6,212 matches
-
ambasador al României. Octombrie 1980, Pakistan. Lansare de carte românească. 1980, Pakistan. Cu oameni de afaceri din Karachi, împreună cu consilierul economic al României, N. Spiroiu, alte oficialități pakistaneze. 1991, Stockholm, Suedia, Primăvara la intrarea în Ambasada română, unde înfloriseră flori superbe. 1992, Suedia. Recepție pentru o delegație română, condusă de dl Ion Goriță. 1994, Suedia. Lucian D. Petrescu împreună cu un crescător de reni. 1994, în nordul Suediei, unde soarele apune și răsare în același minut. 1994, în nordul Suediei. 20 martie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
armonizat într-o manieră strălucită. Regăsim probabil, în ființa sa, ochii inteligenți ai mamei, străduința spre perfecțiune a tânărului ce știe cum se ridică aburii câmpului, expresivitatea simțirii autentice românești emanând din valorile de altădată, culorile vii ale trecutului și superba și, de neegalat, înțelepciune a vârstei. Vă dăruim toate gândurile noastre bune și senine, chiar și pe cele pe care nu am avut inspirația să le materializăm pe această foaie de hârtie. Ele există, sunt pentru dumneavoastră și sintetizate vorbesc
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
evoluționismului” a lui Ernst Haeckel. Ca om însă, a fost modelat mai întâi pe meleagurile Botoșanilor, mai apoi la Iași, la liceul „Institutele Unite”, unde predau cei mai străluciți reprezentanți ai școlii românești. Aici au fost tăiate primele fațete ale superbului său diamant. La Jena a fost atras mai întâi de puternica personalitate a lui Ernst Haeckel, unul dintre cei mai mari partizani ai darwinismului. Mai apoi a fost cucerit de farmecul orașului Jena, un burg tipic universitar. După cum consemnează N.
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
nucușoara se transformă cît ai clipi într-un uriaș balaur. Stropi mari, generoși, deschid concertul ploii. Apoi se dezlănțuie stropitoarea cerului și abia atunci mă uit la fecioare. Iile de bumbac s-au udat și au luat culoarea pielii. Ce superb spectacol! Rămîn holbat și uit să închid gura. Mă lăcomesc să le văd pe toate. Apoi îmi dau seama, îmi fac cruce cu limba în gură și rostesc în gînd: Iartă-mă, Doamne! Să nu oprești ploaia, mai bine trăsnește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
am luat-o științific și am început ancheta cu bunica Mina. Am rugat-o să-mi vorbească de Saveta, ultima fetiță a sa. Bătrîna a început să plîngă și mi-a scos o poză făcută la Cernăuți. Era Saveta cea superbă, domnișoara cea deșteaptă și care arăta plesnind de sănătate. Făcea toată treaba doctorului, suspină bunica. Avea mare încredere în ea? ischitește satana de nepot, adică eu. Lăsa totul pe mîna ei, trata și bolnavii cum îi spunea el. Și la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cred să dea telefon. Era ora șase și jumătate cînd rîmele au fost mulate pe ace și aruncate în apă, cu instrucțiuni clare să nu se întoarcă fără pește. Victor, avînd în grijă înfruntarea cu grănicerii, era îmbrăcat într-un superb costum, deschis la culoare și cămașa sa avea butoni din aur. În plus, buzunarul de la piept al hainei avea o batistă meșteșugit răsucită. Cravata era de culoarea cerului senin, iar pantofii erau din fîșii subțiri de piele, împletite diabolic de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
din fîșii subțiri de piele, împletite diabolic de meșteșugit. Era ras și, pe bune, era surprinzător de chipeș. Colac peste pupăză mai vorbea al naibii de elevat și fuma pipă. Pipa lui era din lemn de trandafir pe care era gravată o superbă căprioară. Cum să nu alerge în jurul lui ceilalți frați și să-i dea tot ce avea nevoie la îndemînă? Vîntul însă era un măgar și jumătate, nu ținea cont de ținută și nici de titluri universitare, i se fîlfîia lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
domniilor voastre. Mașina aleargă pe lîngă Motel, taie pădurea în lat și, la ieșirea din satul Poieni, o apucă spre stînga, pe un drumeag forestier. Pădurea își arată coloristica fascinantă de toamnă și încep a visa sub imperiul creat de acest superb tablou oferit de natură, niciodată redat de pictori în toată măreția sa. Frînturi, surprinse de ochi ageri și talente minunate, reușesc uneori să ne scufunde într-un soi de visare apăsătoare, pe care doar o toamnă tîrzie o poate provoca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
