5,174 matches
-
Am fost întrebat azi de nu știu cîte ori despre Livia... Și dacă ați fost întrebat de-atîtea ori, nu v-ați pus întrebarea că ceva poate fi în neordine? Iau de pe birou biletul ridicat de lîngă ușă, îl desfac și tresar văzînd sub rîndurile scrise o semnătură cunoscută: "Cezara". Nu mi-am pus nici o întrebare, doamnă, îi răspund, înăbușindu-mi un strănut. Am doar o dorință: să ajung acasă și să mi se dea un ceai cald. Indiferent cine-l pregătește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
decît prin intermediul meu. Că unii spun că s-ar fi recunoscut în personajul acela din prima piesă... Ce, el e atît de dobitoc, să nu știe ce-i aia literatură?! Ia stai: nu cumva e la mijloc vreo femeie? Poftim?! tresar eu, făcînd ochii mari. Balaurul a fost și el implicat în scandalul acela cu camera de oaspeți și cu salariatele combinatului. El, șeful Serviciului administrativ, încă vreo doi... Îi plac al naibii fetele... Mai merge cu cîte una la cabană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
serviciu. Fă-ți datoria acolo cum trebuie, cu tragere de inimă... Și-n ce, mă rog, se măsoară "tragerea de inimă"? În... În sticla de coniac primită de la pacient? întreb eu cinic. În exploatarea sentimentelor umane în condiții limită? Livia tresare și mă privește fix, cu mîinile încleștate pe capetele cordonului de la capot. Hm! surîde ea ironic, eu încă nu am fost dată disponibilă... Nu, că de tine e nevoie. Ai un capot foarte frumos... Ce vrei să spui? îngînă ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întreb un lucru: ați lucrat vreodată pe litoral? Da. La udat florile, la construcții și... ...ca bucătar, surîde farmacista. Nu mă cunoașteți? Nu... Eram ospătară. Dormeam în aceeași cameră cu profesoara de Istorie... Mai știți ceva de ea? întreb eu, tresărind. Am rămas prietene. Datorită ei am făcut liceul, școala tehnică... Imediat ce m-am mutat aici în oraș și v-am văzut, i-am spus. Dar nu eram sigură; a trecut mult de atunci. Ea m-a rugat să mă interesez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
risipitori așa văd eu Biblia contemporană! Brîndușa mă învăluie într-o privire încețoșată, strîngîndu-și cu furie pardesiul la piept. Vrea să mai spună ceva, dar sunetul strident al mașinii miliției, care trece spre blocurile din spatele complexului alimentar, o face să tresară; întoarce capul și privește speriată într-acolo. Rămîne așa un timp, cu capul întors, privește oamenii care traversează strada în fugă, se uită la mine întrebătoare, dar pentru că eu salt din umeri fără să-i pot da o explicație, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lada canapelei stau cărți recent apărute, un ceas deșteptător, o veioză și telefonul. Fulvia continuă să doarmă. Ține o mînă pe piept, iar cu palma cealaltă își acoperă ochii. Mă apropii de ea și-o prind de umăr: Fulvia... Fulvia tresare și se uită speriată la mine. Mă recunoaște, își amintește că m-a invitat la o cafea și surîde: Scuză-mă !... Am zis că stau puțin, pînă fierbe apa... Se ridică precipitată și merge lîngă masa de la capătul canapelei, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să mă uit?!... Ștefănescu..., murmură Fulvia, căzuse de pe balcon... Probabil o fi vrut să aranjeze lădițele pentru flori... Fulvia vrea din nou să pună cafea în ibric, bagă lingurița în borcan să adune cafeaua de pe fund, dar, aruncîndu-mi o privire, tresare; se întoarce brusc spre mine și rămîne astfel, cu ochii măriți, speriați: Mihai, ce-i cu tine?!... Vine lîngă mine, se lasă în genunchi pe covor, lîngă fotoliul în care stau, îmi ia obrazul între palme și mă zgîlțîie cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
timp în picioare în spatele ei, incapabil să spun ceva, ori să fac un gest. De obosit ce sînt, nu pot decît să mă întreb dacă, într-adevăr, Teona e aici, ori am eu halucinații... Teona, șoptesc eu, atingîndu-i brațul. Teona tresare și se întoarce domol către mine. Scutură din cap cu mîndrie, își trece maiestuos vîrful degetelor peste buclele părului, trupul i se îndreaptă într-un gest plin de demnitate, iar ochii, umezi bine, îmi înfruntă privirea. Poftim, surîde ea, privește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de multe ori de la biurou și mi am pierdut șirul ideilor. Și asta, tocmai când îți vorbeam de literatură și Baudelaire. Azi am suportat greu dumineca și m’a melancolizat. Cred că iar încep să slăbesc și mă simt slăbită. Tresar când văd pe biurou poșeta ta marron, pe care o port eu acum; târâi după mine, în silă, viața fără tine. Nu te mâhni: e probabil o fază trecătoare; mă voi scutura de gândurile astea torturante, de îndoieli, de griji
