8,428 matches
-
tot mai la antipodul ideilor lui Nietzsche, sub toate aspectele. Tot mai puțin îmi plac gânditorii frenetici. Li-i prefer pe cei înțelepți și sceptici Ă «neinspirații» prin excelență, cei pe care nici o durere nu-i ațâță și nu-i tulbură. Îmi plac gânditorii ce evocă vulcani stinși” (I, 115). Departe de Cioran o astfel de împlinire. Deocamdată, nu face decât să proiecteze în ipotetic reversul neputinței de a fi demon. Diavolul stârnește cu adevărat admirația sa: „Diavolul nu e un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
urmărește nici un fel de efect?” (idem). Or, Cioran, cel care, repetăm, s-ar fi vrut englez, e cabotin, teatral, gândește pentru celălalt, iar celălalt e, nu o dată, el însuși. La un moment dat, obsedat el însuși de crizele care-i tulbură mintea, regretă că în 1937 n-a plecat în Anglia, care l-ar fi vindecat. „N-am nimic în comun cu englezii, sunt oameni stăpâniți, nu sunt nici expansivi, nici agresivi, le e silă de confidențe, nu se înfurie. Aș
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
detestă nu trecutul, ci prezentul acesta în care vegetează. Prezentul în care scrie. De fapt, scrisul face parte din strategiile lui Cioran de a-și schimba identitatea și de a-și justifica schimbarea. Notează într-un loc: „Nu mă mai tulbură ideea morții; o port în gând fără ca gândul să-mi fie la ea. Ceva în mine s-a sustras vieții pentru totdeauna. Ah, vremea freneziilor mele!” (I, 214). Trecând peste exultanța aceasta nostalgică, oare nu cumva delirurile tinereții sunt consecința
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ai dreptate... de fapt e un joc de dureri... de bîlbîieli... de convingeri încrucișate... și nu știu cum să rezolv jocul... nici pe orizontală... nici pe verticală... De asta îl chem pe Ovidiu... Costache: Ce să-ți facă Ovidiu... Mai mult te tulbură... te dezechilibrează... Octav: Păi ăsta e și rostul lui Ovidiu... Să mă dezechilibreze... Mona: Deci ai trecut la rubrica paradoxuri... Octav: Nu, iubito, sîntem la rubrica "banalități lustruite". Oare e așa de greu de înțeles că numai șocul, numai o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
foarte grav, tinere... Ar trebui să te mărturisești... Octav: Dar eu mă mărturisesc tot timpul, părinte... I-am plictisit pe toți... pe oameni... pe preoți... și pe Dumnezeu cu mărturisirile mele... Preotul: De cînd ai deschis balamucul ăsta aici, ai tulburat liniștea mormintelor... a morților... Octav: Părinte, să mă iertați, dar dumneavoastră mai bine-ați avea grijă de liniștea celor vii... Preotul: Am... Octav: N-aveți, părinte, n-aveți, că dac-ați avea i-ați învăța... i-ați îndruma... ce să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pretext, o făcătură a lui) și propună să le deschidă, propunere care-l sperie pe Gheorghe Popescu 1 și îl determină la mărturisiri. Trecutul acel trecut greu de compromisuri și trădări revine în viața lor aparent liniștită, îi răvășește, îi tulbură, îi stoarce ca pe două biete cîrpe. Aici este punctul forte al spectacolului și întreaga lui miză regizorală pe care Ovidiu Lazăr o și consemnează în caietul de sală: "există, fără îndoială, o tiranie a trecutului... El, trecutul, s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în noi, ci mor cu noi, făcîndu-ne prizonieri nevolnici ai propriilor erori". Este exact ce a vrut să spună dramaturgul și exact ce comunică spectacolul lui Ovidiu Lazăr pe un ton de mare luciditate și într-un ritm interior care tulbură spectatorul și-l invită la meditații. Dar cei doi Gheorghe Popescu nu sunt singuri în procesul de conștiință pe care și-l provoacă și pe care-l pun în scenă (uneori la propriu, căci există o scenă în scenă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
soioase, cu afișe, programe și cronicile lui de teatru...! Să mă mai scutească... cu "plonjonul" în trecut...!, ca și cum trecutul ar fi o apă...! Vorbe! Și măcar de-am ști ce fel de apă o mai fi și trecutul ăsta...; limpede..., tulbure... caldă..., rece...? Hm! Metafore...! Poezie... cu bășici...! (își privește ceasul de la mînă) Dacă sună la ușă, nu-i dau drumu'... și gata! Să mă mai lase în pace cu albumele lui comemorative...! Și le-aduce, d-le, pe toate! "O
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cu o lumânare de la Paști cu care luminează fața apei și rostesc: "Sfinte Andrei, / Scoate-i chipul în fața apei, / Ca în vis să-l visez, / C-aievea să-l văz!" Se spune că, în momentul descântării, apa din fântână se tulbură și fata își vede ursitul.400 În Bucovina se crede că apele potopului care "căutau, după învăluirea pământului și prăpădirea lumii, să înece corabia lui Noe, au fost oprite de Sfântul Nicolae.401 În general, forțele tainice ale sărbătorilor primenesc
