5,909 matches
-
tropical (Campannlat), unul nordic (Sibornal) și unul sudic (Hespagorat). Acțiunile din "Helliconia - primăvara" și "Helliconia - iarna" se petrec în principal în Campannlat, cu viața sa bogată, în timp ce "Helliconia Winter" se concentrează pe Sibornal, unde mediul dur încurajează progresul tehnologic. Continentul sudic apare doar ocazional în cărți. Trilogia descrie o varietate de plante și animale imaginare și modul în care se adaptează climei extreme. Memorabil rămâne viermele lui Wutra, o creatură imensă a cărei viață corespunde anului mare, fiind echivalentul helliconian pentru
Helliconia () [Corola-website/Science/320755_a_322084]
-
slujit aici este de menționat preotul Mihai Mocanu (1938-2009), care a funcționat ca paroh al acestei biserici (1980-2004) și protopop al Protopopiatului Pașcani (1976-1990). Biserica „Sf. Voievozi” din Pașcani are plan trilobat, cu absidele laterale mici, având alipit pe latura sudică a pronaosului un exonartex supraînălțat de un turn-clopotniță.
Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani () [Corola-website/Science/321518_a_322847]
-
ori mai mare ca Venus. Cerul strălucea din cauza luminii. Intensitatea luminii sale era puțin mai mare de un sfert din cea a Lunii.” Ca și ceilalți observatori, Ali ibn Ridwan a consemnat că noua stea se afla jos, aproape de orizontul sudic. Călugării de la mănăstirea benedictină din St. Gallen oferă date independente privind magnitudinea și poziția pe cer, scriind că „într-un fel minunat, ea era uneori strânsă, alteori difuză, și chiar alteori cu totul stinsă...s-a văzut astfel vreme de
SN 1006 () [Corola-website/Science/321529_a_322858]
-
1006, se puteau probabil citi manuscrise la lumina ei noaptea.” Relatările din Elveția ajută la poziționarea pe cer a supernovei, deoarece din acel loc ea ar fi apărut undeva foarte jos pe cer, la cel mult 5 grade deasupra orizontului sudic și ar fi fost vizibilă doar câte 4-5 ore pe zi. Extincția atmosferică și nevoia de a găsi un loc cu orizontul de sud vizibil făceau dificilă chiar și observarea obiectelor strălucitoare aflate aproape de orizont; remarcile „uneori strânsă, difuză, stinsă
SN 1006 () [Corola-website/Science/321529_a_322858]
-
este stația americană de cercetare științifică pe platoul înalt din Antarctida. Această stație este situată la cel mai sudic loc de pe Pământ, Polul Sud Geografic, la o altitudine de 2835 metri deasupra nivelului mării. Stația originală a fost construită de către Guvernul Statelor Unite în perioada noiembrie 1956 ca o parte din angajamentul său față de obiectivele științifice ale "Anul Geofizic Internaăional
Stația Amundsen-Scott () [Corola-website/Science/321559_a_322888]
-
află gheață, în mijlocul Oceanului Arctic.) În timpul celor șase luni de "zi", unghiul de elevație al Soarelui deasupra orizontului variază continuu. Soarele răsare la echinocțiul de primăvară (toamna la noi), atinge unghiul maxim deasupra orizontului la solstițiul de vară în emisfera sudică, în jur de 20 decembrie, și apune la echinocțiul de toamnă (primăvara la noi). În timpul celor șase luni de "noapte", vremea devine extrem de rece la Polul Sud, cu temperaturi ale aerului, uneori, scăzând sub -73 ° C. Acesta este, de asemenea
Stația Amundsen-Scott () [Corola-website/Science/321559_a_322888]
-
1771. Lansat la apă în 1764 sub numele de vasul carbonifer "Earl of Pembroke", a fost achiziționat de Marină în 1768 pentru o misiune științifică în Oceanul Pacific, și pentru a explora mările în speranța găsirii presupusei "Terra Australis Incognita" („Pământul Sudic Necunoscut”). Rebotezată ca "His Majesty's Bark the Endeavour", a plecat din Plymouth în august 1768, a ocolit Capul Horn și a ajuns în Tahiti la timp pentru a observa tranzitul lui Venus din 1769 prin fața Soarelui. După aceea, a
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
studierii și observării tranzitului lui Venus prin fața Soarelui în 1769. Regele a aprobat expediția, iar Amiralitatea a ales să combine călătoria științifică cu o altă misiune confidențială de căutare prin Pacificul de Sud a presupusului continent "Terra Australis Incognita" („pământul sudic necunoscut”). Royal Society a sugerat ca la comanda ei să fie pus geograful scoțian Alexander Dalrymple, a cărui acceptare era condiționată de primirea unui brevet militar de căpitan al Marinei Regale. Primul Lord al Amiralității, Edward Hawke a refuzat însă
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
