KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2010 2011 2012 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

tot cartierul se umpluse de-o familie de bunici, multiplicată la nesfârșit. Represiunea se declanșa instantaneu, brațul lung și corecțional al vârstei a treia se întindea cu viteză și precizie. Trebuia să fii masochist ca să stai. Urechile se lungeau, plecai acasă cu lobii calzi și înroșiți, ca un homar. Cum spuneam, începuturile simpaticei mele descoperiri de sine n-au avut loc nici pe străzi, nici în casa nu știu cărui prieten dornic să-și prezinte melcul tuturor celor interesați. Mă instalasem confortabil în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
explice cum trebuie să procedezi când se termină nu știu ce chestie cu gagica; n-am înțeles niciodată unde sosea și de ce). Tot Doru era cel care, competent și relaxat, ne povestea despre aventurile lui cu profesoara de chimie, care îl transporta acasă cu-o Lada Combi, și cum o ajuta să intre-n „faza de platou“. Suna misterios și incontrolabil, ca un secret teribil, la care doar inițiații au acces. Cum adică „fază de platou“? Elevul și profesoara urcau pe-un platou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
noi să ghicim criteriile și procedura complicată care duseseră, în cele din urmă, la selecție. Tatăl lui Doru lucra mecanic la „Grivița“. Genul energic, complex, tandru cu uleiurile și mașinăriile de transport: dacă ar fi putut, ar fi luat locomotiva acasă cu el. Când se îmbăta, o scotea pe nevastă-sa în șuturi în fața porții și-o ținea strâns de braț, ca pe-un agregat. Femeia scâncea ușor, nu îndrăznea să plângă, știa ea de ce. După un timp, bărbatul devenea duios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Atunci, orașul se trezea asaltat de femei de toate vârstele, cu pielea de culoarea cozonacului uns cu puțin gălbenuș de ou. Începea marea exhibare, momentul în care se făceau diferențele, ca între galeria Catacomba și Musée d’Orsay: corpurile rămase acasă, la firmă sau în uzină și cele venite din Antalia, Rhodos sau Vama Veche. Masa de femei degerate, impersonale, care pleca dimineața la slujbă, era străbătută acum de fragmente de corpuri coapte în culoarea aia lucios-arămie a verii, care te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fund (probabil așa s-a născut obrăznicia lui de mai târziu!), pungi de hârtie cu dropsuri sau pricomigdale, o cazemată de zăpadă pe care a venit primul sărut sau radioul din bucătărie mergând non-stop, chiar și când nu era nimeni acasă. Imediat după asta, veneau certurile părinților (cu urmele de fier ruginit ale cuvintelor care nu crezi că taie decât când te trezești cu ele în creier după mulți ani), fotografia bosumflată în costum de pionier, poveștile mamei înainte de culcare (Maria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în balconul închis publicului), și în mașina parcată noaptea lângă ștrandul Poligrafiei, zis „3 Tufane“ (de la telefoanele din zonă, devastate periodic de vizitatori), și-n camera colegei din vila 12 (mama ei, stewardesă la „Tarom“, era mai mereu plecată de-acasă). Nici părinții nu fuseseră cuminți. Nu știu de ce, întotdeauna ni-i imaginasem sobri și asexuați, un angrenaj cu două trupuri cuplate zilnic și neobosit în slujba noastră. Brațele angrenajului cărau sacoșe cu biscuiți și iaurturi (mulți își mai amintesc borcanele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
extrag plăcerea din sexualitatea lor mocnită și controlată. N-aș fi avut rețineri. Aș fi urmărit-o la liceu până în toalete, s-o simt cum se lasă pipăită de golanii de-a douășpea. M-aș fi dus după ea până acasă în Pajura, s-o surprind cu băieții de cartier care-i cumpărau din „H“ inele subțiri de-argint. Aș fi călătorit în Mercedesul care-o ducea, alături de-un bărbat copt, la costum, în magazinele „La Perla“ și „I.D. Sarrieri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Îmi savuram momentul de glorie și-onoare, îl imortalizam pe cardurile albe pentru a-l putea goli de sevă și mai târziu. Pozele stăteau unde trebuie, ascunse bine, printre fișele din bibliotecă; nu umblam la ele decât când rămâneam singur acasă și mă asiguram că nu mă vede nimeni. Nu eram naiv să filmez sau să trec imaginile pe calculator: toate lucrurile astea lăsau urme, oricând te putea prinde cineva. Dacă nu mi-aș fi cunoscut în detaliu așteptările întortocheate ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mirat am fost să aflu, din poveștile Mariei, că lucrurile stăteau exact pe dos!). N-am făcut niciodată nimic în camera aia, nici măcar nu ne-am sărutat. Iar domnul Dinu nu intra decât cu permisiune, și numai când Maria era acasă. Administrarea blocului se dovedea o acțiune complexă și delicată. Prevăzător, domnul Dinu înscrisese colectivul într-o organizație numită Asociația de Blocatari, care supraveghea tabelele cu întreținerea, asigura ordinea interioară și păzea prin rotație bunurile vecinilor de la scările A, B și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
