8,304 matches
-
lor cu un fel de mirare neîncrezătoare. Era o luptă cu care încă nu era obișnuit. Și, pe la ora zece seara, cu mașina oprită în fața casei bătrânului astmatic pe care-l vizita ultimul, lui Rieux îi venea greu să se smulgă de la volan. Întârzia privind strada întunecoasă și stelele care apăreau și dispăreau pe cerul negru. Bătrânul astmatic stătea în capul oaselor pe patul lui. Părea să respire mai bine și număra boabele de mazăre pe care le trecea dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de panică, nefericirea lor avea în ea ceva bun. De pildă, dacă se întâmpla ca unul dintre ei să fie doborât de boală, asta se petrecea aproape totdeauna fără ca el să-și fi putut da seama ce i se întâmplă. Smuls din această lungă conversație interioară pe care o susținea cu o umbră, el era atunci aruncat fără tranziție în tăcerea cea mai adâncă a pământului. Nu avusese timp pentru nimic. În timp ce concetățenii noștri încercau să se împace cu acest neașteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
colective. Aceste manifestări ale pietății publice urmau să se încheie duminică printr-o slujbă solemnă ținută sub protecția Sfântului Roch, sfântul ciumat. Cu această ocazie i se ceruse părintelui Paneloux să ia cuvântul și de vreo cincisprezece zile el se smulsese de la scrierile sale despre Sfântul Augustin și Biserica africană, cu care își cucerise un loc aparte în ordinul lui. Având o natură impetuoasă și pasionată, el primise cu îndârjire misiunea care i se încredința. Cu mult înaintea acestei predici, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
doctorului. Tarrou conducea. \ Nu se mai găsește benzină, a spus acesta demarând. Mâine mergem pe jos. Doctore, spune Rambert, nu plec și vreau să rămân cu dumneavoastră!. Tarrou nu s-a clintit. Continua să conducă. Rieux părea incapabil să se smulgă din oboseala lui. Și ea ? spune el cu o voce înăbușită. Rambert spune că s-a mai gândit, că el continua să creadă ceea ce credea, dar dacă ar pleca, i-ar fi rușine. Asta l-ar stingheri în iubirea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
continuă în care părintele își petrecuse ziua. Arunca cearșafurile de pe el și le trăgea apoi îndărăt, ștergându-și fără încetare cu palmele fruntea umedă și ridicându-se adesea ca să poată tuși cu o tuse sugrumată, răgușită și umedă, de parcă-și smulgea ceva din piept. Părea că nu poate să dea afară din fundul gâtului tampoane de vată care îl înăbușeau. La sfârșitul acestor crize, cădea pe spate, având toate semnele unei istoviri. În cele din urmă, se mai ridica iarăși pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
o adevărată profeție pe care cel mic atunci a realizat-o în zilele noastre. În 1956, Fănel afirmă categoric: “când voi fi mare poate scriu eu cartea pe care ți-o dorești”. Când a fost arestat, căpitanului i s-au smuls însemnele de ofițer strigându-i-se “la carceră cu el, acolo e locul trădătorilor”, apoi a fost trimis prin închisori și la Canal, urmărindu-se exterminarea lui fizică. Revenit pe meleaguri bârlădene, se întâlnește cu învățătorul lui Fănel, fostul preot
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
am oprit doar asupra câtorva, urmând ca cei ce vor citi volumul să aprecieze întreg conținutul scoțând în evidență ei înșiși seriozitatea și gravitatea mesajului. În Nu-i nici un vânt afirmă cu siguranță: „Nu-i nici un vânt/ Să mă poată smulge de lângă pământ/ Că am rădăcini de morminte,/ Cu ramuri, cu flori și cuvinte/... Că am vatră cu nume”, însă peste câteva pagini constată o gravă realitate: „Unde erau case ieri/ Azi cresc buruieni și meri”. După ce în paginile imediat următoare
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ne-am născut, la libertate și chiar la viață (pag. 225). Acum toți știu că nici adulții n-au fost vinovați. Dar cu ce am păcătuit noi, copiii? De ce am avut atâta de suferit? Doar eram mici când ne-au smuls din cuiburile noastre. Scriu și tremur de emoții mari, de retrăiri când îmi amintesc cum se comportau cu noi, concluzionând: „Comuniștii staliniști au dus la pieire și schimbul de mâine al neamului nostru” (pag. 251). își reamintește că: „Odată, când
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