au răpit cruci și relicve... ''. Tot Papa a spus cu amărăciune "că s-a pus cruce uniunii ecleziastice...'' De fapt Cruciada a IV-a nu a avut o țintă religioasă ci o țintă a nobilimii, sărăcite de desfrîu, făcînd din superbul Constantinopol o victimă bună de jefuit. Capodoperele care ni s-au transmis, foarte puține, au fost scăpate de la topire de oameni religioși, care au plătit prețurile cerute de bandiții jefuitori din Cruciadă. Orașul Liège avea nenumărate piese de o frumusețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
colindător însă nu ajunge la sonerie și întregul scenariu, învățat acasă, se dă peste cap. Observ dificultatea și intervin cu îngăduință, mîngîi micul omuleț și-l invit în casă. În loc de încurajare, am provocat o adevărată panică în căpușorul cu ochi superbi. Hai, spune-ne ce știi. Încerc să-l ajut: Steaua sus răsare... Nu asta. Scociorăsc în memorie altă colindă, dar omulețul face semn cu căpușorul că n-am nimerit-o. Iau la rînd toate colindele pe care le știu, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
hăinuțele curate și pantofiorii cu niște pantaloni rupți în fund și cu rapănul corespunzător pe piciorușele expuse direct glodului și prafului. Doamna Haldan păstrase doar cîteva seturi de tacî muri, farfurii și ceșcuțe pentru cafea. Mai păstrase și un capot superb și o eleganță deosebită în conversații și comportament. Deși aveam doar 12 ani, doamna Haldan mă trata ca pe un om matur și cultivat. Domnul Simirad, vă servesc cu o cafea? Sărut mîna, nu... Eu nu... Vă rog! Îmi era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nemaipomenit. Katia și-a scos pantofii și mergea desculță pe ulițele satului. Piciorușele ei frumoase, delicate, cu pielea subțire chiar și pe talpă, înfruntau noroiul cît se poate de natural. Eu (probabil și alții!) aș fi fost gata să port superba rusoaică în brațe, chiar fără nici o recompensă. Doamna Haldan se dusese după soțul său, casa a fost vîndută și Vasilică a tras la un gospodar, o rudă foarte îndepărtată. Un gospodar cu o casă îngrijită oarecum, dar nu cine știe ce. Totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fost singură toată noaptea... Dar n-am stat nici un dans (îmi face cu ochiul), era coadă..., așa ca să știe el (iar face cu ochiul). Mergi pe terasă? mă întreabă Gioni vădit jenat. Sigur, răspund rapid. Luăm paharele și ieșim pe superba terasă cu vedere la brazii muntelui. Eu plec puțin la Raluca, s-o ajut, spune salvator Mia. Discutăm pe îndelete, politică, administrație locală, cultură și istorie. Domnul Doagă vorbește foarte calculat, incredibil de informat și extrem de concis. Este o plăcere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
are, am fost și eu cu el acolo. Lîngă Neamț... dar atunci n-a putut... făta nimic. Băusem prea mult și eu cînd beau, nu prea... Sigur, nu prea. Nici noi nu prea... cînd bem. Ei bine, era un timp superb. O toamnă din alea, cînd culorile inundă pădurea. Era cald și eu preferam să lucrez afară, pe o terasă intimă. Știu, unde beam noi... Da, pe terasa aia. Nu-i așa că te inspiră? Nouă ne spui? Cu vederea aia spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dom'le, în pace. Mai bine dă sticla aia încoace! Dar nu mai este... Să mai aducă, ce naiba, strigă Ponor. Și, mai departe? strigă asistența foarte interesată. Ei bine, curgeau foile una după alta... Despre ce? Filozofie adîncă, acțiune, descrieri superbe, conturare a unei lumi vaste în care trăim. Lupta dintre viață și moarte, dintre divin și diabolic. Șuvoiul de imagini, de idei, de fapte, de paralele, de comparații, nu mai contenea... Trebuia hîrtie, nu glumă... Aveam un top întreg, cade
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
momente. Cînd sînt cu tine, plăcerea este infinit mai mare. Cu siguranță că bucuriile scurte sînt nu numai intense, dar și mai prețuite. Sînt scurte dar îndelung așteptate și starea aceasta, cînd fiecare secundă te apropie de punctul culminant, este superbă. Cei doi se îmbrățișează îndelung. Paharele aduse sînt umplute cu vin vechi, gălbui. Fiecare își umezește buzele ușor și nu aduc laude licorii lui Bachus. Dinspre nord apar nori negricioși, leneși și pîntecoși. Uită-te, arată ea, norul acela are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
