6,881 matches
-
mai tulburi, fiind mereu același om dinamic, creativ și impetuos. Dar aș evoca un moment prea puțin cunoscut din care se desprinde latura "liniștită" a firii sale. Îmi amintesc prima întâlnire cu Alexa Visarion petrecută cu tatăl meu sub veghea tăcută a bibliotecii sale. Văd cu precizie cum studentul regizor de atunci se purta atent și delicat cu cărțile. De atunci am înțeles că el este și un om al cărții. Sub acest semn s-a format și s-a dezvoltat
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
sub trup, înotând confuz cu ochiul deschis într-un ocean de lapte. Scena s-a umplut de o emoție atât de pură. Iar mișcările persoanelor urmează trasee deasupra oricărui protocol artistic. Publicul a uitat să mai respire, Arkadina se ridică, tăcută, arzătoare, îl privește pe Trigorin în ochiul viu prin care nu cere nimic. Arkadina fuge apoi în culise și revine cu aceeași îngrijorare, nemaiprididind, îngenunchează, îi pune lui Trigorin mâna pe frunte. Dincolo de perdeaua din stânga se aude șoapta înspăimântată a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
semne ce particularizează experiența. Stimulul urmează calea adevărată de la senzație la imagine. [...] Pentru prima dată, am văzut un grup de teatru, o echipă capabilă să funcționeze ca un fin și indispensabil mecanism. Cinstea și credința lui Liviu Rozorea (Smiler), frământările tăcute ale lui Vladimir Găitan (Pip Thomson), "sufletismul" și dezinvoltura lui Adrian Vișan (Chas), farmecul inocent al lui Mircea Diaconu (Ginger) ne-au descoperit calitățile pe care școala românească de teatru are sarcina să le educe și să le promoveze, spre
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Da sau Nu a lui Alexandrî Ghelman se desfășoară cu o intensitate umană autentică, fiecare portret lăsând să treacă prin el rezonanțe variate ale lumii din afară, și lăsând să țâșnească, în coformitate cu caracterul, și temperamentul respectiv, adevăruri îndelung tăcute, dar nu adânc îngropate. De la reticență la explozie, drumul e parcurs cu fermitate și finețe și concluziile pe care spectacolul le sugerează expresiv sunt oboseala și rutina ce stăpânește această lume ce își caută identitatea. (Radu Popescu) DA sau NU
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și plictisul suferință; totul e înecat în ceață, praf, vârtejuri de zăpadă, șuvoaie de negru, alb, albastru, violet, galben. Natura este expresia unei dezorganizări sufletești, a unei nevroze, spațiul este infinit, de o tristețe armonioasă, parcă ar fi un gol tăcut unde poți să auzi zorile, unde noaptea e mai grea, deplină, frigul e liniștit, pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt, ecourile depărtate se confundă într-o tenebroasă și profundă unitate miasme, culori și sunete își răspund (ireproșabil) coloana sonoră
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
un anume aspect, și o meditație cu privire la posibilitățile și menirea artei). În această lume mai identificăm, de asemenea, un personaj aproape mut, un "nebun" în sens shakespearean martor mereu treaz, mereu prezent, uneori victimă el insuși a violenței mediului, rezoner tăcut, purtător, alături de copil, al ștafetei omeniei.. (Natalia Stancu) ...Activitate... înseamnă zădărnicia ridicată la rang de lege... este sinonimă supunerii oarbe. De aceea Predicatorul (personaj inexistent în piesă), cu toate adevărurile pe care le spune, își va risipi îndemnul în neant
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și agresivitatea permanentă a tuturor celor din jur, Woyzeck Florin Zamfirescu este un rătăcit. El nu înțelege ce se întâmplă în jurul său pentru că ceea ce se întâmplă nu-i de înțeles, iar modalitatea prin care el se supune acestei lumi este tăcuta și suferinda neintegrare în ea. [...] Simbolic, Woyzeck intră pentru prima și ultima oară în jocul celorlalți după ce a ucis. Atunci, dezumanizat el le este asemenea. Dar pentru scurt timp. Și, în final, urmează scena cea mai frumoasă, cea mai adâncă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
suferință e ceea ce mă leagă de arta teatrului, de public, e ceea ce mă întreține și mă face să încep ziua, în fiecare dimineață, căutând să văd lumina de afară, cenușie sau strălucitoare, să văd dacă ea a schimbat cu ceva tăcutul mister din ființa umană. Mi-e frică să nu mor degeaba, și, în orice caz, dacă acest lucru se va întâmpla, aș vrea să nu mor urât, aș vrea să nu horcăie nimic înlăuntrul meu, ci să suspine. Pentru acest
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
