KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2014 2015 2016 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

cu vreo trei luni în urmă. Prințul Ș. le povestise chiar multe despre prinț, se exprima cu foarte multă simpatie la adresa lui și acum mergea cu sinceră plăcere să-și viziteze vechiul amic. De astă dată, generalul Ivan Feodorovici nu era acasă. Nici Evgheni Pavlovici nu sosise încă. De la Epancini până la Lebedev nu erau mai mult de trei sute de pași. Prima impresie neplăcută acasă la prinț o resimți Lizaveta Prokofievna când îl văzu înconjurat de mai mulți musafiri, ca să nu mai vorbim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
acum mergea cu sinceră plăcere să-și viziteze vechiul amic. De astă dată, generalul Ivan Feodorovici nu era acasă. Nici Evgheni Pavlovici nu sosise încă. De la Epancini până la Lebedev nu erau mai mult de trei sute de pași. Prima impresie neplăcută acasă la prinț o resimți Lizaveta Prokofievna când îl văzu înconjurat de mai mulți musafiri, ca să nu mai vorbim de faptul că printre aceștia erau două-trei persoane pe care nu le putea suferi absolut deloc; a doua impresie fu cea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
imediat ce se încheie recitarea. Ale cui sunt versurile? — Ale lui Pușkin, maman, nu ne face de rușine! exclamă Adelaida. — Păi, cu voi, omul poate ajunge și mai prost decât sunt eu! îi răspunse cu amărăciune Lizaveta Prokofievna. Rușine! Imediat ce ajungem acasă, să-mi arătați poezia asta a lui Pușkin! — Cred că n-avem nici o carte de Pușkin. — Din vremuri imemoriale, adăugă Alexandra, zac pe undeva două volume ferfenițite. — Trimiteți imediat pe cineva la oraș ca să cumpere, pe Feodor sau pe Alexei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nu-mi fac griji că o să rămâi în pierdere; numai nu te mai strâmba, domnule, rogu-te. Am auzit de tine, se zice că ești citit nevoie-mare, o să stăm de vorbă într-o bună zi; mi le-aduci chiar tu acasă? Cu respect și... venerație! se strâmbă Lebedev, neobișnuit de satisfăcut, luând cărțile din mâinile fetei. — Așa, numai să nu le pierzi, du-le, chiar fără venerație, dar respectă înțelegerea, adăugă ea, privindu-l insistent. Te las s-ajungi până în prag

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a plecat niciodată din Rusia... În momentul de față nu mă voi apuca să dau citire scrisorilor. E deja târziu; în orice caz, enunț doar faptele. Însă dacă doriți, domnule Burdovski, puteți fixa chiar și mâine o întrevedere la mine acasă, puteți aduce și martori (câți doriți) și experți pentru verificarea scrisului și nu mă îndoiesc deloc că va fi imposibil să nu vă convingeți de adevărul evident al faptului enunțat de mine. Dacă așa este, atunci, desigur, toată această chestiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
șterge sângele de pe buze. De unde și până unde să mai vorbești! Pur și simplu, ar trebui să te duci și să te întinzi în pat... — Așa voi face, îi răspunse Ippolit încet, răgușit, aproape în șoaptă. De cum mă întorc astăzi acasă, mă culc imediat... peste două săptămâni, după cum am aflat, o să mor... Săptămâna trecută mi-a spus-o chiar B-n49 cu gura lui... Așa că, dacă-mi permiteți, v-aș spune două cuvinte înainte de despărțire. — Ce-i cu tine, ți-ai ieșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vin negreșit și eu... Dacă-mi permiteți, l-aș ruga pe prinț să-mi ofere o ceașcă de ceai... Sunt foarte obosit. Știți ce, Lizaveta Prokofievna? Mi se pare că ați vrut să-l invitați pe prinț la un ceai acasă la dumneavoastră; mai bine rămâneți aici, ne petrecem timpul împreună, iar prințul o să ne trateze, desigur, cu ceai pe toți. Iertați-mă că abuzez așa... Însă știu că sunteți bună la suflet, ca și prințul... toți suntem de o bunătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
iartă-mă - numai dacă vrei, desigur. Oricum, nu rețin pe nimeni, li se adresă ea, părând neobișnuit de mânioasă, soțului și fiicelor ei, ca și cum ei toți ar fi fost teribil de vinovați cu ceva față de ea; pot ajunge și singură acasă... Dar nu fu lăsată să termine ce avea de spus. Toți se apropiară și o înconjurară plini de solicitudine. Imediat, prințul se apucă să-i roage pe toți să rămână la ceai, scuzându-se că până acum nu s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
