5,128 matches
-
Romei păgâne. 2. Religia polisului și cultele străinetc "2. Religia polisului și cultele străine" Experiența cultelor străine pătrunse sub diferite forme În țesutul religios este destul de veche În Grecia. Dacă Atenaxe "Atena" introduce, În jurul anilor 431/30 Î.Hr., cultul zeiței trace Bendisxe "Bendis" (IG, II2, 1361), iar autori ca Eupolis și Euripide Îl menționează pe cel frigian al lui Cotysxe "Cotys", egipteanul Ammonxe "Ammon", stăpân al unui faimos oracol În oaza de la Siwah și identificat cu Zeusxe "Zeus" (Herodot, I
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
naturi sălbatice, așa cum este cea din regiunile muntoase din Asia Mică, de la care Își ia atributul orèia („munteana”) și numeroasele ei apelative toponimice (Berecyntia, Idea), ba chiar și numele Kybèle (de la muntele Kybèlon) cu care este denumită În mod obișnuit, zeița pare să fie moștenitoarea unei antice figuri siriene (Kubabaxe "Kubaba", „regina din Kargamiș”) introdusă În ambient hitit. Cunoscută grecilor din Asia ca Mareaxe "Marea" Mamăxe "Marea Mamă" și identificată curând cu Rheaxe "Rhea", mama zeilor olimpieni, Cybelexe "Cybele", care Își
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de oferte al Mamei” - Iulian, Imn către Maica zeilor, 1). Distrugerea templului de către persani În 480 Î.Hr. reprezintă un terminus ante quem pentru acel eveniment. În orice caz, dincolo de elaborările mitice, descoperirea pe acropola cetății a unor imagini ale zeiței, ce pot fi datate la jumătatea secolului al VI-lea Î.Hr. confirmă prezența timpurie a acestei figuri divine pe pământ grecesc, unde fizionomia și cultul ei au suferit o elenizare profundă, reflectată, printre altele, În iconografie și În asimilarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
formă de subzistență (părul continuă să crească, degetul mic să se miște) care exprimă calitatea divină a personajului și funcția lui de suport al ritmurilor vegetale. Cultul este caracterizat de bocete mortuare, dar și de expresii de bucurie pentru bunăvoința zeiței care l-a consacrat ca obiect al unei practici de cult orgiastice. În acest cult, pe de o parte Galli, credincioși eunuci consacrați În totalitate zeiței prin actul sângeros al mutilării, Îl fac simțită prezența, celebrându-l ca pe o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cultul este caracterizat de bocete mortuare, dar și de expresii de bucurie pentru bunăvoința zeiței care l-a consacrat ca obiect al unei practici de cult orgiastice. În acest cult, pe de o parte Galli, credincioși eunuci consacrați În totalitate zeiței prin actul sângeros al mutilării, Îl fac simțită prezența, celebrându-l ca pe o imagine În actualitatea rituală, iar pe de altă parte, credincioșii obișnuiți, bărbați și femei, Îl celebrează atât În forme publice, cât și prin rituri cu caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din Pireu (Vermaseren, 1977-1989, II, pp. 75 sq. nota 262: secolul al III-lea Î.Hr.), În care erau pregătite două tronuri și o kline pentru Cybelexe "Cybele" și perechea ei. Poetul Nicandros (Alexipharmaka, 6-8) amintește, alături de acele thalàmai ale zeiței Rheaxe "Rhea", despre care adnotatorul lămurește că sunt „locuri sacre subterane” În care se depun vires după sângeroasa consacrare a Gallilor pentru zeiță, un orgastèrion al lui Attis. Este vorba despre un edificiu de cult În care se celebrează riturile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o kline pentru Cybelexe "Cybele" și perechea ei. Poetul Nicandros (Alexipharmaka, 6-8) amintește, alături de acele thalàmai ale zeiței Rheaxe "Rhea", despre care adnotatorul lămurește că sunt „locuri sacre subterane” În care se depun vires după sângeroasa consacrare a Gallilor pentru zeiță, un orgastèrion al lui Attis. Este vorba despre un edificiu de cult În care se celebrează riturile sacre (òrgia) În cinstea zeului, rituri care apar caracterizate În sens „mistic”, altfel spus cu aspecte rezervate și În legătură cu istoria divină, chiar dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
moment, adăugăm doar că sursele nu ne permit să asociem perspective escatologice particulare cu practica misterică, chiar dacă, În ansamblul lui, cultul Marii Mame oferă garanții neîndoielnice pentru bunăstarea individului, În special sub aspectul sănătății fizice, dar, uneori, și morale. Cultul zeiței anatoliene cunoaște o soartă unică În panorama răspândirii cultelor orientale În Occident, fiind introdus la Roma În 204 Î.Hr. din inițiativa autorităților publice care, aparent trecând peste experiența greacă a acestui cult, se adresează regelui Attalos al Pergamului și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Î.Hr. din inițiativa autorităților publice care, aparent trecând peste experiența greacă a acestui cult, se adresează regelui Attalos al Pergamului și Îi primesc imaginea aniconică, piatra neagră ce va fi găzduită, după aproximativ un an, În sanctuarul Înălțat pentru zeiță pe Palatin. Totuși dimensiunea elenizată este de netăgăduit În figura romanei Magna Mater Idaeaxe "Magna Mater Idaea", atât prin moștenirea ei din Pergam, cât și prin unirea profundă care se vrea stabilită Între ea și tradiția troiană a originilor Romei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