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
credință. Trăiesc un soi de fericire nemaicunoscută: să mă întind în patul cu cearceafuri răcoroase, să aprind veioza, să întorc spatele lumii și să mă afund cu nostalgie și încântare în somnul care mă reface. În fiecare dimineață mă trezesc tresărind, în bătăile inimii mele neliniștite. În fiecare dimineață îmi spun: Doamne, ce mai trebuie să fac și astăzi? În fiecare dimineață îmi aduc aminte că nu ești aici și binecuvântez ziua în care ai plecat și Franța care te-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care te pândește pentru pedeapsă sau răsbunare. Eri seară, pe când îți scriam, conform obiceiurilor cunoscute a[le] electricității mangaliote, s’a tăiat curentul blocului; ce[lă]lalt e tăiat de 3 zile și Mangalia și-a scos umilele opaițe; am tresărit și a început inima să-mi bată ca pentru cataclisme. De altminteri, de vreo 4 zile dorm prost, somn întretăiat de vise, la sfârșitul cărora realizez (sic) câteodată să te găsesc concret, în vreun crâmpei. E 9½; am luat cafeaua
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ai putea fi fiică. [...] 85/1948 II Vineri, 29 octombrie [1948], seara [...] O, mamounique, nu te obosi, te implor; de o vreme te simt deprimată; pagina aceea cenușie, plină de păreri proaste despre tine, de îndoială, m-a făcut să tresar; așa de tare aș fi vrut să alerg la tine, să te iau în brațe și să ți spun doar atât: nu, scumpa mea, nu ești de gheață, dar ești foarte pretențioasă, fata mea dragă. Nu-i poți ierta cuiva
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
putut închide un ochi - am sustras corespondența, Mălurenii, jurnalul tatei; crematoriul casei a ars, de la ora unu după-amiază până la șase, corespondența și jurnalele rămase de la tata. Ne-am pregătit pentru a doua zi; eram cinci persoane care triam, curățam, aranjam, tresăream la orice țârâit al telefonului sau al soneriei; prieteneletale m-au ajutat să scot cele două manuscrise: Mălurenii și jurnalul. Ileana a plecat încărcată peste puterile omenești: printr-un subterfugiu extraordinar, le aranjase așa încât să pară însărcinată. N-am dormit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
naționalizării proprietăților urbane pare să mă ocrotească, permițându-mi să locuiesc în casă în calitate de funcționar „în câmpul muncii“, până la noi ordine sau până la evacuarea întregului apartament, sau casă, sau imobil. Ceea ce nu mă împiedică să trăiesc într-o continuă spaimă, tresărind la fiecare sonerie, aranjând, pentru prima dată în viața mea, să fiu invitată undeva în toate zilele de sărbătoare, ca să nu-l mai aud trăind, în camera pe care am iubit-o atât, pe acest golan cu gașca lui de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mă tur, dar știi că, la sfârșit de viață și de carieră, am devenit o persoană ordonată și disciplinată. Deci, ieri curățenie mare, cu zgomotul care a ajuns s-o obsedeze pe d-na C., vecina mea de palier, care tresare speriată, întrebându-se „oare se mută?“ - zgomotul de mobile trase încoace și încolo, ca să pot mătura cum trebuie. Astăzi, o duminică mohorâtă, fără tine, dedicată cu totul gospodăriei; am gătit pentru trei zile, fiindcă mâine aș avea timp doar cât
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
MTV, iar câinele robot cel nou al lui Danny încearcă să escaladeze marginea canapelei. Iar Danny e prăbușit peste mașina lui de cusut, într-un nor de mătase aurie, și doarme dus. — Danny? zic ușor panicată. Hei, trezește-te! Danny tresare, se ridică și începe să se frece la ochi. Are cârlionții turtiți, iar ochii albaștri deschis îi sunt și mai roșii decât dimineață, când mi-a răspuns la ușă. Un tricou gri vechi îi acoperă trupul costeliv, iar un genunchi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
