KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2013 2014 2015 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

ai lui cu batjocuri“. (De asta era convins.) Însă, la drept vorbind, ce altă semnificație poate avea vizita ei de acum? O fi venit ca să se împrietenească cu mama și cu sora lui sau ca să le jignească chiar la ele acasă? Și, judecând după pozițiile adoptate de cele două tabere, nu mai încăpea nici o îndoială: mama și sora lui stăteau deoparte parcă făcute de ocară, iar Nastasia Filippovna părea chiar să fi uitat că și ele sunt în această încăpere... Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu-mi spune nimic. Apartamentul e al lui Sokolovici și sun la ușa lui Sokolovici, de Kulakov mă doare-n cot... Uite că deschide cineva. Într-adevăr, ușa se deschise. Ieși un lacheu care-i anunță că „stăpânii nu-s acasă“. Ce păcat, ce păcat și-i ca un făcut! repetă de câteva ori, cu mare părere de rău, Ardalion Alexandrovici. Transmite-le, amice, că generalul Ivolghin și prințul Mâșkin au dorit să le prezinte personal omagiile și au regretat foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
făcu apariția încă o față, probabil a menajerei sau a guvernantei, o femeie de vreo patruzeci de ani, îmbrăcată cu o rochie neagră. Se apropiase curioasă și neîncrezătoare, auzind numele generalului Ivolghin și al prințului Mâșkin. — Maria Alexandrovna nu-i acasă, spuse ea, privindu-l mai ales pe general, a plecat cu domnișoara, cu Alexandra Mihailovna, la bunica. — Și Alexandra Mihailovna e cu ei! Doamne, ce ghinion! Și, imaginați-vă, doamnă, totdeauna mă paște acest ghinion! Vă rog din suflet să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a uitat... Cele mai sincere urări! Generalul Ivolghin și prințul Mâșkin! — N-o să uit! spuse doamna și, devenind mai încrezătoare, făcu o reverență. Coborând scara, încă înflăcărat, generalul continuă să-și exprime regretul că nu i-au găsit pe stăpâni acasă și că prințul a ratat prilejul de a cunoaște niște persoane atât de încântătoare. — Știți, dragul meu, în sufletul meu sunt puțin poet. N-ați remarcat? Totuși... totuși, mi se pare că am greșit adresa, conchise el absolut surprinzător. Sokolovici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
iată ce se vorbea chiar și în escadronul unde mi-am început cariera. Pe drum trebuie să intru pentru câteva minute în casa în care, de câțiva ani, după atâtea griji și încercări, îmi odihnesc sufletul... — Vreți să treceți pe acasă? Nu! Vreau să merg... la căpităneasa Terentieva, văduva căpitanului Terentiev, care cândva mi-a fost subordonat... și chiar prieten... Aici, la căpităneasă, renasc sufletește și tot aici îmi aduc amărăciunile vieții și ale familiei... Și, întrucât astăzi am o mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
umblu cu ceremonii, aproape că locuiesc aici; mă spăl, îmi fac toaleta cea mai necesară și apoi cu o birjă o pornim întins spre Teatrul Mare... Uite, aici e, am și ajuns... A, Kolea, ești deja aici? Marfa Borisovna e acasă sau și tu de-abia ai ajuns? — O, nu, îi răspunse Kolea, care tocmai ieșea pe poarta casei, sunt aici de mult, cu Ippolit, care se simte mai rău, azi-dimineață a zăcut. Am coborât la prăvălie după un pachet de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-mi răspunde nimic. Am mai stat câteva clipe neștiind ce să fac: muștele bâzâiau, soarele scăpăta spre asfințit, liniște; în sfârșit, derutat de tot, plec. În drum aflu că mă cheamă maiorul, a trebuit apoi să trec pe la companie, încât acasă am ajuns pe înserate. Din prag, Nikifor îmi zice: „Știți, Înălțimea Voastră, că gazda noastră cea veche a dat ortu’ popii?“ „Când?“ „Astăzi spre seară, acum un ceas și jumătate“. Deci, își dădea sufletul în timp ce eu o ocăram. Vă spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aceste cuvinte întretăiate, febrile, frenetice; toți simțeau un fel de dezordine, nimeni nu putea ajunge la un sens, nimeni nu putea înțelege nimic. În această clipă, se auzi brusc sunetul clopoțelului de la intrare, smucit cu putere, exact ca mai înainte acasă la Ganea. — A-a-a! Iată și deznodământul! În sfârșit! E unsprezece și jumătate! strigă Nastasia Filippovna. Vă rog să luați loc, domnilor, urmează deznodământul! Spunând aceste cuvinte, se așeză și ea. Pe buzele ei flutura un zâmbet ciudat. Stătea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