își spuse imediat că evadarea este „imposibilă“, că ar însemna aproape o lașitate, că are în față niște probleme atât de importante, încât trebuie să le rezolve sau măcar să depună toate eforturile pentru rezolvarea lor. Cu aceste gânduri se întoarse acasă, fără să se fi plimbat nici un sfert de oră. Era nefericit cu totul în momentul acela. Lebedev încă nu venise acasă, așa că spre seară izbuti să dea buzna la prințul Keller, nu chiar beat, dar predispus la efuziuni sentimentale și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
importante, încât trebuie să le rezolve sau măcar să depună toate eforturile pentru rezolvarea lor. Cu aceste gânduri se întoarse acasă, fără să se fi plimbat nici un sfert de oră. Era nefericit cu totul în momentul acela. Lebedev încă nu venise acasă, așa că spre seară izbuti să dea buzna la prințul Keller, nu chiar beat, dar predispus la efuziuni sentimentale și confidențe. Declară de-a dreptul că a venit să-i povestească prințului toată viața lui și că tocmai de asta a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
caz. Mai devreme de două săptămâni nu mai vin să vă cer bani. Am vrut s-o răsfăț un pic pe Agașka, dar nu merită. O, dragă prințe, să vă binecuvânteze Dumnezeu! În sfârșit, intră Lebedev, care tocmai se întorsese acasă, și se încruntă zărind hârtia de douăzeci și cinci de ruble din mâna lui Keller. Însă Keller, văzându-se cu banii, se și grăbi să plece, așa că se retrase imediat. Lebedev se apucă de îndată să-l vorbească de rău. — Ești nedrept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
clasa I, ca să călătorească împreună. În primul rând, dragul meu prinț, nu te supăra pe mine; dacă te-am necăjit cu ceva, uită. Aș fi trecut singur aseară pe la tine, dar n-am știut ce părere ar avea Lizaveta Prokofievna... Acasă la mine, pur și simplu... e un iad, s-a instalat acolo un sfinx misterios, iar eu umblu aiurea, fără să înțeleg nimic. În ce mă privește, cred că, dintre noi toți, ești cel mai puțin vinovat, deși multe s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Și cum de-a îndrăznit, cum de-a îndrăznit cineva să-mi scrie scrisoarea anonimă despre creatura aceea, care, cică, ar fi în legătură cu Aglaia? se gândea Lizaveta Prokofievna pe drum, trăgându-l după ea pe prinț, și mai apoi ajunși acasă, când îl invită să se așeze la masa rotundă, împrejurul căreia era adunată întreaga familie. Cum de-a îndrăznit să se gândească la una ca asta? Păi aș fi murit de rușine dacă aș fi crezut câtuși de puțin sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să dispară cu totul de aici și chiar i-ar fi plăcut să găsească un loc întunecat, pustiu, unde să fie singur numai cu gândurile lui și nimeni să nu știe unde se află. Sau să fie măcar la el acasă, pe terasă, însă singur, fără Lebedev, fără copiii acestuia; să se trântească pe canapeaua lui, să-și înfunde fața în pernă și să zacă așa o zi, o noapte, încă o zi. Preț de-o clipă, i se năzăreau munții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Am vrut să văd cum se va încheia comedia. IIItc "III" Incidentul de la gară aproape le îngrozi pe mamă și pe fiice. Tulburată și speriată, Lizaveta Prokofievna, însoțită de fete, mai că nu străbătu în fugă drumul de la gară până acasă. După părerea și convingerea ei, prea multe se petrecuseră și ieșiseră la iveală din acest incident, așa că în mintea ei, în pofida întregii dezordini și spaime, se înfiripau deja niște gânduri decisive. Dar și ceilalți înțelegeau că s-a întâmplat ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la revedere! Știi sentimentele noastre? Sentimentele noastre sincere față de tine? Sunt neschimbate, niciodată și în nici o privință... dar... acum trebuie s-o iau pe aici, rămâi cu bine! Rar mi s-a întâmplat să nu-mi fie chiar așa boii acasă (vezi cum se zice?), cum nu-mi sunt acum... Bine, pe mâine! Rămânând singur la intersecție, prințul privi împrejur, traversă repede strada, se apropie de fereastra iluminată a unei vile, desfăcu hârtia mică, pe care o strânsese în mâna dreaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nikolaevici; degeaba te-ai apucat de asta... ce-ți trebuie!... Iar acum vin din partea ei: mi-a poruncit să te chem negreșit; ține mult să-ți spună ceva. Te-a rugat să vii chiar azi. — Vin mâine. Acum mă duc acasă; vii... la mine? — De ce? Ți-am spus tot; mergi sănătos. — Chiar nu vii? îl întrebă încet prințul. — Ciudat om mai ești, Lev Nikolaevici, chiar ar trebui să mă minunez de tine. Rogojin rânji sarcastic. — De ce? Ce motiv mai ai acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