între camera mamei (din care tatăl fusese izgonit imediat după nașterea Mariei) și restul apartamentului. Un radio „Gloria“, încins ca un fier de călcat bâzia permanent în bucătărie (trucul îi aparținea domnului Dinu, să creadă hoții că a rămas cineva acasă). Domnul Dinu controla eficient terasa, cămara, precum și distribuția de curent, gaze și apă în locuință: borcanele se aliniau, dulapurile fuseseră baricadate din timp cu pungi, ziare și sticle goale (nu se știa niciodată la ce foloseau, dar nu strica să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Germania, cu-o cicatrice cusută pe burtă. Avea doi ochi mici și negri, ca două afine, și niște lăboanțe compacte, plușate rotund. Domnul Pumpi fusese tăiat de vameșii austrieci, să verifice dacă nu e umplut cu heroină. Când lipseam de-acasă ori veneam noaptea târziu în pat (după seriile catastrofice de pe Discovery), Maria adormea cu el în brațe, stârnindu-mi invidia. Îi găseam îmbrățișați, fericiți, cu pastila de stofă a botului moțăind între sânii ei. Cu timpul, apartamentul din Dorobanți s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
afaceri și se ridica de la masă fără să fi atins nimic). Personajele se dezlănțuiau, nimic nu punea o frână în calea prăpădului: frați cu tați, verișorii între ei, cumnații cu socrii, reparatorii aparatului de aer condiționat cu bunicuțele octogenare rămase acasă, nepoții cu nepoțicile, detectivii cu nevestele patronilor pe care trebuia să-i protejeze, grădinarul cu stăpâna, stăpânul cu menajera, avocații cu clienții lor acuzați de crimă, psihoterapeutul cu fiica nevropată a senatorului, tatăl miliardar care își recuperează trei din cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
scăpând doar printr-o întâmplare de andrea și de baia clandestină cu oțet și apă fiartă), povestea suna altfel, ceva cu-o vizită la florărie și-un ghiveci prost ales, din cauză că se-oprise curentul. Taică-meu și maică-mea plecaseră acasă, chipurile fără să știe ce-i în sacoșă; din ghiveci ieșisem eu, bineînțeles, și-un imens complex de vinovăție. Istoria suna rezonabil (oricum, mai mult decât cea fantezistă cu barza pe horn - câte berze ați întâlnit în București? - sau cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cauți, nici de unde să pornești. Te îmbărbătai doar cu gândul că soluția se-află chiar sub nasul tău, ca atunci când vrei să te miști în timpul unui cutremur și îți dai seama că nu poți. Am lăsat-o deci pe Maria acasă și-am pornit binedispus cu metroul spre Universitate. Entuziasmul mi-a fost temperat pe drum de atmosfera sufocantă din vagoane; dar, despre asta, cred că am mai vorbit. Am evadat după două stații, direct la Teatrul Național, în noaptea săpată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
după modelul rural sau poate din alt motiv. Am cercetat-o cu respect și atenție. Schelăria asta tocmai bună să te împiedici noaptea de ea ziua căpăta un rol fundamental, pe care orice bucureștean trebuia să-l învețe încă de-acasă: te ajuta să-ți păstrezi liber locul de parcare. Nu întâlneai localnic care să nu fi auzit de „capre“; doar cine n-are mașină nu le-a folosit. Bucureștiul e invadat de mii de-asemenea obiecte misterioase. „Caprele“ noastre cresc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pe treptele de la Sacré-Cœur, în locul turiștilor naivi. Îndobitociți de entuziasm, parizienii ar fi pornit un adevărat război de stradă pentru ultimele spații libere, incendiind mașini și călcând în picioare grilajele din jurul monumentelor. Doar câțiva mai curajoși le-ar fi târât acasă, descoperindu-le, într-un moment de iluminare, utilitatea. La Amsterdam, afacerea ar fi mers puțin mai greu, ținând cont că orașul stă pe vreo șapte inele de apă, cărora localnicii le spun canale. Dar compatrioții noștri, perseverenți și inventivi, ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aici?“ „La bibliotecă.“, i-am răspuns. „S-a terminat orele, studenții nu mai are voie să intre!“ Omul avea întrucâtva dreptate. După ora șase, nu mai vedeai picior de student prin facultate; cei câțiva imprudenți sau tocilarii erau repede trimiși acasă de profesori. Ghinioniștii cu ore în normă seara încuiau sălile și plecau primii. Știa funcționarul ce știa. Dar nici eu nu mă născusem ieri. Conversația trebuia limitată, se pierdea timp și efort gramatical. Așa că am extras din buzunar legitimația mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
