65,481 matches
-
de sus în jos, în toate părțile. În două minute, erai ca la pușcărie. Te mai și ciupea de urechi, cu foarfeca aia groasă, jumate pieptăn, jumate foarfecă. Zicea pardon și te dădea cu-n pumn de talc. Am ajuns acasă ca un jambon fardat, m-a luat maică-mea la palme. A doua oară n-am mai intrat la Perla.“ „Gu-Guță!“, a confirmat Cezar, bucuros de complicitate. „Da-da’, asta ce-i?“ Își plimba degetul pe masă, printre șervețele, brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apucându-l de antena cât un dop. Îmi țineam 5110-le într-o husă gri, cu găurele, ca o prelată de Dacie. Cezar a deschis un ochi, Mihnea și-a văzut mai departe de lectură. Era Maria, ajunsese și ea acasă. „Ce faci?“, m-a întrebat, brusc suspicioasă. „Unde ești?“ „Sunt cu băieții.“, i-am explicat. „Care băieți?“ „Mihnea, Cezar. Stăm și noi la o berică.“ Mi-a dat imediat o veste proastă. „Am luat bilete la teatru.“ După operă, teatrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lumea aplauda convinsă, fără discernământ; vedeai numai spinări, pentru că se ridicau toți în picioare. Ți-era și jenă să rămâi așezat, te înțepau șuruburile și se uitau actorii chiorâș după tine. I-am mulțumit Mariei, am asigurat-o că vin acasă la timp și-am închis. Apoi l-am întrerupt pe Mihnea: „Mai ai?“ „Da, domne. E-un artist omul ăsta al tău. Păcat că nu scrie romane.“ „De unde știi că nu scrie?“, am continuat să-l sâcâi. „De unde știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
agăța cu mâna liberă de picioarele părinților, ca o lăcustă uriașă. Mi-am luat prin surprindere tovarășii: „Auzi, Mihnea, noi de ce n-avem familie?!“ „De unde știi că n-avem?“, a ridicat el nasul din farfurie, „Ai verificat? Ne-ai controlat acasă, seara-n pat?“ „Parcă ai fi Maria; doar ea mai protestează așa. Când îi zic de cutare că-i homosexual sau cutare că-i lesbiană, mă-ntreabă: de unde știi? Păi, din presă, de la televizor, știe toată lumea. Cum, îmi zice, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de nisip din chiuvetă. Oamenii mergeau la vecini sau ieșeau la colț cu gălețile. Prin venele de metal măcinat curgea viața orașului, sleită și răsuflată, cu sincope și întreruperi, în ritmul dictat de Partid. Mulți și-l închipuiau pe Ceaușescu acasă, cu un robinet imens în dormitor, pe care îl învârtea seara ca pe-un volan. Rar, sosea cineva să repare stricăciunile. Echipele de intervenție arătau ca niște bande de gangsteri, pregătite să dea lovitura. Le găseai doar cu pile sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Niciodată Unioniștii n-ar fi mers acolo; ce om normal se duce la sulf sau nămol? Uniunea împărțea și niște premii secrete, o dată pe an. Se făceau niște nominalizări, nimeni nu știa de ele, dar membrii (doar ei) primeau înștiințări acasă ori auzeau de la alți membri că, dacă nu se prezintă la ceremonie, li se confiscă premiul sau nu mai ajung niciodată pe listele cu nominalizări. „Cine chiulește nu mai ia premiu!“, mi-a citat Scurtu râzând, dar eu, bineînțeles, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
eram pe locul doi în statistici, după India). Computeriștii butonau de zor, aplecați pe claviaturile vii: le intraseră degetele prin taste, literele căpătaseră terminaluri de piele, cablurile, adaptoare nervoase. Imaginile se împachetau orbitor, refractar, îți venea să pleci cu ele acasă. Credeai că e fabrica de jucării a lui Moș Crăciun sau, mai rău, un spital metalic, SF. Continuările se făceau spre spații noi, încărcate de sâmburii vii ai imaginilor, gata să împingă poveștile spre alte și alte noduri: Viena, Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ireală; licitau sume monstruoase și nu lăsau privirea în pământ. Ce se întâmpla mai departe nu puteai și nici nu era bine să știi. Nici Editorii, nici Anticarii nu trăncăneau. Aici, minciunile nu-și mai găseau locul: unii clienți plecau acasă cu marfa proaspăt achiziționată; alții, dimpotrivă, o distrugeau pe loc, sub privirile Economiștilor. Alții pândeau bursa și scoteau bunurile la licitație cât mai târziu, la momentul oportun, speculând piața și îmbogățindu-se încă mai mult. Diletanții și cei slabi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