la școală, sufletul îmi era plin de minunățiile ce văzusem. Închipuirea mea de copil era prea slabă spre a putea aduna atâta sumedenie de copii la un loc, și toți acești copii, pe care îi văzusem acum în aievea, ședeau tăcuți, nemișcați și cu ochii țintiți la învățător: îmi era ca și când maș fi întors din altă lume, și când maica mă întreba ceam văzut la școală, în uimirea mea nu știam săi spun altceva decât cam văzut pe Huțu lui Budulea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
dusă îndărăt și așezat tot cum era întîi. Dacă cineva visează cai alergînd însemnează că a doua zi va fi vînt. Cînd trag caii aer pe nări (sforăie) e semn de ploaie. Cînd caii vor sta cu dosul spre gard, tăcuți și gînditori, e semn că vremea are să se strice. Cap de cal se pune în par ca să nu mănînce lupii dobitoacele. Cine vede mînz întîi și-i cu picioarele goale va face trîntituri și-i vor da spini în picioare
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
curtea bisericii cu clopote de la vite și cu căldări. Unii bat clopotele din turla bisericii, alții toacă, iar ceilalți scutură clopotele aduse. Cînii latră. Obiceiul se numește „fierărit“. După ce se face liniște, flăcăii merg la fîntînă, aruncă toaca, iau „apă tăcută“* și o duc la casele oamenilor, stropindu-i pe cei care le ies în cale. (Gh.F.C.) Cînd nu plouă, oamenii fură o icoană din biserică și o aruncă în izvor ca să-l tulbure. Atunci se tulbură apele din cer și
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
Sf. Nicolae - 6 decembrie Zămislirea Sf. Fecioare de către Sf. Ana - 9 decembrie Ignatul / Sf. Ignatie - 20 decembrie Crăciun - 25 decembrie A abubă - bubă dureroasă ai - usturoi aitic - haitic, haită ală - hală, balaur, dihanie, duh necurat anina (a) - a agăța apă tăcută - apă neîncepută, folosită în descîntece și leacuri aplecate - boală de stomac argea - acoperiș aripi (a) - a se îmbolnăvi arnici - ață colorată de brodat astruca (a) - a înmormînta, a acoperi cu pămînt atacat - tuberculos azimă - turtă nedospită B babiță - diaree baieră
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
cît și în România și Iugoslavia. În cadrul acestei Comisii, Jean Longuet se află în relație cu fostul deputat socialist italian G.E. Modigliani, fratele pictorului. Acțiunea reală a ISM în favoarea primelor victime ale fascismului nu trebuie totuși să mascheze grava subestimare tăcută a acestei mișcări. De altfel, această neînțelegere nu îi este deloc specifică, iar în timpul aceleiași perioade, analizele Internaționalei comuniste greșesc și ele prin insuficiența lor. Este limpede că șase decenii mai tîrziu, retrospectiv, istoricul poate să pătrundă mai ușor mersul
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
a părăsit (plecînd cu mașina lui Popa's, în orașul lor natal), i-am spus lui Cavadia adevărul. A tăcut 10 secunde. A înjurat 10 secunde. Apoi, a recunoscut că o doamnă atît de discretă și misterioasă, feminină și tristă, tăcută și inspiratoare de elogii, nu va mai trece vreodată prin festivalul bănățean... Am oftat toți trei, triști, de parcă eram în finalul Jocului de-a vacanța al lui Sebastian. * Al doilea: prin 2000, după Revelionul umoriștilor de la Urziceni, vroiam să ajung
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
ale povestitorului. Aflat în fața scenei, spectatorul "intim" (al textului, ca să parafrazăm formula lui Jean Rousset, a "cititorului intim") completează triunghiul teatral. Vasile Popovici a edificat, în Eu, personajul, o întreagă teorie a "celui de-al treilea", personaj în același timp tăcut și... persuasiv, constrîngător pentru protagoniștii "teatrali" de pe scena constituită ad hoc. Știindu-se văzuți și auziți, incomodați definitiv în intimitatea dialogului lor făcut public, deveniți actorii momentului cu sau fără voia lor, personajele dau curs unor reacții mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
că "imputarea" trebuie să prindă glas. Ea vine de altundeva, nu din el, tocmai pentru că în vederea responsabilității morale eroul este apărat de toate legile. Mai mult, Bologa așteaptă "să mai afle de la dînsul ceva nespus de important". Obiectivată (în reproșul tăcut al celuilalt) și temută, vina pe care deocamdată o simte dîndu-i frisoane este că ceva a scăpat înțelegerii lui, sau că acest ceva este blocat în refuzul de a vedea lucrurile sub o altă lumină. Anterior, Klapka îl dojenise blînd
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
sălii fastuoase a hotelului din Balbec, loc cu pereți de sticlă care transformă, seară de seară, incinta restaurantului într-un veritabil "acvariu" uman, adunînd la limita lui translucidă curioși cu fețele lipite de sticlă, transportați de reflexele ireale ale lumii tăcute, strălucitoare și totodată interzise, dinăuntru. Metafore ale permeabilității și ale dorinței de reprezentare exhaustivă, "transparența" lumii și materializarea în variantele topice ale mediului transparent se asociază cu capacitățile individuale ale personajelor. Mini, în romanul Fecioarele despletite, figurează ca pentru sine