am mai întîlnit eu, își face curaj John. Privește atent încercînd să pătrundă desimea pădurii. Deslușește încă doi ochi cu niște sclipiri de diavol, apoi alții și alții. Primul lup iese în scena deschisă, ca un actor sub reflectoare. Este superb, voinic, curajos și extrem de interesat de ciudatul intrus. Burta se sprijină pe zăpadă iar deplasarea o face în salturi, fără efort. Frumoasa bestie îl privește pe John. Pare nehotărîtă. Deodată scoate un urlet prelung care se prelinge peste văi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în vară admiterea la facultate. Mă uit la frumusețea aceea de femeie. Buzele sînt aproape albe și dințișorii aceia delicați îi văd drept carnasieri de jivină. Neîncrezător, m-am dus la o clinică din Iași. De acolo, de la fata aia superbă, n-am mai luat rezultatele. Doctorul, jovial, m-a anunțat telefonic că nu-i nimic grav. După 35 de ani. Medicul, celebru în domeniul său, bun prieten, mă asigură cu optimism: Nu cred că este nimic, totuși pentru liniștea dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
-i așa că este hidos? Dar mintea lui Robert?! Cu mintea este altceva. Mintea îi merge, dar numai la prostii și a ajuns boul ăsta printre cei 300 de bogătani ai României. Ieșea în lume mîndru de limuzină și de blonda superbă, cu picioare lungi și părul pînă la brîu. Cînd se enerva, bușea mașina în copaci! Cînd era gelos, o strîngea pe Lena, că așa o chema, de gît pînă cînd credea el că este destul. Abia cînd aceasta își revenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
apucat pe cărarea care tăia pădurea de la sud la nord-est. Dorea, așa cum am spus, să nu întîlnească prea multă lume că și așa au cam ieșit vorbe că ei doi... Într-o poiană înconjurată de cireși falnici, Dinu vede o superbă căprioară. Aceasta parcă gemea abia auzit și se vedea că este cuprinsă de panică. Ar fi fugit, dar ceva parcă o reținea. Deși omul se apropia încet de superba creație a lui Dumnezeu, aceasta nu se decidea să plece. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
doi... Într-o poiană înconjurată de cireși falnici, Dinu vede o superbă căprioară. Aceasta parcă gemea abia auzit și se vedea că este cuprinsă de panică. Ar fi fugit, dar ceva parcă o reținea. Deși omul se apropia încet de superba creație a lui Dumnezeu, aceasta nu se decidea să plece. Ce ai pățit, minune? vorbește blînd Dinu apro piindu-se. Abia la cîțiva metri flăcăul vede și motivul suferinței căprioarei. Un puișor stătea culcat. Avea un căpșor delicat, ochișorii mari și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
speranțe mari că... Dar Vasilică sună: Te rog, nu te supăra, mai vine un amic. O să-l cunoști, este un dulce! Dulce, dulce, dar constați că face grătar animalul și are manelele cele mai de succes! Stai pe un balcon superb și meditezi la lăsarea nopții. În curte sfîrîie micii. Mașina colocatarului are ușile deschise și difuzoarele, deschise la maximum, împrăștie otrava: Tu, iubito, m-ai lăsat, ți-ai luat un alt bărbat... Of, of, of... Ce faci, omule? întreabă colocatarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în aer, apoi boaf de pămînt. Iar fuge și hop! Saltă în sus, ca o rachetă. Se lasă pe o parte și aripa mai că atinge copacii de pe marginea aeroportului, care, de fapt, era un teren de golf. Imaginile erau superbe, peisajele se succed și sînt din ce în ce mai frumoase. Dar animalul vrea să atingă apa lacului cu roțile, vrea să meargă trăsnet spre dig și, cînd să zicem aleluia, saltă peste el. Apoi se îndreaptă spre un copac solitar și iar saltă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
El nu a înțeles înfrîngerea Germaniei decît ca un nefericit deznodămînt, cauzat de unele greșeli imense. Dar savura defilarea prin orașele ocupate, asimilînd aceasta cu renașterea măreției Germaniei. Hans mă lăsa să meditez și pare concentrat în a observa detaliile superbei vederi din fața noastră. Știi, Hans, uneori mă simt vinovat de erorile istoriei. Mă simt vinovat ca parte, sau, mai bine zis, componentă, a umanității, a omenirii. Mă simt vinovat că am acceptat existența sclavilor, robilor, mă simt vinovat de inchiziție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
deoarece treceam prin capitală. Am traversat Rabat-ul destul de rapid și în sfîrșit, după multe peripeții, ajungem la destinație, la fratele meu Victor. Bucurie fără limite, ochi strălucitori și chiar lacrimi. Exact ca la Sefrou. Mîine mergem într-un loc superb, la iarbă verde. Facem un grătar, bem un păhărel de vin, mai vorbim de ale noastre. Va fi frumos! Spune Victor. Cît este pînă acolo? Cam 70 km, e cam pustiu, dar peisajele sînt excepționale. Facem pregătirile necesare și remarc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]