținearea politică pentru ministrul apărării, Vitalie Marinuța și ministrul mediului, Gheorghe Șalaru. La 30 mai 2013 liderii PLDM
Partidul Liberal (Republica Moldova) () [Corola-website/Science/315468_a_316797]
-
Prince Ui a avut doisprezece fii și fiice de la nouă soții și concubine diferite. Prințul moștenitor a pierdut statutul său în Japonia, la sfârșitul al doilea război mondial și să întors în Coreea în 1963, după o invitație de Guvern Republican. El a suferit un accident vascular cerebral că avionul sau a aterizat în Seul și a fost dus de urgență la un spital. El niciodată nu a revenit și a murit în 1970. Fratele său, Prințul Imperial Ui a murit
Dinastia Joseon () [Corola-website/Science/317233_a_318562]
-
de oameni în Rebeliunea Panthay, mai multe milioane în Revolta Dungan, și cinci milioane în suprimarea poporului "miao" din Guizhou. O politică de „curățare a musulmanilor” (chineză: 洗回; pinyin: Xǐ Huí) fusese de mult recomandată de guvernul manchu. În perioada republicană (1911-1949), relația guvernului chinez cu minoritățile musulmane era bazată pe idea că vor fi total asimilate în societatea chineză. Provincia Xinjiang a păstrat însă o autonomie considerabilă, fiind condusă de o serie de domnitori independenți. Yang Tsen-hsin a fost primul
Islamul în China () [Corola-website/Science/317335_a_318664]
-
2014: Gjorge Ivanov a fost ales președinte. Adunarea ("Sobranie") are 120 de membrii, aleși pentru un mandat de 4 ani, prin reprezentare proporțională. Puterea juridică este exercitată de tribunale, sistemul fiind condus de Curtea Supremă, Curtea Constituțională și Consiliul Juridic Republican. Adunarea numește in funcție judecătorii. Divergența politică majoră este între partidele bazate în mare parte pe originea etnică, reprezentând majoritatea macedoniană și minoritatea albaneză. Problema împărțirii puterii între cele două comunități a dus la un război scurt în 2001, fiind
Politica Republicii Macedonia () [Corola-website/Science/317381_a_318710]
-
Chirică, și profesorul de limbă maternă, dl. Valeriu Șindilă, care i-au dat tot ce au avut mai scump - sufletul. De la ei a deprins frumusețea cuvîntului și a versului. Datorită dlui Șindilă, în anul 1970 participă la un concurs televizat republican al elevilor declamatori, care îi hotărăște soarta de mai departe. Tot în anii de școală(1964-1973), practică gimnastica sportivă. Între anii 1968-1971 își face studiile la școala de pictură pentru copii, din Călărași, pe care o absolvește cu eminență. După
Valentina Cazacu () [Corola-website/Science/317489_a_318818]
-
postul de actriță în teatrul Aleksandr Sergheevici Pușkin, actualmente Mihai Eminescu. La 27 februarie se căsătorește cu actorul Valeriu Cazacu. La 8 mai1978 familia se completează cu un fiu pe nume Eugen Cazacu. În luna mai 1989 participă la concursul Republican al actorilor declamatori consacrat anului Eminescu unde se bucură de premiul II. Situația deplorabilă din teatru o face să-l părăsească la data de 29 iunie 1989. Se angajează la Palatul Orășenesc al Tineretului. De la un metodist de rînd, a
Valentina Cazacu () [Corola-website/Science/317489_a_318818]
-
legătură cu șambelanul soțului ei, apoi în timpul războiului din Balcani, ea acordă primul ajutor răniților greci și devine amanta unui tânăr chirurg elvețian, Albert Reverdin. Cel mai celebru amant al prințesei a fost Aristide Briand. După ce îl cunoaște, prințesa devine republicană, se declară atee, merge la întruniri socialiste, îl citește pe Lenin. La 22 decembrie 1922 începe o îndelungată legătură cu un medic, soțul celei mai bune prietene. A fost model pentru sculptorul român Constantin Brâncuși. Sculptura care e reprezintă, "Prințesa
Prințesa Marie Bonaparte () [Corola-website/Science/321786_a_323115]
-
în Templul Iunonei Moneta (literal, "„Iunona care avertizează”"), de unde derivă, de altfel, cuvântul "monedă". Responsabili de confecționarea monedelor sunt trei magistrați denumiți "Tresviri monetales". De-a lungul timpului, atelierul din Roma își va schimba locația, în numeroase rânduri. În perioada republicană, centralizarea este regulă: doar Roma bate monedă romană. În mod excepțional, ateliere monetare mobile au însoțit armata, în cursul războaielor lui Sylla, Lucullus, Pompei în Orient, ori în războaiele civile declanșate de Iulius Caesar. Sub Augustus, Senatul Roman emite monede