atât prin moștenirea ei din Pergam, cât și prin unirea profundă care se vrea stabilită Între ea și tradiția troiană a originilor Romei. Pătrunsă În chiar inima cetății lui Romulusxe "Romulus" ca zeitate „națională”, ocrotitoare și garantă a averilor statului, zeița constituie obiectul unui cult public cu bază aristocratică, exprimat În jocurile anuale Megalesia și În procesiunea urmată de scufundarea statuii În apele râului Almo. Aspectele frigiene ale cultului, izolate În veacurile Republicii În interiorul sanctuarului Împreună cu figura lui Attisxe "Attis" și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
caracterizează povestea mitică și sunt evocate În practica rituală (Istorii, II, 171, 1), Isis este asimilată, tot În Herodot, cu Demetraxe "Demetra" (II, 59, 2 și 156, 5). Totuși o astfel de asimilare nu acoperă decât unul dintre aspectele personalității zeiței, cel legat de sfera fertilității. În epoca elenistică, paralel cu o răspândire tot mai largă a cultului ei, atestat În marile centre din Asia Mică, din insulele Mării Egee, din Grecia continentală și, În Occident, În Sicilia și Italia meridională, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și Înrădăcinată În antica tradiție egipteană, a lui Isisxe "Isis" myriònyma („cea cu zece mii de nume”) se ivește luminoasă mai ales din acele imnuri sau „litanii”, În legătură cu care s-a convenit În general să fie denumite ca aretalogii. În ele zeița Însăși Își afirmă propriile puteri (dynàmeis) și Înșiruie binefacerile oferite omenirii, profilându-se ca figură tipică de „eroină culturală” În conformitate cu modelul elenistic al lui euretès, inventatorul principalelor instituții umane, și totodată binefăcător (euergètes), amândouă atribute fie ale unor zei ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
partea concepțiilor egiptene oglindite În aceste documente este importantă, e indubitabilă originea elenistică a genului În chestiune, finalizat În răspândirea cultului lui Isis la popoare de cultură și de limbă greacă. Schema aretalogică isiacă, după o evocare rapidă a genealogiei zeiței și a principalelor ei lăcașe de cult, contemplă menționarea acțiunilor ei cosmogonice (separarea pământului de cer, stabilirea căii parcurse de stele, de soare și de lună), a binefacerilor dăruite omenirii (suprimarea antropofagiei, instituirea dreptului public și familial, inventarea limbajului și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cer, stabilirea căii parcurse de stele, de soare și de lună), a binefacerilor dăruite omenirii (suprimarea antropofagiei, instituirea dreptului public și familial, inventarea limbajului și a scrierii, instituirea riturilor religioase, definirea normelor etice, inventarea navigației). Enumerarea diferitelor aretài conturează imaginea zeiței Isis ca putere a suflului universal, stăpână a universului În dimensiunea ei cosmică și umană totodată și, după unele documente (Imnul lui Andros v. 171 sq., Imnul lui Kyme v. 55 sq., Apuleius, Metamorfoze, XI, 6, 15, 25), conducătoare a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau Fortunaxe "Fortuna", cu care o invocă numeroși credincioși și care Își află o ilustrare vie În Întâmplările lui Luciusxe "Lucius", povestite În Metamorfozele lui Apuleius, În timp ce, pe de o parte, dă Întreaga măsură a dimensiunii tipic elenistice a fizionomiei zeiței, de cealaltă parte, motivează simpatia excepțională de care s-a bucurat cultul ei În această perioadă. Cu alte cuvinte, figura zeiței Isis, În bogăția și varietatea atributelor amintite și mai ales În calitatea ei de putere dominatoare a destinului, Heirmarmène
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
povestite În Metamorfozele lui Apuleius, În timp ce, pe de o parte, dă Întreaga măsură a dimensiunii tipic elenistice a fizionomiei zeiței, de cealaltă parte, motivează simpatia excepțională de care s-a bucurat cultul ei În această perioadă. Cu alte cuvinte, figura zeiței Isis, În bogăția și varietatea atributelor amintite și mai ales În calitatea ei de putere dominatoare a destinului, Heirmarmène cosmică, deși Înrădăcinată Într-o tradiție națională, este o „creație” tipică a elenismului, În sensul că ea reflectă instanțele tipului cosmopolit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În sensul că ea reflectă instanțele tipului cosmopolit și, În același timp, dă satisfacție nevoii de garanții personale a individului, pentru viața lui prezentă, dar și pentru cea viitoare. În legăturăxe "Osiris" cu acest lucru, esențial este rolul pe care zeița Îl Îndeplinește deja conform anticei ideologii egiptene, În interiorul structurii mitico-rituale care o vede asociată cu soțul Osirisxe "Osiris", fiul Horusxe "Horus" și celelalte zeități ale ciclului osirian (Sethxe "Seth", Anubisxe "Anubis", Nephthys). În organica expunere a lui Plutarh (Despre Isis
