5,680 matches
-
nescris.” 318 Târgoveța poate deveni ceea ce notarul nu izbutise, folosește tehnicile hermeneutice ale clericilor, pe care aceștia aveau impresia că doar ei le dețin. Este cu siguranță un 314 Susanne Sara Thomas, art. cit., p. 259. 315 „o doamnă a retoricii” John A. Alford, The Wife of Bath versus the Clerk of Oxford: What Their Rivalry Means, în „Chaucer Review”, vol. 21, 1986, p. 110. 316 Douglas Canfield, Word as Bond in English Literature from the Middle Ages to Restoration, Philadelphia
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
vedere sau niște atitudini cunoscute în epocă, sfârșește totuși prin a recunoaște aceste legi. De-a lungul discursului ei, conștient sau nu, ea subscrie la stereotipurile misogine pe care le citeză din abundență.333 Nevasta din Bath stăpânește procedeele de retorică, poate mai mult instinctiv, decât ca urmare a unei educații îngrijite, căci discursul ei o înfățișează neaoșă și spontană, știe să povestească, este locvace, îi place să fie ascultată și să convingă ori de câte ori îi este posibil. Deși vorbește împotriva bărbaților
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
p. 402. (trad. n.) 347 Ibidem, p. 408. 348 Ibidem, p. 410. 349 Ibidem. 350 Susan Crane, Alison's Incapacity and Poetic Instability in The Wife of Bath's Tale, p. 21. 108 argumentele până la un final conclusiv, târgoveața tratează retorica așa cum își abordase și partenerii, cu o vădită plăcere concupiscentă, resimțind mereu nevoia de schimbare, nereușind să ofere un final închis Prologului ei.351 Întâlnim în discursul nevestei din Bath numeroase elemente fatice și hiperbolice, numeroase repetiții ale unor cuvinte
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Ibidem, p. 212. (trad. n.) 109 investi cu o coloratură sexuală, și textul astfel transformat provoacă o excitare erotică. [...] Melanjul dintre citatele patristice și descrierile experiențelor proprii dă un fel de erotică sanctificată, o exegeză biblică destinată plăcerii senzuale..” 357 Retorică sexuală este termenul propus de critica literară pentru a caracteriza tipul de discurs folosit de personajul feminin. „Erotica” reprezintă o împreunare între două registre distincte, cel teologic și cel senzual, o îmbinare a textualității și a sexualității, deoarece sexualizează textul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în spațiul italian. „Numit de câțiva critici literari <<primul roman din literatura europeană>>, Cele treisprezece întrebări despre dragoste este lung și plin de digresiuni; deși personajele principale au o origine nobilă, acțiunea diversificată în călătorii anticipă literatura picarescă. Cu toată retorica și prolixitatea sa, firul narativ este bine structurat și protagoniștii credibili.”599 Scriitorul italian își intitulează versiunea sa Filocolo, ceea ce ar desemna „durerile dragostei”. În exordium, naratorul povestește despre o doamnă, Maria, pe care a întâlnit-o într-o biserică
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
să facă apel la rațiune, să descopere sensul tainic din spatele cuvintelor. Îi oferă o descriere pertinentă a unui sfătuitor adevărat. Discursul ei apare uneori feminist, deoarece apără calitatea femeii de a fi tovarăș al bărbatului și îi afirmă calitățile. Stăpânește retorica: îi reproduce soțului ceea ce acesta vrea să audă, vorbirea ei este sentențioasă, abundă în citate 776. 773 Ibidem, p. 154. 774 Ibidem. 775 Ibidem, pp. 154-155. 776 Dominick Grace, Telling differences: Chaucer's Tale of Melibee and Renaud de Louens
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
consideră mai înțelept să treacă de partea grecilor. Cu aceeași rapiditate personajele se îndrăgostesc. Rareori autorul se oprește pentru a descrie personajele sau locurile, și nici nu încarcă narațiunea cu procedee retorice ori trimiteri erudite. Dacă comparăm această lucrare cu retorica înaltă și cu numeroasele digresiuni întâlnite în Filocolo, observăm că, într-un stil simplu, se îndreaptă rapid spre deznodământ. Multe tehnici din popularele cantare pot fi regăsite, cum ar fi de exemplu vocea naratorului care anticipă acțiunile, folosirea proverbelor și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
extins câmpul de aplicare al metaforei, considerată "un fenomen normal".47 În romantism, pentru J. G. Herder și F. Schlegel, metafora se afla la originea limbajului. Pentru Fr. Nietzsche, adevărul însuși, ca mod de a concepe lumea, are caracter metaforic. Retorica de la sfârșitul sec. XX a propus două concepții privind metafora: pe de o parte, metafora este "o substituire" (substituirea unui cuvânt cu altul), pe de altă parte, metafora este "o analogie sintetizată", având rolul unei comparații. "Noua retorică", reprezentată de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
caracter metaforic. Retorica de la sfârșitul sec. XX a propus două concepții privind metafora: pe de o parte, metafora este "o substituire" (substituirea unui cuvânt cu altul), pe de altă parte, metafora este "o analogie sintetizată", având rolul unei comparații. "Noua retorică", reprezentată de I. A. Richards, propune o "teorie contextuală a semnificației" în care metafora este "principiul omniprezent al limbajului". Pentru M. Black și C. Turbayne și, mai târziu, M. Hesse, metafora este prezentă ca "interacțiune în spațiul epistemologic". Concepția pragmatică
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