a reluat călătoria spre vest, iar echipajul a văzut coasta estică a Australiei la 19 aprilie. La 29 aprilie, a devenit primul vas european care a acostat în estul Australiei, când Cook a dus una din bărcile navei pe țărmul sudic al golfului Botany de astăzi din New South Wales. Timp de încă patru luni, Cook a cartografiat coasta Australiei, îndreptându-se către nord. Cu puțin înainte de ora 11 pm în ziua de 11 iunie 1770, nava s-a ciocnit de
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
până în dimineața zilei de 17 iunie. Adusă la țărm pe o limbă de nisip, a fost pusă să plutească din nou după o oră și trasă apoi în râu la orele prânzului. Vasul a fost tras pe plajă pe malul sudic și carenată pentru a face reparații la cocă. Au fost înlocuite velele rupte și materialele din arboradă care fuseseră deteriorate, iar coca a fost curățată de animalele marine atașate de ea. După examinarea cocăi s-a constatat că o bucată
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
naosului și în partea de sud a pronaosului, iar în exterior o secțiune în axul longitudinal, două secțiuni transversale la punctul de legătură dintre naos și pronaos și o casetă în unghiul făcut de zidul estic al naosului și cel sudic al altarului. Terenul avea în zona bisericii o ușoară pantă naturală dinspre vest spre est și dinspre sud spre nord. Deasupra locașului se află depuneri de caracter aluvionar, cu pietriș și nisip, având o grosime totală de 1 - 1,20
Biserica Sfântul Nicolae din Leșnic () [Corola-website/Science/321573_a_322902]
-
insule înconjurate de un ocean în cea mai mare parte necartografiat. Termenul "arhipelag" este folosit doar pentru a desemna grupul central de insule din jurul insulei principale Havnor și a Mării Tăinuite. Insulele exterioare sunt grupate în patru Capete (Vestic, Nordic, Sudic și Estic) și în insulele Kargad, patru insule mari din nord-est locuite de națiunea războinică a kargilor. Insulele care stau în centrul acțiunilor romanelor sunt Roke și Havnor din Marea Interioară, Gont din arhipelagul nord-estic și Atuan, una dintre insulele
Terramare () [Corola-website/Science/321633_a_322962]
-
temperat, comparabil cu latitudinile medii (pe o distanță de 1800 de mile) din emisfera nordică. Anual se produce o trecere de la verile calde la iernile reci, cu ninsori, mai ales în insulele nordice cum sunt Gont și Osskil. În regiunile sudice din Terramare poate fi mai cald. Cu excepția insulelor Kargad, societatea din Terramare folosește un sistem de scriere numic "rune hardice". Numele sugerează o asemănare cu runele germanice, dar se pare că se folosesc câteva mii de rune, sugerând un sistem
Terramare () [Corola-website/Science/321633_a_322962]
-
doar în exterior, iar absidele erau semicirculare în interior. Lăcașul de cult este luminat de opt ferestre: Cele două ferestre din pereții pronaosului au chenare de formă dreptunghiulară, care nu se continuă la partea de jos. Prima fereastră din peretele sudic al naosului, care nu are corespondentă pe peretele nordic, are formă dreptunghiulară. Chenarul ei este format din ciubuce care se întretaie; el se termină la capete cu câte o palmetă, care imită un decor străvechi, întâlnit la bisericile din Asia
Biserica Cuvioasa Parascheva din Dolheștii Mari () [Corola-website/Science/321650_a_322979]
-
XIV-XVI. Arhimandritul dr. Zareh Baronian îl consideră opera unui pietrar armean rătăcit printre pietrarii poloni, germani sau sași care lucrau la ridicarea bisericilor ctitorite de voievozii și boierii moldoveni. Fereastra din peretele nordic al naosului și corespondenta ei din peretele sudic, ca și cea din absida altarului, au fost lărgite și alungite, având în prezent formă semicirculară. Cu prilejul lărgirii s-au distrus și chenarele exterioare. Interiorul bisericii este împărțit în patru încăperi: pridvor (construit ulterior), pronaos, naos și altar. Pridvorul
Biserica Cuvioasa Parascheva din Dolheștii Mari () [Corola-website/Science/321650_a_322979]
-
Ion D. Ștefănescu, după ce a fost înlăturat stratul de var ce o acoperea. Pereții sunt tencuiți cu un amestec de lapte de var fin, legat de lungi filamente mătăsoase de in. Pictura originară este păstrată în prima nișă a peretelui sudic al pronaosului, unde se află și mormântul hatmanului Șendrea. Ea este considerată unică în iconografia moldovenească , fiind legată stilistic de picturile din biserica domnească de la Curtea de Argeș, realizate în secolul al XIV-lea. Frizele cu figuri au proporții diferite, iar în
Biserica Cuvioasa Parascheva din Dolheștii Mari () [Corola-website/Science/321650_a_322979]
-