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
l-a făcut nemuritor pe marele Osiris” (Pap. Oxyr. XI, 1915, nr. 1380, 242 = Turchi nr. 230). Autorul grec, martor al fizionomiei cultului și al valențelor sale ideologice așa cum se configuraseră ele În secolele I-II d.Hr., afirmă că zeița, după ce l-a biruit pe Typhon/Seth, nu s-a Împăcat cu gândul ca luptele și chinurile pe care le Îndurase și pribegia și multele fapte Înțelepte și marile isprăvi să se piardă, Învoindu-se ca să spunem așa, să le
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
experiența antrenantă a unui contact direct cu zeitatea Într-un cadru de dimensiuni cosmice și asumarea de către inițiat a unor caracteristici solare, exprimate În veșmântul sacru cu care este Îmbrăcat și oferit spre venerare credincioșilor, care evocă un scenariu astral. Zeița la care fac referire misteriile Îi făgăduiește credinciosului reușită și bunăstare pentru viața prezentă și, În calitatea ei de „regină a celor morți”, o ședere fericită În Împărăția infernului, În care se va bucura de vederea ei glorioasă, strălucitoare În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
totală și dedicare pe care le impun omului participarea la cultele inițiatice. În schimbul ocrotirii divine care a putut să frângă lanțurile oarbei Fortunaxe "Fortuna" și l-a introdus În secretele cultului, Luciusxe "Lucius", personajul lui Apuleius, trebuie să Îi promită zeiței Isis propria existență. „Întregul fir” al vieții lui va trebui să fie consacrat zeiței, astfel prinzând contur o legătură de „religie personală” (Festugière, 1954), care, fără să poată fi definită În termeni de „convertire”, deoarece rămâne În schemele unei devoțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divine care a putut să frângă lanțurile oarbei Fortunaxe "Fortuna" și l-a introdus În secretele cultului, Luciusxe "Lucius", personajul lui Apuleius, trebuie să Îi promită zeiței Isis propria existență. „Întregul fir” al vieții lui va trebui să fie consacrat zeiței, astfel prinzând contur o legătură de „religie personală” (Festugière, 1954), care, fără să poată fi definită În termeni de „convertire”, deoarece rămâne În schemele unei devoțiuni față de o zeitate particulară În interiorul unui cadru politeist (Nock, 1974), exprimă totuși o experiență
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și Apis, taurul sacru de la Memphis) și În afirmația lui Tacit conform căreia, Încă dinaintea construirii marelui Serapeum În Alexandria, ridicat de Ptolomeu I În cartierul Racotis, acolo exista deja „un mic templu consacrat din vremuri străvechi lui Serapis și zeiței Isisxe "Isis"”. Un ultim element al tabloului este furnizat de Plutarh atunci când, propunând o etimologie ulterioară, conform obiceiului antic de a căuta În etimoane semnificația realităților corespondente, afirmă că numele lui Serapis derivă din verbele grecești care Înseamnă „a Împinge
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
exprimate În atributul baniței (modius) care Îl caracterizează, dezvăluie profunda lui continuitate cu grecescul Hadesxe "Hades"/Plutonxe "Pluton", dar mai ales cu egipteanul Osirisxe "Osiris" căruia, de fapt, pe tot parcursul istoriei religioase elenistico-romane Îi ocupă rolul ca pereche a zeiței Isisxe "Isis". Totuși, identificat și cu Zeusxe "Zeus"/Jupiter și cu Helius/Sol, Serapis are dimensiunea de zeu cosmic, cârmuitor suveran al universului, stăpân, și el, al destinului, capabil să exprime și să satisfacă tensiunile religioase ale unei societăți cosmopolite
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a făcut deja aluzie, atunci când a fost nevoie, la asumarea, la o dată mai mult sau mai puțin antică, după caz, a unor structuri misterice de către unele culte de origine orientală, În special cel al Marii Mamexe "Mame" și cel al zeiței Isisxe "Isis". Acest fapt pune o problemă de o considerabilă importanță istorico-religioasă, Întrucât este vorba despre identificarea circumstanțelor și motivațiilor fenomenului, odată ce În respectivele lor țări de origine aceste culte nu cunosc acea componentă ezoterică și inițiatică ce definește tipologia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Încredințate norocului și amenințate de atâtea primejdii, mai ales pe mare. În timp ce În diferite localități ale lumii grecești unele culte antice restaurează sau introduc și ele structuri misterice, ca la Andania, Mantinea și În multe alte centre de cult ale zeiței Demetraxe "Demetra", dionisismul, cu tipica lui mobilitate și caracterul lui cuprinzător, răspândit În tot universul grec, se Înfățișează și el În haină misterică (Nilsson, 1957; Burkert, 1987; Turcan, 1989, pp. 288-324). Deși se discută despre o eventuală existență a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]