imputat eu ceva? Chiar că nu pricep cum de-a dat prostia peste mine, încât am vrut să intru într-o familie cinstită. Am văzut-o pe maică-sa, mâna i-am sărutat-o. Și dacă mai înainte, la tine acasă, Ganecika, mi-am bătut joc e pentru că am vrut să văd pentru cea din urmă oară: până unde poți să ajungi? M-ai uimit foarte mult, zău așa. La multe mă așteptam, dar la asta nu! Chiar mă puteai lua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Era ceva greoi, încordat, nespus până la capăt, gata să degenereze într-o ceartă; toți erau încruntați... Generalul era ocupat zi și noapte, umbla cu treburi; arareori mai fusese văzut atât de ocupat și activ, mai ales la slujbă. Cei de-acasă de-abia apucau să-l zărească. Cât despre domnișoarele Epancin, acestea, firește, n-au spus o vorbă cu voce tare. Poate că și atunci când erau singure, între ele, și-au spus prea puține. Erau domnișoare mândre, arogante, uneori chiar sfioase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
putu face apariția nici în societate, nici la serviciu. După ce zăcu bolnav o lună, se însănătoși, dar, cine știe de ce, renunță cu totul la slujba pe care o avea la societatea pe acțiuni și locul i-l ocupă altcineva. Nici acasă la generalul Epancin nu-și mai făcu apariția vreodată, așa că și la general începu să vină alt funcționar. Dușmanii lui Gavrila Ardalionovici puteau crede că acestuia îi e atât de rușine de cele ce i s-au întâmplat, încât nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lumea întreagă n-ar fi existat o asemenea persoană. Și totuși acolo aflară (și chiar foarte curând) despre el un amănunt foarte semnificativ, și anume: în noaptea aceea fatală pentru el, după neplăcuta întâmplare de la Nastasia Filippovna, Ganea, întorcându-se acasă, nu se culcase, ci așteptase, cu o nerăbdare febrilă, întoarcerea prințului care plecase la Ekaterinhof și revenise de acolo spre ora șase dimineața. Atunci Ganea intrase în camera lui, îi pusese pe masă teancul de bani pârjoliți pe care i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se purta în modul cel mai nepractic cu putință. Acum, când „gheața tăcerii“ a fost spartă, generalul e gata să spună: „Desigur, să-i dea Dumnezeu sănătate“, cu „toată sinceritatea sufletului“, pentru că prințul o merită, deși „e cam dus de-acasă“. Însă, într-adevăr, a făcut tâmpenii: au apărut, de pildă, creditori ai negustorului decedat, care, cu documente îndoielnice, de tot nimicul, iar alții, mirosind ce fel de om este prințul, au venit chiar fără documente, și ce credeți? Prințul i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Izmailovski Polk. Însă din momentul “întâmplării cu generalul“, după cum se exprima Kolea, de fapt de când se căsătorise sora lui, Kolea începuse să nu mai fie deloc ascultător și ajunse până acolo că, în ultimul timp, venea chiar rar să doarmă acasă. Se spunea că își făcuse o mulțime de noi prieteni; pe deasupra, devenise foarte cunoscut și la închisoarea datornicilor. Nina Alexandrovna nu se putea descurca acolo fără el, însă acasă nimeni nu-l mai deranja acum nici măcar cu vreo întrebare curioasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
până acolo că, în ultimul timp, venea chiar rar să doarmă acasă. Se spunea că își făcuse o mulțime de noi prieteni; pe deasupra, devenise foarte cunoscut și la închisoarea datornicilor. Nina Alexandrovna nu se putea descurca acolo fără el, însă acasă nimeni nu-l mai deranja acum nici măcar cu vreo întrebare curioasă. Varia, care altădată se purta atât de aspru cu el, acum nu-l supunea nici celui mai mic interogatoriu privitor la pribegiile lui; iar Ganea, spre marea uimire a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Stabilimentul era destul de mizerabil. Prințul ocupă două camere mici, întunecoase și rău mobilate, se spălă, se îmbrăcă, dar nu ceru nimic de mâncare și ieși în grabă, parcă temându-se să nu piardă timpul și să nu găsească pe cineva acasă. Dacă l-ar fi privit acum vreunul dintre cei care îl cunoscuseră la Petersburg cu o jumătate de an înainte, acesta, poate, ar fi conchis că prințul s-a schimbat foarte mult în bine. Însă era prea puțin probabil să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