amintirile: iubita mea și prietenul meu cel mai bun. O minte dereglată și puțin obosită ar fi închipuit permutările (eu cu Mihnea; Mihnea cu Maria; toți trei împreună), dar nu mai rămăsese timp de-așa ceva. Nu pentru asta fugisem de-acasă. De fapt, întâlnirea cu inginerul Grosescu nu însemna decât un pretext, ca și cumpărarea Pif-ului. Nu de obținerea numărului 172 eram eu preocupat (ca orice colecționar respectabil), ci de completarea unui folder cu amintiri, de recuperarea minusculei secțiuni lipsă, fără de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fix în ochi, ca pe căței. Femeia mă ocolise, dar bărbatului i se păruse ceva suspect. Maria ieșea din discuție: fardată impecabil, într-un palton subțire, cu cizmulițe la modă, cu toc scurt și bot rotund. Eu, dimpotrivă: echipat ca acasă, cu adidași, o scurtă de fâș (se anunțaseră ploi la meteo) și, mai ales, o șepcuță de tenis pe cap. Modelul infracțional se contura, identitatea est-europeană țâșnea de sub haine ca o flegmă murdară, lipsea doar treningul, ca să intru pe afișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
becuri în șapte-opt culori împodobeau fiecare căsuță: clipeau festiv, intermitent, ca-n Pajura în sufrageria domnului Dinu. Cu o zi înainte de Crăciun, se strângea totul și rămâneau doar hârtiile și-aroma de mirodenii. Aici, copilăria părea să fie la ea acasă, puțin alcoolizată, ca amintirile mele: mânile roșii, amorțite de frig; zăpada agățată în păr și de fâșul hanoracului; globurile și insignele rare cu Moș Crăciun (adevăratul, nu impostorul din Uniunea Sovietică!) schimbate cu băieții în spatele blocului; brioșele rumenite de bunica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
balansul brațelor nu se mai suprapunea peste deplasarea gândurilor, iar materia cenușie fluctua: în lumina scurtcircuitului, se întrezăreau toate alterările produse, neuronii deteriorați și sinapsele înlocuite, ca niște siguranțe defecte. Fracturile păreau iremediabile, deplasarea plăcilor era examinată și-apoi evaluată. „Acasă“ nu mai exista, confortul dispăruse, odată cu gesturile și obiceiurile care îl asigurau; mă simțeam exilat într-o avansare perpetuă, nesigură, fără repere și puncte de sosire. Trăiam la interfață, legănați de viteza tranziției. Nimic din ce pierdusem nu mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
zici un la revedere familiei; de regulă, n-aveai norocul ăsta. În timpul lui Ceaușescu, mergea mai ușor, dar nici atunci nu respirai liniștit. Dacă spuneai ce nu trebuie cui nu trebuie, plecai cu duba de la serviciu și nu mai ajungeai acasă decât peste două luni.“ „Corect.“, am admis. „Dar care-i legătura cu Maurer?“ „Maurer era singurul, repet, singurul care dirija relațiile culturale și economice cu francezii. Dej îi dăduse mână liberă, pe la spatele rușilor.“ „Asta nu-l împiedica, tot pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
relațiile culturale și economice cu francezii. Dej îi dăduse mână liberă, pe la spatele rușilor.“ „Asta nu-l împiedica, tot pe la spatele rușilor, să bage câteva milioane de români la închisoare. Ce-i drept, nu plecai în excursie-n Siberia, rămâneai acasă, la Gherla sau Sighet. Mureai patriotic, spectaculos, cu simțul apartenenței naționale intact.“ „E-adevărat. Dar să revin la istoria lui Maurer. În ianuarie 1958, în urma decesului lui Petru Groza («doctorul», cum i se zicea, deși mânuia mai bine pistolul decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am completat. „Legătura dintre minciună și schimbarea memoriei e mai subtilă. Să luăm un exemplu: pe dumneata. Mergi la serviciu, și-i spui șefului dumitale că e deștept, că procedează bine, că poate oricând conta pe tine. Pe urmă vii acasă și, pe drum, te întâlnești cu prietenul X. Te întreabă cum o mai duci și începi și-i zici: cât de rău e la serviciu, ce acritură de șef ai și cum îți mănâncă zilele. Când ai spus adevărul? Două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
răspuns. „Știu și eu?...“, m-am ferit cu prudență. „La fel și cu memoria.“, m-a ignorat Grosescu. „Diseară poți să-ți amintești că am băut împreună o cafeluță în Viena; mâine, vei fi convins că ai stat toată ziua acasă în București. E suficient să pierzi două-trei secunde, și-ai scăpat o poveste întreagă. Viața dumitale nu mai e la fel. Cine știe să pună mâna pe secundele acelea e campion. Ele fac istoria. Mica istorie, cu dramolete personale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tocmai faptului că-i atinsesem tastele? Am răspuns repede, dezinvolt: „În țară. Chiar pe PC-ul meu.“ Grosescu n-a părut că se liniștește. „Ați purtat mănuși? Mănuși de plastic, nu de bucătărie. Alea sunt prea groase.“ „Pe calculatorul de-acasă?!“, m-am mirat, revăzând între timp scena în care Mihnea își spăla tastatura cu spirt. Mi se păruse atunci un gest imposibil, de nereținut. DE NEREȚINUT. Nimeni nu i-ar fi găsit vreun rost. „Da.