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pupăză / Dintr-o mierță, / Și-un covrig / Dintr-un miertic. Hai la socri / Peste codru`, / În mijlocul codrului, / Veler, Velerița mea, / Cântă-mi tu / Cântecuțu, / Veler, Velerița mea. Eu cântecul ț-oi cânta, / Dar munții s-or tremura, / Văile s-or tulbura, / Păunașu-a auzi / Și-nainte mi-a ieși, / Nouă bine nu ni-a fi. / Cântecul i l-a cântat, / Munții s-au cutremurat, / Văile s-au tulburat, / Păunaș a auzit / Și la dânșii a venit. / Tu ești Popa Popovici, / Care poartă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mea. Eu cântecul ț-oi cânta, / Dar munții s-or tremura, / Văile s-or tulbura, / Păunașu-a auzi / Și-nainte mi-a ieși, / Nouă bine nu ni-a fi. / Cântecul i l-a cântat, / Munții s-au cutremurat, / Văile s-au tulburat, / Păunaș a auzit / Și la dânșii a venit. / Tu ești Popa Popovici, / Care poartă bernevici / Din coți, douăzeci și doi, / Cum n-am văzut pe la noi. / Din luptă să ne luptăm, / Ori din săbii să ne tăiem? Ba din luptă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mai frumoși din viața mea. Din păcate, sfârșitul facultății a fost tot cu emoții mari ca și începutul. Chiar înainte de examenul de stat (licență acum) unul din frați mi-a dat cumplita veste că mama mea are cancer la sân. Tulburată de vestea bolii și a consecințelor ei, nu voiam nici să mă mai prezint la examenul de stat, voiam să plec acasă. A intervenit d-na prof. Mociuțchi care mi-a spus că trebuie să o aduc la Iași pentru
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
publice. Ele sunt acte reprobabile, care produc repulsie și revoltă. Expresiile injurioase, obscene, sau expunerea publică a zonelor sexuale produc „rușine” și „dezgust”, fiind considerate forme de insultă publică. Exhibiționismul este un act cu semnificație negativă la adresa normelor sociale. El tulbură echilibrul moral al Cetății, fiind considerat o „provocare” la adresa legilor morale și civile. Absența rușinii, în acest caz, traduce o slăbire sau chiar o absență a cenzurii morale. Conștiința morală este incapabilă de a mai putea controla/cenzura actele individului
Tratat de psihosexologie (ediţia a IV-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2269_a_3594]
-
ne-amintim de vremea-n care dansa bunicul carioca/ La balurile populare." Romantic ca simțire, prin forma mentis, poetul este un spirit clasic, echilibrat, înclinat spre frumusețile eterne, un sensibil care receptează zvonurile naturii, chemările, tăcerile și culorile ce ne tulbură prin spectaculosul și prin trăirea intimă si discretă. Al. Andrițoiu este un poet livresc, îi găsim citați în versurile sale pe Francis James, Paul Valéry, Horațiu, femei celebre ca: Francesca da Rimini, Lucia di Lammermoor, Laura, Casandra, Beatrice. Îmi sună
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
semințele priveghează, plugurile sunt împerecheate, ploile și soarele își scurg flacăra în pământ. Edenul ne amintește de "Pașii profetului" a lui Lucian Blaga, cauza refugiului este "cimitirul de mașini" (invazia tehnicii): "O mie nouă sute și nu știu cât/ Rodea ca-n înserare, tulbure un monstru,/ gheare de foc, avea coapse de foc, subțiri". Fuga din fața civilizației ne trimite mai degrabă la expresioniștii germani, pentru că un râs-plâns cuprinde universul, un timp fără timp, un oraș letargic, căzut în somn, se dezvăluie fără posibilitatea de-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
eu ca și moartea, iubite, nu vin/ Decât cu făptura mea rece și dură,/ Aceeași prăpastie-naltă cu păsări/ Ne lasă un cântec pe gură." Cântecul invocă un întreg ritual plin de mister: "Să-l vezi pe Domnul/ Care-mi tulbură somnul și mă lasă/ Cu iubita moartă pe masă/ La miezul nopții/ La stâlpul porții/ La colțul casei/ În vis/ Cu ochiul deschis". Elemente de colind, de joc de copii se cuprind în invocarea îngerului: "Tare ca fierul/ Iute ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Lucian Blaga, se manifestă printr-un mesianism de factură specială, în sensul că există o chemare care nu mai presupune opreliști, ci se desfășoară într-o liniște contemplativă, fără gesticulație, traversând ținuturi primordiale, experiențe tragice, care îl exaltă și-l tulbură. El rămâne însă vital cu o imensă putere de voință. "Dar poate că lirica poetului ar cădea într-o mai clară lumină dacă am situa-o, pentru a-i determina mai exact reperele, la confluența dintre poezia dură argheziană și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ori de moarte bună/ și de căldură uneori, și de frig,/ și câteodată, în pliscul uscat al păsărilor cântătoare". Ideea se complică în poemul "Peștii", în care cei răi și puternici îi supun pe cei slabi și buni. Imagini kafkiene tulbură dimensiunile clare ale lumii: "Creșteau cât patru într-un an/ și scoși apoi spre vin pe mesele comune,/ copți grași cu usturoi, s-au dovedit duhnind,/ Pleoștiți la gust și fără nici o sevă/ ca și cum molfăi țâța unui mort." Ni se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