al contrastelor, prin intermediul paralelismului negativ care explică, în același timp, complementaritatea eu lume: "Eu doinesc, pădurea crapă, / Mândra patru boi adapă, / Nu-i adapă că li-i sete, / Ci-i adapă, că mă vede."155 Omul cosmos este evidențiat de retorica imaginilor poetice care transfigurează incertitudinile universale: "Trandafir cu creanga-n drum / Te-aș iubi, dar nu știu cum? Te-aș lăsa până te-ai coace, / Mai mare scârbă mi-i face; / Dar mai bine te-oi lua: / Te-oi lega la cheotoare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-ntreagă? / Ce dor ai în pieptul tău, / După cine-ți pare rău? / După cine-n piept te doare? / Că lași codrul tot în floare / Și te duci când vine vara, / Și nu cânți în codru seara?"292 Enunțurile descriptive, diminutivale, retorica explicită, construită pe baza personalizării verbale și nominale, transformă discursul monologat în discurs dialogic, făcând posibilă prezentarea directă, anaforică: "Cuculeț cu pene sure, / Ce lași lenea să te fure, / Ce nu cânți colea pe cracă / De urât ca să-ți mai
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
modul în care resimțeau oamenii care îl serveau eminența acestui domeniu de preocupări decât o asemenea pildă de măreție în umilință. Russell și Wittgenstein erau profund atașați de austeritatea și transparența cristalină a demersurilor analizei, pe care o puneau în contrast cu retorica adeseori emfatică a stilului multor scrieri filozofice. Întrebându-l pe Russell cum au scris ultimele rânduri ale voluminoasei lucrări în trei volume Principia mathematica, elaborată în colaborare cu Whitehead, Wittgenstein a fost impresionat de răspunsul pe care l-a primit
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
sau a corpului", ,,ca expresie a sentimentelor sau ca procedeu retoric"4. Această definiție ne duce cu gândul la fiecare criteriu de prezentare a corpului omenesc formă, înălțime, forță, dimensiune, mobilitate, culoare, miros care au fost valorizate din plin în retorică. Încă din Antichitate apare convingerea legată de rolul gesturilor în retorică, în persuadarea publicului și prezentarea spectacolului (discursului public), prin faptul că limbajul gestual care acompania întotdeauna limbajul verbal se adresa emoțiilor și nu rațiunii ascultătorilor. În acest sens, Marcus
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
4. Această definiție ne duce cu gândul la fiecare criteriu de prezentare a corpului omenesc formă, înălțime, forță, dimensiune, mobilitate, culoare, miros care au fost valorizate din plin în retorică. Încă din Antichitate apare convingerea legată de rolul gesturilor în retorică, în persuadarea publicului și prezentarea spectacolului (discursului public), prin faptul că limbajul gestual care acompania întotdeauna limbajul verbal se adresa emoțiilor și nu rațiunii ascultătorilor. În acest sens, Marcus Fabius Quintilianus (c.35-96 e.n.), primul profesor de retorică publică din
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
gesturilor în retorică, în persuadarea publicului și prezentarea spectacolului (discursului public), prin faptul că limbajul gestual care acompania întotdeauna limbajul verbal se adresa emoțiilor și nu rațiunii ascultătorilor. În acest sens, Marcus Fabius Quintilianus (c.35-96 e.n.), primul profesor de retorică publică din Roma, ne oferă informații detaliate despre limbajul trupului folosit de orator în concepția romanilor în cel de-al XI-lea volum al compendiului ,,Institutio oratoria" (Formarea vorbitorului în public), singurul care s-a păstrat până în zilele noastre. Autorul
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
ulterior, Cicero nu erau de acord cu substituirea cuvintelor cu gesturi în arta oratorică, acest lucru fiind potrivit doar comportamentului scenic al actorului de pantomimă. În concluzie, limbajul gestual nu avea o funcție total diferită de a limbajului verbal în retorică, ci sublinia cuvintele cheie, acționând asupra elementelor emoționale. Din această mărturie, desprindem un prim criteriu de definire a gestului, preluat și dezvoltat de-a lungul timpului: relația gest-cuvânt. Interpretând explicațiile oferite de Marcus Fabius Quintilianus, putem menționa câteva caracteristici ale
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
2004. Stan, Emil, Educația în postmodernitate, Editura Institutul European, Iași, 2007. Stan, Emil, Managementul clasei, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Institutul European, Iași, 2009. Stănciulescu, Traian, La început a fost semnul, Editura Performantica, Iași, 2004. Șoitu, Laurențiu, Retorică audio-vizuală, Editura Cronica, Iași, 1993. Șoitu, Laurențiu, Pedagogia comunicării, Editura Didactică și Pedagogică R. A., București, 1997. Șoitu, Laurențiu, Restul comunicării (lor) sunt eu, Editura Ars Longa, Iași, 2006. Turchet, Philippe, Limbajul trupului și puterea de seducție. Cum să-ți înțelegi
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
în Tonya Reiman, Limbajul trupului: cum să ai succes în plan profesional, cât și cel personal, traducere de V.A. Serac, Editura Curtea Veche, București, 2007/2010, pp. 38-39. 28 Peter Collett, op. cit., 2003/2005, pp. 14-18. 29 Laurențiu Șoitu, Retorică audio-vizuală, Editura Cronica, Iași, 1993, p. 69. 30 Charles R. Darwin, op. cit., 1872/1967, p. 119. 31 Irinäus Eibl-Eibesfeldt, Iubire și ură, traducere de C. Strungaru, Editura Trei, București, 1971/1998, p. 21. 32 Tonya Reiman, op. cit., 2007/2010, p.