Atelier monetar roman () [Corola-website/Science/321826_a_323155]
-
decembrie 1890 - 18 iulie 1920) a fost cel mai mic fiu al kaiserului Wilhelm al II-lea al Germaniei și al primei lui soții, Ducesa Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein. În timpul Insurecției de Paști de la Dublin, Irlanda din 1916 unii lideri republicani au vrut să-i acorde tronul Prințului Joachim. După declarația de independență a Georgiei în urma revoluției ruse din 1917, Joachim fost pentru scurt timp considerat de către reprezentantul german Friedrich Werner von der Schulenburg și regaliști georgieni ca un candidat la
Prințul Joachim al Prusiei () [Corola-website/Science/321831_a_323160]
-
președinte al Convenției Naționale și a susținut condamnarea la moarte a regelui Ludovic al XVI-lea, ceea ce, ulterior, a avut consecințe asupra vieții personale. La vârsta de 40 de ani, Carnot ajunge la apogeul vieții sale politice, devenind generalissimul armatelor republicane, organizând rezistența forțelor armate. În 1795 este ales în "Comitetul Salvării Publice", iar doi ani mai târziu ca director al Puterii Executive și apoi ministru în cele o sută de zile de domnie a lui Napoleon. Ca urmare a loviturii
Lazare Carnot () [Corola-website/Science/321852_a_323181]
-
mai 1877 a fost o criză politică și instituțională a celei de a Treia Republici Franceze în care s-au confruntat președintele republicii, mareșalul monarhist Patrice de Mac Mahon, pe de o parte, și Camera Deputaților aleasă în 1876, majoritar republicană și condusă de președintele ei, Léon Gambetta, pe de altă parte. Criza s-a declanșat la 16 mai, când președintele a numit un prim ministru cu vederi politice similare celor ale sale și opuse curentului majoritar din parlament, și s-
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
din parlament, și s-a prelungit de-a lungul lunilor ce au urmat, încheindu-se la 13 decembrie 1877, când Mac Mahon și-a recunoscut înfrângerea politică. Importanța aceastei crize politice rezidă în faptul că a dus la stabilizarea regimului republican de guvernământ în Franța (care nu a mai fost dărâmat până la invazia nazistă din 1940), spulberând speranțele monarhiștilor, și că a orientat definitiv practica politică a sistemului instituțional al țării, instituind principiul separării totale a răspunderii politice prezidențiale de cea
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
trecerea înapoi spre o monarhie. Ducele de Broglie a obținut la 20 noiembrie votarea legii care a dus mandatul președintelui la șapte ani, în scopul prelungirii președinției lui Mac Mahon. În pofida fărâmițării majorității monarhiste din cauza multiplelor alegeri parțiale câștigate de republicani, Mac Mahon a continuat să acorde încredere unor guverne de dreapta până la alegerile din 1876. Principiul republican de conducere a țării părea definitiv stabilit de drept la 30 ianuarie 1875 prin adoptarea, cu un vot majoritar strâns în prima lectură
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
dus mandatul președintelui la șapte ani, în scopul prelungirii președinției lui Mac Mahon. În pofida fărâmițării majorității monarhiste din cauza multiplelor alegeri parțiale câștigate de republicani, Mac Mahon a continuat să acorde încredere unor guverne de dreapta până la alegerile din 1876. Principiul republican de conducere a țării părea definitiv stabilit de drept la 30 ianuarie 1875 prin adoptarea, cu un vot majoritar strâns în prima lectură (353 pentru, 352 împotrivă) și cu o majoritate mai largă în a doua lectură (413 voturi pentru
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
Adolphe Thiers în mai 1873 și a fost confirmat pentru un mandat de șapte ani prin adoptarea legii din 20 noiembrie 1873. El acționa în scopul restaurației monarhiei. Alegerile legislative din 1876 au avut ca rezultat o majoritate confortabilă pentru republicani în Camera Deputaților, cu 393 de locuri din 533. Senatul a păstrat o majoritate conservatoare (151 de locuri contra 149) în prima legislatură. Senatorii inamovibili, în număr de 75, fuseseră aleși de Adunarea Națională înainte de separarea ei în cele două
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