vederea mulțimii. Scurtul moment de liniște fu spulberat de sunetul unui baros spărgând sticla. La acest semn, sala fu cuprinsă instantaneu de un zgomot asurzitor, fiecare punânduse pe treabă cu pistoale, topoare, cuțite, bâte, chiar și bare grele, de metal, smulse din mașini avariate - orice ar fi putut fi folosit la scoaterea prețioaselor obiecte antice din cutiile lor. Panourile de sticlă erau spulberate unul după altul. Statuetele de fildeș se rostogoleau. Farfurii de ceramică antice se făceau praf la contactul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
soțul să lase fata în pace. În timp ce ei vorbeau, se scotoci prin buzunar și scoase telefonul. Era un mesaj de la Uri: Unde ești? Începu să scrie un răspuns, dar în clipa aceea gazda se aplecă spre ea, gata să-i smulgă telefonul din mână. Nu trebuie să suni pe nimeni. Avem noi grijă de tine. De ce ai nevoie? Tot ce vrei, te rog, trebuie doar să ceri. Maggie simți deodată nevoia puternică de a pleca, de-a ieși la lumină din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
alăturată, strigându-și copiii pe nume. Maggie era acum singură cu acest bărbat. Voia să-l sune pe Davis la consulat, sau pe Uri, sau pe Liz la Londra, pe oricine, dar se temea de reacția lui. I-ar fi smuls telefonul? Ar fi apucat-o de mână? Cine era? Cât putu de firesc, Maggie se ridică, se întinse și, ca și cum ar fi refuzat politicos ceaiul pe care i-l oferea o mătușă agasantă, anunță că trebuia să plece. Dar unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să-i ridice părul, în așa fel încât ceafa să-i fie neacoperită, dezgolită. Își simți trupul înregistrând confuzia și, în același timp, o durere și un fior de dorință revigorată. Prosopul era rece, atenuând roșeața. — Uri! spuse ea brusc, smulgându-i prosopul pentru a putea sta cu fața la el în timp ce vorbeau. Dă-mi geaca de pe scaun. Nefiind sigur dacă fusese iertat, Uri ezită. —Uri! Acum! Se ridică și aduse haina lui Maggie. Scotoci prin buzunare, ignorând durerea până când îl găsi: bilețelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ei legate. Se produse o mică întârziere, până când simți cum banda adezivă de plastic din jurul încheieturilor era sfâșiată. Numai că mâinile îi erau în continuare captive. Fiecare era ținută strâns și ridicată, ca altă pereche de mâini să-i poată smulge tricoul de pe ea. Era acum doar în lenjerie. Ar fi vrut să fie înaltă, să-i copleșească pe acești oameni cu puterea furiei ei, dar simți un altfel de impuls crescând în ea - dorința de-a se micșora, de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pus mâna pe mine. Făcându-și loc prin mulțime, doamna Reilly întrebă: — Ignatius! Ce se-ntâmplă aici? Ce pozn-ai mai făcut? Hei! Ia mâna de pe băiatu’ meu. — Nici nu l-am atins. Spune, cucoană, ăsta-i fiu’ dumitale? Doamna Reilly smulse din mâna lui Ignatius coarda de lăută care zbârnâia. — Sigur că sunt copilul ei, spuse Ignatius. Nu vezi câtă afecțiune îmi poartă? — Își iubește băiatu’, aprobă bătrânul. — Ce vrei să faci cu bietu’ meu copil? îl întrebă doamna Reilly pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
drepturilor mele constituționale, spuse bătrânul, cuprins brusc de furie. — De, nu cre’să țin-așa ceva l’alde d-ăștia. Cată mai bine al’ceva. O mână întunecată se întinse după una dintre legitimații. Hei, ce-nsamnă Colder Age? Bătrânul îi smulse cartonașul din mână și-l așeză înapoi pe picior. — Hârtiuțele astea n-or s’ te-ajute la nimic. Te bagă la zdup cu ele cu tot. Pe toț’ i-aruncă la zdup. — Așa crezi? întrebă bătrânul spre norul de fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cu trupul lui Jones, care o privea cum se răsucește, cu detașarea pe care i-o ofereau ochelarii lui verzi. „Ie-te la ea. Crede că am siflus și TBC, că mi s-a sculat socoteala, c-am să-i smulg punga, ș-am s-o tai cu briciu’. Uh-haa“ Ochelarii de soare urmăriră femeia cum coboară din autobuz și se pierde în mulțimea care aștepta în stație. Undeva, în spatele oamenilor, se iscase o discuție. Un om cu un ziar făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
citește ăsta. Am văzut în fiecare zi-n jurnal anunțu’ ăsta. Doamna Reilly ridică ziarul foarte aproape de ochi. Un tip cinstit, muncit... — Adică muncitor. — Cinstit, muncitor, de încredere și liniștit... Un tip liniștit. Ia lasă-mă pe mine, spuse Ignatius, smulgând ziarul din mâinile mamei sale. E mare păcat că nu ți-ai putut termina studiile. — Taică-meu era foarte sărac. — Lasă, te rog. N-aș putea îndura acum să aud din nou povestea aceea sordidă. Un tip cinstit, muncitor, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