“, a insistat Grosescu, privindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu mai vorbesc: știi și dumneata cum se scriu.“ „Bine, dar urmele n-aveau cum să se șteargă... Chiar dacă a fost ajutat să iasă viu de pe front, lumea putea să-l recunoască bine-mersi pe Baron după război! Mai ales că acasă îl aștepta o familie numeroasă, de care era foarte atașat. Mai devreme sau mai târziu, invenția cu doborâtul ar fi ieșit la iveală și eroul englezilor sau al australienilor n-ar mai fi primit nici o medalie... Povestea cu avionul și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ne-a luminat: „După toată povestea cu Lupu și nano-calculatorul lui Camil Petrescu, mi-am dat seama de-o chestie. Am început să-mi pun problema cum funcționează episoadele astea de viață în care noaptea ne culcăm în patul nostru acasă, iar dimineața ne trezim pe nu știu ce coclauri. Întâi am crezut că sunt halucinații. Distorsiuni ale sistemului neurovegetativ. Ești obosit, visezi urât, nu mai discerni între realitate și-nchipuire. Nimic anormal; se mai întâmplă. Pe urmă, mi-am spus că memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se micșorau, ca un desen pointilist, până nu mai rămânea decât un schelet transparent, gata să fie suflat de vânt. Scena i-ar fi plăcut Mariei, s-ar fi bucurat s-o evalueze. Dar Maria dispăruse (sau poate mă aștepta acasă, în miros de portocale), și-acum urma Mihnea. Eram stăpânii finalului, lorzii deznodământului. Strânsesem toate amintirile într-un degetar de materie de 800 000 000 de tone: o stea neutronică pulsând în ritmul minții mele, moartă și vie, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
În grupa unităților de cofetărie patiserie se deosebesc: COFETĂRIA este unitatea de desfacere a produselor de cofetărie, patiserie, bombonerie, a dulciurilor de tot felul, înghețatei, băuturilor răcoritoare și chiar a unor băuturi alcoolice pe care le pune în vânzare pentru acasă. Unitățile de cofetărie sunt de diferite categorii, în funcție de dotarea și amenajarea lor, precum și a rețetelor folosite. În funcție de mărimea și profilul localului pe care îl dețin, cofetăriile pot avea și spații de producție proprii, precum și pentru depozitarea unor materii prime și
[Corola-publishinghouse/Science/1492_a_2790]
-
de marketing constau doar în realizarea unui server web și apoi actualizarea lui cu informații. Clientul poate să-și aleagă marfa, magazinul, funcție de preț și calitate, să-și facă comanda, să cumpere efectiv marfa (să plătească) și să o primească acasă. Toate aceste operații pot fi făcute de la un calculator, cuplat pe o linie telefonică folosind tehnologia web, din propria casă fără nici o deplasare. Astfel, orice companie comercială va putea fi ușor abordată de clienții săi, independent de situarea lor geografică
[Corola-publishinghouse/Science/1492_a_2790]
-
care particip de atâția ani la viața internațională fără a uita că sunt român, eu care sunt un soldat al țării mele în tranșeele păcii și care n-a cunoscut încă demobilizarea, eu care am văzut toate țările la ele acasă sau la muncă spre a ajunge la concluzia că nimic nu poate prețui mai mult ca glia părintească, eu care sunt adânc uman, dar care am curajul de a spune public că umanitatea nu mă interesează dacă România nu și
Nicolae Titulescu Idei și acțiuni diplomatice. by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1603_a_2957]
-
care particip de atâția ani la viața internațională fără a uita că sînt român, eu care sînt un soldat al țării mele în tranșeele păcii și care n-a cunoscut încă demobilizarea, eu care am văzut toate țările la ele acasă sau la muncă pentru a ajunge la concluzia că nimic nu poate prețui mai mult ca glia părintească...” 111. Justificarea acțiunilor diplomatice cât și continuarea misiunii sale se poate observa în special în documentele diplomatice existente pentru perioada 1939-1940: un
Nicolae Titulescu Idei și acțiuni diplomatice. by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1603_a_2957]
-
condițiile în care locuia și-a înecat amărăciunea în băutură, apoi a început să consume droguri mai întâi să se relaxeze, să se poată odihni, apoi din ce în ce mai mult, fără să mai țină cont că are o familie de întreținut. Venea acasă cu ochii injectați din cauza drogurilor, făcea scandal și Leo împreună cu mama ajungeau să doarmă pe străzi din ce în ce mai des. Mama plângea, îi era rușine de propriul copil, și nu știa să-i răspundă copilului de ce nu-i mai iubește cel mai
Vreau să zbor. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by PRICOP LUCIAN, Apostol Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1969]