drept unicul fiu al surorii mele, răposata Anisia? — Termină odată, om beat ce ești! Credeți-mă, prințe, acum și-a pus în cap să se ocupe de avocatură, să umble cu acțiuni penale; și-a dat drumul la elocință, iar acasă, cu copiii, nu discută decât în stilul înalt. În fața judecătorilor de pace a vorbit acum cinci zile. Și pe cine s-a apucat să apere? Nu pe bătrâna care îl implora, care îl ruga și pe care un nemernic de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Și Rogojin râse brusc, de data aceasta cu un fel de răutate fățișă și parcă bucurându-se că a reușit să și-o exprime cumva. — Te-ai mutat aici de tot? îl întrebă prințul, uitându-se prin birou. — Da, sunt acasă. Unde să locuiesc dacă nu aici? Nu ne-am văzut de mult. Despre tine am auzit niște lucruri, de parcă nici n-ai fi tu. Parcă puține zice lumea! observă Rogojin cu răceală. — Totuși, ai împrăștiat toată ceata; uite că stai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-l ții minte pe Rogojin. Și, părăsindu-l pe prinț, fără să-l privească, intră grăbit în apartamentul lui și trânti ușa după el. Vtc "V" Era de-acum târziu, aproape două și jumătate, și prințul nu-l mai prinse acasă pe Epancin. Lăsându-și cartea de vizită, se decise să treacă pe la hotelul „Balanța“ și să întrebe acolo de Kolea; dacă nu-l va găsi, îi va lăsa un bilet. La „Balanța“ i se spuse că Nikolai Ardalionovici „a plecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dar nu plecase atunci într-acolo. În orice caz, n-avea nici un rost să meargă astăzi acolo. Adresa o avea de mult; putea găsi cu ușurință casa rudei lui Lebedev; dar știa aproape cu siguranță că n-o va găsi acasă. „Negreșit că a plecat la Pavlovsk, altfel Kolea ar fi lăsat ceva la «Balanța», după cum ne-a fost înțelegerea.“ Deci, dacă se ducea acum, n-o făcea câtuși de puțin cu intenția de a o vedea. O altă curiozitate sumbră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
e rival lui Rogojin? Mâine se va duce singur și-i va spune lui Rogojin că a văzut-o; doar a venit aici în zbor, cum a spus adineaori Rogojin, numai ca s-o vadă! Poate că o va găsi acasă, doar plecarea ei la Pavlovsk nu este certă! Da, acum trebuie toate lămurite, pentru ca toți să poată citi limpede unul în ochii celuilalt, ca să nu mai existe aceste deziceri sumbre și pătimașe, cum s-a dezis Rogojin mai înainte, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că erau aceia acum nu mai exista nici o îndoială!), care de dimineață îl fulgeraseră din mulțime, când cobora din tren la gara Nikolaevsk; chiar aceiași (absolut aceiași!), a căror privire o surprinsese apoi, din spate, când se așezase pe scaun acasă la Rogojin. Adineaori Rogojin negase, îl întrebase cu un zâmbet strâmb, de gheață: „Și ai cui erau ochii, mă rog?“ Și prințul voise grozav de mult, acum câtva timp, la gara liniei ferate spre Țarskoe Selo, când urca în tren

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
toată viața pe acest om? O, ce zi! O, Doamne, ce coșmar! Existase un moment, la capătul acestui drum lung și chinuitor din cartierul Petersburgskaia Storona, când prințul fu stăpânit brusc de o dorință irezistibilă: să se ducă chiar acum acasă la Rogojin, să-l aștepte, să-l îmbrățișeze și, cu rușine, cu lacrimi, să-i spună totul și să termine totul dintr-odată. Însă era de-acum în fața hotelului lui... Acest hotel nu-i plăcuse mai înainte, aceste coridoare, toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vadă capul spart îi dădu un lichid pentru comprese și declară că rana nu este deloc primejdioasă. Iar după vreo oră, când prințul începu să înțeleagă destul de bine ce se întâmplă, Kolea luă o trăsură și îl duse de la hotel acasă la Lebedev. Lebedev îl întâmpină pe bolnav cu înflăcărarea obișnuită și cu plecăciuni. Pentru el își grăbi mutarea la casa de vară; în a treia zi erau deja cu toții la Pavlovsk. VItc "VI" Casa de vară a lui Lebedev era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu mine, Luminăția Voastră, sunteți rudă. Asta n-ar fi nimic, ia, o mică slăbiciune acolo, dar chiar mai înainte mă încredința că în toată viața lui, încă de pe când era locotenent și până pe unsprezece iunie anul trecut, la el acasă nu se așezau la masă mai puțin de două sute de persoane, în fiecare zi. În sfârșit, a ajuns până acolo, încât nici nu se mai ridicau, așa că și prânzeau, și cinau, și beau ceaiul câte cincisprezece ceasuri pe zi, cam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]