venea la birou, gest pe care domnul Gonzalez îl interpreta drept semn de loialitate față de Levy Pants. Îl purta uneori și duminica la biserică, luându-l drept pălărie. Ba și-l pusese și la înmormântarea fratelui ei, unde îi fusese smuls de pe cap de o cumnată ceva mai tânără și mai vioaie. Doamna Levy însă dăduse ordin ca domnișoara Trixie să rămână în serviciu, orice s-ar întâmpla. Gândindu-se la fericirea pe care i-o adusese asocierea sa cu Levy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
oamenii care se îngrămădiseră în fața magazinului universal. Agentul acela de stradă era musca din laptele omului. În orice caz, momentul părea să fi fost depășit cu bine. În fruntea noastră vom purta aceasta, strigă Ignatius când se stinseră ultimele aplauze. Smulse cu un gest dramatic cearșaful din dreptul pelvisului și îl desfăcu. Printre pete galbene, cu litere mari de tipar, era scris cu cretă colorată roșie cuvântul ÎNAINTE. Dedesubt, caligrafiat migălos cu albastru, se putea citi: Cruciadă pentru Demnitatea Maură. — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ai de gând să încerci să citești cu voce tare? Mă îndoiesc că organismul meu poate suporta o asemenea traumă în momentul de față. Lasă-mă deocamdată să citesc un articol foarte interesant despre moluște, în pagina științifică. Doamna Reilly smulse ziarul din mâna fiului ei, lăsându-i între degete două bucățele de hârtie. — Etalarea aceasta jignitoare de proaste maniere să fie oare unul dintre rezultatele asocierii tale cu cei doi popicari sicilieni? — Tacă-ți fleanca, Ignatius, spuse mama lui, răsfoind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nu cumva să-i spui vrodată lui Ignatius, dacă vrei să nu ne sară-n cap. Doamna Reilly puse degetul pe buze ca să indice că pierderea cărții trebuia să rămână secretă. — Bine, dă-mi haina ta, dragă, spuse Santa nerăbdătoare, smulgând aproape de pe doamna Reilly vechea jachetă de lână violetă. Era hotărâtă să nu lase fantoma lui Ignatius J. Reilly să-i bântuie sindrofia, așa cum se întâmplase în multe seri la popicărie. — Ai casă frumoasă, Santa, spuse cu respect doamna Reilly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
curată. — Mda, da vrau să-mi iau un linoleum pentru salon. Ai folosit vrodată perdelele alea de hârtie? N-arată rău. Am văzut unele drăguțe la Maison Blanche. — Am cumpărat unele drăguțe pentru camera lui Ignatius, dar el le-a smuls de la fereastră și le-a rupt. Spunea că sunt monstruoase. Nu-i groaznic? — Fiecare cu gustu’ lui, spuse repede Santa. — Ignatius nu știe c-am venit astă-sear-aici. I-am spus că mă duc la o novenă. — Angelo, toarnă-i Irenei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
trasă în țeapă pe membrul unui armăsar deosebit de mare, mormăi furios Ignatius. — Cum? Ce-ai spus, băiete? Ignatius, ești pe cale de a suferi o cădere nervoasă. Trebuie să faci neapărat ceva. Chiar și munca voluntară la un spital te-ar smulge din apatie și nu ți-ar strica probabil nici la valvă sau la alte chestii. Pleacă, cel puțin o oră pe zi, din casa aceea ca un uter. Du-te și te plimbă, Ignatius. Privește copacii și păsările. Dă-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vadă o fecioară dulce și nevinovată dezbrăcată și insultată. Trebe să-ți folosești creierul, pentru numele lui Dumnezeu, Darlene. Trebe să fii pură. Vreau să arăți ca o fată drăguță și rafinată care rămâne surprinsă când pasărea-ncepe să-i smulgă hainele de pe dânsa. — Cine spune că nu-s rafinată? întrebă ofensată Darlene. — Foarte bine. Ești rafinată. Da’ atunci să fii rafinată și pe scena mea. Asta-i ceea ce dă alură de dramă unui număr de striptease, fir-ar să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
îmi pierdusem echilibrul, care este întotdeauna șubred, și mă prăbușisem. Deși m-am lovit destul de rău cu capul de cărucior, am strigat de jos, cu o voce amicală: „Ai câștigat, domnule!“ Apoi am mulțumit scumpei bătrâne Fortuna pentru că m-a smuls din ghearele unei morți produse de o furculiță ruginită. Mi-am împins repede căruciorul afară din garaj și am pornit spre Cartier. În drum, pietonii aruncau priviri admirative semi-costumului meu. Hangerul mi se lovea ritmic de șold, cercelul se legăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]