un moment de tăcere încordată, și inima începe să-mi bubuie. O, Doamne. O, Doamne. Poate că o să... Poate că are de gând să... — A! Domnișoara de onoare! Vicarul vine în întâmpinarea noastră ușor agitat și Luke și cu mine tresărim. Pregătită să porniți spre altar? — Ăă... cred că da, spun, conștientă de privirea lui Luke fixată asupra mea. Da. — Foarte bine! Haideți înăuntru! îi spune vicarul lui Luke. Doar nu vreți să scăpați momentul! — Nu, spune el, după un moment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Absolut, spune mami. Dacă nu-ți iei, o să-ți pară rău. Lasă revista jos. Știi, Becky, un singur lucru vreau să-ți spun, și anume să nu faci asta cu jumătăți de măsură. Gândește-te, o dată o faci... — Bună ziiiua... Tresărim amândouă în clipa în care auzim o bătaie ușoară în ușa din spate. Eu sunt! Janice se uită cu o privire strălucitoare pe geam și ne face discret cu mâna. Janice e vecina noastră și o știu dintotdeauna. Are pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fost călătoria?“ Dar, când vine momentul, mă trezesc că intru cu două sute la oră în departamentul de shopping personalizat de la Barneys, unde lucrez, le bag mâna în față și încep să țip: „Uite!“ Erin, colega mea de serviciu, ridică privirea tresărind, se uită la degetele mele, apoi își acoperă gura cu mâna. — Dumnezeule! Dumnezeule! — Știu! — Te-ai logodit? Cu Luke? — Da, cu Luke, firește! Ne căsătorim în iunie! — Și cu ce te îmbraci? bâiguie ea. Sunt atât de geloasă! Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
imediat, îi șoptesc lui Suze și mă grăbesc, cât pot de discret, spre locul în care stă Michael, privind în gol. — Ce-a fost asta? îl întreb în clipa în care ajung lângă el. De ce vă certați? Michael ridică privirea, tresărind - apoi își regăsește stăpânirea de sine, cu un surâs. — Ei, o mică neînțelegere de serviciu, spune. Nimic pentru care să-ți faci griji. Ia zi, te-ai hotărât deja unde mergeți în luna de miere? — Michael, termină. Vorbești cu mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
hotelul ăla tâmpit. Vreau să mă mărit la mine acasă. Lângă mami și tati, lângă cireșul înflorit, lângă prietenii mei și lângă tot ce contează cu adevărat pentru mine. Gata, am ales. Mâine am să-i anunț pe toți. — Becky? Tresar speriată și mă întorc. În pragul ușii se află Luke, abia trăgându-și sufletul și ud ciuciulete. Are părul lipit de cap și picăturile de ploaie încă îi mai șiroiesc de pe față. — Becky, spune precipitat. Îmi pare rău. Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dar, în loc să fiu copleșită de emoție și să mă gândesc „Trebuie neapărat să mă mărit la mine acasă“, mă trezesc gândind: „Poate băgăm și cireșul în pădurea fermecată“. — Ce faci, Becky? spune Robyn. La ce te gândești? — A, zic, și tresar vinovată. Mă gândeam doar că... ăă... nunta o să fie de vis. Ce fac? N-am de gând să deschid subiectul odată? N-am de gând să zic nimic? Haide, Becky. Hotărăște-te. — Deci... vrei să vezi ce am în geantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că până la urmă aleg Plaza? Că sunt o trădătoare? Că aleg sclipiciul și strălucirea? Că o aleg pe Elinor, și nu pe mami și pe tati? — Mă gândeam că poate vrei să-i trimiți una și mamei tale! spune Robyn. Tresar violent - dar chipul lui Robyn e extrem de nevinovat. — Ce păcat că nu e și ea aici, să se implice în pregătiri! Dar cred că i-ar face plăcere să vadă asta, nu? — Da, zic după o lungă pauză. Da, i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mami din adâncul sufletului. Și mai știu și că, dacă eu m-aș arăta extraordinar de încântată, ar face orice îi cer. Închid ușa în urma mea și trag aer în piept adânc. Două secunde mai târziu, se aude soneria și tresar, înspăimântată. Dumnezeule, sunt cu nervii la pământ. — Bună, spun, deschizând ușa. A, tu erai, Danny? Fii atent, trebuie să dau un telefon foarte important. Așa că te rog, dacă nu te superi... — OK, vreau să te rog ceva, zice, intrând în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ca și cum el nu ar avea nici cea mai mică legătură. Mă uit la pagina ziarului și nu-mi vine să cred. După tot ce a făcut pentru ea. Cum poate oare să îl trateze în felul ăsta? — Ce-i asta? Tresar speriată, auzind glasul lui Luke. O clipă mă gândesc să ascund ziarul sub haină. Dar ce rost ar avea? Mai devreme sau mai târziu, tot o să-l vadă. — Luke... șovăi, apoi răsucesc pagina spre el, ca să o poată vedea. — Asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]