odaia se umple cu vis: "E o vioară pe care am plăsmuit-o/ în atelierul meu din țara viselor". 6 Și Ion Caraion se apropie de peisajul copilăriei, de târgul bacovian cu care se înrudește prin melancolie și convulsie. Poetul tulbură universul poeziei cu imaginile sale ferme, care ne trimit pe rând la simboliști, ca univers și muzică, la expresioniști, când evocă războiul și dezastrele lui, la o poezie de notație, când vorbește de lucrurile de dimineață, la suprarealiști sau la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
putut vedea filmul Înghițitorul de săbii. ...mesaj dramatic din România îndepărtată ce-mi parvenea avându-l pe Alexa așezat lângă mine, urmărindu-i filmul. Un moment de afecțiune complice și exaltată. O însângerare... o răscumpărare. Pe de o parte mă tulbura cruzimea acestei istorii care răsuna în privitorul ce eram ca o reverberație de acolo, din lumea părăsită dar definitiv conservată a țării, iar pe de alta mă bucuram să-l regăsesc pe Ștefan Iordache al cărui admirator pasionat n-am
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
bărbat (și mai) frumos. Așa cum spunea mereu Emilian Oprea (în timp ce lucram împreună la Peștii banană): "Domnul Alexa e un bărbat frumos! " Cred că a meritat să ne întâlnim pentru că e plăcut să ne suprindem unul pe altul, pentru că ne-am tulburat și ne-am incitat.Pentru că extremele se atrag. Pentru că eu nu vreau să învăț decât ce știu deja, în timp ce dumneavostră sunteți exact opusul.Pentru că am învățat (ceea ce simțeam): că nu contează forma, ci forța. Pentru că nu ați avut niciodată gusturi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
patimii." (Ion Luca Caragiale) Nu o dată l-am auzit pe Domnul Profesor Alexa Visarion mărturisind că Shakespeare, Cehov și Caragiale l-au imaginat artistic, că prin ei a învățat să pătrundă, să vadă, să caute... Nu o dată l-am văzut tulburat de teatru, nu o dată l-am simțit îndrăgostit de teatru. De teatru, ca zonă tainică a vieții unde tulburarea are limpezime adâncă... Pentru regizorul și pedagogul Alexa Visarion, Caragiale este o chemare fără sfârșit, un autor personal, un răspuns la
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
enunțuri care gravitează în jurul figurii lui Richard III. Mi se pare că Alexa Visarion se reflectă pe sine în chipul lui Richard, pe care îl numește: "unicitatea". Prima propoziție este: "dar setea de viață pulsează în sângele său." Aici mă tulbură adversativul conjuncției care o inițiază. Există un "dar" care te smulge din indistinct sau din inferioritatea bine rânduită a existenței și te mântuie în numele irepresibilei vieți, care e sinonimă cu seducția, cu strălucirea, cu amoralitatea. A doua sintagmă e un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și acesta e lucrul care frapează cel dintîiavansează o sumă de propuneri absolut suprinzătoare în privința structurii unor personaje, pe cât de suprinzătoare, pe atât de necesare și, finalmente, organice în susținerea ipostazei sale asupra capodoperei caragialiene. [...] Imaginea clasică a piesei se tulbură (nimic peiorativ), producându-se în chip logic o serie întreagă de mutații radicale în mecanismul și articulațiile ei [...]. Comedia stă să alunece în tragi-comedie, "jocurile" sunt altele decât numai cele ale "dragostei și întâmplării". Micul univers din casa cherestegiului devine
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
autorului trebuie apropiată și derutanta simbioză dintre vigoarea notației realiste și deschiderile către fantastic cu care Alexa Visarion își punctează discursul filmic: apropierea morții, și, apoi, iminența ei sunt pre-"văzute" de bătrânul artist sub chipul unei femei care nu tulbură decât prin tăcere (și, oarecum, prin vestimentație) ordinea obișnuită a lucrurilor. Îndelungi acumulări de fapte și gesturi unele, sugerate spectatorului, altele doar bănuite de către acesta duc filmul către acele "noduri" explozive ce ridică tensiunea dintre personaje la paroxism: stare în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]