două camere în decembrie 1875; celelalte 225 de locuri au fost alocate prin vot indirect, de un colegiu electoral la 30 ianuarie 1876. Guvernului lui Jules Dufaure, numit imediat după alegerile din 1876, dar încă prea de dreapta pentru gustul republicanilor, i-a urmat, la 12 decembrie 1876, cabinetul Jules Simon. Jules Simon, ministru de interne și premier, avea convingeri „profund republicane și hotărât conservatoare”, după cum spunea el însuși, deci trebuia să fie în măsură să echilibreze forțele contrare. El a
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
ianuarie 1876. Guvernului lui Jules Dufaure, numit imediat după alegerile din 1876, dar încă prea de dreapta pentru gustul republicanilor, i-a urmat, la 12 decembrie 1876, cabinetul Jules Simon. Jules Simon, ministru de interne și premier, avea convingeri „profund republicane și hotărât conservatoare”, după cum spunea el însuși, deci trebuia să fie în măsură să echilibreze forțele contrare. El a format un guvern de orientare puțin mai spre stânga decât precedentul. Jules Simon a dat garanții stângii că va reforma administrația
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
un mesaj scris în care își explica poziția, alăturându-i un decret de suspendare a lucrărilor parlamentului pe timp de o lună, în conformitate cu articolul 2 al legii din 16 iulie 1875. La 18 mai 1877 deputații din mai multe grupări republicane ale Camerei, centrul-stânga al lui Édouard de Laboulaye, Uniunea Republicană a lui Gambetta și Stânga Republicană a lui Jules Ferry s-au reunit în ședință plenară la Versailles și au semnat un manifest adresat Franței prin care denunțau „politica reacționară
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
un decret de suspendare a lucrărilor parlamentului pe timp de o lună, în conformitate cu articolul 2 al legii din 16 iulie 1875. La 18 mai 1877 deputații din mai multe grupări republicane ale Camerei, centrul-stânga al lui Édouard de Laboulaye, Uniunea Republicană a lui Gambetta și Stânga Republicană a lui Jules Ferry s-au reunit în ședință plenară la Versailles și au semnat un manifest adresat Franței prin care denunțau „politica reacționară și aventurieră”. Textul care a fost redactat de un prieten
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
parlamentului pe timp de o lună, în conformitate cu articolul 2 al legii din 16 iulie 1875. La 18 mai 1877 deputații din mai multe grupări republicane ale Camerei, centrul-stânga al lui Édouard de Laboulaye, Uniunea Republicană a lui Gambetta și Stânga Republicană a lui Jules Ferry s-au reunit în ședință plenară la Versailles și au semnat un manifest adresat Franței prin care denunțau „politica reacționară și aventurieră”. Textul care a fost redactat de un prieten al lui Gambetta, Eugène Spuller, a
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
de interne Oscar Bardi de Fourtou a înlocuit din funcție mai mulți prefecți și funcționari, a demis primari și viceprimari, a înmulțit manifestele conservatoare. Mac Mahon a efectuat călătorii de propagandă electorală în țară. El a fost criticat apoi de republicani pentru că a permis reapariția „candidaturilor oficiale”, practică specifică celui de al Doilea Imperiu, printr-un mesaj: „Guvernul meu vă va desemna dintre candidați pe cei care au dreptul să se folosească de numele meu.” La 1 iulie 1877 președintele a
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
în sistem uninominal în două tururi, pe arondismente, cu vot universal masculin. Ele s-au derulat bloc contra bloc, cu o prezență la vot foarte mare. Din 531 de circumscripții, doar 15 nu au fost adjudecate din primul tur. Victoria republicanilor a fost una incontestabilă, dar nu a avut amploarea prezisă de Gambetta la începutul crizei: deputații Uniunii Republicane au câștigat 323 de locuri — cu circa de voturi, contra celor ale conservatorilor. Se remarcă, în acest context, revenirea dreptei conservatoare, care
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
bloc, cu o prezență la vot foarte mare. Din 531 de circumscripții, doar 15 nu au fost adjudecate din primul tur. Victoria republicanilor a fost una incontestabilă, dar nu a avut amploarea prezisă de Gambetta la începutul crizei: deputații Uniunii Republicane au câștigat 323 de locuri — cu circa de voturi, contra celor ale conservatorilor. Se remarcă, în acest context, revenirea dreptei conservatoare, care a crescut de la 140 de deputați la 208, cu o revenire deosebită a bonapartiștilor, de la 76 de deputați
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]