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
1892) ori director al învățământului primar și normal (1892-1893); a fost și un pasionat colaborator al revistelor literare ale vremii, fiind chiar autor de poezii, pe care le-a publicat în periodice precum "Jurnalul" de la Craiova 41. A semnat volumul Retorica (1883), pentru ca, pe la sfarsitul deceniului nouă al veacului al XIX-lea și la începutul celui următor, să se găsească în Parlamentul României ca deputat de Prahova (1888-1891)42. Am dori să adăugăm că în literatura istorică dedicată perioadei ori tematicii
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
din obligații. În două epistole apărea această justificare a nefericitului Zlătescu, care-i mărturisea lui Eugen Mavrodi, în ultima lună a anului 1900, așa cum o făceau, sincer sau mai putin sincer, și alți studenți români în Belgia, desigur fiecare cu retorica specifică ori cu detaliile proprii, că îi mulțumește "din tot sufletul" pentru sprijinul ce i l-a acordat până atunci, văzând în diplomatul român "o a doua persónă, după părinți, în Universul acesta atât de glorios și difficil de suportat
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
lor, Nathali, măritată cu Pièrre Drouhet în 1864, a preluat în 1867 conducerea pensionului și aceea a externatului. ...” Era o școală serioasă, de muncă temeinică, în care „umanioarele” păstrau locul de cinste și în care se respectau treptele formale ale retoricii latine, cu progr esele ei de la Cicero și Quintilian încoace. Dizertația scrisă și mai apoi orală, cum se cuvenea, etimologicește, făcea din cei mai buni elevi vorbitori ex cathedra sau la bară, iar în vârful piramidei, de la tribuna parlamentară...” spune
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
indiferent de originea sau de statutul lor personal, cu condiția să aibă dorința de a se instrui și de a accede la un grad academic. Programul este construit pe cele șapte arte liberale și presupune un prim ciclu, trivium: gramatica, retorica și dialectica (sau logica) și un al doilea ciclu, quadrivium: aritmetica, geometria, astronomia și muzica. În general, o universitate avea patru facultăți: Artele, Teologia, Dreptul și Medicina. Acest învățământ alimentează noi valori: forța inteligenței, prestigiul educației, importanța cunoașterii. După cum spune
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Fără a exagera, putem spune că ironia este principala coordonată a umorului caragialian. La Caragiale, ironia are, poate, ca punct de plecare idealul unui stil de urbanitate; ironia sa este foarte ușor de definit, ca și antifraza, din figurile vechii retorici. Ea nu spune lucrurilor pe nume; nu întrebuințează însă forma eufemismului, ci, dimpotrivă, folosește tocmai noțiunea contrară, avantajoasă victimei: inteligența. Aceasta este metoda frecventă, ca să nu spunem permanentă, a scriitorului. Iată un exemplu din eseistica lui Caragiale (Câteva păreri anonime
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
însă să insistăm asupra celui de-al doilea aspect, cel care, pentru ei, caracterizează dêmokratia: așa cum o amintește Aristotel, atît pentru susținătorii cît și pentru adversarii săi, democrația este mai înainte de toate "guvernarea ale cărei funcții sunt distribuite de soartă" (Retorica, I, viii, 1365 b). Istoricul Moses I. Finley precizează și comentează: "Selecția prin tragere la sorți și retribuția acordată celui investit cu o misiune erau cheia succesului acestui sistem. Alegerile, spune Aristotel (Politica, IV, 1300b 4-5), sunt aristocratice și nedemocratice
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cunoștințe de limbă greacă și respectau această limbă, dar în universul lor nu exista decît un singur centru și un singur popor și, în consecință, o singură limbă, cea latină. De aceea, chestiunile predilecte ale erudiților romani, etimologia, analogia și retorica, privesc numai limba latină, iar, mai tîrziu, în Evul mediu, cînd latina era limba oficială, a cultului și a științei, ea rămînea obiectul exclusiv al interesului filozofic și științific. De aceea, subtilitățile metafizice și teologice, care caracterizează dezbaterile de atunci
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]