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
a vederii vestește o "cucerire" vie, de care naratorul sau personajul privitor se pot bucura, o dată depășită neutralitatea "obiectuală", opacitatea "blocurilor grele". Pentru lumea romanului, casele, în general spațiul locuirii, precum și culisele acestora, exterioare sau interioare, joacă rolul unor mărturii tăcute, palpabile, ale unui loc predestinat istoriei ce va fi povestită. Despre semiotica sui generis a exprimării relațiilor cu umanul, despre natura "elocvenței" stinse a zidurilor de la simbolismul primar ("Acolo, în acele trepte, i se părea ascunsă toată problema casei noi
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de porțelan de China o încălzea mai mult ca ceaiul fierbinte, luxul circula în ea ca o sevă." Accidentele, emoțiile de parcurs, neliniștea cu privire la viitorul ei se conturează în jocul cu Walter, joc de provocări fățișe și așteptări înfrigurate, bătălii tăcute și victorii temporare. Cînd capătă asigurarea succesiunii, totul e cîștigat: "Aimée se calmase ca printr-un resort. La neobișnuita repetire a gîndului: <<Casa și familia Walter!>>, Walter dase un răspuns." Același "trait d'union" (cum spune într-un loc Ada
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
convingere, deosebește puterea "trupului sufletesc" de a emite, la rîndul lui, ecouri ale prezenței sale, aidoma spațiului. Unde fizice ale esenței invizibile a lumii ce o locuiește, cam acestea străbat și dinspre "casa de zid", umplînd cu sensul lor mesaje tăcute, iar nu tainice. Rolul perceptiv al lui Mini se evidențiază în spațiul străin, nou, locuri în care pătrunde cu stinghereală, dar mai ales cu o nepotolită (ci alimentată) curiozitate. Conacul de la Prundeni i-a "vorbit" personajului prin întreaga sa configurație
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de stăruințele popii, care tremură ca varga, îl împinge cît colo și trece în prăvălie. Trăgînd bine cu urechea, hangiul înțelege că are de a face cu o lume veselă: o ceată de răufăcători e mult mai serioasă și mai tăcută; nu rîde și nu chiuiește așa cu chef pe la miezul nopții. Și d. Stavrache a ghicit bine." Revenind la sintagma, devenită celebră, a "simțului monstruos", înțelegem că împrejurarea care opune pe spectator actorilor comediei zgomotoase "de afară" măsoară, de cele mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
progresează lent, dar sigur spre un asemenea deznodămînt de parcurs. CERCURILE DESTINULUI Articulată, ca într-o nuvelă, în jurul personajului eponim, narațiunea romanului îl fixează pe Zahei în manieră dramatică, teatrală: intrarea în scenă, descrierea, luminarea unei realități exterioare a orbului tăcut, cu toate semnalele anticipînd o direcție a devenirii, deslușite pe parcurs de spectator. În aceeași măsură, "culisele" acestei scene sînt ținute de un alt protagonist, prezență cu aer grotesc, supranumit "omul fiară", potrivit înfățișării lui și supranumelui popular de Panteră
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
din încleștarea fără nume cu destinul. Prag în sine, pe care orbul îl percepe difuz, ca pe o nelămurită pace, stare beatifică de senzații cunoscute (atingerea vîntului în preajma apei, mirosul și freamătul bălții, perceperea emoționată a respirației apei, în cercuri tăcute): "Boarea lină a lacului, plescăitul apelor, izul de baltă, tremurul sforii cu nada în capătul cufundat îl umpleau de dor și nefericire. Amintiri pline de viață dunăreană îl potopeau." Orb fiind, bărbatul suplinește cu celelale percepții simțul vederii. În mod
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și parcă mîncarea de sub ciocul ei mic nu se mai termina. A avut și Cornel un papagal în colivie. Tata i l-a cumpărat. Papagalul avea pene verzi și roșii, dar nu vorbea, ca cei de la desene animate. Un papagal tăcut, care-și ținea gîndurile și înjurăturile și spusele celorlalți numai pentru sine, de egoist ce era. Cornel îi mai deschidea din cînd în cînd portița de la colivie, să vadă cum se înalță pînă la bec și dincolo, dar papagalul se
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
dat seama de trădare. În întunericul nopții a avut loc un conflict care s-a terminat tragic: un țigan ucis cu pistolul, Neculai Isac a rămas fără un ochi, țigăncușa a fost înjunghiată și aruncată în fântână... Ascultătorii au rămas "tăcuți și mâhniți", imaginându-și fântâna care nu mai exista, iar Neculai Isac cu ochiul "cel viu, mare și neguros, privea țintă în jos, în neagra fântână a trecutului". Neculai Isac era căpitan de mazâli la Bălăbănești, din ținutul Tutovei. Portretul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]