am scris că... nu-i în toate mințile, spuse prințul, după ce-l ascultă pe Rogojin cu o expresie chinuită. — Dumnezeu s-o mai știe! Poate că te-ai înșelat... de altminteri, mi-a stabilit astăzi ziua, de îndată ce am dus-o acasă de la muzică: peste trei săptămâni sau poate chiar mai devreme, zice, merg sigur cu tine la altar; s-a jurat, a dat jos icoana de pe perete, a sărutat-o. Așa că, prințe, înseamnă că e rândul tău, he-he! E o aiureală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
deodată am început să râd fără să știu de ce, singurul motiv era că mi-am amintit de ziua mea de naștere, care, ca un făcut, e chiar mâine. Acum e aproape ora douăsprezece. Hai să-mi sărbătoresc ziua! Am vin acasă, o să bem vin, urează-mi ceea ce nici singur nu știu să-mi urez. Fă-mi chiar tu o urare, iar eu o să-ți urez fericire deplină. Dar să nu-mi dai crucea înapoi! Nu mi-ai trimis-o înapoi chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
această «explicație» până mâine. Prin urmare, nu voi mai avea timp s-o recitesc și s-o corectez; o voi reciti mâine, când i-o voi citi prințului și celor doi-trei martori, pe care intenționez să-i găsesc la el acasă. Întrucât nu va exista nici un cuvânt mincinos, ci doar adevărul, ultimul adevăr solemn, de pe acum sunt curios să aflu ce impresie îmi va produce mie însumi explicația, la ora și minutul când voi începe s-o recitesc. De altminteri, degeaba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
săptămâni a început să pună cu adevărat stăpânire pe mine, cred eu, cam cu o lună în urmă, când îmi mai rămâneau de trăit patru săptămâni, dar m-a biruit cu desăvârșire de-abia acum trei zile, când mă întorceam acasă de la seara aceea petrecută la Pavlovsk. Primul moment când acest gând m-a fulgerat complet, direct s-a produs pe terasa prințului, atunci când am vrut să fac ultima încercare din viața mea, când am vrut să văd oamenii și copacii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
care le aveam și i-am părăsit pe toți foștii mei tovarăși. Întrucât am fost întotdeauna un om destul de posac, tovarășii m-au uitat ușor; firește, m-ar fi uitat și dacă n-aș fi ajuns în această situație. Și acasă, adică «ân familie», eram tot însingurat. Acum vreo cinci luni m-am încuiat pentru totdeauna pe dinăuntru și m-am izolat cu totul de restul oamenilor. Mi se dădea permanent ascultare și nimeni nu îndrăznea să intre la mine decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un împrumut de la el. Cu Bahmutov m-am văzut de vreo două ori în aceste șase luni, ne-am întâlnit a treia oară când ne-am luat adio de la doctor. Petrecerea de bunrămas a organizat-o Bahmutov tot la el acasă, sub forma unei mese cu șampanie, la care a luat parte și soția doctorului; de fapt, n-a stat mult și a plecat la copil. Asta s-a întâmplat la începutul lui mai, seara era senină, imensa sferă a soarelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a luat parte și soția doctorului; de fapt, n-a stat mult și a plecat la copil. Asta s-a întâmplat la începutul lui mai, seara era senină, imensa sferă a soarelui cobora în golf. Bahmutov m-a condus până acasă; am pornit pe podul Nikolaevski, amândoi eram băuți. Bahmutov îmi spunea ce încântat e de faptul că lucrurile s-au încheiat atât de bine, mi-a mulțumit pentru ceva, mi-a explicat ce bine se simte acum, după o faptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
faptă bună», mai măruntă, care se încadrează în resursele mele (dacă tot mi-ar da ghes inima să fac fapte bune). Fii de acord că ideea e amuzantă! Sărmanul Bahmutov era foarte îngrijorat pentru mine; m-a condus chiar până acasă și a fost atât de delicat, încât n-a încercat câtuși de puțin să mă consoleze și a tăcut mai tot timpul. Luându-și rămas-bun, mi-a strâns mâna cu înflăcărare și m-a rugat să-i permit să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]