decizii, cele care contau și meritau ascultate, consemnate și arhivate. Poate că și felia de identitate pe care o căutam trecuse odată prin camera încuiată de la etajul 3. Dacă taică-meu fusese filat de Securitate, așa cum reieșea din actele găsite acasă, probabil că și facultatea noastră făcea obiectul unei „acțiuni operative“. Cine știe ce direcție specială, dotată cu echipamente sofisticate de detecție și interceptare, mă spionase de la naștere și până-n prezent, vârând microfonul în stetoscopul medicului pediatru sau trăgând cabluri și mini-amplificatoare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
vrei să mai pleci. Aici chiar că nu mă recunoșteam; pe lângă că scrisul nu-mi aparținea, mai curgea și defazat, strigându-și când revolta, când depresia. Eroul misivei părea un fătălău lucid, din genul care în public se zmiorcăie și-acasă te mușcă de picior. Oricât de mult îmi surâdea ideea, ăsta nu eram eu. Am sucit pagina, luminând un bilet prins cu-o clamă, pe care securistul de serviciu notase niște observații. Rândurile fuseseră bătute la mașină, cu cerneală violet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
gară la un bagaj voluminos) o uluia și o împiedica să plece. Atunci, una, două, trei Adine se zbăteau în conglomeratul de gesturi, priviri și cuvinte ce ocupa spațiul tensionat dintre noi, nici una nereușind să se smulgă de-acolo. Plecam acasă târziu, sleiți, ca personajele lui Holban, sfâșâiați până la os, veseli, demenți, disperați. Ce ne ținea împreună? Orgoliul? Obișnuința? Frica de a nu pierde o investiție sufletească în care plasasem emoții și sentimente, ca economiile la bancă? Iubirea, pur și simplu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
păr pe-obraz și glezne umflate, posesorul victorios al unui trofeu ofilit. Vom avea doi copi și-un motan. Colegii ne vor aduce flori, bomboane, cravate, cărți de joc. La facultate, vom ține cursuri despre drepturile femeii și ale roboților. Acasă ne vom povesti cum era-n Olanda, Italia, America. Vom petrece niște nopți grozave. Peste încă douăzeci de ani, vom fi scrum. Semnătura: ss indescifrabil Ce să zic, povestea începea să-mi placă. Olanda, Italia, America. Omul progresase. În două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mult decât timpul s-o întind; mă aștepta Mihnea. Cu vârful lanternei, am examinat la rândul meu cutia din colț. Nu trebuia să fii Ludovic ca să pricepi la ce folosește. Am recunoscut-o imediat, îmi montaseră și mie băieții una acasă, pe balcon: un splitter de cablu, cu decodor cu tot. Știam că familiile fochiștilor și mecanicilor care își făceau veacul în subsolul Literelor aveau paturi, aragaz, veioze și apă caldă (ar fi fost și culmea să le lipsească tocmai lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de comedie). Bărbosul intervenea mereu către sfârșitul concertului, fie înainte de ultima piesă, fie la orice încercare de bis, lăsând cortina, stingând și-aprinzând luminile și căutând să potolească sala: „Nu-mi faceți probleme, vă rog!“, „Liniște!“, „Să plecăm în ordine acasă!“ Sala urla: „Uăăă!“, „Tănase-Porcu’!“, „Ieși afară!“, în timp ce apăreau oamenii de ordine și cei de la Iris țipau după cortină în microfoane: „Noapte bună, prieteni!“, înainte să se taie sonorul. Strigătele astea mute, fără ecou, s-au prelungit peste oameni, clădiri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și cei de la Iris țipau după cortină în microfoane: „Noapte bună, prieteni!“, înainte să se taie sonorul. Strigătele astea mute, fără ecou, s-au prelungit peste oameni, clădiri și ani până târziu, în decembrie ’89. La „Revoluție“, am stat cuminte acasă, ca toată lumea; se transmitea la televizor. Sau n-am stat, am ieșit pe bulevarde, m-am alăturat mulțimii din inerție și curiozitate, nu mult, vreo jumătate de oră, până au apărut tanchetele. În timpul ăsta, am strigat și eu niște lozinci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
desena schițele pentru clienți. Atmosfera părea degajată, ca atunci când se mută Mittel-Europa în Balcani și nimeni nu observă. Cehii veneau cu lăzi de „Pils“, ai noștri cu desfăcătoarele improvizate din monede, dinți sau canturi de ușă. Vinerea, aduceau mașinuțe de-acasă (toți colecționau, de la director la ultimul agent) și le comparau: cea mai tare era a lui Andrei, un Deusenberg din anii ’30, cu portierele verzi și roțile spițate; cauciucurile fuseseră rulate la dungă, schimbătorul de viteze miniaturizat în detaliu, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]