o icoană în mozaic a Sfintei Cuvioase Parascheva, donată în 1987 de enoriașii Gheorghe I. și Maria Melinte, Neculae Th. și Catrina Marian, Ioan P. și Genoveva Mazilu, Mircea C. și Anica Cot, prin grija parohului Camil Dăscălașu. În partea sudică a pronaosului se află o nișă pictată unde au fost înmormântați hatmanul Șendrea, tatăl și poate și bunicul său. Lespedea de mormânt a hatmanului Șendrea are un motiv central compus din fragmente de meandru legate între ele și dând impresia
Biserica Cuvioasa Parascheva din Dolheștii Mari () [Corola-website/Science/321650_a_322979]
-
peste 1,500 de metri în nord-vestul său din Texas. Creșterea medie în altitudine este foarte lentă, la circa 2 m per kilometru (sau 10 feet / mi), fiind practic imperceptibilă pentru ochiul omenesc. Zona Llano Estacado se găsește la capătul sudic al "Câmpiilor Înalte" (în original, ), parte a "Marilor Câmpii" (conform, ) ale Americii de Nord, parte a ceea ce fusese numit cândva "Marele Deșert American" (în engleză, ). Fluviul , cel mai mare afluent al fluviului Arkansas formează granița naturală de nord între Llano Estacado la
Llano Estacado () [Corola-website/Science/321659_a_322988]
-
să închidă râul Sfântul Laurențiu. Când la Quebec au ajuns la 3 noiembrie informații sigure că marșul lui Arnold reușise și că el se apropia de oraș, Cramahé a început să crească paza și a înlăturat toate bărcile de pe malul sudic al râului Sf. Laurențiu. Vestea apropierii lui Arnold a dus la creșterea numărului de înrolări în miliția de voluntari, numărul acestora crescând la 1.200 sau chiar mai mult. La 3 noiembrie au sosit două vase, urmate de o a
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
proviziilor. Cei care au continuat erau înfometați când au ajuns la primele așezări franceze la începutul lui noiembrie. La 9 noiembrie, cei 600 de supraviețuitori ai marșului lui Arnold de la Boston la Quebec au sosit la Point Levis, pe malul sudic al fluviului Sf. Laurențiu în dreptul orașului Quebec City. În pofida stării în care se aflau trupele sale, Arnold a început imediat să strângă bărci pentru o traversare. El era pregătit de aceasta în noaptea de 10 noiembrie, dar o furtună l-
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
de pe Câmpia lui Abraham. Generalul britanic James Murray pierduse și el o bătălie lângă oraș în 1760; Montgomery a considerat că este puțin probabil ca și Carleton să le repete greșelile. La 14 martie, Jean-Baptiste Chasseur, un morar de pe malul sudic al râului Sfântul Laurențiu, a sosit la Quebec City și l-a informat pe Carleton că sunt 200 de oameni pe malul sudic al râului gata să-i atace pe americani. Aceștia, dar și alții, au fost mobilizați pentru a
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
probabil ca și Carleton să le repete greșelile. La 14 martie, Jean-Baptiste Chasseur, un morar de pe malul sudic al râului Sfântul Laurențiu, a sosit la Quebec City și l-a informat pe Carleton că sunt 200 de oameni pe malul sudic al râului gata să-i atace pe americani. Aceștia, dar și alții, au fost mobilizați pentru a ataca bateria americană de la Point Levis, dar avangarda acestei miliții loialiste a fost învinsă în martie 1776 în bătălia de la Saint-Pierre de un
Bătălia de la Quebec (1775) () [Corola-website/Science/321647_a_322976]
-
portul Tulagi în scopul înființării unei baze de hidroavioane acolo. La ora 17:00 în ziua de 3 mai, Fletcher a fost anunțat că forța de invazie japoneză din Tulagi fusese văzută cu o zi înainte apropiindu-se de Solomonul sudic. Neputând lua legătura cu flota condusă de "Lexington" din cauza necesității de a nu comunica prin radio, flota de pe "Yorktown" a pornit independent către Guadalcanal pentru a se poziționa cu scopul lansării a doua zi dimineața de atacuri aeriene împotriva forțelor
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
pierdut în al treilea atac, a rămas fără combustibil și a căzut în ocean la circa sud de Guadalcanal. Două avioane de vânătoare Wildcat din al doilea atac au rămas și ele fără combustibil și au aterizat forțat pe coasta sudică a insulei Guadalcanal. Fletcher a trimis distrugătoarele și să salveze echipajele celor trei avioane. "Hammann" a reușit să recupereze ambele avioane de vânătoare, dar "Perkins" nu a reușit să localizeze echipajul TBD-ului. Ambele distrugătoare s-au întors în flota
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]
-
întâmpine rezistență semnificativă. Astfel a început campania Guadalcanal soldată cu mai multe bătălii combinate mari între aliați și forțele japoneze în următoarele șase luni care, împreună cu campania din Noua Guinee, aveau să hotărască soarta eforturilor japoneze de a asigura frontiera sudică a imperiului lor din Pacific.
Invazia insulei Tulagi () [Corola-website/Science/321672_a_323001]